Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate

Fenomenala intamplarea cu militienii, am ras de m-am spart!

Domnu Costica, esti mare! Ne faci sa asteptam urmatorul episod mai ceva ca "Dallas"ul pe timpuri! De regula, eu nu am rabdare prea mare la texte "grele" si lungi..., dar aci lucrurile stau cu totul altfel! "...reprezentantele sexului blond"?!?      ... E buna, dom'le! Tineti-o tot asa!!!

Mai copii....mai copii, ( asta era vorba unui fost sef de depou din combinat - prin anii 80" - un om special. Toti mecanicii, fara deosebire de varsta, erau pentru el copiii lui.. ) nici nu stiti ce bine-mi pare ca "ma baga si pe mine cineva in seama".... Daca o sa mai aveti rabdare sa ma ascultati, mai am destule de povestit si in mod sigur nu o sa va plictisti in compania mea......

Era deja 1980. Aveam mai mult de sase luni de "experienta". Logic ar fi fost, ca pe masura ce ma obisnuiam cu rutina profesionala, sa-mi accept statutul social si sa-mi urmez calea...."spre cele mai inalte culmi ale socialismului" (sic). Contrar logicii, eram din ce in ce mai scarbit de statutul de "muncitor necalificat", la care se raporta pe atunci pompoasa denumire de "mecanic ajutor locomotiva''. Ti-am spus. Am apreciat intotdeauna oamenii inteligenti. Fata de cei mai inteligenti decat mine, chiar am avut usoare complexe. Mi-am asumat greselile si atunci cand am fost mustrat, pe merit, pentru ele, am pus "cornul" in pamant strangand din dinti, dar constient de vinovatie....Nu am putut, insa, niciodata accepta sa fiu invinuit pe nedrept,si sa tac, sa fiu "mistocarit" de catre un "troglodit" care nu era in stare sa inchege o fraza corect gramatical si care incerca sa ma convinga (culmea) ca-i sunt net inferior. Nu am putut accepta, ca unui om sa i se faca o nedreptate, fara sa reactionez....
Sa nu crezi ca aveam complexe de "dama la menopauza" fata de meseria practicata, dar cand observai, nu prea departe de "ograda ta" la poporul "frate"( vitreg ) situat un pic mai la est, o "oarecare difereta" chiar ca te scarbeai.
In triajul Brates, veneau regulat trenuri din CCCP. Cam trei, patru pe zi ( din cate-mi amintesc eu ). Aveau niste "namile" de locomotive, de trepida terasamentul sub ele. Erau formate din doua corpuri distincte, fiecare cu o singura cabina de conducere, cuplate spate in spate, si comandate simultan sau individual, de la un singur post. Fiecare dintre ele avea un motor de vreo 3000 CP, in doi timpi, alimentat cu un soi de pacura, ca la vapoare....oricum, mult inferior si mult mai ieftin decat motorina. Pornirea o aveau pe aer ( ca la tancuri ). Si dupa ce lansau motorul diesel, cateva zeci de minute, pana se incalzea, scotea un fum negru, precum locomotivele cu abur..... Erau vopsite intr-un verde inchis emailat si decorate, pe langa clasica stea cu cinci colturi si inscriptia CCCP, cu niste dungi portocalii, fosforescente, de-ti luau ochii. In spatele cabinei de conducere, aveau cate o cuseta, de doua locuri, dotata cu toate celea, de la frigider, la aer conditionat. Masini de nadejde, care traversau Siberia la fel de sigure, precum o camila in desert.
In postul de conducere ( pentru noi, cei de atunci era ceva demn de S.F.) aveau un sistem de afisare, ce permitea mecanicului sa primeasca prin niste senzori anume cu ajutorul unor led-uri colorate corespunzator, indicatia primelor trei semnale de bloc.....Si ca tacamul sa fie complet, partida de locomotiva era echipata cu costume ca de aviator. Sacouri si pantaloni gri petrol, camasa alba, cravata si sapca cu cozoroc scurt. Asta da, respect. Locomotivele lor, aveau in remize, statii de spalare speciale ( cum gasesti astazi la spalatoriile auto) si personal necalificat de intretinere.
Ti-am povestit. Ai nostrii, cand ajungeau la Reni, nu stiau cum sa gareze mai repede locomotiva la remiza si sa "o taie la "cumparaturi"....Rusnacii nici pomeneala sa paraseasca "utilajul'' sau sa apeleze la "serviciile" noastre. Stateau pe masina, cateva ore bune, pana era gata trenul lor si nu coborau nici macar pentru a se dezmortii....Parca erau roboti.....................
Si...decat robot, mai bine "smecher da Bucuresti"....Erau legendari bucurestenii. Aveau cele mai murdare masini, dar si cele mai bune. Era una, cel putin ( nu-i mai tin minte numarul...in veci ), ce avea batut temeinic, cu barosul,cred, intre peretele cutiei si capacul lateral al motorului ( pentru ca vopseaua clasica, de antifonare era sarita toata), un profil patrat de lemn ( cu latura de aprox. 20 cm.), ce tinea capacul presat pe bloc, deoarece cel putin doua suruburi de fixare aveau filetele stricate. Am "prins" comanda pe masina aceea, de doua ori intr-o luna si crede-ma ca aveam un sentiment nu tocmai placut, cand treceam prin sala si motorul era turat ( pe tren) aproape de maxim.. Bucurestenii aveau singura femeie din tara - mecanic de locomotiva - la vremea aceea si, culmea, efectua serviciul pe calatori. Era ca o vijelie. Nu-i statea in cale nimeni. Daca o suparai, stergea cu tine pe jos, in cateva secunde, indiferent cine ai fi fost, coleg, sau sef. Si "baietii" erau foarte bine pregatiti. Nu-i dadeai la intors cu una, cu doua...
Dar si cate *rost*i aveau in cap....sa te fereasca Domnul....
Intr-o dimineata, noi ajutorii, ne aflam la "scoala personalului". Iesisem in pauza de la ora zece. In depou si pe la tura, agitatie maxima. Ca atunci cand se anunta vizita "conducatorului suprem, cel mai iubit fiu al poporului"......Seful de depou, (ST...de fapt, de ce sa-l menajez...nu merita). Sandu Tomita, se numea idiotul, il intercepteaza pe instructorul nostru si-i cere sa-l urmeze pana in gara. Asta, bineinteles ne da "liber de program" si ne lasa de capul nostru. Cu halatele fluturand, aproape in fuga, se deplasau spre cladirea garii de calatori, un sef de depou, doi maistrii ( de specializari diferite - electric si mecanic ) si un mecanic instructor ( cooptat in echipa, pe ultima suta de metrii)...
Ce sa fie ? Ce sa fie ?...Toata lumea se intreba nedumerita.....Se duce unul mai "fasnet" la tura ( era neam cu seful ) si afla motivul. Locomotiva trenului de Bucuresti, care trebuia sa plece la zece si un pic, era defecta pe tren, cu semnalul pe liber...
Iti dai seama ce eveniment....si ce responsabilitate uriasa apasa pe umerii depoului, pentru remedierea situatiei. Dupa plecarea "echipei de elita" vreo doi mecanici (de la rezerva ) le-au luat si ei urma, gura casca, sa-si dea eventual cu parerea, daca ar fi fost solicitati...De la unul din ei, am aflat ulterior, filmul intamplarii....Era de-a dreptul "suprarealist"...
Dupa iesirea locomotivei din depou, chiar de la postul de control, banuiesc, mecanicul, mare iubitor de crap proaspat, isi trimisese la urgenta ajutorul, cu un taxi, in piata sa cumpere cateva kilograme. L-ar fi trimis el (bag sama) mai devreme, dar piata ( si in special cea de peste) devenea activa cam dupa ora 09.30.... Omul, a intrat pe tren, a efectuat proba franei, a primit niste documente....si a tot sperat ca ajutorul ( care fie vorba intre noi, era foarte fasnet) isi va face aparitia din clipa in clipa.... Asta insa nici gand sa apara.
Ce era sa faca, mai omeneste posibil, in astfel de situatie, cand semnalul de iesire era deja pus pe liber ? Si-a "bagat nasul" undeva ( da bine de tot ) si a defectat locomotiva...Nu mai retin natura defectului..nu tura, sau nu faceai cai, ma rog.
Apoi a anuntat cu nonsalanta IDM-ul si depoul. Iti dai seama ce presiune uriasa pe echipa de interventie....Ar fi putut inlocui masina, dar orgoliul era prea mare. Nu era de ici,de colo, sa le demonstrezi bucurestenilor, ca de fapt sunt cam babalai, in materie de locomotive si oricum pana scoteau o noua locomotiva din depou tot dura.....Asa ca, bietii oameni, transpirau cautand sursa misterioasa a defectului, iar mecanicul, transpira pandind discret, pe geam sosirea ajutorului.
Si asta soseste in cel mai prost moment posibil. Mecanicul fusese solicitat in "sala", iar in cabina, pe jumatate bagat in dulapul de aparate, isi facea de treaba Sandu Tomita. Dracul de ajutor ( nestiind ce uragan este pe locomotiva lui ) urca transpirat, dar victorios, cu o sacosa doldora de peste aproape viu si crezand ca spatele cu halat din dreptul dulapului este al mecanicului, zice:
- Neica, fi-ti-ar pestele al dreacului...credeam ca nu mai ajung. Pana la naiba-n praznic am fost dupa el..............................

Cred ca banuiesti cam ce a urmat. Cert e ca trenul a plecat intr-un minut ( dar cu o intarziere de 15 ) iar Sandu Tomita, a adunat tot personalul din depou, convocand o sedinta de partid extrordinara, pentru a ne declara cum a reusit el sa anihileze doua elemente contrarevolutionare care au sabotat statul nostru socialist multilateral dezvoltat, dar care, demascate fiind de catre el, pe viitor isi vor lua adio nu numai de la serviciul pe calatori, ce si de la calea ferata......
Fudulii pe moate...La o luna de zile, aveam sa-i vad pe amandoi la peron, in Bucuresti, in postul de conducere al locomotivei unui tren de Constanta.....

Venise deja vara...Cum reuseam sa prind doua, trei zile libere, ma suiam in masina cu prietenii (aveam doi, cu care eram ca fratii ) si o taiam la mare. Toti aveam serviciu, asa ca nu se punea problema banilor de distractie. Pe atunci litoralul romanesc era ceva de vis. Toate statiunile de la sud de Constanta, erau noi noute. Hoteluri impecabile, plaje perfecte, "sirene" bronzate dornice de " un pic de harjoana"....Aspersoarele udau "gazonul englezesc" zi si noapte. Pini argintii, copaci exotici, discoteci cu dotari si muzica de ultima ora, terase si gradini de vara populate de vedete....nu-ti vine sa crezi, cand vezi "cimitirul" din zilele noastre...Cand ma intorceam de acolo, trebuia sa ma acomodez cateva zile. Am hotarat sa-mi schimb "look-ul si sa-mi las barba, asta si in semn de protest, fata de tinuta "recomandata" de catre organele de partid si de stat, dar si pentru ca voiam sa experimentez ceva nou si inedit cu succes garantat la "mamaite".
Primele doua saptamani au trecut destul de usor. Se mai uita cate unul la mine "chioras" dar nu eram interpelat. Din a treia saptamana insa, am inceput sa deranjez. Primul, mi-a cerut explicatii seful de tura, apoi instructorul de scoala, caruia ii eram arondat. Le-am motivat, cum ca am un deces in familie si ca timp de patruzeci de zile nu ma pot barbierii......A trecut termenul invocat, aproape spre doua luni. Astia, deja se obisnuisera cu mine (sau se plictisisera sa-mi mai faca observatii ).
In schimb sexul opus avea o mai mare consideratie fata de persoana mea. Si asta era mare lucru. Din pacate, nu aceeasi consideratie avea tovarasul sef de depou, care fusese pus la curent despre "starea de indisciplina" de care dadeam dovada, de catre mai multi "binevoitori" Prima data m-a invitat "respectuos" in biroul sau. Dupa ce m-a "alintat" cu complimentele de "nesimtit", "nespalat", "vagabont" etc mi-a aruncat o bancnota de douazeci si cinci de lei in fata, pentru a apela la serviciile unui " Figaro " dintr-o locatie specializata. I-am facut bancnota ghem, deci am castigat intalnirea ( cum ar fi spus nea" Tomita Caragiu, iubeasca-l ingerii, acolo unde este el acum ) si i-am aruncat-o si eu in mecla, dupa care mi-am "evacuat fizicul" din incapere.
Bineinteles ca a iesit oracaind dupa mine, de se uita populatia ca la circ. Eu, baiat binecrescut, mi-am vazut de treaba si am plecat acasa.....A doua zi, cand m-am prezentat la "comanda", surpriza...Seful de tura, m-a anuntat ca, conform dispozitiilor primite (de mai sus) nu pot presta serviciul pe locomotiva pana cand nu arat "ca un om civilizat"...I-am multumit "pentru colaborare" si am plecat in "pasul strengarului" direct catre masina (cea personala) iar de aici catre plaja. Era un sfarsit de septembrie fenomenal de cald si ar fi fost pacat sa nu profit......A urmat o luna de zile foarte relaxanta pentru mine. Fusesem schimbat de pe turnusul de marfa, pe serviciul de 12/24, la convoaie. Dimineta sunam de acasa la tura, sa intreb daca au nevoie de serviciile mele. Cum inca nu "ma civilizasem" eram refuzat politicos. La cate o tura de noapte, insa, cand efectiv ramaneau astia in pom ( din diferite motive ) cu personalul si stiind ca sefu" n-are cum sa dea ochii cu mine, ma mai acceptau la treaba... Nu stiu cum am fost pontat in luna octombrie a acelui an, dar cu numai 3-4 ture de noapte efectuate, mi-am primit totusi salariul integral ( mai putin, bineinteles, sporurile..)
Am mai avut cateva altercatii cu seful de depou, ocazie cu care ne-am certat "ca chiorii" cum se zice si la intai noiembrie, mi-am depus cerere de preaviz. Asta sarea in sus de bucurie, la gandul ca o sa am de platit un contract de scolarizare ( destul de substantial ) Nu-mi faceam prea mari probleme insa, pentru ca aveam o cunostinta (sotul unei verisoare) ce lucra la serviciul personal (chiar angajari) in Navrom. Deja vorbisem cu el si-mi promisese ca daca "raman in c...ul gol" imi gaseste el, macar un post de marinar ( mai tarziu poate si motorist) pe vre-un impingator, ceva....
Preavizul l-am efectuat ( cu repetitie- prin grija sefului de depou) la remiza Barbosi, ca si antimontator. La cele 15 zile sau mai adaugat inca 15, dar nu era problema. Ziua gestionam cateva inventare si puneam la incarcat ( intr-o statie special amenajata ) o duzina de acumulatori de "finala", iar noaptea prindeam cateva ore bune de somn ( si-mi erau deajuns), fara stres sau emotii...
La intai decembrie 1980, mi-am luat (fara cea mai mica parere de rau) ramas bun de la "gara" si am devenit ( asa cum si-a dorit "bunul" Sandu Tomita al mai tare sef de depou pe care l-a avut regionala Galati), boschetar........................................

Urmarea, ...inevitabil.... in episodul urmator...

O poveste foarte interesanta , dar trista. Sa fiu eu mecanic de locomotiva ajutor , si sa stiu ca pot sa imi pierd locul de munca daca nu ma conformez , mi-as fi ras si plamanii daca trebuiau , nicidecum sa ''imi fac de cap ca-s tare''.

Pai tocmai de asta e asa cum e in Romania, prea multi "conformisti". Si eu am avut probleme cu parul lung, cu barba sau cu vestimentatia considerata de stalpii morali ai societatii prea extravaganta. Sau cu orientarea antireligioasa. Din partea mea, d-l Atamanu a avut personalitate, nu e normal sa stai in genunchi pentru a beneficia de dreptul de a munci.

Grigor a scris:

O poveste foarte interesanta , dar trista. Sa fiu eu mecanic de locomotiva ajutor , si sa stiu ca pot sa imi pierd locul de munca daca nu ma conformez , mi-as fi ras si plamanii daca trebuiau , nicidecum sa ''imi fac de cap ca-s tare''.

Aia era bataie de joc sa mergi in picioare cum au patit si altii de la Arad pana la Sighisoara pentru ca nu ai stiut sa raspunzi la o intrebare..Atuncea CFRUL era o a doua armata cu multa disciplina care intro care masura era buna dar nu dusa pana la extrem..Eu nu cred ca e nornal ca daca vrei sa fi mecanic si ai ales sa faci meseria asta sa ajungi bataia de joc a sistemului mi se are normal sa parcurgi unele etape pana a ajunge mecanic dar sa fie facute in mod civilizat
Eu nu cred ca daca mergi in Germania si nu ai autorizatiile echivalate cu ale lor te pun aia sa stergi boghiuri cu ulei sa stergi locomotive si altele pentru asta exista oameni sa faca asa ceva
Meseria de mecanic ar trebui mai respectata!!

Sunt câteva lucruri care acum par de neconceput... de exemplu, de ce trebuia ajutorul să lustruiască locomotiva, iar mecanicul trebuia să ştie fiecare şurub de pe locomotivă? Cred că dacă iau mecanicul austriac de pe Taurus şi-l întreb ce e în sala maşinilor, în afară de câteva detalii ,,în mare", gen ,,ăla e transformatorul, aici e compresorul ş.a.m.d." nu ştie el ce face fiecare contactor şi din ce fel de oţel e făcută roata.

Pt. ca din principiu romanul stie de toate, romanul e si sofer si mecanic si specialist in tot ce tine de soferie, de la cum sa fenteze legea pana la anularea amenzilor. Un exemplu off-topic: Fratele meu e sofer de meserie. Lucreaza acum in afara. Acasa a avut camion, facea transport diverse. Camioanele pe care le-avut acum 12-14 ani erau Raba, Saviem si un "Buceag". La aceste masini daca nu cunosteai bine mecanica auto te saturai de dat bani la service. Dupa fiecare cursa trebuia sa se bage sub masina. In Spania acum aprox. 10 cand era angajat pe un camion a avut o problema la radiator in timpul unei curse, se gaurise putin si pierdea apa. Colegul lui de masina a vrut sa sune la firma ce facea service masinii. Frate-mio "mai smecher" nu l-a lasat si a rezolvat el, infundand putin gaura si ajungand cu bine la garaj. Acolo, partenerul lui a anuntat seful iar acesta l-a amendat pe frate-mio cu 400 de euro pt. ca si-a depasit atributiile de sofer, masina fiind reparata de specialisti mecanici.
La fel si mecanicii de tren: si-au creat impresia ca daca stiu toate suruburile si saibele la locul lor sunt mai calificati.

Pe cine intereseaza si vrea sa cunoasca mai mult, afla, nu cred ca asta e problema. Mie nu-mi place deloc mecanica, insa vreau din proprie initiativa sa invat si sa o " cunosc " cat se poate, pentru " cultura " mea.

Cand am facut afirmatia ca, mi-am luat, fara cea mai mica parere de rau, ramas bun de la "gara" sa stiti ca n-am exagerat cu nimic. Salariul era bun, intr-adevar, dar si stresul pe masura. La CFR orice greseala, cat de mica se platea. Aproape intotdeauna foarte scump ( mai ieftin, doar daca aveai relatii - dar nu garantat).
- Plateai un tampon presat ( in jur de sapte mii cinci sute lei te costa unul), plateai o cupla rupta ( pana intr-o mie ), plateai un geam culisant spart, plateai cupoane de sina si traverse (daca deraiai), discuri de semnalizare locomotiva (daca ti le furau ghebarii sa-si faca manere la cutite), plateai motorina (daca depaseai consumul), plateai motorina cat te costa o Dacie nou nouta, daca sargeai rezervorul,plateai depasirea vitezei (daca cei ce citeau banda la T1 o constatau), plateai daca mergeai prea incet si aveai intarziere de tren, plateai daca domn" instructor pe timp de noapte nu vedea lumina aprinsa in cabina de conducere cand locomotiva stationa (se considera automat- somn in timpul serviciului), plateai daca nu aprindeai lumina in cabina, cand treceai prin statie (si te raporta IDM-ul ), plateai daca domn" mecanic iti facea raport (fara sa stii )cum ca esti puturos, ori slab pregatit, plateai, plateai...plateai.... Satisfactii ??? Ajutorul, nici intr-un caz. Si pana a ajunge in "scoala de mecanici" aveai de suportat umilinte carca....Cine le putea suporta.....

Am avut parte de parinti de exceptie. Le-am explicat cum am hotarat sa renunt si din ce motive, la locul de munca si m-au inteles...Sa nu crezi ca ma simteam chiar atat de confortabil cu statutul de "casnica". Asa ca am inceput sa urmaresc rubrica de mica publicitate, a ziarului local. Era sfarsit de an, perioada in care nu prea se mai faceau angajari.
Intr-o buna zi, in apropierea craciunului imi cad ochii pe un anunt interesant : " Combinatul Siderurgic Galati, angajeaza personal de locomotiva. Relatii la tel" ....si urma numarul. Nu stiam aproape nimic despre "colosul" din partea de vest a orasului. O singura data intrasem cu un tren in triajul Malina ( din interiorul sau ) si ramasesem impresionat de marimea acestuia si de LDE-urile de 1250 C.P. pe care nu le mai vazusem niciunde.
Am hotarat, ca o incercare nu-mi strica. Asa incat, m-am prezentat frumos, la biroul de angajari de la poarta est a combinatului, am primit informatii despre actele necesare pentru dosar, am efectuat chiar si vizita medicala (care se facea intr-un cabinet improvizat tot langa poarta ), urmand, ca la completarea tuturor documentelor, sa predau dosarul si sa continui formalitatile de angajare la sectia respectiva. Pentru a te familiariza cat de cat cu ce va urma, am sa-ti prezint pe scurt, organizarea administrativa si teritoriala a combinatului.
Daca deschizi harta Google, pe municipiul Galati, iti poti da seama cu usurinta de dimensiunea combinatului. ( In versiunea mai veche, inca, harta era mult mai amanuntita - acum, probabil a protestat "neamul lui Gruia Stoica" ciur..aliul (jos cenzura) Mittal si nu mai dau astia de la google amanunte). Oricum, ca idee: Din extremitatea nordica, in cea sudica, ai de parcurs vreo sapte-opt km. iar de la est, la vest inca vreo trei. Daca ar fi sa parcurgi centura, pe calea ferata aferenta, de la Catusa pana la Movileni, ai face mai bine de douazeci de Km.
Combinatul era impartit in sapte uzine ( astazi deja au disparut doua, iar cele ramase au ajuns in stadiul de "caricaturi" a ceea ce au fost odata) : U.O.R. ( Uzina Otelarii Refractare ), U.A.F. ( Uzina Aglomerare Furnal), U.L.P.( Uzina Laminate Plate), U.C.C. ( Uzina Cocsochimica), U.P.D.E.S. ( Uzina Producere si Distribuire Energie Siderurgica), U.E.T.U ( Uzina Exploatare Transport Uzinal ) si U.P.S.R.S. ( Uzina Piese Schimb si Reparatii Siderurgice). Fiecare mai aveau la randul lor, sectii anexe.
Fiecare avea directorul ei, iar peste toti, pastorea directorul general (care avea rang de ministru, pe vremea aceea )
Luate la un loc, totalizau in 1967, cand s-a deschis combinatul aprox. 70 000 de salariati. Apoi numarul a fluctuat in jurul acestei cifre, pana la schimbarea regimului.............................................................................Suze, daca te-am plictisit.
Revenind, la ale noastre...Am depus dosarul complet la "personal" si am fost trimis, la sectie, pentru a primii semnatura de confirmare a sefului sectiei " Exploatare Locomotive" care era si sef de depou. De la poarta, pana la " Anexa turn" ( asta este un bloc turn de zece etaje, plin de birouri ale personalului administrativ, inclusiv a directorului general) am circulat fara probleme, pe magistrala turn ( o autostrada cu scuare pline de trandafiri, marginita de cladiri anexe, ale uzinelor - sub forma unor blocuri cu patru etaje ). De acolo, insa, trebuia sa traversez trei hale de productie, pana a ajunge la depou, care era situat in extremitatea vestica.
Cu doua, m-am descurcat eu cat de cat si am reusit sa le traversez, a treia insa mi-a venit de hac. M-am invartit ca o "gaina fara cap" abitionandu-ma sa ma descurc singur, pana m-am plictsit si am ajuns in locul din care plecasem. Asa inca, pana la urma, am lasat ambitia deoparte si al apelat la ajutorul unui muncitor din sectie. Cum ma departasem binisor de la ruta normala, trebuia acum, sa traversez o zona in constructie, ca in final sa ajung la destinatie. Daca solul ar fi fost inghetat, nu ar fi fost problema, dar se incalzise nitel peste zero grade astfel incat in momentul in care am intrat pe "off road", am constatat cat de lipicios si agasant poate fi noroiul de combinat....Cand in final am ajuns la depou, pantofii mei, lustruiti impecabil dimineata, aveau noroi pana aproape de sireturi...Gasisem ce-i drept o baltoaca dezghetata in care incercasem sa-i cosmetizez, dar tot jalnic aratau.
Un lacatus din depou, mi-a indicat locul unde era biroul sefului de depou ( undeva la etaj ) si m-am indreptat catre locatie, cu o usoara strangere de inima fata de personajul pe care urma sa-l intalnesc, raportata la relatia pe care o avusesem cu celalalt personaj cu functie similara de la CFR.
Urc scarile, ajung pe un hol lung, caut usa inscriptionata cu placuta "sef depou", imi fac cruce, discret cu limba, asa pentru orice eventualitate si bat timid....Intra ! Imi raspunde o voce sexi....Ete-a-naibii imi zic, si ma preling inauntru. Dincolo de usa, o bunaciune de secretara, de era sa ma impiedic de covorul persan, cu care era capitonata antecamera.....
- Vreau si eu....zic ( si in gandul meu, Doamne, da ce as mai vrea...) cu tovarasul ( ca sa fac impresie de adevarat comunist) sef de depou.
- Cu sefu" ?
Ma intreaba ea, ca si cum nu s-ar fi asteptat sa am asemenea "preferinte ciudate".
- Daca se poate...( oricum, cu tine as vrea de mai multe ori, gandeam eu, privind-o la "lupul cel rau'' )
- Ia loc nitel....sau daca preferi...poti astepta afara, pana il anunt. Nu dureaza mult.
- Prefer, indiscutabil placuta dumneavoastra companie....bag eu textul, gandindu-ma cam cate "primaveri" numara bunaciunea...
Caprioara, insfaca o statie de emisie receptie de pe birou si incepe sa se pisiceasca la ea.
- Sefu" e un tanar in birou, vrea sa vorbeasca cu dumneavoastra.
- In ce problema, cum il cheama ? ...intreaba vocea.
- Sar de pe scaun, ma apropii de caprioara, si ii soptesc numele meu.
- Costica...N.Costica, apoi si mai discret, sarut manusitele si-i sarut "plin de respect" stanga, dragalasa si singura disponibila.
- Caprioara, care nu se astepta, roseste un pic si-mi arunca o privire promitaoare.
- N-apucam sa "ne continuam relatia" ca in locatie isi face aparitia domnul sef de depou.
E un barbat bine, in jur de cincizeci de ani, usor grizonat si sigur mare iubitor de...secretare competente....
Fatuca il priveste cu dor, ca si cum nu l-ar fi vazut de cateva saptamani...si ingaima
- Despre dansul era vorba, sefu"...
- Maricico, rade el cu subanteles, eu "dansul- dansa" stii cui ii spui ???
- Maricica ( nu apucasem sa-i aflu numele) roseste intens...semn ca facuse cunostinta si nu numai o data cu "dansul" se pisiceste iarasi.
- O cafeluta sefu" ?
- Nu una, doua, dragalas-o, comanda el, parinteste privind-o dragastos...
E clar, imi zic, interviul o sa fie scurt. Tipul asteapta pe cineva, cu siguranta. Poate vine ala mai repede si mai raman eu un pic, singur cu caprioara....Oricum, seful pare de treaba...poate-o fi in ceas bun.
N-apuc sa termin de gandit, ca acesta deshide usa biroului sau si ...ma pofteste inauntru.
- Intra copile, intra si ia loc, mai invita el, aratandu-mi un fotoliu. Stam un pic de vorba, cat bem cafeaua si pe urma ,mai vedem noi.
Ce naiba-mi zic. Nu poate fi adevarat. Cred ca visez....Exista cu adevarat asemenea asemenea oameni in viata reala ???
- Domn" inginer, sunt plin de noroi, m-am incurcat printre hale, ma scuz eu, si-i pacat de covorul acela, ca vi-l murdaresc.
- Intra copile, da-l in p..zda masii de covor, ca de aia-i facut, sa se murdareasca.
Am intrat si mi-a facut semn sa inchid usa antecamerei. Am inchis-o cu parere de rau, fata de "piesajul" pe care il pierdeam si m-am asezat, pe o parte, in fotoliu.
Cati ani ai, unde esti nascut, studii, alea..alea...
Fatuca, respectuoasa ( ca in orice situatie, nu ma indoiam ) a batut la usa si a intrat cu doua cesti minuscule, de portelan.
A lasat una pe birou iar pe cealalta, in fata mea, atingandu-ma, ca din greseala....Am inghitit in sec si m-am relaxat in fotoliu..
A urmat pret de mai bine de jumatate de ora, interviul de angajare. Nu m-a intrebat nici macar o singura data de ce am plecat de la calea ferata, in schimb, dupa ce si-a cerut scuze, politicos, ceea ce m-a lasat perplex, mi-a cerut acordul sa ma chestioneze printr-o serie de intrebari legate de instructiile de serviciu aupra nivelului de pregatire. Ma simteam precum pestele in apa. aici eram "tatic". Terminasem cursurile cu media 8.85 si in plus, cu mecanicii mai ciufuti, le repetam vrand, nevrand, periodic.
Seria de intrebari, a inceput, precaut, cu "semnificatia culorilor de baza" ajungand spre final la "restrictii de viteze in trepte" si semnalizarea lor si tot aidoma si la celelate instructii.
Spre finalul interviului, domnul Filip Sergiu ( acesta era numele sefului de sectie si de depou) era tot o incantare. reusisem sa-l impresionez. Totusi, la un moment dat, am observat pe chipul sau, o usoara umbra de indoiala...si nu ma inselasem..
- Copile, zice el, din partea mea esti ca si angajat. Imi place de tine....o singura problema ar mai fi...
Trebuia sa fie ceva, imi zic, era prea frumos...Precis inca nu au locuri in schema, sau ceva de genul asta...mai asteapta nitel...sau mai stiu eu ce...
- Mai, continua el, esti casatorit ?
- Nu domn" inginer si nici n-am de gand deocamdata
Da...sincer...m-as cupla cu "caprioara" continui eu in gand...
- Si unde locuiesti ? Ai casa ?
- N-am si nici nu-mi trebuie domn" inginer, stau cu parintii....
- Bai....futu-ti capu-n *ur, stateam cu frica ca incepi cu miloaga sa ceri apartament...cum fac toti. E greu cu apartamentele mai copile, sau facut jde'mii de comisii, nu se mai dau ca inainte...intelegi ?

Fac iarasi o mica paranteza, ca sa intelegi. Pana in anii ''70 cat a durat nebunia angajarilor, cel ce se angaja in combinat, primea automat si repartitia unui apartament cu chirie, nou nout ( trei cartiere de blocuri fusesera construite in acest scop), in functie de numarul de membrii ai familiei. Incepand cu 1980 ritmul constructiei de apartamente se mai domolise un pic si criteriile erau mai severe....Se intocmeau tabele de prioritati avizate de catre sindicate, se faceau comisii etc...

- Domn" inginer, in privinta asta nu exista nici o problema...
- Bine copile, ma bucur sa aud asta...si pentru ca esti ca si angajat, pentru ca-mi place cum te descurci, am sa-ti spun o chestie. Din ianuarie, deschidem cursurile a doua "scoli de mecanici". Am aici, de la personal, copia dosarului tau. Vad ca ai un contract neonorat cu cei de la calea ferata.....Asta e...cine n-a fost tanar.... Uite, iti promit ca daca esti baiat de treaba si nu-mi faci probleme, nu numai ca intri garantat in scoala, ba mai mult, semnezi cu noi alt contract, tot pe cinci ani, si noi ti-l preluam pe cel vechi. Ce zici ? De acord ?
De acord ??? Imi venea sa-i zic, domn" inginer, pupati-as secretara ( ba chiar si mai mult ) mare om esti, Manitu te-a scos in calea mea. Deseara, dau de baut la toti prietenarii mei...mama ce chindie o sa-i f...m.

- Domn" inginer ( improvize scurt si la obiect ) sunt mandru de increderea pe care mi-o acordati si promit ca nu o sa va dezamagesc niciodata....

Domnul, deja deschisese usa biroului si se uita catre secretara, cu gandul, probabil, la importante probleme de serviciu...Am parcurs coridorul pana catre biroul echivalent celui numit " T1" de la gara, pentru a-mi continua formalitatile..........................
Cu personajul Ionescu Radu, ne vom mai intalni ( daca o sa aveti curiozitatea ), asa ca mi-am luat frumusel fisa de asistenta, la care nici macar nu indrazneam sa visez, doar cu cateva ore inainte, m-am dus la "magazie" unde mi s-a intocmit o fisa personala, ce-mi dadea drept echipament de protectie, iar de aici, inapoi la "serviciul personal" pentru predarea hartiilor semnate de catre seful de sectie, semnarea contractului si formalitatile legate de incadrare.
Normatorul sectiei se numea tot Radu....Nu mai retin numele de familie. In cateva zile, toate actele aveau sa fie gata, iar incadrarea in functia de mecanic ajutor locomotiva facea sa-mi revina pe statul de plata, la chenzine, suma de 2135 de lei. atat era salariul maxim de ajutor, pe grila CSG-ului......................................................Nici nu puteam visa mai frumos.... Din momentul acesta, urmau sa treaca 26 de ani, cu bune si cu rele, pana ce aveam sa fiu trecut, "pe linie moarta"... ca si celebrele locomotive cu aburi, din care a ramas doar amintirea.

Superb și capitolul acesta! Permiteți-mi să vă întreb dacă... mai trăiește secretara?    V-ați mai întâlnit de atunci cu ea?

Ce m-am speriat rândul trecut când ați renunțat la CF... aveți talent în a induce suspansul în om.

Alții numai la asta se pricep. Să scrie. Atât. Dumneavoastră sunteți și mecanic de locomotivă. Așa rar.

Așteptăm... povestirea următoare! Vă ia o grămadă de timp să scrieți aceste amintiri. Trebuie neapărat ”legate” într-un mini-volum! Cu poze, cu relatări, cu ”interviuri”.

Cu toate că viața de feroviar se descrie, în cele mai multe cazuri, ca printr-o linie în pantă, de la ”entuziasm” la ”chin”, iată că reușiți să evidențiați momentele alea când ”se scoală” părul de pe mâini și te bucuri... te bucuri că ai ales să trăiești printre ”bestiile de fier”.

....Tata Filip, asa-l "alintau" subordonatii pe seful de sectie si de depou. El ii iubea pe toti, deopotriva, "alintandui cu diminutivul - copii". Asta numai daca nu-l suparai. Si se supara, daca-i cereai apartament si daca greseai repetat fata de el.
Prima greseala se ierta, a doua se contabiliza iar o data ajuns la a treia...." erai scos de la inima". Avea o memorie de elefant. Daca reuseai sa-l superi, se inegrea la fata pret de cateva secunde, iar apoi, te tinea minte toata viata. Nu mai aveai sanse de reabilitare.....O sa ne mai intalnim pe parcurs cu acest personaj.
Hai sa-ti povestesc cate ceva despre C.F.U.(caile ferate uzinale), pentru ca mare lucru despre ele nu cred ca stii, cum nu stiam nici eu, la ce "ma inhamam" atunci". Cand spui cale ferata uzinala, iti imaginezi cateva linii, in curtea unei "uzine" ( ca doar de aia i s-o fi spunand asa) pe care circula o caricatura de locomotiva, cu doua, trei vagoane cand si cand. Asa credeam si eu. La combinatul chimic Chiscani (Braila), exista asemenea varianta si-i cunosteam si pe baietii ce lucrau acolo, pentru ca ne intalneam deseori in triajul Lacu Sarat. Aveau un "motan" de 700 CP, pentru manevra, si un DA cu care veneau in triaj, pentru a lua sau lasa trenuri. Cat era DA-ul plecat in gara, dormea cel de pe "motan". Cand veneau astia inapoi, LDH-ul se apuca de treaba si se culcau ei.....Viata grea.... Cam asa imi inchipuiam ca am s-o duc si eu. Mare fraier...
Uzina UETU avea patru sectii: Exploatare locomotive, RCM ( cred ca toti cunosc aceste initiale), SEIRA ( sectia exploatare intretinere reparatii auto) si Revizia de vagoane. Impreuna totalizau, pe atunci, in jur de 1800 de suflete.
Parcul de locomotive al uzinei si implicit al combinatului, numara pe atunci cam.....tine-te bine... optzeci si cinci de locomotive. Era net superior celui detinut de Regionala Galati. Prin 1984, cand au venit de la "23 August" ultimele LDH 1250 CP, se ajunsese deja la o suta de locomotive. Erau cincisprezece DA-uri, noua LDE-uri de 1250CP, douazeci si doua de LDH-uri de 1250 CP, vreo treizeci de LDH-uri de 700CP, si inca vreo zece LDH-uri de 550 si 450 CP......
Sectia RCM, numara sapte gari mari: Malina, Laminoare, Smardan, Catusa, UCC, Otelarii si Furnale. La randul lor, toate aceste gari, mai aveau si puncte de miscare satelite. Insumate, lungimea liniilor de cale ferata din combinat se ducea spre trei sute de Km. Locomotivele, mecanicii si personalul de manevra era impartit in doua sectoare de activitate. "Sectorul rece", unde se incadrau primele cinci gari de mai sus si "Sectorul cald" de care apartineau ultimele doua. Diferenta dintre cele doua, o faceau si conditiile de munca, dar si cele de salarizare. La sectorul cald, se acordau sporuri suplimenare ( de loc neglijabile)....
Toate acestea, aveam sa le descopar treptat, pe masura ce incepeam sa descifrez "tainele meseriei"...Nu mai intru in alte amanunte pentru ca risc sa te plictisesc si oricum, le vei afla la momentul potrivit. Am vrut numai sa-ti faci o privire de ansamblu asupra dimensiunii volumului de lucru din acest colos.

Prima zi de asistenta, am inceput-o cu stangul. Stiam numarul locomotivei, 125-036 , numele mecanicului - Tabara Anton, sectorul in care facea serviciu - Malina (asta pentru informatiile erau trecute pe fisa de asistenta). Mai stiam ca de la poarta, trebuie sa ma imbarc intr-o cursa conventie, ( fiecare uzina, avea autobuzele ei pe traseu, ca intr-un adevarat oras, ce ducea si aducea personalul, la si de la serviciu ) din care urma sa cobor la capat, unde se afla depoul. De la depou pana in Gara Malina, dupa ce traversai triajul, erau cam 400-500 metrii. Toate astea le aflasem de la un lacatus din depou, cat umblasem pentru angajare. Din pacate, uitasem sa-l intreb cum recunosc masina cu pricina, dintre alte zeci, ce veneau dimineata la poarta, dar "baiat destept fiind" (asa credeam eu), retinusem numarul masinii (pentru ca era asemanator cu cel al masinii mele), deci nu-mi faceam prea mari griji.
In dimineata cu pricina, la ora 05.45 ( la 06.30 se intra in schimb ) am aterizat din tramvaiul supraaglomerat, cum erau toate la orele de schimb, in plina noapte, in mijlocul unui furnicar de oameni care mai de care mai grabiti. Nu ninsese ( cu toate ca era sfarsit de decembrie ) dar erau cam -10 grade. Coloana de autobuze, era insirata pe o lungime de o suta cincizeci de metrii (cel putin) si populatia se grabea catre ele in speranta de a prinde un loc pe scaun. Eram ca picat din luna. Incercam cu destoinicie sa identific numarul de inmatriculare a fiecarei masini....Mergea destul de greu pentru ca era intuneric. Ce-i drept, toate aveau pe interiorul parbrizului, niste cartoane pe care erau desenate tot soiul de litere. Ma uitam la ele, exact ca si la instructiunile in limba chineza, de pe cutiile lanternelor cu aceeasi provenienta.
Exact cand deja incepusem sa-mi pierd speranta ca voi reusii vreodata, iar primele masini din capul coloanei incepusera sa se puna in miscare, am dat de numarul cu pricina. Era al penultimei masini. Am sarit in ea si am oftat usurat....Aglomeratie ca la balamuc. A trecut o statie, doua, trei si calatorii se tot imputinau. In sfarsit, reuseam sa privesc printr-un geam transpirat nitel catre afara. Piesajul, cu toate ca era intuneric, nu-mi era catusi de putin cunoscut. Simteam cum mi se raceste transpiratia pe sira spinarii....Dupa inca doua statii, autobuzul hodorogit a ajuns la final de cursa. Am coborat, bantuit de o presimtirea rea, impreuna cu ultimii calatori.
Afara incepuse sa se lumineze un pic ( era deja 06.15 )....Nu mai pricepeam nimic. Puteam vedea un piesaj selenar, cu munti de minereu si carbune, cu benzi transportoare si excavatoare uriase cu cupe rotative...M-am ciupit usor, sa-mi dau seama daca nu cumva visez...Draci...Nu visam deloc, efectiv traiam un cosmar fara sens. M-am intors la masina si am intrebat soferul unde ma aflu...
- Mai nene, unde naiba suntem acuma, ca nu-mi dau seama ?
- Esti chior, bai, unde sa fi, la aglomerare furnal...
- Da ce mortii masii cauti tu la aglomerarea...cum ii spune... ? Nu trebuia sa ajungi la depou, omul lui Dumnezeu....
- Mai boule ( ma gratuleaza el) esti chior, sau nu stii sa citesti.....? Tu nu vezi ce scrie mare, pe hartia aia din fata, tolomacule ?
UAF, uzina aglomerare furnal, asta scrie. Daca beleai ochii mai bine nu te suiai aci.......
Bou, bou, da ce masa" fac eu acum, imi zic. Cum pusca mea ajung eu la munca... Apelez iarasi la "conducatorul auto" si-i spun cat sunt de batut de soarta si de ce. Asta dupa ce se uita la mine si ma masoara din cap pana in picioare ( fudul din fire si "barbat fatal" pe deasupra, eram in capul gol, cu o geca pana-n talie, fara manusi...ca la promenada in centru" ), zice;
- Hai ca esti baiat bun...Urca sus..Pana ce iese schimbul mai am 15 minute. Te duc pe magistrala, cat de cat mai aproape si de acolo traversezi furnalele si mai ai cam un kilometru....Mai itrebi si tu, din loc in loc...Vezi, ai grija, poate ajungi iar aiurea..
- Sa traiesti nene...ca mare pomana-ti faci cu mine, zic eu si speranta se aprinde iarasi in sufletul meu......

M-a dus omul, pana unde a putut, am luat-o la pas hotarat si motivat, intreband in stanga si in dreapta unde mai intalneam cate un suflet de om, pana a dat bunul Dumnezeu si am ajuns la locomotiva.....
Era trecut de ora opt. Mecanicul (de felul lui, un personaj taciturn - aveam sa ma conving mai tarziu ) s-a uitat cam intr-o dunga la mine cand i-am spus ca voi face serviciul de asistenta cu el, pret de cateva ture de serviciu. A mormait ceva, iar apoi ne-am apucat de treaba. Locomotiva 125-036, era masina Malinei si facea serviciul in "cocoasa". O ora, n-am schimbat macar doua cuvinte. Apoi i-am marturisit ca e pentru prima oara cad pot "lucra" pe o astfel de locomotiva, despre care, la calea ferata nici macar nu stiam ca exista.Auzind ca vin de la "gara" s-a mai insufletit nitel. Mi-a explicat in mare, cam ce si cum e cu LDE-ul asta, ca daca cunosti DA-ul nu-i mare diferenta...am mai stat un pic la barfa...si la un moment dat ma intreaba, daca vreau sa trec la controler. Eu bucuros ( zic in gand - uite ma, ce baiat de gasca) nevoie mare ma declar disponibil la urgenta. Mai sta jumatate de ora alaturi de mine, dupa care-mi spune:
- Vad ca te descurci bine...Ce vroiam sa te rog..Am motocicleta, langa cabina agentului de triere ( era o cladire de un etaj, unde statea cel ce coordona trierea si manipula macazele centralizate din grupa respectiva). Vreau sa ma duc sa mestersc ceva la ea. Azi dimineata, pana la munca, numai figuri mi-a facut...Nu cred ca dureaza mult..Daca e ceva, dai semnale repetate cu fluierul locomotivei si vin indata.... ( Avea un IJ rusesc cu atas si umbla cu el pana dadea zapada )
- Du-te nene, zic eu. N-ai de ce sa-ti faci griji. Ma descurc eu...si daca zici ca esti langa cocoasa, daca nu-ti place cum ma misc, cat dureaza sa vii.....
- Asa e....zice el , isi ia din panoul de scule o mana de chei, indeasa in buzunarele salopetei cateva mani de bumbac si coboara....

Pe la 12-13, a venit pe masina, am mancat impreuna si apoi a plecat iarasi...Nu mai stiu unde, dar nu la motocicleta.
Dupa vreo doua ore, urca la un moment dat, un "mosulica" pe masina. Da buna ziua, ii dau buna ziua. Ma intreaba unde este mecanicul, ii spun ca a plecat sa dea un telefon acu" doua minute in urma, si apoi, curios nevoie mare, sa afle cu ce ocazie fac eu serviciul pe locomotiva cu pricina. Eu, baiat amabil si binecrescut, ii zic ca vin de la calea ferata si ca-mi efectuez periada de asistenta....Omul mai sta un pic, ma intreaba cum imi pare serviciul in sectorul acesta, iar eu ii raspund ca e aproape la fel ca in orice triaj....si pleaca.
Dupa ce se departeaza bine, pe partea opusa urca si Domnul Anton, si cu o mimica ingrijorata a fetei, ma intreaba:
- Ce-a zis nea" Vasile ? A intrebat de mine...? N-a facut panarama...ca nu eram pe masina...?
- Care nea'' Vasile nene...? Mosulica ala, care se duce printre linii....?
- Ce mosulica bai.....ala e domn" istructor Hanganu...,ai de mine...dracu" ma lua, daca-l mai faceai si mos..........
- Stai linistit, il temperez eu, parinteste.....Am stat de vorba cu el...si-mi pare baiat de treaba....
- De treaba pe naiba, riposteaza el cu naduf....Numai sa calci odata pe bec...in sectorul lui si dupa aia nu mai spui deloc asa....mormaie el si se aseaza pe scaunul de la celalat post...
Se apropia terminarea turei de serviciu si asa cum fusesem instruit, ma duc la biroul IDM-ului sa-mi semneze fisa, apoi, la revenire pe locomotiva, o dau si mecanicului pentru confirmare....Asta o ia, se uita pe ea, cautand locul semnaturii......si deodata vad ca "i se taie picioarele'', cade pur si simplu pe scaun si se albeste la fata:
- Vai de capul meu....da tu esti mecanic ajutor ? De ce naiba nu mi-ai zis ? Ma bagai in puscarie bai omule...si a mai fost si instructorul pe masina....... Daca afla ala, ma omoara.....ma nenoroceste........daca faceai o catastrofa...vai de mine si de mine....
- Mai frate, daca ma intrebai ce meserie am, iti spuneam. E vina mea ca nu ai intrebat ?....Las" ca dau o bere, cand ajungem in oras........
- Bere pa dracu...zice el...De bere imi arde mie acum....Mi-ai facut-o.....

Am mai facut doua ture de serviciu cu el, da nu a mai vorbit cu mine mai deloc si nici controlerul nu l-am mai atins. Revelionul si Sf.Vasile le-am prins acasa, liber pe grafic, iar pe 03.011981, de la poarta, unde venea operatorul RCT cu situatia locomotivelor pe teran, noi, ajutorii, am fost trimisi la depou, pentru "comunicari importante".... Urma sa incepem cursurile "scolii de mecanici"....dar asta e deja alta poveste...........................................................................................................

In dimineata aceea, intrasem cu masina in combinat ( zece lei, ma costase mituirea agentului de paza ). De la poarta, am plecat singur spre depou. Nu cunosteam pe nimeni, dintre mecanicii ajutori, iar cei doi trei mecanici care ma observasera, ma ignorau ostentativ, nestiind a cui "pila" sunt. Nu ma integram absolut deloc in peisaj.....Barba ( din momentul din care am renuntat la slujba de la calea ferata, pentru aceasta ambitie, am jurat ca nu ma mai rad niciodata ),par lung, toale de firma, masina...
Am ajuns la depou si am parcat intr-un loc accesibil. Viitorii mei colegi asteptau aproape in echipa completa, un sef, care sa le comunice, ce si cum. Erau toti colegi de serviciu, probabil, de ani buni. Se cunosteau si stateau de vorba glumind intre ei. De pe magistrala, a sosit un camion cu materiale. Soferul acestuia, m-a rugat sa-mi mut masina cativa metrii mai incolo, pentru a putea manevra camionul, pe una din usile depoului. Am pornit motorul, am cuplat in marsarier si din neatentie, am incalecat cu capacul baii de ulei, peste un capat de teava ( din cel ce indica o conducta de gaz metan pozata sub pamant), fapt care a dus efectiv la suspendarea masinii pe rotile din spate ( Dacia 1100 avea motorul pe spate ). Degeaba am mai folosit apoi treapta intaia, incercand sa ma eliberez....Motorul tura, dar rotile se invarteau in gol.
Unul, din gasca de tineri, a observat faza si a strigat catre ceilalti:
- Bai, ia veniti un pic aici, sa-l ajutam pe domn" inginer sa iasa de acolo !
Asa banuitul "domn inginer" (adica eu) a ramas efectiv fara replica si nici macar nu a mai avut timp de explicatii, pentru ca deja, cateva perechi de brate vanjoase ii ridicase masina cativa centimetrii si o impinsesera un metru mai departe. Pana sa apuc sa cobor din cabina pentru a le multumii, deja cineva le comunicasera sa se indrepte catre cantina, acolo unde urma sa vina si seful de sectie.
Depoul, prin grija "comitetului de partid" si al sindicatului, avea o sala de mese cu o capacitate de vreo cincizeci de locuri, unde meseriasii din depou (si nu numai ) contra sumei de cincisprezece lei, puteau servii o masa completa. Meniul nu era preparat acolo. Era adus de la cantina centrala a combinatului, dar merita fiecare banut.
Pana sa incui eu masina, gasca se evaporase. Cu cateva indicatii si reperandu-i dupa galagia facuta, i-am localizat usor. Am intrat in sala si unul dintre ei mai "fasnet" m-a intrebat pe cine caut, crezand ca am gresit locatia. Cand i-am spus ca am venit acolo pentru comunicari, ca si ei si ca sunt si eu tot mecanic ajutor, am declansat haosul.....Rasete si "mistocareli" unul fata de altul, vis a vis de papara luata cu "domnul inginer"..... In sala, printre baietii aceaia nebuni si tineri se mai gaseau si trei oameni, trecuti bine si de a doua tinerete ( nu numai de prima). Erau cei mai batrani ajutori, fosti fochisti, chemati si ei,ca toata breasla pentru aceleasi ordine.
Dupa cateva minute, in incapere a intrat seful de sectie, impreuna cu cel de la biroul T1. Ne-a comunicat, ceea ce stiam deja cu totii deja, ca incepand de luni ( acum era sambata ) urma sa incepem cursurile. Doua clase a cate saptesprezece elevi, una cu program dimineata, cealalta, dupa amiaza. Am aflat si lectorii si locatia ( grupul scolar al combinatului - situat intr-unul din cartiere orasului ), precum si durata cursului, adica aproximativ zece luni. Pe intreaga perioada, urma sa fim salarizat iar vechimea in munca, curgea normal.....Nici ca se putea mai bine. Gasca, entuziasmata la maxim...Mai putin cei trei "seniori".
Acestia erau : Musca Sandel. Liderul grupului. Un om cu care ai fi fost in stare sa stai la "barfa" o noapte intreaga ( cu o galeata de vin alaturi ) fara sa te plictisesti. Avea o "vrajeala" in el de te "dadea la intors" in cateva secunde. Era tipul taranului roman, care este in stare sa "mistocareasca" si popa, si primarul si seful de post, fara ca acestia macar sa realizeze......
Toader Ion. Un "tajlau" de om, cam la 1,87 m. slab, dar ciolanos si muncit din greu. Avea niste lopeti de maini care sunt sigur ca ar fi indoit coarnele plugului, daca s-ar fi lasat mai tare pe ele, si cred ca purta cel putin marimea 47 la bocanci...
Plescan Mircea. Supranumit (mai tarziu am aflat ) " buza de iepure", din pricina gurii, ce suferise candva un accident ( o copita de cal ) si era reconstruita. Asta, era cel mai sarac cu duhul si avea sa ne amuze copios in scoala.
Dupa ce "tata Filip" a terminat ce avea de spus, nea" Musca a inceput negocierea:
- Domn" inginer, da pe noi, astia batrani de ce ne-ati chemat aici ?
- Cum de ce Sandele, ca sa va fac mecanici....de aia.
-Domn" inginer...suntemi oameni batrani, mai avem oleaca si
iesim la pensie...Lasati-ne in "saracia" noastra ca si pana acum, tot ajutori....Si cu noi....si fara noi, tot un drac...
Tizii lui, nu scoteau o vorba. Doar dadeau vertiginos din cap, in semn de incuviintare.....
-Nea" Sandele....n-am ce-ti face... Vrei, nu vrei, te faci mecanic. Asa a hotarat partidul....asa facem.

( Tata Filip, nu cunosc din ce pricina, nutrea o mare teama fata de "partid". Nu indraznea sa-l contrazica niciodata pe nea" Marin, secretarul de partid pe sectie, ce era si maistru ). Drept sa-ti spun, eu nu intelegeam deloc, cum ar putea un om normal la cap, sa refuze o promovare dintr-o functie ingrata, intr-una mai bine platita si infinit mai bine cotata....
M-au lamurit noii colegi insa. Celor trei ( si nu numai lor, cam tuturor navetistilor si nenavetistilor, ajutori ) le convenea de minune meseria asta. Sefii de tura, de acasa veneau direct la depou ( cu o cursa conventie exterioara ), astfel incat la poarta se prezenta doar operatorul RCT ce avea biroul in cladirea anexa a directiei situata langa intrarea in CSG. Pe acesta, nu-l interesa catusi de putin cine si cat dintre personal se afla acolo. Citea doar,de pe un formular, situatia locomotivelor pe teren. Fiecare partida afla unde trebuie sa se duca la schimb...adio si-un praz verde. Mecanicul putea pleca singur la locomotiva, invoindu-si ajutorul, fara ca nimeni sa stie. Nu-l trecea pe foaie, dimineata ( in eventualitatea ca cineva se sesizeaza ) dar daca seara, treaba era buna, completa si rubrica respectiva cu numele lui, preda foaia la tura si respectivul era trecut automat pe foaia de pontaj. La o adica, un ajutor putea sta acasa si trei ture de serviciu, fara prea mare risc......Asa ca nea" Musca avea toate motivele sa fie suparat. Un navetist de cincizeci si ceva de ani, are o gramada de treaba la tara....Daca mai si vi la oras, in fiece zi ( la scoala ), cand mama masii o mai rezolvi. Si mai mult decat atat, bietul om, cu doar un an in urma avusese parte de o axperienta de cosmar, din care iesise si in pierdere.....
Din statia Malina, pana in statia Catusa, pe centura combinatului, pe care circulau cu predilectie trenurile remorcate de DA-uri erau cam cincisprezece km. Partea proasta ca dintre acestia, cam doisprezece erau in panta. Intre Malina si Smardan ( zece km. panta avea cam 7-8 grade la mie, urma o portiune de un km. plana, apoi Smardan - Catusa, insemna o panta de 12-15 grade la mie. Ei au circulat izolat, din Malina in Smardan. De aici au fost pusi pe un tren de zece vagoane, pentru Catusa. A venit lacatusul de revizie, a efectuat proba completa, a semnat in foaia de parcurs si trenul, la indicatia permisiva a semnalului de iesire, a plecat catre destinatie. Dupa iesirea din statie ( asa cum prevede instructia ) mecanicul a incercat sa efectueze proba de eficacitate ( trenul inscriindu-se deja pe portiunea in panta ). A actionat manerul robinetului KD2 si a asteptat ca franarea sa-si faca efectul.....Ce franare, ce efect.... Din toate vagoanele, doar unul avea frana activa...dar toate erau incarcate, cu zgura.....Urmarea ? La intrarea in statia Catusa, trenul avea deja 80 km/ h si viteza inca era in crestere.
Statia Catusa, presupune cam patru km linie dreapta, dupa care, urmeaza iarasi o panta de 7-8 grade la mie, pana in statia CFR Barbosi Calatori. IDM-ul din Catusa, s-a vazut nevoit ( pentru a preintampina o catastrofa feroviara deosebit de grava - iti dai seama ce insemna sa ajunga un tren scapat de sub control intr-o gara de calatori, in care intrau trenuri din zece in zece minute ) sa-i faca parcursul pe abatuta, constient fiind, ca operatiunea aceasta va produce deraierea trenului.....
Asa s-a si intamplat. Vagoanele s-au imprastiat care incotro, dar cupla dintre locomotiva si primul vagon s-a rupt. Locomotiva DA-003 ce remorca trenul respectiv, impreuna cu partida sa a ajuns in final in balta Catusa ( balta ce se afla in partea de est a combinatului ) si statiei cu acelasi nume......Mecanicul si ajutorul, in afara unei spaime sora cu moartea si a catorva vanatai si julituri, n-au patit mare lucru. In schimb, comisia de ancheta sub conducerea SC-ului ( departamentul siguranta circulatiei ), dupa ce a incheiat ancheta a stabilit ca de producerea evenimentului se face vinovat lacatusul de revizie si....mecanicul ajutor locomotiva, care nu a luat toate masurile ce se impuneau, pentru franarea trenului. ( dupa ce au reusit sa scoata efectiv locomotiva din balta in care se scufundase pe sfert, au observat, ca in postul de conducere, frana de mana a locomotivei nu fusese stransa )......Mecanicul, a doua zi dupa sfarsitul anchetei si-a dat demisia...si dus a fost. Nea" Musca, saracul, a ramas retrogradat trei luni de zile in depou si cu penalizare cat casa....Cum Dumnezeu sa mai doresti sa te faci mecanic...
Dar, cursurile au inceput...si la ele au participat si cei trei, pana la examenul de absolvire, inclusiv. Pentru mine era mai mult decat relaxant. Instructiile de serviciu le cunosteam la perfectie. Doar "specialitatea" ma interesa in mod deosebit. Si aveai ce invata, nu te puteai plange. Partea electrica ne-o preda seful de depou. Era inginer de locomotive de meserie. Desena schema pe tabla, pe masura ce ti-o explica...Incepea: de la bateria de acumulatori, si desena simbolul bateriei, firul 101 si desena firul, pe care il numerota, ajunge la contactul normal inchis al releului D4, si desena simbolul releului cu contactul respectiv....pe care il numerota...Si tot asa, pana ce tabla se umplea de fire, relee, contactori, bobine si cate si mai cate minunatii. Dupa ce termina, isi stergea mainile meticulos de creta, se uita pe sub ramele aurii ale ochelarilor si incepand din prima banca, invita "bizonii" la tabla pentru a explica fiecare la randul sau schema. Pana suna soneria de iesire, ascultai blestemata aia de schema, de cel putin zece ori la rand, astfel ca deja o stiai pe de rost....Ba chiar uneori te mai si distrai...
In ultimele doua banci, isi faceau traiul un grup de "cartofori" inraiti: Balanica, Davideanu, Stefanescusi Butuc....Capul rautatilor era Butuc. Noi il alintam Butucel. Era maruntel de statura, dar "argint viu" nu alta si cel mai "tare-n dantura". Navetist din Fartanesti, o comuna din nordul judetului, de oameni "gospodari" si "calculati"....Gospodari, pentru ca aveau asupra lor cate doua cutite, cand se duceau la carciuma, si calculati, pentru ca daca nu mureai de cutit, te bateau cu parul gospodareste, adica calculat...Ii placea scoala, precum cainelui sarea. Inventa tot felul de motive, doar, doar sa mai lipseasca o zi, doua de la ore.
La o ora in care domnul inginer tocmai ne preda o schema completa ( de mai mare dragul ), in ultimele banci agitatie mare. Aia se luasera la harta, nereusind sa se puna de acord, cine are "culoarea" mai valoroasa la partida aceea de poker. Tata Filip, face o mica pauza si-l interpeleaza pe micul tartor:
- Butuce....fi atent la tabla mai, ca n-ai sa stii sa explici schema, Butuce.....( Vorbea rar, apasat si nitel pitigaiat cand era deranjat)
- Da-s atent domn inginer...cum sa nu fiu atent. Numai ochi si urechi sunt....
-Ei, la-s ca te vad eu Butuce, cat de atent esti, tu-ti capu-n *ur.... Si preda mai departe...
Astia, se mai linistesc un pic, apoi iar incep cu panarama.... Seful, termina de predat, isi sterge mainile si invita la tabla pe cel ce se declara deosebit de atent...
- Ia poftim Butuce la tabla, sa ne convingem acum, cat ai fost tu de atent la ce *a*at am mancat eu acolo...
In clasa delir...
- Domn" inginer, da nu-i corect dom'le... Nu trebuia sa incepeti din fata ?
- Incep de unde vreau eu Butuce, ca da aia-s sef mai...nu ma comanzi tu pa mine...
Butucel, se executa si o da in balbaiala cu schema. Surprinzator totusi, cate ceva retinuse el saracu", dar nu indeajuns.
Tata Filip, il mustra suparat:
- Ai vazut Butuce ca nu stii ? Ziceai ca esti atent ? Nu stii nimic mai.....
Butucel, conciliant....
Ei, lasati domn inginer....ce parca dumneavoastra le stiti chiar pe toate.....
Asta era insulta maxima pentru " Tata Filip"...picatura care facea paharul sa se reverse...
- Mai copile...Intreaba-ma tu ceva...si daca n-oi sti sa-ti raspund...uite iti promit ca te invoiesc doua zile de la scoala.
Butucel, isi face rapid un calcul in cap...Era miercuri...Cu doua zile invoire, trebuia sa vina sambata la ore ( sambetele erai zile lucratoare pe atunci..
- Domn inginer, daca nu stiti sa-mi raspundeti...imi dati trei zile? ( pulseaza el, ca la poker )
- Trei iti dau Butuce, trei...uite copiii astia sunt martori...da nu ai sa ai tu parte de bucuria asta, mai....Hai..ascult.
Asta se concentreaza pret de doua-trei secunde, de i se ingrosasera venele de la gat...apoi...arunca "petarda"
- Domn inginer....ia sa-mi spuneti dumneavoastra mie...daca le stiti pe toate...cum il cheama pe popa din satul nostru domn inginer, ai ?????
A fost delir...Tata Filip radea cu lacrimi, nu alta...Dupa minute bune de ras, "batut" pe teren propriu si-a recunoscut infrangerea.
- Tu-ti capu-n *ur de golan care esti. Mi-ai facut-o Butuce....ai facut de ras un sef de sectie Butuce....esti tare mai....Ai trei zile libere mai, asa cum ti-am promis...Ia-ti catrafusele si carate din fata mea, din momentul asta...
Inainte de a incheia fraza, Butucelul deja iesea pe usa...in libere....

Uite asa m-am distrat in scoala de mecanici...Avea sa fie ultima distractie gratuita, oferita de viata. Dupa examenul de absolvire, din toamna gluma a devenit serioasa, iar eu, dintr-un parlit de mecanic ajutor, aveam sa ajung, ditai domn" mecanic
Daca o sa ai rabdare sa ma mai asculti, ne mai auzim..............................................................................Seara buna.

In septembrie 1981 am ispravit cursurile. Ni s-au intocmit fise de asistenta pe sectoare si am inceput asistenta pe locomotiva. Ca sa pricepi mai tarziu despre ce-ti voi vorbi, mai face o mica paranteza ( sper ca nu te plictisesc), ca sa-ti descriu pe scurt, cam in ce consta activitatea feroviara, in cele doua sectoare (rece si cald) de lucru:
 Sectorul rece.
 Statia Malina. Situata in partea de vest a combinatului. Pe aici intrau trenuri goale pentru a fi incarcate cu produse finite in combinat si cele pline, cu diferite incarcaturi.    De la caramida refractara, pana la apa minerala. Prin Malina ieseau toate trenurile cu tabla din combinat ( rulouri, tabla subtire in pachete, tabla groasa, tabla de inox, tevi sudate, brame etc ). Volumul de manevra era urias. In cocoasa erau trei locomotive. ( doua de triere si una la presat ). In gara mai erau patru, pentru manevre de compunere, descompunere trenuri ( doua in partea de nord, doua in  sud ). La "drum" erau trei DA-uri. (acestea doar transportau trenurile formate intre statii).
   
 Statia Laminoare. Opt locomotive, manevrau sase laminoare. Pana ce asigurau fronturile cu vagoane goale, pentru incarcat, primeau deja avizari pentru a le scoate incarcate ( de la primele, asigurate ). Se muncea in flux continuu.

 Statia Smardan. Patru locomotive, asigurau fronturile de lucru la IUGCG ( Intreprinderea Utilaj Greu Constructii Galati ), ICMSG ( Intreprinderea Constructii Montaj Siderurgic Galati ), Fabrica de var nr.1, Fabrica de var nr.2, Forja grea, Depozite generale materiale, nr.1 si 2...Munca ca la balamuc.

Statia Catusa. Cinci locomotive de cale larga si cinci de normala, manevrau catre si de la "culbutoare" trenuri cu minereu (pe larga) si minereu plus carbune, pe normala, in flux continuu.

Statia UCC ( Uzina CocsoChimica ). Trei locomotive manevrau vreo cincisprezece fronturi..de la cele din care scoteau de la carbune cocsificabil, pana cisterne care incarcau benzen. I se mai spunea si " Moara dracilor ", din pricina flacarilor si fumului vesnic prezent aici. Partea mai interesanta e ca, intr-o tura de serviciu de-a noastra se succedau doua ture ( de cate sase ore ) de ale cocsarilor.....Adica, ei aveau program redus la sase ore ( pe motiv de nocivitate si poluare ), iar personalul CF lucra aidoma ca si in conditii normale....Munca ca la balamuc.

 Statia Otelarii. Douazeci de locomotive, asigurau fronturile de lucru pentru patru otelarii (OLD 1, OLD 2, OLD 3, Otelaria Electrica ), trei HPL-uri ( hala pregatire lingotiere), Striper, Slebing... Munca ca la balamuc.

 Statia Furnale. Douazeci si doua de locomotive, asigurau fluxul tehnologic a sase furnale, a fronturilor de granulare si a haldei de zgura.....Munca ca la balamuc.

 Inainte de a incepe asistenta pentru functia de mecanic ajutor, nu aveam nici cea mai mica idee ( dupa cum am mai specificat ) in ce angrenaj colosal ma bag... Din cele aproape doua luni de asistenta ( cam cat ar fi trebui sa dureze trecerea prin toate sectoarele de lucru ), cred ca am efectuat mai putin de jumatate.... Vroiam, ca si ceilalti colegi de curs, sa " mai fentam armata" cum se spune, putin...Si mecanicii cu care faceam asistenta, erau baieti intelegatori ( mai ales, daca erai si tu "baiat atent" ) si ne lasau sa "mai copilarim" nitel, inainte de "a intra in paine"...
 Am lucrat, in aceasta perioada, pe toate tipurile de locomotive si in mai toate colturile combinatului. Se acumulasera atat de multe informatii, incat nu le mai puteai discerne.... Oricum, pentru mine, un lucru era clar. Cel mai detestat sector de activitate era " Statia Furnale ", iar cea mai nenorocita locomotiva pe care urcasem vreodata era LDH 70-132.....................
 La sfarsitul lui octombrie, am fost iarasi convocati toti cursantii, la depou, pentru repartizare pe locomotive si sectoare.
Repartizarea o facea seful biroului T1 ( Ionescu Adrian ), binecunoscut de catre colegii mei, dar total necunoscut mie.... Ionescu Adrian, o sa mai vorbim despre el, avea o parere mai mult decat excelenta despre propriai-i persoana. Se credea la nivel de egalitate cu seful de depou ( daca nu cumva chiar un pic mai sus ), prin prisma ca din biroul sau "se faceau toate cartile"....Daca Seful de depou se adresa subalternilor cu apelativul " mai copii ", distinsul tovaras Ionescu Adrian, se adresa lor cu apelativul " mai jegule ".... Toti erau niste "jeguri" pentru domnia sa. Ca sa promovezi intr-o categorie mai bine vazuta trebuia "sa cotizezi". Ionescu Adrian nu fuma decat Kent Superlong ( fara nici o exceptie - cate doua pachete pe zi , consuma numai cafea "ness", asezonata cu o picatura de coniac fin ( de la cinci stele in sus ). Ionescu Adrian se hranea "eco", numai cu gaini, miei si purcelusi crescuti in batatura si-i placea numai vinul din soiuri nobile....Ionescu Adrian, era un fel de "baron local" al timpurilor noastre. Eu eram singurul "bizon" care nu stia toate acestea.
 Am intrat in sala in care se desfasura lunar cursurile" scolii personalului" ( aici mai fac o precizare - tot "ritualul" de la CFR era respectat la sange si in CSG. Chiar si la examinarea anuala, din comisie, faceau parte si reprenzentanti de la CFR) si aici ni s-a citit lista cu locomotivele si sectoarele in care urma sa lucram......Prea ghinionist nu eram. Nu eram repartizat la "Furnale", ci la " sector cald - schimb revizii "...mult mai "bine" ( Locomotiva schimb revizii, inlocuia alta locomotiva ce intra la revizie...din sectorul cald. Cu alte cuvinte, puteam inlocui locomotive atat de la "Furnale" si de la "Otelarii"...mama bunului, cu ghilimelele de rigoare, in schimb, la repartitia locomotivei...m-am ars. Urma sa efectuez serviciul pe locomotiva...LDH 70-132. Se terminase cu gluma.
 Prima mea locomotiva.....Ma gandesc uneori cu drag la ea. A insemnat inceputul meu in cariera... Era vai de steaua ei saraca.  Mecanic major ( adica cel ce o avea in primire ) era un betivan dintr-o comuna limitrofa a Galatiului. Majorul, avea posibilitatea sa-si alege partida dupa preferinta. Bejan Grigore, mecanicul major al locomotivei 70-132, avusese o partida pe masura calitatilor sale de "bautor fruntas"...Locomotiva asta saraca ( doar de aceea mi-era groaza de ea ), mai avea un pic si se dezintegra pe sina. Pierdea fluide prin toate incheieturile ( motorina, ulei si apa ), fusese tamponata zdravan, incat lonjeroanele erau nitel curbate in sus ( de la mijloc ) era murdara si imputita, de trebuia sa te urci pe ea, avand in maini carpe pentru a nu te murdarii....Ce mai, era cosmarul oricarui mecanic... Asta era. Asa hotarasera sortii...Mi-am bagat...multe...in sorti...dar a trebuit sa ma conformez... Aveam insa si motive de consolare. In sectorul " Otelarii " unde fusesem repartizat, mecanic instructor era un tip pe il apreciasem sincer, in calitate de lector de scoala. Enache Grigore era numele sau. ( S-a dovedit ulterior, ca era cel mai capabil mecanic instructor din CSG ).  Omul acesta, satul de "cozile de topor" cu care era nevoit sa "coopereze" si profitand de sansa de a lucra cu o noua generatie, necorupta inca de toate relele, incerca sa experimenteze ceva inedit. Incerca sa acorde, pe risc propriu, incredere maxima unor tineri neexperimentati, in speranta formarii lor profesionale ca si mecanici adevarati....Altceva decat ceea ce exista atunci. Deci, nea" Grisa cum era supranumit ( mai in varsta oricum cu 10-15 ani decat mine), ii schimbase partida de locomotiva betivanului, repartizandu-ma pe mine in tura a treia si inca un coleg de promotie in tura a doua. Facuse, cum s-ar spune, o transfuzie de "sange tanar" intr-un "cadavru' de partida. Bineinteles ca domn" Bejan a invocat dreptul sau de mecanic major...bineinteles ca s-a plans personajului Ionescu Adrian...Cert e ca nu a avut succes. Tata Filip, stia ce-i poate capul lui "Grisa" si, probabil ca era curios in ceea ce priveste "experimentul"... Pe locomotiva aia nenorocita, am inceput sa invat meseria de mecanic. Daca "tovarasul" ( cum se folosea pe atunci ) instructor Enache avea progam de control ( si nu numai ), prima data venea la mine.
 Urca pe locomotiva, verifica frana de mana, daca era stransa ( cand stationam ) sau dispozitivul de siguranta si vigilenta activ ( daca eram in mers ), se posta cu spatele in dreptul panoului cu manometre si termometre de control si-mi cerea sa-i spun temperaturile si presiunile uleiului si lichidului de racire, pe de rost, fara sa ma uit la ele ( ceva firesc pentru un mecanic adevarat, ce-si cunoaste masina ), apoi, daca nu eram in parcurs, ma poftea pe "pervazul locomotivei", pentru revizie. Deschidea usile de acces la motor ( daca acesta nu era pornit, ma punea sa-l pornesc ), apoi faceam revia locomotivei impreuna ( ca la carte ). dupa ce ma chestiona in amanunt asupra tuturor componentelor ( daca nu stiam ceva, imi explica pe indelete ) si se declara cat de cat satisfacut ( numai pana la urmatorul control, cand nu mai accepta "balbe"), incepeam sa constatam si sa remediem "pierderile"....Ma trimitea in cabina, dupa chei si-mi indica unde si cat trebuie stransa o piulita sau o garnitura, pentru a elimina ( pe cat posibil ) o pierdere de fluide...Locomotivele de 700CP, erau un dezstru ecologic...Pierdeau prin toate incheieturile. Pierdeau pe la pompa de injectie, pierdeau pe la conductele de "inalta", pierdeau pe la capacele de chiulasa, pierdeau pe la filtrele de combustibil si ulei, pierdeau aer pe la supape....pierdeau oricat si orice....Principalul era sa nu-ti pierzi speranta....  Si nu numai ca nu mi-o pierdusem. Omul acesta, reusise, prin increderea acordata, sa ma ambitioneze ( aidoma si pe colegul meu de promotie ). Am hotarat, amandoi, ca din epava de locomotiva primita, sa facem una de exceptie.....
 Dupa prima revizie la remiza " Otelarii", am reusit ( colegul, pentru ca era in tura lui ), sa-i indreptam lonjeroanele. In hala de stripare ( hala in care erau stripate lingourile turnate in lingotiere) erau doua macarale uriase. Era destul sa introduci locomotiva cu lonjeroane "curbate" in hala, sa-i postezi niste traverse de cale ferata ( pentru o presiune largita ) in zona cu probleme, apoi, macaragiul ( care deja era expert in astfel de operatiuni ), lasa tiglerul ( unul din bratele enorme ale macaralei ) pe portiunea respectiva, in timp ce mecanicul, sau cel interesat, observa atent procesul. In cateva secunde, puteai vedea cu ochiul liber, cum lonjeronul revine la forma initiala si trebuia sa opresti de urgenta operatiunea deoarece riscai altminteri, sa-l curbezi catre in jos....si atunci puteai sa ceri casarea locomotivei....Nu era deloc simplu si nu-si asumau prea multi aceasta interventie...O faceai in disperare de cauza, daca erai direct raspunzator de asemenea tamponare, cu asemenea efect ( pentru a evita devizul uzinei reparatoare REMAR )....sau o puteai face daca erai tanar si dornic de a demonstra ca nu esti chiar " ultima gaina "
 Acum, pentru ca "aratarea" semana a locomotiva, am muncit doua ture de serviciu ( cu dero si carpe de acasa ) de am inlaturat mizeria acumulata pe capote in doi-trei ani de exploatare. Era deja prea mult. Am fost devoiti sa folosim nisipul (fin, de turnatorie), pentru a indeparta jegul. Apoi, tot cu "finantare proprie" am vopsit-o. De sus, de pe capota, pana la placa frontala si "aparatorul de animale".  Am curata cabina si am facut-o "farmacie", am inlaturat, in limita posibilitatilor toate pierderile...ata cat se putea. Locomotivele de 700 CP au fost cele mai nenorocite locomotive de pe calea ferata. ( cele de 400-500 erau pe jumatate, pentru simplu motiv ca si motorul era la jumatate ).  Curele la transmisie, curele la alternator, compresor...conducte de inalta presiune, capace de chiluasa, garnituri de bloc...toate se ingramadeau sa piarda fluide. Si daca totusi reuseai sa le remediezi cat de cat, exista pierderea suprema, in " V-ul " motorului, careia nu-i mai aveai ce face...REMARUL o rezolva....
 Cat ne-am gospodarit noi, cu operatiunile descrise mai sus, intrasem deja in iarna. In ianuarie, nea" Grisa fusese in concendiu, asa incat nu stia despre noul aspect al locomotivei noastre. Catre sfarsitul lui ianuarie 1982, incepe instructorul Enache Grigore serviciul si implicit, programul de control. Tovarasul Ionescu Adrian, care presta la serviciul de birou ( 8 ore, la zi, duminica liber), dar care avea si functie de partid, ca sa mai prinda si un spor de noapte si unul de sector cald ( se mai adunau trei patru sute de lei la salariu ) venea in control cu instructorii de teren de doua ,trei ori pe luna....... In noaptea aceea geroasa de ianuarie ( tin minte, ca acum, erau 25-28 grade sub zero ), pe la 01.00-01.30, urca la mine pe locomotiva. Masina era "boboc", doar ce o mai stersesem intr-o pauza de manevra ( atat motorul, cat si capotele). Ionescu, intra in cabina, ma intreaba scarbit - ce faci mai jegule, n-ai apucat sa te culci inca ...ai ?  - pentru ca lumina in cabina era aprinsa. Imi cere carnetul de bord si foaia de parcurs, sa verifice daca am consemnat riguros activitatea desfasurata pana la acea ora...si inevitabil, aprinde un Kent superlung, scuturand ostentativ scrumul rezultat pe podeaua locomotivei....In acest timp, domn" Enache, deschidea si inchidea usile de la capota mare, a motorului pentru revizie....A terminat rapid revizia, pentru ca totul era pus la punct si a intrat si el in cabina...Ii citeam multumirea si satisfactia pe fata. Realizase ce se petrecuse ( in sensul bun) cu una dintre cele mai nenorocite locomotive ale sectiei.
 S-a asezat alaturi de "bastan" si a asteptat ca acesta sa termine de studiat ( importanta operatiune ) carnetul de bord si sa-si mai aprinda o tigara...
- I-a zii Grisa, cum stam ?  Care e starea tehnica si de curatenie a locomotivei ? Ascult.....
 Omul, sincer si entuziasmat...
- Sefu" ( pentru ca teoretic, era seful lui ) aveti cuvantul meu, ca efectiv, daca nu ma uitam in mod special la placuta de inmatriculare a locomotivei, as fi jurat ca am gresit adresa.... Ce sa mai zic. E de nerecunoscut. Toata stima pentru baietii astia doi ( betivanul nu miscase un pai, in tot efortul nostru ) si va rog sa acceptati sa-i trecem la o premiere, cu prima ocazie....
- "Sefu"...se uita lung la mine....incercand sa-si aminteasca figura mea in pragul usii sale de apartament ( acolo unde primea "micile atentii" ).  Cand si-a dat seama ca nu m-a vazut nicicand acolo, a continuat ursuz....
- Ce vorbesti ba ? Tu crezi ca eu ( de parca el semna statul de premiere ) dau prime, asa pe ochi frumosi ?.....
Si apoi catre mine, cu naduf....
-Bai jegule....Locomotiva asta nu se cheama o locomotiva intretinuta....Locomotiva asta e ca o curva. Boita pe fata, da imputita la ....  Tu nu ti-ai gasit prostul cu mine...sa stii.
 Unde inainte eram bucuros ca o sa fac impresie buna, acum, deja simteam ca ma enervez....Si intreb:
- Da de ce faceti sefu" asemenea afirmatii ???
 Asta deranjat deja, de riposta mea...
- Bai jegule, tu ai vazut ce bogiuri rapanoase ai, bai ???? Sa crezi tu ca asta-i locomotiva curata. E un jeg de locomotiva si ai noroc de instructorul tau....ca-ti luam si banii mai jegule.
Am vrut sa-i trantesc in fata: << Mai boule, afara sunt minus 30 grade cine-ti sterge tie boghiuri ale unei locomotive de 700 CP, pe care in permanenta se preling resturi de motorina si ulei. Vita incaltata, arata-mi tu o singura masina de acest tip, cu boghiuri curate si eu ma dau cu capul de ele pana mi-l faram...>>
Cred ca ma inrosisem la fata de enervare si bietul Grisa a observat ca mai am un pic, pana sa comit o prostie, asa incat l-a luat frumusel pe tov. Ionescu Adrian, motivandu-i ca trebuie "sa prinda iute" o alta locomotiva si s-au tot dus.
Doua, trei ore, n-am "fost om" de suparare....apoi, pe la patru dimineata, instructorul a revenit pe masina si m-a temperat. Mi-a spus ca apreciaza tot ce-am facut impreuna cu colegul si ca sa nu pun la inima si mai ales, sa gandesc de doua ori, inainte de comite ceva ireparabil........Am apreciat in mod deosebit gestul lui si intreaga sa atitudine fata de mine, de cand ne-am cunoscut prima oara si pana ce drumurile noastre s-au despartit...........................................................................................
 Pe locomotiva acesta am efectuat serviciul din 1981, pana in 1984 asa incat, mai vorbim despre ea....dar nu in seara asta, poate maine. Multumesc pentru atentie.

Felicitari pentru "emisiuinea " din aceasta seara ,dar si cele anterioare , si ma bucur nespus ca se confirma cateva lucruri care la asa meserie si asa oameni ( pasionati si daruiti pana la sange ) se ajunge de la sine ca sa intretii olocomotiva din proprie initiativa, fara a se impune acest lucru( de la "tovarasiii " ,asa cum ar crede altii ), cine a crezut vreodata ca pe locomotiva se merge pe principiul azi o fac, maine nu ,sau poate pe jumatate, e departe de adevar,si realitate !