Caile ferate forestiere

Păcat de această linie că dacă s-ar fii vrut această cale ferată îngustă ar fii fost un bun potential turistic și ar fii putut aduce niște bani

Amiralul a scris:

Cu trenuleŃul forestier Reşita – Secu - Anina
Cei mai în vârstă îşi amintesc desigur de calea ferată îngustă care mergea de la Reşita la Secu şi de
aici la Anina. Pe lângă destinatia sa, cu precădere forestieră, această „mocănită” (pe aici nu i s-a spus însă
niciodată astfel) servea şi pentru excursii cu „grupuri organizate”. Plecarea trenurilor turistice se făcea din
dreptul podului de la Hala Nouă. Trenul urca apoi pe malul nordic al Bârzavei, mai pe stradă, mai prin
fabrică, trecând pe malul celălalt abia la ieşirea din oraş. La Ştrandul Turistic şi mai sus, linia ferată se
strecura între şosea şi dealul împădurit. Aproape de locul în care se înaltă azi barajul lacului Secu, se
traversa „podul Secul”. Era un loc de referintă, în care salariatiii UDR, duşi cu acest trenulet, organizau
mari chiolhanuri colective. Notez aici că pe vremea copilăriei mele, toti cei pe care i-am auzit pronuntau
„Secul” şi nu „Secu”, nume inventat, cred, de cartografi hipercorecti, dar pe care, din respect pentru
standarde, îl folosesc şi eu aici.
Trenul intra de aici pe valea Secu, urcând până la aşezarea cu acelaşi nume. Aparent, calea ferată se
oprea în acest punct, în partea de jos a unui imens tobogan. Dacă urcai însă coasta de deal, în partea de
sus a toboganului întâlneai o altă cale ferată, similară, care ajungea până la Anina. Întrucât transportul de
buşteni se făcea doar spre Reşita, nu şi invers, această solutie a fost considerată probabil multumitoare.
Linia ferată, după ce pleca din Secu, se intersecta cu şoseaua Reşita-Văliug mai sus de satul
Cuptoare, apoi intra în pădure, şerpuind pe văi pentru a atinge cât mai multe puncte de exploatare a
lemnului. La Comarnic trecea prin fata intrării în peşteră, apoi, peste doi kilometri, după un tunel destul
de lung, se angaja pe cheile Caraşului. După alti doi kilometri, în locul numit de localnicii craşoveni
Mediureka (între râuri), se află confluenta a două cursuri de apă, egal de lungi şi egal de abundente:
Caraşul şi Buhuiul. În timp ce – spre izvoare – Caraşul se afundă în păduri tot mai sălbatice, Buhuiul duce
spre oraşul Anina. Şi calea ferată se bifurca în consecinŃă, o ramură luând-o în sus pe valea Caraşului,
până mai sus de cantonul Jervani, alta, mai importantă, traversa Caraşul pe un pod înalt, angajându-se
apoi pe valea Buhuiului, unde, după vreo şase-şapte kilometri, parcurşi în fundul văii calcaroase, uneori
sub pereti imenşi ori lângă guri de peşteră, ajungea la lacul de baraj Mărghitaş, un punct de agrement
animat şi bine amenajat în vremea aceea. De aici, peste alti câŃiva kilometri, intra în Anina.
Dacă tin bine minte, am făcut două excursii mai importante pe această cale. Una a fost, la nouă ani,
de la Reşita până la peştera Comarnic, pe care am vizitat-o atunci partial. O altă excursie, mai lungă, o
făcusem cu părintii, un pic mai înainte, într-un grup de angajati UDR, până la lacul Mărghitaş. Trenul nu
avea vagoane de călători, transportul făcându-se pe platforme deschise, destinate buştenilor. Fumul scos
de locomotiva cu aburi intra între ingredientele expeditiei. Nicăieri, între Secu şi Anina, nu existau halte
sau gări (de altfel nici aşezări omeneşti), opririle, ca şi durata lor, fiind dictate de reguli ştiute doar de
mecanici şi şefii lor. Pentru mine însă această deplasare lină, pe sub cerul liber sau atingând coroanele
copacilor, aproape de peretii calcaroşi ori deasupra apelor spumegânde, a fost atunci aidoma miracolului
călătoriei cu un covor fermecat.
La începutul anilor cincizeci, linia ferată Reşita-Secu-Anina a fost demontată, spunându-se că era mai
rentabilă exploatarea pădurilor cu camioane. Peste ani, am mai regăsit, în câteva locuri, urmele
terasamentului fostei căi ferate, devenit acum o simplă potecă – de pildă între peştera Comarnic şi peştera
Popovăt, trecând prin tunel, iar de aici până la podul de la Mediureka. Spre amuzamentul meu, această
cale ferată am văzut-o mentionată totuşi într-un atlas rusesc, apărut cu vreo zece ani mai târziu, iar mai
recent şi într-un atlas german, atlase care omiteau în schimb multe linii ale CFR-ului. Nu cumva altii au
simtit intuitiv că această cale era totuşi importantă?

sursa:

http://www.banaterra.eu/romana/farcas-dan-d-hoinarind-prin-resita-pierduta

Cred ca ceva din aceasta CFF s-a pastrat mult mai tarziu. In 1983sau 1984 cand am facut o tura cu bicicleta de la Resita la Secu
si de aici pe vechiul drum spre Valiug, am trecut pe langa tabara scolara Raul Alb, unde am facut fotografia de mai jos.
Pe acel drum am mers pana la Valiug de unde m-am intors pe soseaua asfaltata.

Multumesc pentru poza!Ce mai lopatam carbuni in locomotiva asta ca sa am voie sa trag fluierul ...
Dar nu este din acea cale ferata,era 1 km prin tabara si in fiecare saptamina plimba copiii,prima data
m-am plimbat in 72.Pe atunci cazarea era in vagoane de linie ingusta puse pe sub pomi si in citeva autobuze,
cabanele s-au construit mai tirziu.
O idee buna sa ai tabara cu tren,acum trenul nu mai este acolo,a venit democratia ...

Sunt multumit ca am reusit sa fac o bucurie.
Tot in acea perioada cand mergeam cu Prietenii Muntilor pe Semenic, uneori coboram pe sub teleferic si in apropiere
de intersectia intre drumul ce vine de pe Semenic si cel care duce la Crivaia mergeam o portiune de drum pe un vechi
terasament de CFF si apoi ieseam din padure in acea intersectie pentru a astepta autobuzul.

Pe acolo nu a fost cale ferata forestiera,dar s-ar putea sa fi fost o linie de vagoneti cind STEG a construit tunelele de la apeductele din zona.

Folosindu-ma de mai multe "izvoare istorice" (sa nu le mai spun "surse" pentru ca deja a inceput sa sune rau..) am reconstituit pentru posteritate traseul cailor ferate inguste ce au functionat de-a lungul timpului in zona dintre Tg. Jiu si Turnu Severin. Fiind o cale ferata forestiera, in timp s-au tot adaugat si desfiintat segmente din ea astfel incit nu a fost nici un moment in care toate segmentele prezentate de mine sa fi existat simultan sau sa se fi circulat de la un capat la altul pe ele. Iata:





Citez de aici: http://tomoniu.sapte.ro/tismanagorj/cff/index.htm


" Calea ferată forestieră (CFF) Turnu Severin-Cloşani se înfiinţa încă din anul 1938, funcţiona pe tronsonul Păltinei-Tismana-Apa Neagră-Cloşani-Turnu Severin şi aparţinea de societatea Cloşani. Lungimea ei avea 126 km.

Tronsoanele cu care societatea pornea în exploatare forestieră, erau:

- Apa Neagră – Turnu-Severin, în lungime de 75 km;

- Apa Neagră – Cloşani – Valea Mare, în lungime de 25 km;

- Apa Neagră – Tismana, în lungime de 11 km;

- Tismana – Păltinei, în lungime de 15 km

Obiectivul principal al întreprinderii îl constituia transportul materialului lemnos din bazinele râurilor Motru şi Tismana, pe calea ferată. Mai târziu, exploatarea forestieră se va extinde şi în bazinele râurilor Bistriţa şi Şuşiţa-Suseni.

Materialul lemnos din bazinele de exploatare forestieră era, la început, transportat aproape în întregime către destinaţia Turnu-Severin.

În anul 1957, se construieşte calea ferată forestieră Tismana - Târgu-Jiu, în lungime de 43 km, noua destinaţie a masei lemnoase fiind Combinatul de Industrializare a Lemnului din Târgu-Jiu. După doi ani, în 1959, vechea cale ferată forestieră Apa Neagră – Turnu-Severin, în lungime de 75 km, se demolează.

Oportunitatea de a transporta masa lemnoasă la Târgu-Jiu, mult mai aproape decât Turnu-Severin, impulsionează construcţia unor tronsoane noi:

- Triunghi Cioclovina – Tismăniţa, 3 km, construită în 1959;

- Motru Sec – Capra, 10 km, construită în 1958;

- Boroşteni - Bistriţa, 25 km, construită în 1960;

- Şuşiţa – Suseni - Cioclovina, 25 km, construită în 1960"

.......................................................

"Declinul căii ferate forestiere începe pe măsură ce industria grea lansează în economie camioanele grele de transport iar lucrările în bazinul carbonifer Motru iau avânt.

Începute în anii 1973-1974, lucrările la Sistemul Hidroenergetic Cerna – Motru - Tismana, aduc şi ele un aport negativ asupra dezvoltării căii ferate forestiere. Forţa de muncă migrează spre salarii, mai bine plătite la Motru sau la noul şantier Trustul de Construcţii Hidrotehnice.

Mai mult, din cauza lucrărilor şantierului, sunt dezafectate mai întâi tronsoanele Păltinei – Tismana şi Boroşteni – Bistriţa, apoi celelalte. Pe vechile căi ferate se amenajează, drumuri auto pe măsură ce TCH Cerna – Motru – Tismana înaintează cu galeriile şi lucrul la centrala de la Cioclovina. UFET (Unitatea Forestieră de Exploatare şi Transport) prelungeşte noile căi de acces spre propriile puncte de exploatare a masei lemnoase. Transportul ieftin care se efectua cu locomotivele cu abur, consumatoare doar de lemne de foc, cărbuni şi apă, este înlocuit cu transportul costisitor pe bază de carburanţi derivaţi din petrol care se scumpeşte pe zi ce trece.

În anii 1984-1985, calea ferată forestieră Tismana – Târgu-Jiu se demolează. În fine, se desfiinţează şi tronsonul CFF, Suseni – Cioclovina, deşi el nu fusese afectat de construcţiile hidrotehnice. Treptat, întreprinderea nu mai are nici forţa şi nici vechiul suport logistic, pentru a continua eficient transportul cu locomotivele cu abur.

După 1990, CFF Tismana are soarta nenumăratelor întreprinderi româneşti, ajunse falimentare din cauza proastei gestionări a guvernelor postrevoluţionare."

Cai ferate forestiere au existat in foarte multe zone ale muntilor nostri. Despre o parte dintre ele aproape ca s-a uitat.Cautand date pentru documentare ,am descoperit cateva informatii interesante dupa parerea mea despre o CFF care pornea de la Orastie si se oprea in apropierea sanctuarului dacic de la Sarmizegetusa.
Sa urmarim povestea acestei CFF povestita de un impatimit al muntilor si apelor repezi.
''…..Trenuletul format in Orastie da semnal suierat de pornire si in zgaltaitul ‘’trukurilor’’ se intinde zgomotos la drum, cand inca zorii nu si-au pus amprenta de siluete pe oamenii instalati la capat de vagonete. Se intinde la drum si primul popas il face la Castau. La Beriu a intrat in prima geana de lumina, iar la Orastioara de Jos a facut primul popas spre a bea apa multa. Obosise de atata pufait si fluierat.
La Costesti -km 22- unde se lucra de zor la dezgroparea cetatii cu acelasi nume m-am urcat in trenusor intr-o dimineata de aprilie, pentru a face o recunoastere obisnuita a bazinului. ………
….. De la paraul Prisaca (dupa cetatea Blidaru), trenusorul se strecoara in lungul vaii, fara evenimente, pana la cantonul Valea Rea, situat la km 26 de la Orastie. …
De aici in sus albia se strange printre stanci, presarandu-si patul cu bolovani pana la Lunca Mare (Tihu), la km 28.5, pentru ca apoi sa se largeasca din nou pana in lunca Aninesului (km 30), presarata cu cateva case si un canton CFF. …….
……Revenind la Gradistea de Munte si urmarind in continuare drumul micului tren de munte, constati ca valea a trecut de partea stanga a liniei in urcus, inainte de a ajunge la un parau cu nume de iarna, paraul Jerosu. Mai este doar un kilometru si jumatate pana la Lunca Gradistei, intinsa pe 200m pana la confluenta cu Valea Alba. Suntem la km 36 al CFF-ului, loc unde astazi sunt instalate baracile muncitorilor de la punctele de prospectare miniera.
De aici, o poteca care urmareste vechiul drum dacic urca pe muchea dintre vai si dupa o ora si jumatate, iese la ruinele cetatii Sarmizegetusa. ………
…… Trenusorul urca pufaind din greu prin ingustimea vaii, trimitand fumul drept in sus spre inaltimi, incercand zadarnic sa il resfire printre brazii tineri. Padurea batrana s-a calatorit de mult in josul vaii, dusa de acelasi trenusor cu multi ani in urma, iar pe versanti nu a mai ramas decat verdele tanar al ierbii si al plantatiilor feciorelnice.
Ajuns la Valea lui Brad la km 38 versantii se strang si mai mult stand parca sa cada in unde.Palcuri de padure batrana dau frumusete peisajului,cand trenusorul trece pe un podet din nou pe cealalta parte a vaii (dreapta in urcus). A ramas doar cu doua vagonete pe care le trage cu greu pana unde cele doua vai principale, a Timpului si a Godeanului, isi dau mana la km 40.
Valea Godeanului soseste mai linistita la intalnirea cu Timpul si pe ea urca trenusorul pana la statia Cetate, situata la km 41 si 200m mai sus poteca apuca spre fosta cetate de scaun a regilor daci.
Paul Decei – Pe plaiuri si vai carpatine – Editura Albatros ,
Bucuresti 1983.''

Iata si harta acestei CFF

Mai multe informatii ar trebui sa existe in arhivele IFET-urilor, dar din pacate acestea nu mai exista .

Si inca o fotografie pentru - Amiralul- cu trenuletul din tabara

Multumesc!

In paginile almanahului turistic 1984 am gasit urmatorul articol scris de Dan Pasere:
¨Spre creasta Vrancei
...A doua varianta de acces spre creasta, respectiv spre varful Lacauti, un traseu mai ocolit, dar deosebit de frumos, urmeaza valea Bisca Mica, din Comandau luam trenuletul forestier care urca gafaind panta Holomului si ne duce in Poiana Benedec; cu putin noroc, daca ajungem in primele ore ale diminetii <<prindem>> legatura cu al doilea trenulet cu platforme ce urca pe valea Bisca Mica pana la exploatarea Manisca. Cu trenul sau pe jos din traversa in traversa, drumul spre Bisca Mica este o minunatie.....¨

Si iata si harta CFF din muntii Vrancei

WOW, portiuni din traseele foste feroviare le-am facut acum cateva luni. Desii in mare parte nu a mai ramas mai nimic din vreo urma de tren, totusi tunelul de pe Tisita inca exista, la fel si ceva poduri, ulterior dupa desfintarea caii ferate fiind folosite o vreme drept poduri rutiere. Din ce am vorbit cu cei de la parc accea cale ferata a fost partial stricata de peste 25 de ani.

In 22 octombrie 1989, intr-o tura cu bicicleta, am mai putut fotografia CFF ce deservea fabrica de cherestea de la Manastirea Rasca (SV).
In spate manastirea Rasca.





Pe alte forumuri am aflat ca fabrica de cherestea era legata printr-o CFF de Falticeni
si o ultima locomotiva ar fi existat in curtea fabricii de mobila de acolo.

Ia sa va mai arat citeva poze proaspete de la CFF Comandau. Nici o schimbare semnificativa, nimic in rau, nimic in bine.

Linia de la Covasna spre Comandau, cu podul peste Bisca Mare in plan indepartat ( 45°46'2.83"N/ 26°16'51.22"E):



In sens opus, spre Covasna:



Podul de care vorbeam, pozat de pe malul opus (sting) (se exploateaza balast in zona, sper sa nu ajunga ca la Gradistea...):



Pe acest mal se gaseste un macaz: inainte - spre Holom/Benedek, stinga spre Covasna (pe pod) iar in spate spre Comandau:



Traseul fiind de coasta, podetele si santurile colmatate, terasamentul e plin de apa:



Am fost si pe valea Biscai Mici spre exploatarea Manisca de care se vorbeste in mesajul lui Semafor. Din acea portiune de cale ferata nu a mai ramas nimic. Un ochi experimentat si care stie ce sa caute mai poate descoperi totusi citeva resturi de poduri acolo unde traseul fostei cai nu coincidea cu actualul drum:







O parte din sina s-a folosit pentru aceste noi poduri rutiere:



Ajunsi la cantonul Manisca, punct terminus pe harta lui Semafor, surpriza! Un mic monument ridicat de cei care au iubit vechea linie forestiera:



E un "semi-vagonet" pentru transportul bustenilor.

Se pare ca pina prin anii '50 linia continua aproximativ 1,5km spre nord unde se afla un funicular, legatura cu exploatarile de pe Valea Zabalei. Am urcat pe acolo dar a fost imposibil sa gasesc vreo urma. Pe Google Earth se vad niste pete albe insiruite insa eu nu am gasit nimic acolo ( 45°47'45.64"N/ 26°23'14.33"E).

PS:Daca intereseaza pe cineva, o sa alcatuiesc o schema a statiei Comandau.