Despre comunism

De asemenea, ca şi în perioada autocraţiei dinaintea revoluţiei din 1905, muncitorii au continuat să fie masacraţi de regimul ţarist şi în noua perioadă aşa-zis "constituţională", dacă aceştia protestau în mod paşnic contra condiţiilor inumane de muncă şi salarizare, aşa cum s-a întâmplat de exemplu cu ocazia masacrării în Siberia pe data de 4 aprilie 1912 a 230 de minieri grevişti paşnici şi neînarmaţi şi care erau angajaţii companiei engleze de exploatare minieră a aurului "Lena" ("Lenskoie Zoloto-promişlenoie Tovarişcestvo" - sau pe scurt "Lenzoto").

Proprietarii erau în majoritate cetăţeni englezi, evrei (membrii ai familiei Ginzburg), însă şi francezi, germani şi americani, dar printre acţionari se aflau şi mulţi miniştri ruşi (fostul ministru de finanţe şi un timp prim-ministrul contele Witte, octombristul şi fostul ministrul al comerţului şi industriei Timiriazev, fostul ministru al comerţului şi industriei Timaşev, directorul Băncii de stat Boianovski) ca şi membrii ai familiei imperiale, cum era de exemplu chiar mama lui Nicolae al II-lea, împărăteasa-mamă Maria-Feodorovna.

Forţele ţariste de represiune n-au tras nici măcar foc de avertisment, înainte de a trage în plin, în masa paşnică de muncitori. În 1915, masacrarea muncitorilor a continuat cu noi episoade în care armata ţaristă trage în muncitori, la Kostroma şi Ivanovo, acest şir tragic de episoade din perioada aşa-zis constituţională ruinând şi ultimele speranţe ale populaţiei într-o eventuală evoluţie graduală a regimului.

În opinia unor istorici, printre care se află şi faimosul istoric american Leopold Henri Haimson, în 1914, la mai puţin de zece ani de la precedenta revoluţie, Rusia se afla din nou pe punctul de a fi teatrul de desfăşurare al unei noi revoluţii, pe care doar declanşarea primului război mondial a amânat-o temporar.





O problemă care complica mult viaţa familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Alexandra i-a născut lui Nicolae patru fiice mai înainte ca să se nască fiul lor, Alexei, pe 12 august 1904. Tânărul moştenitor al tronului era bolnav de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabilă şi ducea în mod invariabil la o moarte prematură. Datorită fragilităţii autocraţiei din acel timp, familia imperială a ales să nu divulge nimic în afara palatului starea sănătăţii lui Alexei.

Disperată, Alexandra a căutat ajutor pretutindeni; l-a găsit la un mistic, Grigori Rasputin. Se părea că Rasputin putea să-l ajute pe bolnav când acesta avea hemoragie internă, iar Alexandra a devenit din ce în ce mai dependentă de acest vraci şi de sfaturile lui, pe care împărăteasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.

Nicolae voia să fie iubit de supuşii săi. Dacă ar fi fost lăsat să acţioneze după cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constituţional şi ar fi devenit un împărat reformator. Influenţa politicienilor reacţionari, în principal a soţiei lui şi a rudelor ei, (cu Rasputin în fundal), a făcut acest lucru imposibil.

Prin misiunea asumată de Nicolae al II-lea - acesta probabil motivat fiind de dorinţa de a urma, din respect, politica autocratică aplicată de tatăl lui, răposatul ţar Alexandru al III-lea - de a continua să impună naţiunii principiul medieval al patrimonialismului (conform căruia Rusia era proprietatea personală a ţarului), acesta a ratat să salveze dinastia Romanovilor, şi prin asta însăşi supravieţuirea monarhiei în Rusia. Dacă circumstanţele şi dispoziţia ţarului ar fi fost diferite, în opinia unor istorici, calităţile personale ale lui Nicolae ar fi permis acestuia să devină un monarh constituţional tot atât de bun pe cât erau şi contemporanii lui care domneau în anumite ţări ale Europei, cum era Anglia, de exemplu.

Moştenirea primită de Nicolae de la predecesorii lui, şi de care acesta a fost finalmente incapabil să se elibereze, a fost însă diferită, anume una cu o importantă încărcătură de misticism[73], conform căreia ţarul chiar ar putea fi iubit ca un tată şi un dumnezeu de supuşii lui, iar acesta ar putea conduce Rusia secolului al XX-lea bazându-se doar pe propria-i "inspiraţie divină." Complexitatea statului modern au făcut anacronice astfel de fantezii în materie de cârmuire, pentru administrarea căruia era deja necesară conjugarea eforturilor, competenţelor şi talentului întregii naţiuni.

În timpul pelerinajului la Moscova (locul încoronării fondatorului dinastiei Romanovilor) cu ocazia sărbătoririi tricentenarului familiei domnitoare, ţareviciul Alexei a suferit o criză de slăbiciune provocată de hemofilie exact în momentul în care convoiul imperial parcurgea, la pas, ultimele sute de metrii înaintea intrării în catedrala Uspensky; procesiunea s-a oprit în mijlocul mulţimii de preoţi cântând, pentru ca tânărul moştenitor să fie purtat pe sus de membrii din garda cazacilor, din public în acest moment auzindu-se exclamaţii de mâhnire.

După asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914 de către naţionalistul sârb Gavrilo Princip, Nicolae şovăia în legătură cu drumul pe care trebuia să-l urmeze Rusia. Pe de-o parte, nu voia să-şi abandoneze aliaţii sârbi în faţa pretenţiilor Austro-Ungariei, pe de altă parte, nu voia să provoace un război de proporţii. Într- o serie de scrisori schimbate cu Kaiserul, (aşa numită "corespondenţă dintre Willy şi Nicky "), cei doi îşi reafirmau dorinţa de pace şi fiecare încerca să-l determine pe celălalt să dea înapoi. Nicolae a luat măsuri concrete în această privinţă, cerând ca mobilizarea armatelor ruseşti să fie făcută numai la graniţa cu Austro-Ungaria, dorind să prevină astfel un război cu Germania. S-a dovedit însă că era prea târziu ca relaţiile şi corespondenţa personală să oprească mersul evenimentelor. Rusia nu avea planuri de urgenţă pentru o mobilizare parţială şi de aceea, pe 31 iulie 1914, Nicolae a luat decizia inevitabilă de a ordona mobilizarea generală. Aceasta a dus aproape imediat la declaraţia germană de război şi la dezlănţuirea primului război mondial.

Izbucnirea războiului pe 11 august 1914 a găsit Rusia complet nepregătită şi un început promiţător s-a transformat rapid într-un şir de înfrângeri cutremurătoare. Nicolae a simţit că era de datoria sa să conducă personal armata şi şi-a asumat rolul de comandant suprem după eliberarea din funcţie a unchiului său, Marele Duce Nicolae, (septembrie 1915), după pierderea teritoriului care-i revenise Rusiei la ultima împărţire a Poloniei. Eforturile împăratului de a supraveghea acţiunile de pe front au lăsat în mod inevitabil treburile de acasă în mâinile împărătesei. Departe de opinia publică, Nicolae nu înţelegea cât de suspicioşi erau oamenii de rând faţă de Alexandra, o femeie care era nemţoaică prin naştere şi victimă a zvonurilor distructive despre dependenţa ei de Rasputin. Un grup de curteni, profund nemulţumiţi de influenţa nefastă pe care o avea Rasputin asupra efortului de război al Rusiei ca şi asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe călugărul-vraci în decembrie 1916.

Înăsprirea condiţiilor de viaţă din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve şi tulburări în iarna care a urmat. La sfârşitul „Revoluţiei din februarie” din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost forţat să abdice în numele său şi al ţareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: „Lasăm moştenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, şi îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.” Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul şi a abdicat a doua zi, şi astfel trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.

Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i ţină pe Nicolae, Alexandra şi pe copiii lor închişi în reşedinţa imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală şi de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Roşie, Ecaterinburg.

Ţarul şi familia sa, inclusiv ţareviciul Alexei grav bolnav, precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră, au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuţia a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolşevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuţie s-a făcut cu ştiinţa şi cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulţi istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a ţarului Alexandru al III-lea în 1887.

Deoarece CEKA se temea ca soldaţii ruşi nu vor trage asupra ţarului lor, plutonul de execuţie a fost format din soldaţi maghiari, printre ei aflându-se şi viitorul lider comunist Imre Nagy.

S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae şi ale familiei lui au fost aruncate într-un puţ de mină în locul numit Patru Fraţi. La început aşa a fost—cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineaţa următoare—când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin oraşul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat morţii pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluţie şi a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată, lată de 2,5 m şi adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morţilor şi a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruţe părăsit, Şoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.

Asadar acestea au fost conditiile economice, sociale si politice, in care comunistii au profitat de situatie si au preluat puterea in Rusia, la sfarsitu primului razboi mondial.

Astfel, ideologia comunista NU a fost inventata de poporul rus (ci de cu totul alte forte si grupuri de interese oculte, care astazi se afla si in spatele globalizarii), iar poporul rus a fost primul popor pe care a fost experimentat comunismul.

Totusi, destramarea si disparitia Imperiului Tarist a avut si efecte benefice. Astfel, si-au putut recapata libertatea nationala si sociala o serie de popoare asuprite din fostul Imperiu Tarist, aparand state nationale, iar alte state si-au desavarsit unitatea nationala, conform principiului just al nationalitatilor.

Astfel, au aparut state nationale- Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda, iar Romania si-a desavarsit unitatea nationala in 1918.

Amiralul a scris:

http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/calvarul-sasilor-transilvania-deportati-lagarele-rusia-povestea-supravietuitori-cugir-sebes-1_57ad6ca45ab6550cb8afe0f0/index.html

Dumneavoastra faceti o mare confuzie, intre doua perioade complet distincte din istoria Romaniei

1. Perioada 1945- 1958

Atunci Romania se afla practic sub ocupatia sovietica, iar in economie, administratie, in aparatul de militie si securitate, cei care dictau erau consilierii sovietici!
Atunci s-au intamplat si cele mai mari nenorociri, cu foarte multi oameni nevinovati, care au suferit , care au fost inchisi sau omorati.
Atunci in structurile de militie si securitate dominau consilierii sovietici, iar multi ofiteri si subofiteri de militie si securitate din anii 50 erau de nationalitate sovietici, maghiari sau evrei.

In ani 50, prin intermediul Sovromurilor de trista amintire, economia romaneasca a fost practic jefuita de catre URSS.


2. Perioada 1960/1964-1989

Vorbim atunci de o situatia complet distincta, fata de perioada anterioara.

Dupa moartea dictatorului sovietic I.V.Stalin in 1953, conducatorul Romaniei- Gheorghe Gheorghiu Dej - initeaza o politica de distantare fata de URSS.

In 1956 Gheorghe Gheorghiu Dej decide desfiintarea Sovromurilor, apoi si a editurii Cartea Rusa.

De asemenea, tot el decide sa puna bazele in Romania a unei industrii grele, spre nemultumirea conducerii sovietice si a lui Nikita Hrusciov, care, prin celebrul plan Valev, rezervasera Romaniei si Bulgariei rolul de tari agrare.
Nemultumirile lui Nikita Hrusciov fata de politica lui Dej de crearea in Romania a unei industrii grele au devenit evidente in cursul vizitei lui Hrusciov la Craiova, la începutul anilor 60.
In 1953 se pun bazele Intreprinderii de rulmenti de la Bârlad (care in 1989 aveea 9000 de salariati), iar in 1960 a combinatului de la Galati.

Insa evenimentul de mare importanta a fost retragerea trupelor sovietice din Romania, in 1958. Gheorghe-Gheorghiu-Dej, ajutat de Emil Bodnaras (si dupa unele legende urbane si de licori bahice) l-au convins pe Nikita Hrusciov sa retraga trupele sovietice din Romania, care astfel devenea una dintre putinele tari socialiste (alaturi de China, Iugoslavia si Albania) in care nu au stationat trupe sovietice pana la începutul anilor 90.

În 1958, Gheorghiu-Dej (secondat de mai vechiul său protejat, Nicolae Ceaușescu) a obținut o victorie politică importantă, reușind să determine guvernul sovietic să retragă ultimii militari ai Armatei Roșii de pe teritoriul României. După această dată, Dej a încurajat sentimentele antisovietice. În scrierile istorice a început să se facă referiri la Basarabia românească, iar în ultimii ani ai regimului dejist au fost publicate textele lui Karl Marx care fuseseră cenzurate până atunci – cele care făceau referire la imperialismul țarist și la ocuparea teritoriilor românești care făceau parte în anii deceniul al șaptelea din Uniunea Sovietică.

În 1961, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu, cu asentimentul lui Constantin Pârvulescu, au încercat destituirea lui Dej din funcția de prim-secretar al partidului, dar nu au reușit (datorită eșecului de a câștiga sprijinul lui Alexandru Moghioroș). "Deviaționiștii de dreapta" au fost apoi pe scurt epurați din organele de conducere.

În ultimii săi ani de conducere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de inițiative au fost încurajate de SUA, președintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten (friendly communist country) în contextul Războiului Rece. În acțiunile de strângere a relațiilor diplomatice, Dej a fost secondat de Gheorghe Gaston Marin, vicepremierul guvernului. Marin a fost ultimul colaborator al lui Dej care a fost îndepărtat de Nicolae Ceaușescu din guvernul comunist român în 1982. Gaston Marin avea să emigreze mai târziu în Israel.

A urmat apoi respingerea planului Valev, declaratia din aprilie 1964 (in care se sublinia faptul ca fiecare stat socialist trebuie sa construiasca socialismul in functie de specificul national, iar relatiile intre toate statele socialiste trebuie sa se realizeze pe baze de deplina egalitate, si cu respectarea suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a fiecarui stat in parte si pe principiul neamestecului in treburile interne) si eliberarea ultimilor detinuti politici in 1964.

Dupa unele informatii, se pare ca Gheorghe Gheorghiu Dej a fost iradiat de serviciile speciale sovietice, murind la scurt timp de cancer.

Iuri Andropov a fost numit, în 1957, șeful aparatului de legătură și control al URSS pentru țările din blocul comunist subordonat Moscovei.
 În această calitate, Andropov a organizat o consfătuire a partidelor comuniste și muncitorești cu scopul de a stabili un sistem concret de conducere a blocului comunist de către URSS (octombrie 1957), apoi a emis, în 1960, doctrina „specializării economice” a statelor din blocul comunist. La cerința expresă a lui Hrușciov, care nu dorea ca Uniunea Sovietică să fie implicată în mod direct, problema specializării a fost ridicată oficial de către delegația poloneză în timpul Conferinței statelor membre CAER, desfășurată la Moscova (6-7 iunie 1962). Tot atunci a fost adoptat documentul intitulat „Principiile fundamentale ale diviziunii internaționale a muncii”, elaborat de economistul sovietic E.B. Valev.

Prin „specializarea între țări în domeniul agriculturii”, URSS viza organizarea unui nou tip de repartiție între țările blocului comunist a producției agricole, dar nu numai, pentru că specializarea agricolă urmărea în plan secundar și specializarea industrială. RDG și Cehoslovacia trebuiau să acopere, împreună cu URSS, nevoile industriale ale celorlalte state, specializându-se în agricultură doar pe produse animaliere, în timp ce țări ca România, Bulgaria sau Ungaria deveneau mari producătoare de cereale, furaje și, secundar, de produse industriale specifice.

Pentru a pune în aplicare proiectul unei integrări economice transfrontaliere, între diferite regiuni ale lagărului comunist european, economistul E. B. Valev publică, în nr. 2/1964 din Analele Universității din Moscova, articolul „Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria și URSS”. Planul a fost apoi publicat și în presa comunistă est-europeană.

 În privința României, se preconiza alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia și sudul Ucrainei cu o suprafață de 12.000 km2), sud-estul României (100.000 km2) și nordul Bulgariei (38.000 km2), și cu o populație de 12 milioane de locuitori.
 „Analiza situației actuale – spunea Valev – și a perspectivelor dezvoltării economiei raioanelor dunărene ale României, Bulgariei și Uniunii Sovietice demonstrează existența premiselor obiective pentru formarea în viitor a complexului de producție interstatal al Dunării de Jos specializat în cadrul comunității țărilor socialiste în petro-gazo-chimie și în unele ramuri ale construcției de mașini... în agricultura irigată intensiv profilată pe cereale, legume, viticultură și în ramuri ale industriei alimentare...”.

 Bulgaria a acceptat planul Valev, dar în cazul românilor reacția a fost violentă, comuniștii români apreciind că propunerea Moscovei înseamnă practic o dezmembrare a teritoriului național. România a respins planul, prevalându-se de prevederea potrivit căreia hotarârile CAER puteau fi luate numai prin unanimitate.
 Politica de industrializare a României a fost susținută cu vehemență de către delegația sa la CAER, îndeosebi de Alexandru Bârlădeanu, delegat permanent. Economistul Costin Murgescu publică în revista Viața economică un articol prin care respinge planul, iar la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964 s-a adoptat „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, care însemna o reorientare publică a guvernanților de la București în raport cu Moscova. Documentul exprima poziția României în conflictul chino-sovietic și formula principiile care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. În consecință, Declarația sublinia că nu există și nu poate exista un „partid părinte și cu un partid fiu, partide superioare și partide subordonate”.

ldh80 a scris:

Asadar acestea au fost conditiile economice, sociale si politice, in care comunistii au profitat de situatie si au preluat puterea in Rusia, la sfarsitu primului razboi mondial.

Astfel, ideologia comunista NU a fost inventata de poporul rus (ci de cu totul alte forte si grupuri de interese oculte, care astazi se afla si in spatele globalizarii), iar poporul rus a fost primul popor pe care a fost experimentat comunismul.

Totusi, destramarea si disparitia Imperiului Tarist a avut si efecte benefice. Astfel, si-au putut recapata libertatea nationala si sociala o serie de popoare asuprite din fostul Imperiu Tarist, aparand state nationale, iar alte state si-au desavarsit unitatea nationala, conform principiului just al nationalitatilor.

Astfel, au aparut state nationale- Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda, iar Romania si-a desavarsit unitatea nationala in 1918.

Florine, sigur contul tau nu e spart ?!
Gandestete bine ,aici suntem pe forum feroviar, si altfel vorbind informatiile ,care repet, crezi ca le detii ca fiind corecte , sunt sigur ca sunt cele pe care au vrut altii sa le arate ca fiind adevarate ,si SIGUR NU CORECTE!, NU NEAPARAT REALE; doar asasinarea princepelui si motivul ar fi reale,dar restul nici pe departe ! Globalizarea isi are radacinile atunci!
totusi ,te inteb asa pesonal ,de ce dezgropi mortii daca ei inca sunt vii ? ei inca traiesc ,glasul lor se aude

Exista destule dovezi si documente istorice, care atesta ca starea Imperiului tarist, la începutul secolului 20, era cea descrisa de mine, iar nemultumirile sociale si nationale din Imperiul tarist erau extrem de puternice!

Am aratat starea in care se gasea si nemultumirile care macinau Imperiu tarist la începutul secolului 20, pentru a putea intelege cum a fost posibila instaurarea regimului comunist in Rusia, si aparitia Rusiei sovietice si a URSS.


Cauzele reale ale declansarii primului razboi mondial au fost lupta pentru impartirea sferelor de influienta intre marile puteri, lupta pentru colonii, resurse si materii prime intre acestea, dar si miscarile de eliberare nationale si sociale a popoarelor asuprite si oprimate, din anacronicele Imperii multinationale existente atunci in Europa si Asia- Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Tarist si Imperiul Otoman.

Atentatul de la Sarajevo a fost doar un pretext utilizat.

Am ajuns departe , pina la atentat?

Cind faci un topic despre capitalism?

Din cartile de istorie la viata reala in ''socialismul stiintific '' ....

http://adevarul.ro/news/societate/tanti-ioana-nu-niciodata-carne-1_57b2f7565ab6550cb8cebed7/index.html

Problema care o ridicati- si anume restrictiile in aprovizionarea cu produse din carne, lactate, energie electrica, energie termica si gaz metan in Romania, a aparut numai dupa anii 1980-1983, si a avut atat cauze obiective, cat si cauze subiective!

Dar tin sa va reamintesc ca pana prin anii 1980-1982, nu a existat in Romania aceasta problema! De la sfarsitul anilor 60 si in anii 70, in Romania- din punct de vedere al nivelului de trai material- se traia destul de bine, neexistând acele restrictii!

Insa in 1981 Nicolae Ceausescu ia decizia de plata fortata si cat mai rapida a intregii datorii externe a Romaniei, cifrata atunci la cca 11 miliarde dolari.
Desi unii au incercat sa-l avertizeze ca este o masura gresita (fostul ministru de externe Ioan Totu i-a spus in fata- Nicule, nu-i bine ce vrei sa faci!, dar si alti oameni-economisti priceputi- precum Teodor Stolojan de la Directia valutara a Ministerului de finante sau Nicolae Vacaroiu de la Comitetul de Stat al Planificarii, Stefan Andrei de la ministerul de externe, Cornel Burtica si altii), din pacate Nicolae Ceausescu nu a vrut sa tina cont de aceste pareri avizate, preferand sa asculte de lingaii din jurul lui (Manea Manescu, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Constantin Dascalescu, etc) dar mai ales de sotia sa.


Sa analizam pe rand restrictiile aparute dupa 1980 si cauzele acestora

1. Restrictiile la furnizarea energiei electrice catre populatie, s-au datorat si consumurilor mari din industrie, dar si nefunctionarii la capacitatea proiectata a unor grupuri energetice de la Turceni si Rovinari, care astfel au privat economia de un aport de 1000 MW, la un consum ce atingea atunci 10.000 MW/h zilnic. (Conform marturiei lui Silviu Curticeanu, seful cancelariei prezidentiale).
Desi acele grupuri energetice erau destul de performante (fusesera importate din RF Germana sau produse la IMGB), puterea calorica slaba a combustibilului folosit (lignitul), nu a permis functionarea lor la capacitatea proiectata.


2. Restrictiile la furnizarea energiei termice catre populatie

In mediul urban, energia termica era asigurata prin 3 tipuri de centrale

-Ori prin utilizarea aburului tehnologic rezultat de la termocentrale (apartinand IRE- Intreprinderea de retele electrice), acolo unde existau acestea

-Ori prin acele CET-uri (centrale electrice de termoficare).
In aproape toate orasele mijlocii, in anii 70, debuta un program de constructie a acelor CET-uri, dar care in final s-a dovedit a fi un esec.
Si asta datorita in principal a doi factori- puterea calorica slaba a combustibilului folosit (lignit) si lungimea destul de mare a retelelor de distributie si transport a agentului termic, fapt care genera pierderi pe retele destul de mari.
De obicei CET-urile s-au construit la marginea oraselor, iar de la plecarea din CET pana in caloriferele din apartamente, temperatura agentului termic scadea semnificativ.

-Ori- in orasele mai mici- prin acele centrale termice de cartier, functionand pe baza de CLU (combustibil lichid usor).
Aici situatia era mai buna, datorita puterii calorice destul de bune a CLU, dar si datorita lungimii relativ mici a retelelor de distributie a agentului termic.
Aceste centrale termice de cartier se aflau in subordinea întreprinderilor tip IGO (Intreprinderea de gospodarire oraseneasca), din subordinea comitetelor executive a consiliilor populare locale.


3. Restrictiile la furnizarea gazului metan si a buteliilor de aragaz

In 1979 Romania este nevoita sa inceapa importul de gaz metan din URSS, deoarece productia interna nu mai acoperea necesitatile industriei si a populatiei.
Insa dupa 1985, in contextul inrautatirii relatiilor diplomatice cu URSS (ca urmare a venirii la conducerea URSS a lui Mihai Gorbaciov), sovieticii cereau plata in valuta a gazului metan furnizat Romaniei.
Astfel au aparut problemele in aprovizionarea populatiei cu gaz metan, in conditiile in care industria consuma destul de mult.


4. Restrictiile in aprovizionarea cu produse din carne, produse lactate, ulei si zahar

Desi agricultura romaneasca producea arhi-suficient, fortarea exportului de produse alimentare a dus la aceste restrictii.
A fost poate cea mai mare greseala a lui Ceausescu!

In timp ce garnituri intregi de tren incarcate cu carcase de porc plecau de la Comtim Timisoara la export, in timp ce uleiul romanesc era exportat in Marea Britanie, etc, la intern populatia trebuia (dupa 1982) sa stea la cozi sau sa se trezeasca cu noaptea in cap, pentru o sticla de ulei sau de lapte!

Relevante in acest sunt unele extrase din documentele de atunci, privind situatia aprovizionarii si a planului, la unele produse alimentare, pe luna octombrie 1989

Plan (fondul de consum) - 230; realizat - 203". Potrivit documentului, nici la oua nu se statea prea bine, de vreme ce judetul Vaslui era dator fondului centralizat cu 1,7 milioane bucati, iar fondului de consum, cu 669.000. In pofida raportarii unei depasiri cu 254% la struguri, anexa spune ca la fondul centralizat deficitul era de 5.960 de tone, iar la cel de consum, de 1.410 tone. La paine, faina de grau si malai, treaba mergea excelent, dar nu acelasi lucru se putea spune si despre preparatele din carne, unde, fata de planul de 1.060 de tone, se realizasera numai 580 de tone. Prin "fond centralizat" trebuie sa intelegem "fondul de stat", iar prin "fond de consum", ceea ce ar fi trebuit sa mai ramana vasluienilor!

Iata ce se scria intr-un raport intocmit la data de 13 noiembrie 1989: "...la Uzina de termoficare Vaslui tunelul de dezghet pentru carbune are ca termen de realizare anul 1990, dar stadiul de realizare actual este sub graficul de executie stabilit de comun acord cu constructorul, T.A.G.C. Ind Iasi". Motivul invocat de constructor era "...lipsa materialelor de constructie".

Mult mai grave erau cele referitoare la combustibilul folosit: carbunele inferior. Citat din raport: "...principalul neajuns (...) il constituie neasigurarea stocului de carbune pentru perioada friguroasa, de 60 de mii de tone". Era si normal, de vreme ce lignitul in doua cu pamant vegetal era adus tocmai din celalalt capat al tarisoarei! Cat despre calitatea mizeriei ce urma a fi arsa in cuptoarele "uzinei" vasluiene, iata ce se consemna in raport: "...se intampina greutati si in asigurarea calitativa a carbunelui livrat. Astfel, C.E.U.C. Motru livreaza carbune cu putere calorica intre 1050-1200 kcal./kg., cu mult sub nivelul minim de 1450 kcal/kg."

Nu cred ca esti in masura sa analizezi cauzele cita vreme tatal tau era la butoane pe plan local si iti facea rost de toate.

Ce ma mira e ca (daca esti asa de tinar) sti foarte bine toti nomenclaturistii stii ce vorbeau , ce faceau si gasesti justificare in tot.

Ca sa mai sti ceva, aici in Timis pinea nu a fost rationalizata niciodata, stateam un pic la coada cind ieseam de la liceu dar luam 2-3 piini si era in regula. La mine la sat nu primeam piine la magazin pe motiv ca tata si cu mine ajungeam in oras. Asa ca cei care erau la IAS si CAP si nu aveau cine sa le aduca din oras, luau din sat facuta la brutaria CAP din alt sat si noi ceilalti din oras.

De restul ne mai descurcam ca d-aia ca taica-tu care procurau erau si aici.

Nici macar nu am citit in intregime ce aberezi pe acolo.

Pai daca nu ati citit, cum va puteti pronunta ?! Intai cititi si analizati tot ce am scris, si dupa aia discutam!

Tovarasu` LDH,ca domn nu cred ca iti place,ne trintesti aici niste comentarii ...
Nu stii ce e sa te scoli la 3 dimineata sa stai la coada la lapte sa-ti cresti bebelusul,sa muncesti pe un salariu si dupa aia sa-ti bati joc de munca ta,sa platesti niste imbuibati care aveau acces la alimente,carti,medicamente sau ....frigidere!
Nu puteai sa cumperi o carte buna daca nu plateai dublu cumparind din ''opere alese'',plenare,congrese si ...
Eu in delegatii am mincat conserve de peste la restaurant ca nu era altceva in meniu,iar in oras nu gaseai nimic.
Tot o tii pe a ta ca s-a trait bine in comunism.Da,a fost o perioada,vreo 20 de ani,dar inaintea lor s-a exterminat intelectualii,vechea clasa politica,taranii instariti care n-au vrut in colectiv,germanii,in general oricine a zis ca nu-i bine cum fac ei.
Dupa aia ne-au tinut in frig si intuneric,cu ''alimentatie rationala'' ca sa rasara casa poporului,canalul Bucuresti - Dunare.Siret baragan si ce le mai venea prin minte ...
Crezi ca nu a fost vreun inginer care sa stie ca e prost lignitul in Gorj,dar ce putea sa zica ceva?Daca astea erau indicatiile pretioase.La Anina au facut o termocentrala asemanatoare in virf de munte ca sa arda sisturi bituminoase cind in lume nu mai era decit una mica de 50 MW.Aia care au proiectat-o la un cules de porumb,care era ''voluntar'' dar obligatoriu pe vremurile alea,au fugit din tara,ca altfel mureau.
Daca nu zicea-i ca ei era vai de tine,cam asta este esenta comunismului....Tu spui povesti nemuritoare din raiul de la Husi,eu am trait vremurile alea,am umblat prin tara stiu cum se traia.Nu mai trai in trecut,vremurile alea nu se mai intorc.

Bun venit in judetul Vaslui, potriviti ceasul cu cel putin 30 de ani in urma, aici civilizatia, gradul de cultura si modernizarea refuza cu inversunare sa vina, atat populatia cat si modernizarea se refuza recicproc una pe alta. Populatia nu doreste modernizare iar modernizarea nu doreste judetul, fapt pentru care gandirea a ramas ca acum 30 de ani.
Desigur, Stalin ar fi trimis imediat armata rosie in Vaslui daca afla ce oameni devotati catre mama Rusie exista acolo.
Una si cu una fac doua, Romania nu are nevoie de comunisti si comunismul nu se intoarce iar daca populatia din Vaslui e asa devotata comunismului eu zic sa se faca un referendum si sa iesiti din Romania, va lipiti la mama Rusia, noi nu o sa plangem de judetul Vaslui, oricum e cel mai sarac si puturos judet din tara, s-au scris destule fraze prin diverse carti despre acest lucru deci e renumit in saracie asa ca daca se lipeste la Rusia o sa zicem Doamne ajuta ca am scapat.

Eu nu am zis ca nu au fost si aspecte negative atunci! Au fost!

Insa cinstit vorbind, nu putem ignora si realizarile evidente ale perioadei 1964-1982! S-au facut si multe lucruri bune atunci.

Unii au mai incercat dupa 1982 sa-i atraga atentia lui Ceausescu asupra masurilor economice gresite luate ( fostul prim-ministru Ion Gheorghe Maurer, Ilie Verdet, Teodor Stolojan de la ministerul de finante, Nicolae Vacaroiu de la CSP, Stefan Andrei de la ministerul de externe, Cornel Burtica si chiar Iulian Vlad- seful DSS-ului).

Sau chiar Virgil Trofin- bun prieten cu Ceausescu de la UTC (nascut la Lipovat, langa Vaslui, si datorita lui in 1968 resedinta actualului judet Vaslui a fost stabilita in orasul Vaslui- care in 1968 era un mic targ prafuit)!

Din pacate Nicolae Ceausescu nu a vrut sa asculte de nici unul dintre acesti oameni, preferand sa asculte de lingaii din jurul sau si de sotia sa- care, chiar dupa marturia lui Nicu Ceausescu- i-a facut cel mai mult rau!.

Este cert ca in anii 80 Ceausescu nu mai cunoastea situatia reala din tara, era mintit sistematic de activul de partid si de sotia sa. In plina sedinta a CPEx Nicu Ceausescu i spune prim-ministrului Constantin Dascalescu- Cum puteti sa-l mintiti in halul asta pe tata ?!


Cei care au incercat in anii 80 sa-i atraga atentia lui Nicolae Ceausescu despre masurile economice gresite luate erau de obicei indepartati din functii sau marginalizati.

Astfel, Ion Iliescu este destituit din functia de prim-secretar al judetului Iasi, fiind retrogradat ca si director la Editura tehnica si exclus din PCR in 1984.

Iar Virgil Trofin este exclus din CC al PCR in 1981 cu vot de blam, si retrogradat in 1984 ca director al IAS Mircea-Voda.


Insa pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca in anii 70, in scheciurile difuzate la TVR cu marii nostri actori- Toma Caragiu si Amza Pellea- erau criticate voalat aspectele negative din viata sociala! Cateva exemple

-Amza Pellea- Nea Marin si blocurile din Bucuresti ( Bine ca picasi tu de la Bailesti, ca daca era sa-i astept pe astia de la IAL ramaneam zidit de viu in casa precum mesterul Manole)

-Toma Caragiu- Omu cu soparla

-Toma Caragiu- Ca asa-i in tenis

-Toma Caragiu- Mefisto ( Ca umbli dupa o felie de sunca, pana unde mi-am intarcat eu copii).

Apoi in unele filme difuzate atunci (Secretul lui Bachus, Secretul lui Nemesis, Buletin de Bucuresti, Casatorie cu repetitie, Iarna/Vara/Toamna/Primavara bobocilor, etc) erau criticate (sub masca comediei) aspectele negative din epoca.