Numarul mesajelor : 18757 Localizare : Hunedoara Reputatie : 24336 Data de inscriere : 05/10/2010
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Vin 16 Feb 2018, 15:47
Asociația Pro Infrastructură Autostrada A10 între nodurile Turda și Aiud este pregătită pentru a primi traficul rutier, așa cum o demonstrează filmarea de la bordul mașinii realizată în această dimineață!
Însă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere tergiversează recepția și deschiderea a 28,75 km pe loturile 3 (Tirrena Scavi) și 4 (Porr), deși se poate circula în perfectă siguranță cu viteza maximă permisă pe autostradă atât pe tronsonul Decea-Turda, precum și pe Decea-Aiud, acesta din urmă fiind gata încă de la finalul lunii noiembrie 2017.
În cadrul discuțiilor din ultimele luni dintre CNAIR, constructorul Porr și consultantul de pe lotul 4, data pentru efectuarea recepției la terminarea lucrărilor pe acest contract a fost stabilită pentru ziua de ieri, 15.02.2018. Constructorul a confirmat în repetate rânduri această dată, asumându-și că va finaliza în timp util lucrările supuse recepției. CNAIR a promis că va efectua testele necesare prin CESTRIN și că se va prezenta cu rezultatele obținute pe 15.02.2018. Însă ieri oficialii CNAIR nu au ajuns pe șantier.
Lucrările aferente autostrăzii au fost finalizate. Porr și-a respectat partea de înțelegere. Ce a făcut CNAIR? În stilul caracteristic din ultimul an, a lipsit, nu a trimis nicio notificare în acest sens și a demonstrat încă odată ce partener "serios" este statul român. Coincidență sau nu, zilele acestea, consultantul plătit de CNAIR a început să "găsească" diferite defecte pe tronsonul de autostradă, cum ar fi un podeț de beton neconform de pe drumul de întreținere, un gard de protecție netensionat și alte nimicuri (care, chiar dacă ar fi probleme reale, pot fi rezolvate după ce se dă drumul la trafic).
În timp ce CNAIR încearcă să intimideze constructorul folosindu-se de consultant, căutând nod în papură și întârziind nejustificat deschiderea circulației, pe drumul național paralel (DN1) a avut loc chiar aseară un accident grav! În imaginea capturată de pe Waze (atașată mai jos) puteți observa lungimea coloanei de mașini care s-a format. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă autostrada ar fi fost deschisă!
Solicităm din nou oficialilor CNAIR să renunțe la orgolii, la aceste dispute neproductive cu antreprenorii și să fie responsabili pentru că oamenii își riscă viața pe drumul național paralel în loc să circule în condiții de siguranță maximă pe autostradă!
ATENȚIE! Acesta a fost un test. NU forțați intrarea pe autostradă, drumul este în continuare închis circulației publice!
Luna
Numarul mesajelor : 3274 Reputatie : 8303 Data de inscriere : 18/03/2011
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Vin 16 Feb 2018, 21:50
marius664 a scris:
Diferenta e ca pentru transportul gratis din Ploiesti sau cel din Lugoj nu au platit toti cetatenii tarii, asta s-a decis la nivelul primariilor care au alocat fonduri din bugetele propii pentru asa ceva.Subventia actuala de la transpotul feroviar este suportata de toti platitorii de taxe.Bine, daca in Germania guvernul va impune transportul local gratuit, mai mult ca sigur ca va veni in sprijinul primariilor prin diferite subventii sau facilitati, dar noi inca nu suntem la nivelul Germaniei si nu cred ca ne vom permite asa ceva nici peste 50 de ani...
Si in Romania bugetele locale pot primii/primesc suplimentare de la centru.
Adrian78 Administrator
Numarul mesajelor : 18757 Localizare : Hunedoara Reputatie : 24336 Data de inscriere : 05/10/2010
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Sam 17 Feb 2018, 19:18
Daca s-ar circula si la noi asa 130 viteza maxima abatute 80-130 nu ar avea rost sa mai visam la linii de mare viteza Un alt aspect Olandezii vor sa bage trenuri IC la interval de 5 minute si circulatie pe 4 linii
alex.alexus.tm
Numarul mesajelor : 1311 Varsta : 35 Localizare : Doha - Qatar Reputatie : 7108 Data de inscriere : 28/03/2009
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Dum 18 Feb 2018, 04:46
Adirmvl a scris:
Ca fapt divers, uite ca aia din Dresda nu crapa ca circula cu tramvaie vechi. E drept, probabil fac mai putin zgomot si zgaltaie mai putin ca tramvaiele batrane de pe la noi.
Am fost anul trecut in vara in Dresden, nu mai sunt Tatre, nu mai au tramvaie ``vechi``.
marius664
Numarul mesajelor : 2938 Varsta : 45 Localizare : Alexandria Reputatie : 6914 Data de inscriere : 23/01/2014
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Dum 18 Feb 2018, 16:38
Luna a scris:
Si in Romania bugetele locale pot primii/primesc suplimentare de la centru.
Eu faceam o comparatie cu Germania.Noi nu putem sa ne permitem ce-si permit nemtii si n-o sa ne permitem vreodata.Asa ca sa-i lasam pe altii cu transportul gratuit, noi abia putem sa-l sustinem pe ala platit si circulat...Iar de primit subventii stie toata lumea care judete sunt favorizate si care nu.Chestie e de culoare , inca un motiv de a nu ne mai compara cu altii...
Adirmvl V.I.P Member
Numarul mesajelor : 8302 Localizare : Stația de domiciliu: R. Vâlcea Reputatie : 13106 Data de inscriere : 06/04/2012
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Lun 19 Feb 2018, 21:25
Primarul general Gabriela Firea a anunţat luni că asocierea Otokar Europe SA - Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi este câştigătoarea licitaţiei organizate de PMB pentru cumpărarea a 400 de autobuze cu motorizare Euro 6, pentru înnoirea parcului RATB.
Valoarea contractului este de 100 de milioane de euro, eprezentând 250.000 de euro plus TVA, pentru fiecare autobuz. Primarul general a declarat că, dacă nu vor exista contestaţii privind licitaţia, PMB va discuta cu producătorul turc de autobuze pentru a stabili un calendar de livrare. Firea a declarat că spera ca primele autobuze noi să circule în Capitală din această vară, 300 din cele 400 de autobuze contractate urmând a fi livrate în următoarele 12 luni. Potrivit primarului Capitalei, autobuzele vor avea aer condiţionat, încălzire,sistem de informare, acces facil pentru persoanele cu dizabilităţi, supraveghere video interior şi exterior, sunt monitorizate, au sistem de taxare modern la fiecare uşă, iar datele sunt transmise la dispecerat. La licitaţia câştigată de Otokar au mai participat Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret AS, Man Truck&Bus AG şi Mercedes Benz România SRL. Firea a mai anunţat că municipalitatea va mai cumpăra 400 de autobuze 6, pentru a schimba tot parcul auto „Ne pregătim de o nouă achiziţie, tot 400 de autobuze Euro 6, pentru că vrem să înlocuim tot parcul auto. După calculele făcute, în Bucureşti, pentru ca autobuzele să vină ritmic, iar călătoriile să fie predictibile, ar fi nevoie de 1.500 de autobuze”, a declarat Firea. Prezentarea de pe site-ul otokar.ro a unuia dintre modelele de autobuze produse de câştigătorul licitaţiei organizate de Primăria Capitalei.
Mi se pare sau PMB face aceeasi eroare ca in cazul Mercedes-urilor, pe care le-a luat la gramada, si cand au inceput sa pice nu mai stia RATB-ul pe unde sa scoata camasa? Ma refer la faptul ca ia un lot imens intr-un timp foarte scurt si ca se bazeaza in mare parte pe el.
Adrian78 Administrator
Numarul mesajelor : 18757 Localizare : Hunedoara Reputatie : 24336 Data de inscriere : 05/10/2010
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Lun 19 Feb 2018, 21:34
La Cluj s-au luat Mercedes cu 215000e bucata Eu zic ca trebuiau sa cumpere tot Mercedes si sa repare si din cele vechi dar acum conteaza cat de scumpa e si intretinerea
NicuS V.I.P Member
Numarul mesajelor : 1024 Localizare : Bucuresti Reputatie : 5566 Data de inscriere : 23/07/2012
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Lun 19 Feb 2018, 21:51
Nu s-a terminat procesul de achizitionare, inca se pot face contestatii.
Dr2005 Administrator
Numarul mesajelor : 20627 Varsta : 35 Localizare : Bucureşti, Drumul Taberei Reputatie : 25570 Data de inscriere : 17/08/2011
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Lun 19 Feb 2018, 22:56
Adrian78 a scris:
La Cluj s-au luat Mercedes cu 215000e bucata Eu zic ca trebuiau sa cumpere tot Mercedes si sa repare si din cele vechi dar acum conteaza cat de scumpa e si intretinerea
Nu ştiu de unde se tot propagă "informaţia" asta, dar autobuzele Mercedes luate de Cluj prin negociere directă (că MB nu s-a calificat la licitaţie şi Boc a vrut neapărat Mercedes) costă 309.000 euro/bucata. E drept, sunt articulate, dar e posibil să fie făcute în Turcia. Om vedea când or sosi.
La Bucureşti preţul e o medie, că e vorba de autobuze de 10, 12 şi 18m. Şi aici rămâne de văzut ce va sosi şi cât de bune vor fi. Mercedesurile actuale au stat cu lunile la gard pentru tot felul de nimicuri (jante, geamuri, perne de aer, parbrize, colţare, trape, oglinzi), da' un parbriz de Citaro e 3000 de euro, un geam lateral 1100 euro şi o oglindă 1000 de euro că, deh, e Mercedes. Poate la Otokar o fi altfel.
_________________ :TTT:
Adrian78 Administrator
Numarul mesajelor : 18757 Localizare : Hunedoara Reputatie : 24336 Data de inscriere : 05/10/2010
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Mar 20 Feb 2018, 12:21
Blue Air s-a tinut de cuvant: a anulat zborurile catre Iasi si Cluj
Compania Blue Air s-a ținut de cuvânt și a anulat, din 17 februarie, zborurile pe care le avea din Timișoara către Cluj și Iași. Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu, spune, însă, că din mai compania aeriană va avea alte șase zboruri săptămânale.
Potrivit directorului Aeroportului Internațional Timișoara, cele două zboruri, către Cluj și către Iași au fost anulate deoarece nu erau rentabile.
„Nu ne-au dat explicații (cei de la Blue Air – n.r.), dar nu erau rentabile. Avem și noi cifrele și clar nu erau rentabile”, a explicat Idolu pentru tion.ro.
Acesta spune, însă, că Blue Air va introduce din mai alte șase zboruri pe săptămână, cu plecare din Timișoara. Este vorba de trei zboruri către Constanța și alte trei către Zakynthos, Antalya și Heraklion.
„Noi le urăm succes cu aceste noi zboruri”, a mai spus Idolu.
Numarul mesajelor : 3274 Reputatie : 8303 Data de inscriere : 18/03/2011
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Mar 20 Feb 2018, 13:14
Uite ca totusi nu sunt chiar asa rentabile zborurile interne. Nu toata lumea fuge la avion pentru viteza.
Nesebar Administrator
Numarul mesajelor : 16278 Localizare : Бухарест Reputatie : 22396 Data de inscriere : 06/12/2009
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Mar 20 Feb 2018, 13:28
Maine, poimaine distanta Timisoara-Cluj se va putea parcurge pe autostrada, 300 km in 3 ore nu ai ce face, in aceste conditii nu vad cine mai sta 8 ore in 1837/1838 sau 8 ore si 40 minute la 1765/1766 deci spre 9 ore. Nu e de mirare ca prin tren gasesti tot felul de reduceri iar biletele intregi sunt o raritate.
Timpul costa bani in ziua de azi, sa mergi cu trenu e mai mult o placere nu o necesitate in afara de Bucuresti-Constanta/Brasov............
_________________
Dr2005 Administrator
Numarul mesajelor : 20627 Varsta : 35 Localizare : Bucureşti, Drumul Taberei Reputatie : 25570 Data de inscriere : 17/08/2011
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Mar 20 Feb 2018, 14:41
Luna a scris:
Uite ca totusi nu sunt chiar asa rentabile zborurile interne. Nu toata lumea fuge la avion pentru viteza.
Nu fuge pentru că avionul are costuri mai mari de operare, care se traduc printr-un număr limitat de bilete ieftine, restul biletelor bat lejer spre suta de euro. Într-adevăr, o autostradă ar omorî complet avionul pe astfel de rute interne (ar cam omorî şi trenul). Între noi fie vorba, în situaţia asta ne-am alinia şi noi la tendinţa europeană, de e a muta traficul ocazional de lung parcurs spre marea viteză, avioane şi auto. Dar avem cum să ne aliniem şi la partea a doua - aia cu traficul de navetă dus spre 75 - 80% din totalul încasărilor ca la austrieci?
Cu BluAir mai e şi altă treabă: aeroportul Timişoara e hub pentru WizzAir. Dar e hub pentru WizzAir, pentru că i-a oferit facilităţi la diversele taxe aeroportuare, ceea ce a omorât CarpatAir la vremea aia. Nu ştiu dacă acum o mai avea ceva facilităţi. Pe de altă parte, o rută cvasi-moartă ca Timişoara - Iaşi, făcută integral doar de câţiva pensionari sau studenţi (chiar dacă trenurile sunt pline, mulţi merg pe bucăţi) nu prea ar avea cum să aibă succes, mai ales că aeroportul din Timişoara e unde e şi autobuzele au orarul care-l au.
---- Raritate sau nu, biletele întregi reprezintă peste 75% din biletele vândute. Ponderea călătoriilor efectuate de elevi şi studenţi e undeva la 11 - 12%. Bine, din ăia cu bilete întregi sunt mulţi cu "facilităţi" date chiar de CFR Călători, adică abonamente sau bilete de IR cu preţ de R.
_________________ :TTT:
Katalyn
Numarul mesajelor : 7376 Varsta : 34 Localizare : Rugby, UK. Reputatie : 11196 Data de inscriere : 09/10/2014
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Mar 20 Feb 2018, 14:55
Sa privim si partea buna : Zakynthos, Antalya si Heraklion.
Adrian78 a scris:
Acesta spune, însă, că Blue Air va introduce din mai alte șase zboruri pe săptămână, cu plecare din Timișoara. Este vorba de trei zboruri către Constanța și alte trei către Zakynthos, Antalya și Heraklion.
Apropo stie cineva daca exista transport in comun din Suceava pana la aeroportul Suceava ?
La Timisoara am gasit si e chiar ok atat programul cat si pretul.
Vad ca WizzAir are niste bilete la 119 RON din Suceava si Timisoara la Luton Londra pe cand cele din Bucuresti sunt la 290 RON. Nu e mare diferenta dar m-as plimba un pic cu IR-ul cu bilet luat cu anticipatie si onnline mai ales ca nu am ajuns pana acum la Suceava sau Timisoara iar bagaj nu am decat o geanta de mana de maxim 10 kg.
Adirmvl V.I.P Member
Numarul mesajelor : 8302 Localizare : Stația de domiciliu: R. Vâlcea Reputatie : 13106 Data de inscriere : 06/04/2012
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II Mar 20 Feb 2018, 14:57
... sau TrenPlus, da' pentru care plătesc 100 de lei pe an.
Timișoara nu e hub pentru Ryan?
Continut sponsorizat
Subiect: Re: Discutii generale despre transport II