Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate

...LDH 70-336... Ma intorceam in timp cu cinci ani. Eram umilit si nedreptatit. Din pacate, nu eram singurul. Umilinta si nedreptatea se puteau intalni la tot pasul...Grisa ma consola cu " partea plina a paharului " si anume, faptul ca,cuantumul salariului nu-mi fusese afectat in nici un fel. Palida consolare... Imi " mancam " zilele cu " activitatea de manevra in statie " tarand unul doua vagoane spre fronturi de incarcare-descarcare si se " incrancena " carnea pe mine, cand imi zaream locomotiva condusa, samavolnic de catre un asa zis " respectabil "
70-336...In primele zile am urat-o cu patima. Urcam pe ea la schimb si-i tranteam usa cu putere, sperand ca geamul sa se faca tandari. Ii verificam in sila nivelul uleiului motor si al apei de racire, iar urmatoarele douasprezece ore nu ma mai iteresa nimic. Decat sa treaca tura si sa plec acasa. Era pentru mine, asemenea unui maidanez uzinal, costeliv si agasant, pe care ori il ignori, ori arunci cu pietre dupa el....Apoi, incet, incet, am inceput sa ma obisnuiesc cu prezenta " maidanezului " si sa-l accept asa cum era el, ba chiar, catre sfarsitul primei luni de " convietuire ", sa-l privesc cu oarece compasiune. Ce vina avea ea, biata masina, pentru nefericirea mea.... Urmatoarea luna, am trecut peste socul emotional si...ne-am apucat de treaba, asa cum eram invatati. " Omida " 336, incepea metamorfozarea catre stadiul de " fluture ". Am spalat-o temeinic cu " fosfat " procurat de la " gospodaria de ape ", i-am curatat cabina slinoasa, i-am inlaturat pierderile ce o faceau sa lase in urma ei dare de ulei si motorina, i-am indreptat barele torsionate ale " aparatorului de animale " si " sorturile " curbate....dar cate nu i-am facut. La sfarsitul lui mai, 70-336 avea deja statutul unei 125-363 in miniatura. Din pacate, " regina noastra " trecea printr-un proces invers. Starea ei, se degrada vazand cu ochii. Incercam sa ignor realitatea, zicandu-mi ca nu trebuie sa-mi pese, ca este doar " un fier mort " fara suflet, cum sunt de altfel toate locomotivele din parcul CSG... Incercam sa ma mint ca nu-mi pasa si nu reuseam... Catre mijlocul verii, mi-am calcat pe mandrie si m-am dus la " noul sef " al biroului T1, cerandui sa-mi schimbe sectorul de activitate, oriunde, in afara statiei Otelarii. Respectivul, mi-a ascultat pasul " sincer surprins ", facandu-se ca nu pricepe de ce, acum, cand o facuseram pe 336 sa arate ca o locomotiva, dupa atata munca vreau sa plec... I-am raspuns si eu, tot aidoma " de sincer ", ca doresc " sa aprofundez " tainele meseriei, cunoscand indeaproape, fiece coltisor al combinatului. Pentru ca locomotiva arata cum arata, functionand pe masura si facandu-si rapid calculele, ca " repartizarea " ei catre alta persoana ar putea insemna " un favor " facut respectivului, ( recompensat, bineinteles, corespunzator ) nenea Gica nu a mai insistat si m-a asigurat ca vrerea imi va fi indeplinita. In paranteza fie spus, m-a cam secerat cu privirea pentru " indrazneala " de a ma revolta.
Drept urmare, conform dorintei mele, in vreo trei luni am ajuns sa cunosc mai bine de trei sferturi din combinat, lucrand mai mult, tura si masina, decat luna si masina ( conform impartitorului ).
Pe la jumatatea lunii septembrie, seara, la sala de testare, sunt anuntat ca " trebuie sa ma prezint de urgenta, a doua zi la biroul T1 "... Ce mama ma-sii imi zic, cu ce ocazie ? Ca un facut, in seara aceea lucrasem pe " un motan " de 700Cp, in statia furnale si schimbul, dimineata, ma gasise tocmai pe halda de zgura. Eram nevoit sa fac " per pedes " cativa km. buni pana la depou. Nu-ti zic, cate injuraturi inedite am nascocit in timpul drumului si cu ce patos le-am rostit...Asta era..Unde-i lege nu-i tocmeala.. Am ajuns, in sfarsit la depou, pe la 07.30 si am deschis morocanos usa biroului T1, cu chef, evident de scandal. Seful insa, tot la fel de " bine dispus " m-a redirectionat catre biroul sefului de sectie. Intrasem total in ceata... Ce sa fie, ce sa fie...
In biroul de la etajul intai, tata Filip impreuna cu secretarul de partid, nea" Lupoaie Marin. Ba, ce dracu imi zic, ce-o fi veselia asta pe capul lor ? Te pomenesti ca ma detaseaza... Sa vezi ce-mi ....in gatul lor si-mi dau demisia acusica... Aici, ma simt nevoit sa deschid inca o mica paranteza.
In anii "87-"88, combinatul de la Navodari era in plina ascensiune. Cererea de forta de munca era imensa. Asemenea era si nevoia de mecanici de locomotiva. O buna bucata de vreme, in fiecare luna, la scoala personalului, venea cate un " nene " de la salarizare, incercand sa gaseasca voluntari dispusi sa se transfere, cu catel, cu purcel in interes de serviciu in orasul de la malul marii. Se oferea, pe langa locul de munca, si apartament nou nout si " posibilitatea " incadrarii sotiei in " campul muncii ", la locatia respectiva. Au plecat destui mecanici si de la noi, atrasi de oferta. Pe mine insa nu ma interesa, deoarece apartament aveam, iar sotia lucra si ea in combinat, inca dinaintea mea. Revenim...
Veselia lor, avea insa un cu totul alt motiv. De curand, o promotie " speciala " de mecanici ajutori, absolvise cursurile si urmau sa " intre in paine ". Chestia " speciala " consta in faptul ca, " cursantii " erau de fapt " cursante ". In jur de douazeci de " fetiscane " fusesera scolarizate la " Grupul Scolar al combinatului " in acesta meserie. Interesul reprezentantilor " sexului viril " postat in functii de conducere, fata de acestea era deosebit. Tata Filip, care le fusese lector, deja se " orientase " catre o noua viitoare secretara... Biata " caprioara " era cazuta total in dizgratii. Cafeaua facuta de ea, brusc nu mai avea nici un gust, conversatiile sale devenisera anoste, sprayul folosit mirosea dezagreabil, ba chiar umbla vorba ca moralitatea sa, de cetateana a republicii, devenise indoielnica. Astfel incat, biata fata isi depusese preavizul, pentru ca daca s-ar fi intors " in productie " multe ar fi avut de patimit din partea " tovarasilor " onesti si morali, ce nu-i puteau ierta cu usurinta pozitia privilegiata pe care o ocupase vremelnic.
Tata Filip, in toane foarte bune, cum iti spuneam, mi se adreseaza deosebit de amabil.
- Copile, uite de ce te-am chemat. Tovarasul secretar de partid, are oarece de vorbit cu tine...Nu te speria, ca nu e nimic de rau ( observase probabil ca eram incruntat si rosu la fata...)
- Bine domn" inginer, cum spuneti d.voastra...Bine ca e de bine...( deja ma ma i calmasem )
Nea Marin, ma cuprinde prietenos pe dupa umeri si-mi zice.
- Costelus, hai cu nenea ( asta era vorba lui preferata ) sa-ti arat ceva...si sa discutam apoi nitel.

Ti-am mai povestit, imi pare despre secretarul de partid. Hai sa mai adaug cate ceva, pentru coloratura. Nea Marin, reprezenta idealul " secretarului de partid " Om " din popor " gata oricand sa te asculte si sa te ajute...dar, in acelasi timp, gata oricand sa te convinga despre utilitatea " patrioticului gest " de a te alatura " vrednicei " organizatii de partid pe care o pastorea. Daca i se " punea pata " pe un viitor " membru ", nu se lasa pana ce nu-l convingea sa semneze " adeziunea ".
Omul avusese o tentativa de racolare si catre mine, ce-i drept, nu prea insistenta, pentru ca " tinuta mea fizica " ( barba si par lung ) nu se incadra in tiparul " omului de tip nou " pe care se straduia sa-l plamadesca " mamuska " comunista. Cu nea Marin, nu puteai sa te certi, decat daca erai ori prea puturos ori prea nesimtit. Pe langa " studiile de partid " absolvise in paralel, ca toti activistii, si scoala de maistrii. Bineinteles ca echipa sa era cea mai buna din tot depoul, reparatiile facute de catre ea, erau cele mai performante, baietii din echipa erau cei mai bine crescuti etc, etc.
In mare parte asa si era. Maistrul Lupoaie, avusese grija sa-si aleaga cei mai buni " meseriasi " si cei mai " linistiti " baieti, pentru asi revendica reusitele lor...Baietii insa, nu aveau ce comenta, ba dimpotriva, erau deosebit de fericiti cand semnau cu regularitate pe statele de premiere, odata la cateva luni. Nea Marin avea si de ce sa fie " optimist ". Partidul era " in floare ", sotia ( si ulterior fiul ) angajati tot la uzina UETU, mai o activitate de partid in deplasare, mai o excursie, mai o " adunare tovarasesca " in locatii ferite de ochii indiscretilor, una peste alta...colorau viata pastelat.
Nea Marin era pe deasupra si mare " gagicar " ( cum se si autocaracteriza ). Avea gargara, dar avea si " atuuri " si reusea cu vrajeala lui sa mai " pacaleasca " din cand in cand cate o " puicuta " pe care " o calca " prin camerele cu destinatie speciala din " hotelul partidului ". O facea insa foarte discret, pentru ca doamna Lupoaie era o adevarata " doamna de fier ". In familie, secretaul de partid era dansa. Nea Marin nu avea nici macar statutul de UTC-ist...............................................

Cu nea Marin de gat, ca la cumetrie, am coborat scarile depoului si am iesit in fata cladirii. Intre " Depoul nou " si " Depoul vechi ", ( cel ce pe atunci era destinat in exclusivitate intretinerii macaralelor de interventii ) pe marginea laterala a liniilor de manevra, exista o alee betonata lunga de cateva sute de metrii, marginita de o zona verde. In acea zona verde se aflau amplasate " panourile de propaganda " ale organizatiei de partid. Suporti metalici ce sustineau sloganuri mobilizatoare, insotite de imagini relevante, pictate pe fundaluri azurii, de tabla. Le stiam bine, pentru ca erai nevoit sa treci zilnic pe langa ele, in drumurile tale prin depou. Fusesera confectionate cu ani buni in urma, de catre cineva care deja plecase catre alte zari. erau usor ruginite, dar mai grav, erau total depasite de catre " maretele realizari " ale marelui partid.
Le-am inspectat pe toate ( erau 20-25 de astfel de panouri, unele mai mari, altele mai mici..) impreuna, apoi nea Marin m-a condus iarasi catre intrarea in depou.
- Costelus, i-a zi, te angajezi sa servesti partidul comunist si sa te ocupi de restaurarea " materialului de propaganda "au ba ?
- Bre nea Marine, da cine ti-a spus matale, bre, ca eu m-as pricepe la asa ceva ( o fac eu pe mironosita )
- E..e..e..! Mi-a soptit mie o " pasarica " si rade cu subinteles...
- Una care a " cuibarit oleaca " si pe langa tine, candva.....Vezi mai baiatule, partidul le stie pe toate...Daca ar sti doamnele si tovarasele noastre ce stie partidul, nu prea ne-ar fi bine, nu-i asa ?
Puschea pe limba...imi zic in gand si devin brusc mai cooperant.
- Gata nea Marine. M-ai convins. Nu mai discutam despre " informatori "...Da sa sti, ca nu e usor deloc si o sa cam dureze...
- Costelus, nene, asa te vreau. Stiu ca nu e prea usor...Nu conteaza cat dureaza. Numai sa fie facute bine si cu simt de raspundere. Si uite, iti dau si o fata de-a mea, ( si-mi face discret cu ochiul ) de incredere si priceputa...sa te ajute. Te angajezi ?
- Ma,.. nea Marine. Sa fie intr-un ceas bun. Si fara " Doamne ajuta " !
- Mama...sa vezi tu ce " activist de frunte " fac eu din tine. Ai stofa, pe cavantul meu de " batran secretar " ce sunt... Hai sus la sef, sa-l informez.

Tata Filip, bucuros ca " m-am inteles cu partidul " si dornic de a-si continua discutia intrerupta cu secretarul ma expediaza rapid.
- Copile, du-te acasa si te odihneste, iar de maine, te prezinti la depou cu program de opt ore, la zi. Ii comunic eu tovarasului Mereuta...asa ca esti liber.

Si uite asa, eu care detestam comunismul, am ajuns " pictorul de firme " al depoului, pe nepusa masa. Secretarul de partid s-a tinut de cuvant. Mi-a pus la dispozitie o incapere destul de mare, din care evacuase mobilierul ( cu mici exceptii ). M-a aprovizionat cu tot ce-mi era de trebuinta, de la " hartie abraziva " vopsea, ( tot spectrul ) diluant, pensule mari si mici....pana la " ajutorul " promis si intr-adevar competent.... ( nu intru in detalii, pentru ca altul este subiectul topic-ului si nici nu sunt Sandra Brown ) Trai neneaca. Huzuream ca-n " pampas ", cum s-ar zice. Imi facusem si abonament la cantina ( zece lei, trei feluri de mancare ) si-mi facusem si o multime de prieteni, printre care si viitorul " sef de sectie " de dupa revolutie. In doua saptamani reusisem ca termin " propaganda " lui nea Marin ( motivat fiind si de sprijinul acordat ) si sa-l surprind placut cu calitatea executiei. ( aveam ceva experienta ce-i drept, inca din armata, dar asta este deja alta poveste...de povestit ). Am facut " receptia lucrarii " impreuna cu tovarasul Lupoaie si cu secretarul de partid pe uzina ( invitat de catre acesta in mod special ) si toata lumea a fost foarte multumita....................
Toata lumea, mai putin nenea Gica. Ti-am spus ca nu ne simpatizam, iar faptul ca lucrand la program de zi, nu-i mai eram subordonat, il facea sa scrasnesca din masele. Exact in ziua in care am terminat, urmand ca ulterior sa-mi " fac ordine si curatenie " la locul de munca, tovarasul cu pricina m-a vizitat.
- Gata domnule mecanic ? Ati terminat " obositoarea activitate " ? Hai, graba, graba, ca am nevoie urgenta de mecanic pe locomotiva...ca doar de aia v-ati facut mecanic, nu-i asa ?
Tocmai ma pregateam, vizibil deranjat, sa-i servesc o replica pe masura, cand in incinta isi face aparitia nea Marin.
- Ce zici tovarasu" Mereuta, ( asta era si el secretar de organizatie, nu mai stiu la ce nivel ) este ca acum avem cu ce ne lauda ? Ia sa-l vad trecut la prima, pe tovarasul Costica..
- Las" ca mai vedem noi, da, uite care e treaba, tovarase secretar, ( zice asta acru..) gata cu scosul din productie si alte alea, ca am nevoie urgenta de mecanic pe locomotiva...
Glumetului nea Marin, i s-a schimbat rapid culoarea fetei. Nu-l stiam in ipostaza asta...
- Uite care e treaba, tovarase Mereuta... Fa bine si nu-ti depasi atributiunile si sarcinile de serviciu. Inca nu ai ajuns sef de depou si nici nu o sa ai vreodata sansa asta. Stai in banca dumitale si nu ma face sa te ridic in picioare, in fata clasei muncitoare... Crede-ma ca am o multime de informatii sigure, ce te-ar putea pune intr-o situatie delicata... Atat-a-ti spun si-am terminat. Nu-ti da silinta sa ma superi !
Respectivul ( care oricum era posesorul unui ten ceva mai " intunecat " ) s-a inegrit de tot, a facut stanga-n-prejur si a disparut subit din peisaj. Nea Marin, a redevenit instantaneu " baiatul jovial " si bine dispus.
- Costelus, tovarasul secretar pe uzina te felicita prin mine, ( aiurea, il durea pa ala undeva de mine ) dar ne-a mai trasat o sarcina de maxima importanta. Vino sa-ti explic....

Si mi-a explicat. Pe toata lungimea depoului, ( mai bine de 60 m ) la inaltimea etajului doi al fatadei estice, cea vizibila dinspre sosea, trebuia musai scris, cu litere rosii uriase " TRAIASCA PARTIDUL COMUNIST ROMAN "....Oauuu..In ce r***t intrasem... Asa se intampla cand iti vinzi sufletul " satanei ". Nu prea mai ai cale de intoarcere. Era dificil. Trebuia sa urc cumva, la locul ales, sa masor, sa socotesc si sa fac un proiect pe care sub nici o forma nu-l puteam gresi. Greseala ma putea costa enorm si ar fi presupus, in cazul cand inscriptia era aiurea, varuirea totala pe exterior a depoului. Ori, operatiunea acesta abia fusese incheiata de curand, cu o multime de costuri si resurse umane alocate. Am incercat " s-o dau cotita "...
- Nea Marine...zau, nu vezi ce panarama imi face " biroul T1 ". Iti dai seama ca eu nu o sa mai am zile bune cu omul asta ?
La auzul replicii, secretarul s-a enervat iarasi.
- Costele, uita-l, ignora-l ! Din momentul acesta tu asculti numai de mine si numai eu raspund pentru actiunile tale...Crede-ma ca nu mananc r***t ! Stai la opt ore atat cat iti zic eu ca este necesar. Si cu asta basta. Ma duc sa-l informez pe sef....

Jubilam. Stai tu " nene Gica " sa vezi ce mistocareala iti servesc eu matale de aici incolo...O luna intreaga a durat procesul. PRB-ul depoului ( o autoplatforma tip " Bucegi " cu rotile auto inlocuite de catre unele " spitate ", avand o " gondola " telescopica, folosita la schimbarea becurilor fluorescente ce iluminau piata de manevra a statiilor CF) a fost transbordat de pe sine, direct pe sosea, in fata depoului. Catarat in " gondola " si plimbat in sus si-n jos, mi-am facut masuratorile de rigoare, am insemnat si trasat " suprafata de scris ", am decupat literele de 1.5 m inaltime si m-am apucat de treaba... Incet, gospodareste, fara graba si fara stres, cu pauze dese pentru tigara si cafea, cu sesiuni de bancuri politice, la care radea si secretarul de partid atunci cand participa.....Inainte cu o zi sau doua de intai octombrie am ispravit " misiunea ". Lozinca era de r***t, dar executia impecabila. A urmat iarasi ritualul cu secretarul de partid pe uzina si tot show-ul. De data aceasta insa, nea Marin, m-a luat de mana si ma dus la sef, pentru a-mi demonstra ca figurez pe lista de premiere... Omul era comunist, dar era corect. Nu-ti mai spun, cata munca de lamurire a depus, pentru a ma convinge sa ma convertesc la " religia " lui si cate amanunte picante ne-am povestit unul altuia...ce mai, eram prieteni la catarama.
- Costelus, ( imi zicea ) asculta la nenea, ca-ti vreau binele. Nu fi fraier. Te mai tunzi si tu nitel, macar iti mai scurtezi un pic barba aia de mitopolit si pe cuvantul meu, asculta aici ce-ti spune nen-tu Marin, te fac secretarul organizatiei de tineret pe uzina....Sa-mi spui cutu, daca n-o fi asa ! Baiat prezentabil esti, ai liceul, iti merge mintea...bai, sansa ca asta nu o sa mai ai tu in viata ta............
Eu nimic...Incapatanat. Sincer eram flatat in orgoliul propriu, dar scarba fata de " cel mai iubit fiu al poporului " si regimul sau nenorocit, ma facea sa dau categoric inapoi....
- Nea Marine. Iti multumesc sincer pentru tot ce-mi spui si ma bucur ca sunt si eu apreciat de catre cineva mai destept decat mine ( eram convins ca-l emotionez...) dar nu pot sa-ti ascult sfatul. Fratele mamei, a fost sef de cuib si apropiat al lui Codreanu, ( Zelea, legionarul ) asa ca, iti dai seama ce caterinca ar iesi si pentru m**a si pentru mine...
Acu", fratele mamei, din Bucuresti, intr-adevar fusese simpatizant al miscarii legionare, ba chiar si sef de cuib. Partea cu Codreanu, o bagasem eu, de la mine, pentru mai multa siguranta.... In fata acestui argument " zdrobitor ", nea Marin, nu a mai insistat, iar eu am ramas pe mai departe cu statutul de " nemembru de partid " " forever ".... Prieteni insa am ramas pana dupa revolutie, cand tovarasul Lupoaie a devenit brusc " indezirabil " si urat feroce, tocmai de cei ce se dadeau cei mai apropiati prieteni in fostul regim ( ca-asa-i in tenis ) si omul a fost nevoit sa parasesca combinatul, pensionandu-se anticipat. Cativa ani mai tarziu, avea sa moara subit, din pricina inimii, fara ca cineva sa-si mai aduca aminte de el, sau sa-i regrete disparitia... Nea Marin, a ramas singura mea amintire frumoasa asociata partidului de trista amintire si pentru asta ii multumesc........................

Astept noi povestiri.........

Pe secretarul de partid al depoului, l-am "omorat" deja...Fie-i tarana usoara, acolo unde o fi el, saracu"... Sa vorbim totusi nitel si despre secretarul de partid "pe uzina", sa nu se supere tovarasia sa, tot acolo, la doi metri sub pamant ( SRL) fiind, unde probabil ca-si "pastoreste" organizatia de baza......
Aidoma ca in armata, ( cei care stiu...cunosc) unde "functia doboara gradul", asa si "pre pamant", "adicalea", printre muritorii obisnuiti, posesori de "carnete rosii de partid", functia de secretar de partid intr-o structura organizatorica, era superioara chiar si pozitiei de top din schema de personal.
Exemplificand: Secretarul de partid pe sectie era considerat ca fiind cel putin "un lat de p..alma" superior sefului de sectie. ( cu toata diferenta de studii..). Secretarul de partid pe uzina, era mai important decat directorul uzinei. El reprezenta "partidul"...fiind considerat :"toiagul lui Moise", "giulgiul lui Isus", "ochiul lui Buddha", "biciul lui Attila", "vaca sfanta" etc. pentru credinciosii inregimentati...Si cum "entitatea" trebuia sa poarte un nume, acesta era numit in actele oficiale de stare civila, Cristea Jan.
Daca, bietul nea" Marin se putea considera un prapadit de "semizeu" parat, nea" Jan ( cum il alintau apropiatii ) isi ducea traiul direct pe muntele Olimp, alaturi de ceilalti doisprezece zei importanti.
Te vei intreba, in mod corect, de ce atata importanta pe capul unui secretar de partid, fie el si de uzina...ce mare scofala. Uite ca era. Ti-am facut, mai la inceput, "radiografia" uzinei ( daca mai ti minte )...2500-3000 de suflete, repartizate in sase sectii diferite, toate cu probleme mai mici sau mai mari, cel putin trei sferturi ( sigur ) cu probleme legate de "spatiul locativ".
In anii aceia, ( ca si in anii trecuti ) combinatul "sponsoriza" constructia a cel putin jumatate din apartamentele galatenilor. Cine se ocupa de repartitia acestora catre "oamenii muncii" ? Cine altcineva decat cel ce era alaturi de "problemele sociale" ale clasei muncitoare...Partidul Comunist Roman...Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade in soare (sic) / E-n pruncul din leagan si-n omul marunt, e-n tara ce vesnic nu moare...( autor, unul care era " mandru ca-i roman " tovarasul Lesnea - nume predestinat )...Deci, repartitia apartamentelor salariatilor CSG, era hotarata de catre "somitatile" PCR-iste si aprobata fara "drept de blam" de catre conducerea combinatului. Nea" Jan, nu se "cobora" la nivelul muritorilor de rand. Putini erau acei "alesi" care-l stiau la "configuratie"...Sopteai smerit, nea"Jan, daca erai in masura sa pronunti acel cuvant sfant...
Nea' Jan "nu punea botul" la orice "neica nimeni"...Nu cunosc macar o singura persoana in masura a se lauda cum ca l-ar fi vizitat in particular, la domiciliu.. La nea' Jan intrai pe filiera organizatiei de baza. Din recomandare in recomandare. Avansai de la nivelul de "organizatie de tura serviciu" pana catre inaltimile ametitoare ale "everestului" politicii comuniste la nivel de combinat. Nea Jan, nu accepta bidoane de vin fara pedigri, animale si pasarici de casa, sau alte "mezelicuri". Era firma serioasa, gen " ONT Carpati "...Se lucra doar pe numerar. De unde stiu ?....Nenea Marin, saracul, imi povestea cu " naduf ", dupa o sedinta de " relaxare " alaturi de niste " tovarase adevarate " cu " inaintat simt revolutionar patriotic "..Doamne si cate combinatii mai erau de rezolvat.. Erai posesor de apartament trei camere etaj patru, cartier marginas si doreai patru camere etaj unu-doi, cartier central...se putea rezolva. Aveai garsoniera si doreai trei camere ( cu toate ca familia ta era compusa doar din trei persoane )...se putea rezolva. Erai "navetist" cu casa din chirpici, la 60 km de oras si aspirai la o garsoniera ( unde sa locuiasca fetita, cat face liceul )...se putea rezolva. Erai situat pe ultimul loc al listei de asteptare ( oficiala ) pentru repartitia unui apartament, dar doreai sa te muti in el in maxim o luna...se putea rezolva. Nimic nu era imposibil de "rezolvat" pentru domnia sa. Tarifele erau insa pe masura, in functie de "preferinte". Si apoi, cunosti doar proverbul romanesc " obrazul subtire, cu cheltuiala se tine "...Oricum, obraz mai subtire ca al tovarasului secretar nu cred ca poseda cineva.
Si "pentru ca sa-ti dai seama" cat de rafinat era omul, asculta destanuire, nu vrajeala : La 23 August-ul aniversar,al anului 1988, comunisto-revolutionar, sarbatorit cu fast in cel mai "bengos" restaurant cu specific pescaresc de pe faleza galatilor, tovarasia sa Cristea, "usor euforic" ( datorita maretelor realizari ale partidului ), a constatat spontan, un usor "disconfort" a circulatiei periferice, la nivel de membre inferioare, ce, fara o masura terapeutica adecvata risca sa degenereze sever...Adevarul este ca cei de la restaurantul "Pescarul" exagerasera nitel, din exces de zel comunist. Caviarul fusese in excedent, nisetrul si pastruga nu aveau nici macar o zi de cand fusesera capturati ( transfugi, in apropierea granitei ), iar somnul urias, de peste 30 kg folosit la saramura avea cam mult colesterol...Observand cu ingrijorare usoara decolorare a pigmentului ilustrei fete, subalternii au intrat, evident in panica. Ar fi solicitat serviciul de ambulanta, dar gestul implica riscul unor martori neaveniti ai cadrului "festiv" si intim al sarbatorii...Incertitudinea deciziei a fost spulberata insa tocmai de "inspiratia" marelui tovaras. Modest din fire a cerut doar o "frapiera" goala in care sa-si vare "extremitatile" picioarelor, cu conditia ca peste ele sa...fie turnate 3-4 sticle de sampanie de buna calitate, a carei "bule" oxigenate ar fi realizat miracolul vindecarii ( cum citise tovarasia sa, in memoriile unui mare lider comunist chinez ). Nea" Marin, i-a dat jos sosetele "sfinte" si i-a suflecat cu evavlie mansetele pantalonului de origine burghezo-mosieresca ( pentru ca cei neaosi, comunisti, erau varza la capitolul calitate). Alt tovaras din staf, a sosit urgent cu trei sticle de sampanie " Zarea ", (tanar saracul, fara experienta) dar a fost gonit pe loc, indignand asistenta, catre barul restaurantului, unde le-a schimbat la urgenta cu altele, de cea mai buna calitate, aflate in stoc si racite corespunzator.....Tratamentul odata aplicat, rezultatele au fost vizibile doar in cateva minute. Paloarea ilustrului ten a disparut si odata cu ea si usoara indispozitie a personajului. Totusi, preventiv, tratamentul a fost repetat inca o data ( mai cu seama ca "vasodilatatorul" din frapiera se cam incalzise iar bulele sale se puturosisera )...Petrecerea a continuat pana spre zi, dovedind inca o data, (daca mai era necesar) ca "partidul" nu poate fi infrant cu una, cu doua, iar vigilenta revolutionara a tovarasilor nici atat..Nici pentru domnia sa, soarta nu a tinut cont de pozitia sociala sau scara ierarhica...Dumnezeu, Alah, Budha, Zeus sau poate cei din tabara opusa (nu dau nume, crestin fiind, cu oarece retineri), a tinut sa-i demonstreze cat de mic si neinsemnat poate fi "chiar si un "ditai" secretar de partid pe uzina. ( Vorba cantecului " Nenea Jane, nici nu sti, cat de mic incepi sa fii "). Fara rautate. Si-a pierdut unicul fiu, rapus de catre o boala incurabila, regimul " revolutionarului" Ilici Iliescu l-a aruncat la cosul de gunoi si in cativa ani dupa lovitura de stat, s-a prapadit si nimeni (ca de obicei, printre oportunisti) nu l-a regretat................
Dar sa nu aruncam doar cu pietre in "fostul regim". Fata de "actualul", avea si el totusi cateva plusuri. Tovarasii, fie ei cat de sus plasati pe scara ierarhica locuiau tot in blocuri comuniste (cu foarte mici exceptii), singura diferenta fiind locatia acestora, autoturismele pe care le foloseau erau aceleasi Dacii 1300, pe care le aveau toti muritorii, singura diferenta constand in numarul de inmatriculare compus doar din trei cifre, iar venitul salarial al VIP-urilor, nu depasea de zece ori, valoarea salariului minim pe economie....Ca sa nu mai vorbesc de "groaza" celor mai instariti dintre ei, fata de duhul cel rau al " Ilicitului ". Un DNA al zilelor noastre, amplificat la o scara de cel putin zece ori mai mare, comisie care, o data declansata impotriva cuiva il falimenta in cateva zile si-i schimba "statutul social" la 180 de grade...Asta daca scapa de puscarie....Si cu asta am terminat. Nu vreau, in mod eronat, sa crezi, ca fac apologia sistemului comunist, precum mosii cu insigne nostalgice in piept, ce voteaza "pe viata" cu Iliescu si urmasii sai...
In iarna lui 1988, am avut ocazia sa lucrez pe cele mai nenorocite locomotive din parcul de exploatare. Cineva, dorea cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca el este "adevaratul tatic" si ca, aidoma proverbului "pana la Dumnezeu, te mananca tot sfintii aia mai mititei si mai potenti ca si numar ". Asta era. Nu ma afecta prea tare, insa, pentru ca oricum masina mea era pierduta...
Ma mai intersectam cate o data cu ea, aiurea, prin hatisul de linii al combinatului...Era de nerecunoscut. O puteam identifica, doar dupa placile de inmatriculare. Jerpelita si acostata (busita prin tamponare) de cateva ori, "regina" mea, ajunsese sa arate ca o cersatoare. Inghiteam in sec si priveam in alta parte. Partida era si ea imprastiata care incotro...praful se alesese de tot, dar praf era si tara in care traiam. Tovarasul de la T1, ar fi dorit insa sa "ma imprastie" si mai departe..ca semn al "pretuirii" sale. Doar faptul ca vara prin alianta a sotiei ( ti-am povestit mai inainte..) era secretara directorului ( cateodata, in situatii de urgenta, in care aveam neaparat trebuinta de catre o "tura libera", apelam direct la ea...care suna direct la seful de sectie...scurtcircuitand "cabinetul" respectivului, fapt ce-i crea vadit discomfort de imagine ) il facuse pe tip sa nu-mi aplice corectia maxima - " trimisul la Cluj "....
Daca mai ai rabdare si interes, hai sa vorbim nitel si despre acest aspect...Daca nu lunar, cel putin la doua luni, din combinat plecau catre Remarul Cluj, la reparatii, sau se intorceau de acolo catre Galati trei, patru locomotive, in ambele sensuri. Teoretic, conform traditiei mostenite a depoului, mecanicul major (cel ce avea locomotiva in primire, ca si inventar) trebuia sa o insoteasca si la plecare si (mai ales) la sosire, caz in care, la Cluj, participa la receptia lucrarii si efectua toate probele de casa si teren ce se impuneau, pentru buna functionare a locomotivei. Se avea in consideratie ca acesta ar fi cel mai interesat de perfecta functionare, ulterioara a locomotivei in urmatorii, cel putin, doi ani. Teoretic asa stateau lucrurile...Practic insa, "putin" diferit... In ultimul an, se formase o adevarata "echipa de soc", ce monopolizase aceasta activitate prin "manipularea emotionala" a celor mai "emotivi", de catre un anumit sef...Deci: Locomotiva ce urma sa plece la reparatii, catre sfarsitul lunii era retrasa, pentru pregatiri, in depou. Mecanicul major, era solicitat pentru "relatii" la biroul T1, de regula dupa tura de noapte, pentru a i se comunica ca urmeaza ( se lucra legist) sa plece cu locomotiva la reparatii...Acum, erau mecanici si mecanici. Aproape jumatate erau navetisti. Astia, nici in "ruptul capului" n-ar fi plecat pe coclauri, sa-si lase "ghitalul" neadapat si "ramatorul" nehranit in "batatura"...Urmarea firesca..."sareau la cap". Biroul T1, nu practica tarife fixe. Era flexibil si apropiat de cei aflati "in suferinta"...Noul "manager" adoptase rapid metodele bune de gestionare a situatiilor "de criza" si le imbunatatise semnificativ pe cele falimentare ale predecesorului, mazilit.
Din partea ramasa ramasa, cel putin jumatate erau ori prea comozi, ori prea slab pregatiti (ca sa nu zic, altfel), ori aveau muieri care se temeau sa-i lase singuri printre "straine", sau invers, muieri pe care se temeau ei sa le lase singure printre vecini si amici. Urmarea fireasca..."sareau la cap".
Ramanea asadar o parte insignifianta ce trebuia "prelucrata" corespunzator cerintelor...cam dupa urmatoarea schema...Respectivul mecanic despre care-ti vorbeam, ajungea mai devreme sau mai tarziu la usa biroului T1...totdeauna insa prea devreme, pentru ocupantul acestuia. Nea" Gica, era opusul lui nea" Adrian (fostul). Vorbea respectuos si afectat (pana la o limita), nu fuma (dar accepta orice atentie "superlong cu filtru" ), nu bea (dar accepta atentiile "tamaioase", "nobile" sau "nohane",atentiile de "cinci sau mai multe stele" si in mod special, "ciudatele" - pe atunci - cu dopuri metalice si nod in gat, gen Johny, Jack, Chivas si alte decadente capitaliste), nu prea agreea carnea de porc (dar accepta un "muschilet" bine transat, ba chiar si o "pulpita" mai putin grasa)...dar pana la urma, om era si el si te intelegeai, sau eventual, ramaneai dator... Avea insa si asemanari cu "fostul"...Era "irezistibil" ( gandea el) pentru partea femeiasca si deja isi depasise "maestrul", in arta manipularii...
Dimineata, la ora 07.00, la tura depoului se tinea "telespikerul" in care directorul uzinei, se interesa despre activitatea de pe timpul noptii si trasa sarcini, pentru ziua in curs. Pezenta "T1-lui", nu se justifica acolo, insa, cum fiece sef de tura avea "in dotare" cate o telefonista (atent triate si angajate) atractia catre acea locatie era maxima. Daca "domnisoara" figura deja in agenda respectivului la capitolul " ..utute", cat tinea respectiva "comunicare prin statie", cei doi, se harjoneau nitel prin culise (centrala telefonica avea o camaruta separata), pretextand pregatirea cafelutei sefului de depou si-si planificau discret, o noua sesiune de "sport pe saltea". Daca insa, respectiva domisoara se incadra in categoria " ne..utute inca " tentatia era si mai mare iar starea de excitare, pe masura. In aceeasi camaruta, se ducea "munca de lamurire" si se prezentau avantajele unei viitoare "colaborari" sentimentale...Telespikerul se incheia intotdeauna la 07.30 fix.
Mecanicului ce astepta rabdator (precum calul tiganului ce cauta prin tomberoane) ii cam amorteau picioarele tot rezemand peretele vopsit...In sfarsit. Sefu", venea "radios" de la tura depou...
- Ooooo..sa traiti domn mecanic !!! Cu ce ocazie avem placerea sa va vedem ? ( aiurea...stia prea bine pentru ce il chemase )
- Traiti' Sefu ! ..Ceva in legatura cu locomotiva, cred..( Doamne fereste, sa nu fie altceva..)
- Asa...ai dreptate. Da, pofteste inauntru...n-o sa discutam in usa..
Omul isi stergea sargiuncios picioarele, pe presul din fibra de cocos, de la intrare (daca era iarna, scotea caciula din cap si o ascundea cu mana stanga, la spate), inghitea in sec si se strecura in incinta.
- Buuun, esti major la (si-i spunea numele masinei)...Luna viitoare (adica peste doua-trei zile), masina ta pleaca la reparat. Te duci cu ea, ori ba ?
"Filmul" acesta se derula in sezonul cald...Am sa-ti explic de ce, mai incolo...In sezonul rece (noiembrie-martie), altul era "epicul" naratiunii....
- Pai...domn' sef, parca m-as duce...N-am mai fost de mult pe la Cluj..Mai fac si eu o iesire. Toata ziua, combinat, casa, combinat, casa...Si-i zambea sefului complice, cautand intelegere...
Intentiile acestuia erau insa total opuse, asa incat i-o reteza scurt si la obiect..
- Daca tu ai impresia ca chestia asta inseamna doar o simpla excursie, tin sa te anunt ca, gresesti amarnic...Si-l privea sever.
- In ultima perioada, am avut mari probleme cu uzina reparatoare..Ne-am trezit cu devize de plata nejustificat de mari (vorbea, de parca ar fi ocupat cel putin, scaunul inginerului sef pe uzina) si una dintre cauze a fost slaba pregatire a celor ce insotesc aceste locomotive...Mecanicului, i se dilatau deja pupilele de neliniste..
- Ei, sa nu crezi ca nu am incredere in tine..Te stiu baiat pregatit (baga textul, la vrajeala indiferent de interlocutor), da ii stiu si pe aia de la receptie, din Cluj (oare)...Dati dracului. Bai, un capac de releu sa ai lipsa...ca ai pus-o cu ei..Nu mai vorbesc de altele, mai grave. Sau cum imi spuneau alti colegi de-ai tai ce au fost recent acolo...e jale. Tabara toti pe tine, din toate partile, si fiecare sterpeleste cate ceva daca nu esti atent. Pe urma, cand faci receptia, te trezesti cu o suta de "lipsuri" despre care habar nu aveai...Nefericitul simtea cum pierde pamantul de sub picioare si se albea la fata...
- Tu.. de cand n-ai mai fost la Cluj ?
- ..Pai sa fie vreo doi ani sefu"...Da inainte nu era in halul asta...cum spuneti dumneavoastra...
- Asa-i mai. Inainte eram si eu si mai tanar si mai frumos si cu mai mult succes la gagici....
Mecanicul radea exagerat sa-i demonstreze sefului ca-i apreciaza umorul contagios, apoi, isi lua inima-n dinti.
- Da astia care "fac Clujul", cum naiba se descurca bre nea' Gica, ca toata ziua cand se duc, cand se intorc ?
- Bai, nu te pune tu cu astia. Astia-s golani bai. Nu-i da nimeni la intors pe ei. Si aia de la Cluj nici macar nu mai incearca sa-i fraiereasca, ca stie ca nu le merge mai cu ei...Pricepusi ? Asta e smecheria, ca sa zic asa. Da, daca tu vrei sa te duci, n-ai decat. Dreptul tau. Cine stie, poate-i smecheresti si tu pe ei.
- Nuuu sefu" ! Nici vorba ca vreau neaparat...Ziceam si eu, asa, ca prostu"...Da cine stia ce golanii mai sunt pe acolo... Daca aveti pe cine sa trimiteti...sa se duca, din partea mea..
Sefului, i se ingustau usor ochii de "satisfactia lucrului bine facut", dar nu rezista tentatiei de a pulsa...
- Da, domnule...Unul e "major" de locomotiva si altul sa-l serveasca la scara, nu-i asa ?
- Hai bre' nea Gica...(apoi tragandu-se mai in apropierea biroului, soptit )...sunt si eu atent, pe cuvantul meu...
Bine, bine...hai lasa...Mai vedem noi..Mai treci pe aici sau suna-ma. Te tin la curent....

La final, toata lumea se putea declara fericita...si asta era esentialul, nu mai intru in detalii....
Echipa care " facea Clujul " era restransa si selectata cu atentie. Cei patru-cinci tovarasi ce practicau "sportul" acesta trebuiau musai sa fie foarte "discreti" sa aiba "recomandari" serioase si mai ales, priceputi la toate...Pe timp calduros era o placere sa calatoresti, in tren, cu locomotiva in stare rece, pana la Cluj. Era si frumos si "sanatos"...pentru ca se mai faceau si unele "mici ghidusii" auxiliare... Sub capota motorului era loc berechet (mai cu seama la masinile de 1250 CP) pentru fel de fel de "chestii"...Coli mai mari sau mai mici de tabla, tevi de diferite dimensiuni, bare mai lungi sau mai scurte de "cornier", profile patrate, tabla de inox, numai buna pentru sifoane si alte alea, cazane de vopsea sau vaselina....dar cate nu putea pune acolo, dichisit, o catre o
mana de "gospodar". Dupa ce toate erau randuite la locul lor, usile capotei locomotivei erau incercuite de jur imprejur cu sarma de cupru si sigilate atent, la fiece maner de acces. In eventualitatea ca cineva "indiscret" de pe la militia TF sau altunde, si-ar fi manifestat curiozitatea de a "arunca o privire" in acel spatiu, prezenta sigiliului oficial si amenintarea cum ca in stare "desigilata" locomotiva va fi scoasa din tren si autorul supus unei anchete severe, in cazul in care actiunea s-ar fi dovedit neintemeiata, descurajau imediat "curiosii"...Si ca, "coliva" sa fie perfecta, bomboana de pe ea, o constituia cantitatea mai mare sau mai mica ( dupa posibilitati, coane Fanica ) de motorina cu care se reusea a alimenta rezervorul acesteia, inainte de plecare...Despre toate acestea, bineinteles ca "nimeni nu stia nimic". Riscul era asumat in totalitate de catre respectivul "mecanic insotitor", iar castigul "parte-n, parte". Seful de sectie (depou) era, cum am mai zis,mai catolic decat papa era singurul ce nu "beneficia" de pe urma acestei tarasenii... Asta se intampla vara. Din aprilie si pana catre sfarsitul lui octombrie (in functie de temperatura), baietii, practicau cu rezultate maxime, acest "sport de performanta". Cat timp se aflau pe locomotiva (tot drumul pana si de la Cluj), erau pontati 24 de ore din 24, astfel incat, o zi platita pe locomotiva, mai presupunea in plus si doua zile de recuperari. Dupa un sezon plin, stateau cateva luni bune, acasa, recuperandu-se. Pe parcursul timpului insa, "istetii" au evoluat insa. Era stresant ca toata vara sa te duci si sa te tot intorci de la Cluj, asa incat, colegial, cand plecau doua locomotive catre remar, unul le insotea pe amandoua (facand tot posibilul, datorita relatiilor de prietenie si afaceri, dezvoltate cu personalul de miscare al CFR-ului ) sa prelungeasca durata calatoriei pana la 7-10 zile, iar celalat, pleca linistit, cu familia pe litoral...Idilica situatie...Daca totusi, ceva, ceva, "transpira" (doamne fereste, te zarea vreun coleg pe plaja si te turna), majorarea "cotizatiei" reusea sa evite "conflictele de munca" si seful, in marinimia lui, ierta aceste nevinovate "copilarii"...Iarna insa, se schimbau datele problemei. "Plimbatul" catre Cluj, din placere, devenea cosmar. Pe locomotiva ce urma sa calatoresca, se monta o soba improvizata (confectionata dintr-o teava, infundata la capete, avand o usita decupata cu autogenul si trei "picioare" artizanale. Burlanul, improvizat si el tot dintr-o teava (altminteri n-ar fi rezistat) parasea cabina locomotivei printr-o decupatura (mai mult sau mai putin simetrica) a unei coli de tabla taiata la dimensiune, ce era montata in locul geamului lateral. Capota mica a locomotivei servea drept "magazie de lemne", si intra in sarcina insotitorului sa o aprovizioneze cu ce credea el de cuviinta. Acesta, primea pe inventar, de la magazia depoului, o pereche de "paslari" uriasi ( ca-n armata, sau filmele siberiene), o suba lunga pana in pamant, imblanita, o caciula de blana si o pereche de manusi, fara degete. In zilele geroase de iarna, ale acelor ani, cand temperaturile coborau si pana la (- 30) grade, era musai ca focul in soba improvizata sa arda neintrerupt. Printre munti, pe caile electrificate recent, unde vitezele depaseau 80 km / h in mod constant, tirajul creat in soba, facea ca pe "bageac" sa fie aspirat instantaneu nu numai fumul ci practic si taciunii (putini, cat erau ei), din focar. Adevaratul cosmar incepea insa, cand din pricina circulatiei anevoioase datorita conditiilor atmosferice, rezerva de lemne si cea de hrana se termina. Nu vrei sa sti, cate eforturi si cu ce riscuri faceau oamenii aceia "aprovizionarea" pentru a supravietuii. Cumparau alimente la suprapret ( in limita infimei sume acordate ca si "delegatie" ) si furau lemne, de prin curtile gospodarilor, cu riscul de a fi cotonogiti...Datele problemei, cum spuneam, erau insa altele si din "punct de vedere organizatoric". Echipa de " Cluj " ce "muncise din greu" toata vara, se afla, binenteles, in acesta perioada in " recuperari planificate ", astfel incat, fara drept de "tocmeala" mecanicii majori plecau frumusel la datorie, cum le cerea tara...Nu se mai admiteau contestatii si vaicareli. Legea era lege...Dupa sarbatorile de iarna, cand "recuperarile" se sfarseau si indigestia din pricina sarmalelor disparea, incepea campania " sa ne renovam casa ". Ti-am spus ca tipii erau priceputi. ( ce-i al cezarului, e al cezarului ) Dupa jumatatea lui ianuarie, incepeau "renovarile" apartamentelor, conform planificarilor. De la seful cel mare, pana la ultimul instructor al depoului..Se executau lucrari laborioase. Moda "stucaturii" era la apogeu si fiecare venea cu cate o pretentie ornamentala noua. Se purtau si lambriurile de lemn lacuit, inaltate pana la jumatatea holului, aparuse si moda cu faianta pana in tavan...Se inchideau si balcoane si cate si mai cate...Baietii, lucrau atent, meticulos, cu simt de raspundere, pana catre sfarsitul lui martie ( pontati ca si "mecanici de probe", acari depou, legatori sarcina...sau cine mai stie cum ), apoi, soseau pasarile calatoare si totul reintra "in normal" pana catre toamna cand ciclul se repeta... O tempora, o mores !

Ei, dar ce-i asta !... M-am lungit cam mult la vorba data aceasta si nu vreau sa te plictisesc. Continuam mai tarziu, daca mai ai puterea sa ma asculti.... O zi minunata iti doresc !

florin.lifticariu a scris:

Astept noi povestiri.........

Florine, tu ai vrut-o !... ( Cu drag, celui mai recent al meu..auditor )

MULTUMESC !
NU M-ATI PLICTISIT DELOC !
ASTEPT CU FOARTE MARE INTERES CONTINUAREA !!!

...Prin ,anii aceia 85-89" schema de personal a uzinei fusese completata, cu o duzina de "inginerasi" angajati mai mult pe "criterii de partid" decat pe studii specializate in domeniul ( cum ar fi fost normal ) feroviar. Dupa o scurta "practica in productie", un absolvent de politehnica este numit in functia de "sef de gara" intr-un sector rece, al combinatului. Baiat finut si fara fitze (asa cum vor sa para toti noii angajati la inceputuri ) castigase simpatia atat a personalului din subordine, cat si al celui de locomotiva, cu care venise in contact prin natura serviciului...Despre persoana sa, si fulminanta-i ascensiune o sa vorbim la timpul sau... Depoul, se capatuise si el cu un nou stagiar. Nu era chiar atat de tanar, nici atat de "finutz" si manierat ca celalalt, in schimb avea studii de specialitate in acest domeniu. la cei aproape patruzeci de ani ai sai, Carp Gelu, ( acesta era numele sau ) era o prezenta inedita. Ten masliniu, ce te ducea cu gandul catre o anumita etnie, neingrijit si dezordonat imbracat, trivial in gesturi si limbaj, omul acesta ajunsese sa stranga simpatia unui mare numar de subalterni ce il priveau cu adulatie ca pe "unul din popor", apropiat (prin gesturi si comportament) lor. Domnul inginer Carp, te injura grobian de mama, daca i te adresai cu apelativul "domn inginer". Lui trebuia sa-i zici, simplu, nea' Gelu.... Nea' Gelu nu avea limite autoimpuse. Daca-i curgea nasul, si-l sufla zgomotos folosindu-si doua degete de la mana dreapta, apoi plesnea cu ciuda mucii de podea, daca-i venea sa urineze isi scotea "furtunul de evacuare" si improsca ce se nimerea in cale, ( pom, zid, locomotiva) fara nici o fereala, daca era "presat de gaze" le elibera zgomotos...si tot asa mai departe. Vorba sa de alint era " bai cacaule ". Daca ti se adresa asa, puteai fi sigur ca te-a acceptat si mandru ca faci parte dintre simpatiile sale.
Relatiile lui cu superiorii erau totdeauna incordate, din pricina insubordonarii si nonconformismului sau. Si atunci, te vei intreba firesc. Cum mama naibii de-l suportau astia si nu-l dadeau afara ?
Nea' Gelu, era un "guru" al locomotivelor. Pe langa faptul ce studiile sale ( sincer, nu stiu cum si cand facute) erau de specialitate, se pricepea sa "mestereasca" la locomotive, tot atat de bine cum cineva din stramosii sai s-ar fi priceput la confectionarea de cazane de cupru pentru distilat alcool.
Atunci cand seful de echipa, maistrul, seful de schimb din depou, (tot cu studii superioare) dezarmau in fata unui "defect" imposibil de remediat, apelau in ultima instanta la nea' Gelu. Asta, intra pe jumatate in spatiul motor, "fotografia" zona cu pricina, apoi cerea "o mana de chei" si disparea total pentru o vreme in pantecele locomotivei. Lucra de unul singur si injura ca un birjar, mai ales daca se intampla sa scape cate o cheie pe jos, sau sa se loveasca. Dupa un timp, iesea la "lumina" stergandu-se cu o carpa, neagra de ulei si motorina...
- Bai cacailor, de nimic nu sunteti in stare...Sarea de pe pervaz ( ignorand NTS-ul ) si i se adresa maistrului (functie pentru care nu nutrea nici cel mai mic respect), ce-l privea neincrezator..
- I-a fa-i o pornire, bai fraiere...
Nici macar nu astepta sa constate rezultatul muncii sale. Le intorcea spatele si pleca, pur si simplu... Locomotiva, pornea, invariabil, de fiecare data, spre oftica celor umiliti...
Nu eram un mare admirator al personajului, dar mi-a parut rau, cand in "noua ordine sociala" instaurata dupa lovitura de stat, omul a fost indepartat cu ranchiuna, pentru "pacate" inventate contorizate atent. Locul sau, ramas liber in schema, a fost completat la urgenta de catre alti "absolventi de studii superioare" ( ba inca nu unul, ci doi sau trei ) ce nu stiau cum se numesc, fara buletin in fata..." Revolutia " invinsese...
Mi-am amintit de el, pentru ca tot vorbeam de capitolul " locomotive la reparatii "... Hai sa anticipez nitel, pentru a incheia si cu acest personaj. Era 1990 si zilele lui nea' Gelu erau numarate.. Se instalase o noua conducere. La nivel de tara, la nivel de oras, de combinat, de uzina, de sectie...Singurul care supravietuise " tavalugului " era " biroul T1 ", al carui reprezentant era considerat " dintre noi...pentru noi ". Ma rog, mai putin conta. Conta mai mult insa, influenta acestuia, asupra noului sef de sectie...dar sa nu anticipam. Rezumand: Pentru a fi umilit de tot, conducerea, a hotarat ca in primavara aceea, nea' Gelu sa fie si el trimis, ca insotitor la Cluj. Motivatia, fireasca si perfida, consta in faptul ca datorita fluxului evenimentelor din iarna, ( in valtoarea carora, expedierea catre reparatii a locomotivelor fusese intrerupta ) numarul mare de masini ce urmau a fi expediate ( cinci-sase bucati) impunea si prezenta unui " organ superior " alaturi de cei cinci-sase mecanici insotitori, pentru " o mai buna coordonare "...Bunul Iago sfatuia " dezinteresat " la ureche, noul sef... Alaiul, a plecat ca la nunta. Aprovizionat cu bautura si "potol" din belsug. Atunci, in primul an " de libertate ", in acea deruta totala si iubire fata de clasa muncitoare, combinatul renuntase la orice limita a decontarii, in materie de " delegatii ". Singura cerinta, era justificarea, prin chitanta, a cheltuielii....Ce au facut " nuntasii " pe drum, a fost istorie... Bunul Iago, a avut grija ca "baietii lui", sa stea deoparte, alaiul fiind format din cele mai "pestrite" personaje.
Cert e ca au ajuns in Cluj, iar nea' Gelu, comandant de oaste, de cateva zile "sedat" fiind de belsugul de alcool, a hotarat ca in conditiile libertatii si democratiei, clasa muncitoare merita cele mai "exclusiviste" conditii de cazare. Astfel incat, banda lui " Robin Hood " a navalit pe usile glisante ale celui mai luxos hotel existent pe atunci in Napoca. Hotelul Belvedere, din zona rezidentiala...Hotel de stabi si diplomati, hotel de curve de lux si afaceristi straini, hotel de fite...
Ajunsi in fata locatiei, nespalati de o saptamana , imbracati ca vai de ei, nerasi si cu fete de golani, mica ceata, a avut un moment de retinere, in fata opulentei. Nea' Carp insa, ce nu cunostea limite impuse, a strigat autoritar catre ei, aliniindu-i la intrare.
- Bai boilor ! Ce tot stai si va coditi ca fata mare la ..ula ! Nu mai sunteti pe timpul lui Ceausescu vitelor. Ati invins, cacailor, si invingatorii face ce vrea ..ula lor.. Si aproape tarandu-i catre receptie..
- Ia sa vad eu, acusa, cine se opune revolutiei ? Trei camere cu doua paturi, fetita, da repede ca suntem rupti in gura ! ....
" Fetita " de la receptie, era de fapt un baietan la douazeci si ceva de primaveri, student la ASE, ce se mandrea ca vorbeste binisor limba lui Shakespeare si are habar de " rata plusvalorii ", motiv pentru care fusese ales, sa presteze in acesta locatie selecta. Privea hipnotizat, nevenindu-i sa creada ca traieste real, cele intamplate.
- Bai trambulina, te mai uiti mult ca proasta la mine, sau discut direct cu taticu' sef al tau ?
Cuvantul magic " sef " a reusit sa smulga din amorteala " trambulina "...si ..la urgenta, setul de chei a fost depus pe tejgheaua luxoasa a receptiei.
" Pandurii " au inhatat cheile si certandu-se pe holuri,ca la usa cortului, care, cum si cu cine sa se cazeze in camerele repartizate au facut ca multe usi sa se intredeschida precaute si curioase. Unul dintre ei, mai versat, ce "facuse" de mai multe ori Clujul si auzise in povestile altora despre acesta locatie, le-a sugerat sa se regrupeze, peste o bucata de vreme, inaintea cinei, la piscina. Au localizat rapid locatia cu ajutorul unui picol, apoi au disparut in camere. Dupa jumatate de ora, doi dintre ei, mai grabiti, faceau deja " pluta " in piscina luxoasa, alaturi de cativa " oameni de bine " ( vorba lui Ilici Iliescu) echipati corespunzator, cu costume de baie si ochelari de protectie... Deodata, usa salii sare in laturi, iar in prag, spre consternarea " baiesilor " isi face aparitia o imagine desprinsa parca din cartile lui Kafka...Nea' Gelu, in chilotii sai ( tip sort, pana la genunchi ) odata albi, acu" usor rahatiti la tur, in picioarele goale, avand prosopul infasurat in jurul gatului si sapunul " cheia " ( primit din combinat ) in mana, incurajandu-si ciracii echipati asemanator, usor intimidati de opulenta acestui " bazin " ce-l credeau ei ca fiind un fel de baie comunala...
La vederea apei, asa cum ii sta bine unui riveran al batranului fluviu, nea' Gelu, a abandonat instantaneu prosopul, sapunul si chilotii, pe gresia podelei plonjand, peste capetele ingrozite ale inotatorilor, in apa de culoarea smaraldului,si a inceput sa zbiere, cateva secunde mai tarziu, starnind ecoul salii :
- Cacaul care ma freaca pe spate cu sapun, are dreptul sa dee un rachiu inainte de masa !!!........

Nu avusese hotelul Belvedere, in viata lui asemenea oaspeti, si nici dupa aceea, sunt sigur ca nu a avut parte. Dupa cina, insolitul alai, dintre care cel putin trei erau inchisi la culoare, asemenea domnului Carp ( doi fiind etnici declarati la recensamintele oficiale ), au plecat pe strazi, sa " cunoasca " orasul, dar mai ales, "institutiile bahice" ale acestuia. In preajma garii, au gasit cea mai potrivita locatie, cu bautura ieftina, din belsug si fara pretentii fata de " manifestarile spontane " de bucurie si "sinceritate" intre participanti...Tarziu, dupa miezul noptii, au parasit localul, organizat, in grupuri de catre trei participanti, imbratisati frateste pe dupa umeri si cantand din toti " bojocii ", pe sase voci, pentru a face in ciuda " etnicilor maghiari " vanzatori de neam si tara : " Noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem pe veci aici stapani "... Nu stiu cum se nimerise, dar primul grup de trei, in frunte cu nea' Gelu, era " cel mai inchis la culoare " astfel incat, in momentul in care s-au intersectat cu un domn in varsta, cu alura de intelectual, l-a determinat pe acesta, sa traverseze precaut strada, pe celalalt trotuar si sa-i admonesteze, surd, in barba..
- Apai, futa-va Dumnezau de baragladine, daca si voi mai sunteti romani, eu mi-s Matei Corvinu, mai.....

Si uite asa, am ajuns si in 1989... Cine putea anticipa ce semnificatie avea sa aiba acel an...Oricum, pentru mine a fost un an al ghinioanelor si incercarilor de tot felul...
Cum iarna 88-89" debutase pe neasteptate inca de la sfarsitul lui octombrie cu temperaturi sub zero grade, m-am trezit ( greseala mea ) cu bolcul motor al masinii, in care tot amanasem sa pun antigel, crapat. Si nu crapat usor, ci de la o extremitate la cealalta. Era jale. In orasul nostru, prin anii "70 se inaugurase un modern magazin de piese schimb auto. Un spatiu vast, cu vitrine in trei parti, in care se aflau expuse doua Dacii 1300 nou, noute, ce te faceau sa visezi cu ochii deschisi...In interior existau patru raioane distincte : Dacia, Skoda, Fiat si ( nelipsitul ) Moskwich. Toate erau aprovizionate full, cu piese de schimb, variate, incapand cu micul capacel de ventil pana la intregul set motor pentru reparatii. Raionul " Dacia " era insa, la superlativ. Aici, pe langa multitudinea de piese puteai cumpara ( expuse deja ) motoare complete si cutii de viteza... Ce mai, era visul oricarui impatimit auto. Magazinul ce fusese candva un etalon al comertului ( denumit empiric - La Popescu - dupa numele gestionarului sef ) se "prabusise" aidoma hulitei "epoci", datorita politicii de austeritate. Din vitrinele sale, disparusera de mult noile Dacii, iar rafturile prafuite si aproape goale, gazduiau doar capace de roti, bidoane de apa distilata si "triunghiuri reflectorizante"....Cum bloc motor nou, nu aveam de unde sa cumpar, am tot incercat fel de fel de variante de "carpire", una mai excentrica decat alta si toate aidoma de inutile. Asa incat, masina starea in parcare, cuminte, asteptand vremuri mai bune.
Concediul in acel an, il aveam "planificat" in luna octombrie...asta dupa ce anul celalalt il avusesem in ianuarie. Bun, ianuarie, vei zice. Petreci sarbatorile de iarna cu familia, apoi stai la "gura sobei" depanand amintiri... Sa nu mai zici asta. Daca in fiece luna, concediul programat incepea cu data de intai a lunii si se sfarsea ( in functie de vechime ) intre 10-15 ale lunii urmatoare, pentru luna ianuarie, nenea Gica de la "T1", schimbase nitel regula jocului. In ianuarie, plecai matale in concediu (in functie de vechime) de la 10-15 ale lunii si te intorceai la munca pe intai februarie. De ce ? ...Simplu. Pentru ca majoritatea "populatiei" dorea sa fie libera in noaptea de revelion si in ziua sfantului Vasile si era dispusa sa "cotizeze" oricat pentru aceasta. Acum, prin amanarea concediilor dupa saptamana a doua a lunii, "spatiul de manevra" era mult mai vast, iar "incasarile" pe masura....Dar sa revin la subiect. Programat fiind pentru concediu in octombrie, asa cum iti povesteam, am gasit la urgenta un schimb avantajos pentru "iulie-august", cu unul dintre zecile de "navetisti" de pe tura mea. Mai ramanea sa rezolv cu masina... Din fericire, unul dintre colegi, era renumit pentru "abilitatea" de a repara complet motoare de Dacii. Omul era de religie penticostala, nu bea, nu fuma, nu insela...si in plus, "apropiat" ( tot prin religie ) de catre tovarasul Popescu ( gestionarul magazinului despre care-ti povesteam ). Prin el, am facut rost (cu greu) de un set segmenti si cuzineti, doua garnituri chiulasa si certitudinea remedierii prin sudura ( cu argon ) a blocului fisurat. Cu doua zile inaintea concediului, masina era in stare de functionare. Blocul motor il sudasem in combinat, omul cu pricina segmentase motorul rectificase arborele cotit si inlocuise cuzinetii. Proba de functionare, ce-i drept, o facuseram cam superficial. doar prin pornirea motorului, fara apa, pret de cateva zeci de secunde. Oricum, totul parea in regula si toata lumea se putea declara multumita. A doua zi, am schimbat uleiul, am completat lichidul de racire, am mai strans cate un surub pe ici colea, am reglat platinele si electrozii bujiilor...si inca multe operatiuni ce le executa un "bun gospodar" iainte de a pleca la drum...
Urmatoarea,dis-de-dimineata, am incarcat bagajele in masina, copilul ( in varsta de cinci ani ) cu galetusele, lopatelele si colacul, pe care nu vroia cu nici un chip sa le abandoneze in portbagaj, pe bancheta din spate, si am plecat, cu sotia pe post de copilot catre mare. Niciodata ( pana atunci ) nu-mi cumparasem bilete pe litoral, anticipat. Avand avantajul mobilitatii, totdeauna gasisem la "centrul de cazare" din Neptun, oferte avantajoase. Singura chestie era, sa ajungi pana-n ora 14.00-14.30. Dupa aceasta ora, nu mai garanta nimeni ca vei gasii locuri libere la hotel...Cum iesisem din Galati pe la 08.30, nici nu gandeam ca nu ma cazez la mare pe la 11.30-12.00....Si am mers bine, pana ce am trecut podul de la Giurgeni-Vadu Oii..Inca din comuna Ianca (Braila ) observasem ca temperatura lichidului de racire se cam ridica, pana aproape de limita rosie. Am redus preventiv, viteza ( pana catre 80km/h ) si am reusit sa o tin sub control. Trecut insa, dincolo de pod, am intrat pe "avarie". Brusc motorul s-a supraincalzit si supapa de siguranta a vasului de expansiune a inceput sa elibereze suvoaie de abur incandescent..Era de rau, dar depasisem jumatatea drumului oricum. Cale de intoarcere nu mai exista. Am asteptat jumatate de ora sa scada temperatura si am pornit iarasi...Dupa zece km parcursi, aceeasi istorie. Partea trista era ca in "camp" fiind, nu gaseam nicaieri o sursa de apa, pentru completarea nivelului radiatorului. M-am "tarat" asa, tot cate zece km, pana la " Hanul Morilor", unde am completat nivelul si mi-am facut o rezerva de 20L ( intr-o canistra goala )..Soarele ardea nepasator si temperatura ambientala urcase catre 30 de garade. Se facuse deja ora 11.00, tot oprind si ponind repetat. De la han, pana in Mihail Kogalniceanu ( aeroportul Constantei ) am mai facut inca trei ore. Acum, nu reuseam sa mai parcurg decat doar cate cinci km intre pauze. La ora 13.00, intram "tarandu-ma", cu un nor de aburi dupa mine si canistra de apa goala, in comuna cu pricina. Ca situatia sa fie si mai dezolanta, era si "sfanta zi de duminica". Pe soseaua pricipala, pe la porti, tipenie de om...Fantani nici atat. ( doar ne aflam in secetoasa Dobroge ). Disperat, remarc pe partea mea, o intrare perpendiculara pe sosea, la capatul careia se aflau insemnele unui C.A.P sau statiuni de mecanizare, nu mai retin perfect. Opresc masina in afara carosabilului, desfac busonul radiatorului sa se mai raceasca apa, ma ratoiesc nervos la nevasta ce se lamenta si copilul ce nu sedea locului, insfac bidonul gol din portbagaj si plec catre sediul institutiei cu pricina, in cautare de apa. Din soseaua principala, aleea se intindea pe cateva sute bune de metri, pana in dreptul cladirilor aferente. Ii parcurg plin de speranta si odata ajuns, caut din priviri o sursa de apa... Cladirile erau dispuse in forma de " U ", formand in centru, un platou betonat. Intr-o margine a acestuia, identific, fericit un canal cun robinet. Evrica ! Am invins ! Strig de cateva ori, asteptand sa se iveasca cineva...Nimeni. Pustiu...Cu atat mai bine. Privesc cu ciuda catre ceas. Aproape doua ceasuri, ale amiezii...Beau insetat precum un dromader, direct din robinet, apoi umplu termosul pentru " ala mic " si sotie. Il pun jos si ma apuc sa umplu si canistra de plastic, de 20 L...Termin operatiunea, insurubez capacul bidonului si-mi ridic ochii...Hait ! Intepenesc subit. In jurul meu, incercuindu-ma, trei dulai fiorosi, de dimensiuni apreciabile ( cam cat un ciobanesc carpatin)...Strig gatuit dupa ajutor...Bineinteles, nu raspunde nimeni. Cainii, cuminti, in pozitia sezand. Imi fac curaj si ridic bidonul de jos. Cainii se ridica si ei instantaneu. Parcurg doi pasi si un marait in trei,amenintator, la unison, ma face sa renunt la deplasare. Pun bidonul jos si cainii isi reiau si ei pozitia sezand. Privesc disperat in jurul meu, sperand sa descopar o piatra, o creanga, o caramida..orice obiect contondent, salvator...In jurul meu nimic. Beton incins de soare si pustiu.
Incerc, cu "duhul blandetei" o conciliere cu blanosii patrupezi... Vrajeala cu "cutu-cutu" nu impresioneaza de fel... Ridic bidonul, fac doi pasi cainii, marrrr la mine, il las jos...si tot asa, cateva sute de metri, pana aproape de sosea, unde " azorii ", la limita perimetrului de paza fiind, renunta a ma mai ameninta si se intorc in incinta. Cu transpiratia siroind pe mine, privesc prin ceata ceasul...Aproape trei, ale amiezii. Ajung la masina incinsa de soare si nevasta-mea ma ia la " trei-pazeste" contrariata fiind, unde mi-am petrecut (aproape) ultima ora uitand de ei, in drum... Injur fioros si o trimit si pe ea si pe "juniorul" ce se smiorcaia alintat si plictisit cum " ca vrea la mare " in habitatul de iad, al masinii.
In Neptun, am ajuns in jurul orei 18.00...Murdar, transpirat, cu ganduri sinucigase...La oficiul de cazare o " sirena de serviciu " dragalasa, coheta, rujata si fardata impecabil. O rog sa nu se sperie de " aratarea " pe care o are in fata si-i spun ca am avut probleme cu masina, pe drum, ca sunt rupt de foame, sete si oboseala, astfel incat, am nevoie la urgenta, de o camera intr-un hotel. Ca sa fiu si mai "convingator", alaturez buletinului de identitate o bancnota de o suta lei, nou, nouta... Fata se pisiceste si-mi arunca o privire ce brusc face sa-mi dispara toata supararea si oboseala. I-mi recomanda sa fac mai intai un dus, in camera de serviciu si sa ma schimb, timp in care ea, imi va rezolva cazarea...intr-o locatie foarte intima ( dupa spusele ei )...Cu mare regret, ii marturisesc ca am "companie conjugala" in escapada mea si luminita din ochisorii ei verzi, se stinge brusc.
Ramanem totusi " prieteni " si-mi face cazarea la un hotel care sa-mi aduca aminte de numele ei...
Hotel Raluca, statiunea Venus. Ma asigura zambind melancolic ca-mi va face placere, recomandarea si cazarea ei si ma despart de ea, cu regret. In definitiv, viata nu era chiar atat de amara... Ajung in "Venus" si gasesc locatia cu pricina. Fatuca, avusese dreptate. Hotelul ales de ea era superb. Costructie circulara, curte interioara populata de plante luxuriante, terase pe tot nivelul ( pe interior - patru nivele) cu rolul de hol acces camere, luminate fiecare intr-o anumita culoare, piscina proprie, restaurant select, animat mai bine de jumatate cu turisti francofoni...Una dintre cele mai frumoase locatii de cazare, in care am fost gazduit pe litoral......
Masina am dus-o a doua zi, in service la intrarea in " Neptun " . Un mester "important", dupa ce a bazait-o jumatate de ora, a hotarat ca defectul consta in " arderea garniturii de chiulasa "...din cauze mai putin cunoscute ( calitatea precara a materialului, zicea el ). A inlocuit-o, i-am platit si am lasat masina in parcare, pana la sfarsitul sejurului. Vacanta a fost una de vis si tot ca visul s-a ispravit. La intoarcere, pe drumul spre Constanta, alimentez ( la mare, daca aveai numere de inmatriculare in alt judet, alimentai fara limita ) la un peco in Agigea. Cat turna oficiantul benzina in rezervor, cer vanzatoarei de la casa, un litru de apa distilata, cu gandul sa completez nivelul electrolitului bateriei de acumulator... Platesc benzina, iau sticla cu apa distilata, completez nivelul bateriei si plec la Constanta. Aici, bineinteles, vizitam acvariul, portul Tomis si stam la masa, unde decat la restaurantul Cazinoului. Ne mai invartim prin oras, mai cumparam cate ceva si spre seara, pe racoare, hotaram sa plecam catre casa. Ingramadim cumparaturile in portbagaj, culcam copilul pe bancheta din spate si veseli nevoie mare ne facem cruce crestineste, inaintea drumului de intoarcere.
Introduc cheia in contact, o rotesc instructional si...clic, clic, clic..se aude demarorul ce incerca neputiincios sa arunce bendixul pe coroana... Mai sa fie, zic, s-o fi slabit borna bateriei, si-mi linistesc sotia impacientata. Strang borna, revin in cabina, pun contactul si..am parte de acelasi tratament. Apas pe butonul claxonului si gajaitul lui firav, imi confirma negrele banuieli. Bateria este descarcata. Cum mama naibii ! Cu cateva luni in urma o reconditionasem ( pentru ca de cumparat una noua, nici nu putea fi vorba ) si meseriasul respectiv, dupa ce ma taxase substantial, imi daduse garantie la ea, cel putin doi ani de zile...Caut in portbagaj o lampa de control, gandind ca o fi vreun element intrerupt, undeva, si-mi cad privirile pe sticla de "apa distilata" cumparata la benzinarie. O iau, o privesc cu atentie si simt cum imi fuge pamantul de sub picioare...Nu era apa distilata. Pe eticheta, scria (ce-i drept, destul de mic ) lichid antigel. Sa inebunesc nu alta. Imi distrusesem bateria cu mana mea. Sa nu crezi ca-s retard. Pe vremea aceea, lichidul antigel nu era colorat in albastru, ca acum. Era pur si simplu, incolor, precum apa. Daca fata aceia, mi-a dat din raft, "apa distilata", apoi eu am fost convins ca apa distilata turnam in baterie, cine a mai verificat....
Am pornit masina "traditional" pe vremea aceaa, cum porneau multi, adica prin impingere. Apoi a inceput cosmarul. Motorul, dupa cateva zeci de km. a inceput iarasi sa "fiarba", farurile luminau cat un opait si numai daca turatia alternatorului era catre nivelul maxim, supliciul drumului de sosire se repeta in conditii de noapte...In Galati. am ajuns cand tocmai se iveau zorile si amintirea frumoasei vacante se dusese naibii de tot.....
Incepusem munca si la prima "scoala a personalului" i-am povestit lui Grisa ( instructorul meu ) ce am patimit cu masina pe drum, sperand sa-mi ofere el o solutie...
- Foarte bine ! a exclamat el..
- Chiar ma bucur ca ai patit-o. Sa-ti fie invatatura de minte. Pune mana si invata singur sa-ti repari motorul, ca de aia ai cap pe umeri. Nu te lasa pe mana oricarui "tractorist" sa te rezolve....
Grisa avea pe vremea aceea o hodoroaga de Mercedes, la mana a sasea, al carui motor il montase si demontase de cateva ori, tot improvizand solutii de functionare, in lipsa pieselor originale. Bineinteles ca nu m-a lasat de izbeliste si a venit sa ma ajute. Am demontat motorul amandoi si a descoperit si cauza supraincalzirii acestuia. Inelele de hartie, pentru etansare, amplasate sub cilindrii. Cum originale nu se gaseau, cel ce-mi reparase motorul, le confectionase din hartie banala, de caiet si acestea cedasera rapid, la umezeala si temperatura excesiva... Grisa era tipicar si perfectionist. Nu admitea compromisuri. Am fost nevoit sa caut in tot blocul o "foaie de calendar" cerata, un compas, o forfecuta curbata, de unghii si dupa ce am decupat mai bine de o duzina, le-a ales pe cele mai reusite si le-a pus la locul lor....Masina a mers dupa aceea fara problema si asa am vandut-o, cu "improvizatia" aceea, functionala....
Tot anul "89, am lucrat pe tot soiul de locomotive, in cele mai insolite locatii, fara a ma plange. Catre toamna, dezvoltasem un nou " hobby ". Antenele de televizor. Pusesem mana pe un manual de specialitate si experimentam fel de fel de tipuri de antene, confectionate dupa un calcul matematic al frecventei de emisie a posturilor dorite a fi receptionate. In zona noastra, singurele disponibile, erau doar programele moldovenesti si rusesti. Oricum, la o diferenta enorma fata de cele doua ore de emisie a TVR-ului comunist. Moldovenii ii "prindeam" la perfectie. Cu "rusii" era mai dificil, pentru ca antena trebuia reorientata, in functie de zona de emisie...Partea buna era ca in combinat gaseai tot ce-ti trebuia pentru aceasta activitate. Tevi de toate dimensiunile si aliajele posibile, sudura, pana si cablu coaxial, astfel ca deja aveam acasa ( pe balcon si intr-o debara de scara) cateva asemenea "realizari" tehnice.
Cine ar fi putut banui, ca la cateva luni toate aceste "fieratanii" vor ajunge la ghena de gunoi, asemenea regimului de trista amintire........................................................................................

Astăzi am intrat în contact cu un produs pe care îl dezvoltăm la fabrica unde lucrez și... pe o latură a profilului scria: ARCELOR MITTAL STEEL. Automat mi-am amintit de dumneavoastră, domnule, și am revenit să citesc povestirile dumneavoastră.

...

MULȚUMIM!!! Amuzante, reale, ușor nostalgice... vă așteptăm și cu alte... peripeții! Doamne, cât am mai râs despre pățania cu Clujul... Așa cum plecau LDH-uri de la Galați la Cluj, așa plecau și de la Fălticeni de la Combinatul Chimic METADET LDH-uri la revizii spre Cluj-Napoca. Și ce revizii, dom`le... (de-a fir a păr!!) Să-ntorceau locomotivele cu 9 roți în loc de 8...

Ma bucur ca nu m-ai uitat draga Mishule si ca inca nu te-ai plictisit de povestirile mele...care oricum, se cam apropie de sfarsit. O seara minunata iti doresc !

Hmm... stimate domnule, eu nu știu sub ce formă am putea să includem aceste povestiri într-un volum ilustrat... Mă tot gândesc la o modalitate de prezentare a acestor povestiri. Ar fi o crimă împotriva pasionaților / celor care au îmbrățișat o slujbă din cadrul căilor ferate dacă aceste povești (cândva... realități) ar rămâne doar aici, virtual.

Titlul deja l-ați ales dumneavoastră, mai rămâne să aranjăm textul.

Cheltuiala tiparului o va suporta CSG-ul, deja știu și cine ne-ar putea ajuta din interior.

....Sincer, ai reusit sa ma uimesti total, cu cele spuse. Cine o fi misteriosul "sponsor" din CSG ? Are el legatura cu, calea ferata ? Esti prea amabil, draga prietene. Apreciez bunele tale intentii, dar pana la materializare calea e foarte lunga si anevoioasa....

Domnu Costel, o spun din nou... Nu va iert in veci vecilor daca nu luati in calcul lansarea unei carti cu tot ce ati scris aici si nu numai!...

Oooo ! Ce onoare. Inca un "vechi" prieten. Iarta-ma Geo, dragule (@apogeo76), dar pana si " drumul spre iad e pavat cu bune intentii "...astfel incat intre calcul si realizare o mie de piedici ai in cale ( uite ca fac si rime ). Oricum, va multumesc amandurora, pentru ca ma faceti sa pot visa frumos....

Domnu Costel... Nu suntem doar doi care am dori sa va vedem expuse memoriile intr-o carte! Repet... Din cei trei mii si ceva de membrii de pe forumul asta, cel putin vreo mie cred ca ar cumpara cartea!Si sa stiti... Nu e chiar asa de greu sa scoti o carte in ziua de azi... Sunt foarte multe edituri disponibile care ar putea promova, edita si vinde o eventuala opera de a dv!! Fara gluma!

Sustin

Și eu susțin ideea.