Numarul mesajelor : 614 Varsta : 42 Localizare : Sat Calacea judetul Timis Reputatie : 5993 Data de inscriere : 28/04/2010
Subiect: revista presei Dum 26 Sept 2010, 16:41
Investiţii de 7 miliarde de euro în căile ferate din România
Investiţiile în sistemul feroviar din România vor ajunge până la şapte miliarde euro în următorii cinci ani, investitorii din întreaga lume fiind interesaţi de oportunităţile oferite de piaţa românească, a declarat, pentru Agerpres, Ştefan Roşeanu, secretar general al Asociaţiei Industriei Feroviare (AIF) din România.
'România va investi între 6 şi 7 miliarde euro în următorii cinci ani, ceea ce va transforma ţara noastră într-un punct de atracţie pentru investitori. Dacă vom avea o prioritizare corectă în acest domeniu, atunci calea ferată din România va deveni importantă şi pe plan naţional deoarece la nivelul Uniunii Europene calea ferată este pe primul loc ca prioritate' a spus Ştefan Roşeanu, la InnoTrans, cel mai mare târg feroviar din lume.
Acesta a precizat că investiţiile preconizate vor fi făcute în 400 de kilometri de cale ferată reconstruită pe Coridorul IV , între Curtici şi Constanţa. De asemenea, sistemul de metrou din România se va îmbunătăţi cu încă 15 - 20 de kilometri de linie, iar investiţiile ar putea viza şi sistemul de semnalizare şi de material rulant.
România participă la InnoTrans 2010 cu un stand al Asociaţiei Feroviare din România pentru care doar companiile private au contribuit, cheltuielile depăşind 30.000 de euro, dar şi cu standuri individuale ale companiilor Remarul 16 februarie şi ASTRA Vagoane Călători Arad.
AIF a susţinut într-o scrisoare adresată recent primului ministru, Emil Boc, şi miniştrilor Transporturilor, Finanţelor şi Economiei, că mărirea tarifelor pentru accesul la infrastructura feroviară va avea ca efect o creştere în lanţ a tarifelor practicate de transportatorii feroviari, fie ei privaţi sau de stat, ceea ce va îndepărta şi mai mult călătorii şi mărfurile de pe cale ferată, nu va aduce noi clienţi, dimpotrivă îi va îndepărta şi pe ultimii rămaşi, accentuând spirala negativă în care se afla transportul pe şină.
În contextul recent anunţatei privatizări a operatorului naţional de transport marfă, CFR Marfă, schimbarea politicilor tarifare, deteriorarea condiţiilor de piaţă şi probabila pierdere a ultimilor clienţi va conduce la diminuarea valorii de vânzare a acţiunilor societăţii şi implicit, la obţinerea unei sume de vânzare mult mai mici.
Conform AIF, lipsa proiectelor de modernizare a infrastructurii feroviare publice şi de reînnoire a dotării tehnice aferente operatorilor de transport a condamnat la faliment piaţa de profil din România, forţând societăţile la restrângerea continuă a activităţilor şi concedierea personalului - numai în acest an mii de salariaţi din domeniu au fost concediaţi.
AIF susţine că materialul rulant - locomotive sau vagoane - din dotarea operatorilor de transport persoane sau marfă are o vârstă medie de 25 de ani şi că infrastructura feroviară publică este scadentă la reparaţii pe aproape 90 la sută din poduri şi lucrări de artă, 90 la sută din reţeaua de tracţiune electrică şi 50 la sută din infrastructură.
AIF solicită găsirea resurselor financiare pentru finanţarea la valoare reală a activităţilor de transport pe şina precum şi deblocarea resurselor financiare pentru co-finanţarea proiectelor europene de reparaţii a infrastructurii feroviare şi modernizare a materialului rulant.
Odată cu dezvoltarea şi relansarea industriei feroviare, prin apariţia mai multor companii private, s-a dezvoltat şi necesitatea unui organism care să reprezinte şi să promoveze interesele industriei de profil. Astfel, a apărut, în 2007, Asociaţia Industriei Feroviare din România, pe scurt - AIF. În acelaşi an, AIF a devenit membru UNIFE, asociaţia europeană de profil.
Membrii asociaţiei - furnizori de produse şi servicii, societăţi comerciale româneşti şi multinaţionale - au fost la început în număr de şase: Alstom Transport, Club Feroviar, Eximprod Grup, Siemens, UCM Reşiţa, Vossloh Tehnica Feroviară. Acestora li s-au alăturat Atelierele C.F.R. Griviţa, Colas Rail România, Electrificare C.F.R., Exco Transport Systems, Inda, ISAF, Marub, Metabet CF S.A, Pro Engineering, Remar S.A., Remarul '16 Februarie', Romkatel-Funkwerk, Siemens S.R.L., Spiact Craiova, Thales Rail Signalling Solutions, Vio-Top şi Wiebe România.
sursa Agerpres
jionutz
Numarul mesajelor : 614 Varsta : 42 Localizare : Sat Calacea judetul Timis Reputatie : 5993 Data de inscriere : 28/04/2010
Subiect: revista presei Joi 30 Sept 2010, 13:32
Starea absolut deplorabilă în care se află la ora actuală întreaga reţea feroviară română este, potrivit unui raport intern, abia începutul unui declin iminent. Din 2001 şi până acum, CNCF CFR SA a cunoscut o deteriorare alertă a întregului sistem, lipsa fondurilor pentru reparaţii şi mentenanţă a infrastructurii aducând compania într-o stare critică.
Subfinanţarea constantă şi succesivă, an de an, a activităţii de reparaţii curente şi reparaţii capitale a elementelor infrastructurii feroviare a dus la degradarea continuă a stării de bună funcţionare a elementelor componente ale sistemului feroviar.40% din calea ferată necesită reparaţii
Lungimea căilor de tren care ar trebui să se încadreze în reparaţia capitală este de 5.493 km ceea ce reprezintă 40% din totalul lungimii desfăşurate a liniilor directe şi curente.
Din totalul de peste 18.000 de poduri şi podeţe, 18% au durata de viaţă expirată iar 61% sunt pe lista de reparaţii pentru readucerea lor la parametrii iniţiali de funcţionare.
Din numărul total de 170 tuneluri aflate în evidenţă, 39% au nevoie de reparaţii.
492 de tronsoane de cale ferată, însumând 1.153km, au restricţii de viteză
Datorită stării necorespunzătoare a căii şi a lucrărilor de artă, dintre care unele au o vechime de peste 100 de ani, pentru garantarea siguranţei circulaţiei trenurilor, singura măsură adecvată aflşată la dispoziţia personalului CFR este reducerea drastică a vitezelor maxime de circulaţie prin introducerea de restricţii de viteză.
Din păcate, din 2001 şi până acum s-a înregistrat o creştere a numărului de puncte care obligă trenurile să respecte restricţii de viteză. Astfel, din anul 2001 şi până anul acesta, numărul punctelor cu probleme pe calea ferată s-a dublat ajungând de la 245 la 492. De asemenea, şi lungimea totală a segmentelor de cale ferată care presupun reducerea vitezei a crecut de la 602km la 1.153km. 4.900 de trenuri au avut întârzieri în anul 2008
În ceea ce priveşte şi viteza medie a trenurilor care circulă în cadrul circuitului feroviar român, aceasta a scăzut din 2001 de la 68.31 km/h la 66.25km/h.
Pe reţeaua naţională de căi ferate există un număr mare de instalaţii de centralizare şi electrificare care în mare măsură sunt exploatate de mai bine de 40 de ani. Menţinerea acestor instalaţii (în mare parte cu durata de funcţionare depăşită) în funcţiune se face cu intervenţii repetate, costuri ridicate, prin afectarea regularităţii circulaţiei trenurilor şi cu angrenarea unui număr ridicat de utilaje şi personal de specialitate. În anul 2008, din cauza problemelor legate de funcţionarea instalaţiilor, aproximativ 4.900 trenuri au avut întârzieri, întârzieri care au însumat 874 de ore.
Deranjamentele la instalaţile feroviare care s-au produs în primele 5 luni ale anului 2009 au dus la întârzierea a 2.331 trenuri cu 421 de ore. Deranjamentele s-au produs datorită defectării unor elemente componente ale instalaţiilor care au durata normală depăşită datorită neexecutării la timp a reparaţiilor, precum şi distrugerilor şi avarierilor produse de persoane străine.
Fondurile alocate lucrărilor la infrastructură reprezintă numai 6-8% din suma necesară
În ultimii 20 de ani, din 1989 în 2008, fondurile alocate pentru lucrările capitale au fost în medie la nivelul a 14% din necesarul fundamentat solicitat anual şi prevăzut în contractele de activitate încheiate între CNFC CFR SA şi Ministerul Transporturilor , iar in ultimii 3 ani fondurile alocate au fost şi mai mici, la nivelul de 6-8% din necesar, valoare cu totul insuficientă faţă de numărul mare de elemente ale infrastructurii feroviare care ar fi avut nevoie de reparaţii.
Degradarea structurii feroviare se datorează imposibilităţii asigurării resurselor financiare care să permită executarea de lucrări de reparaţii curente şi reparaţii capitale ale elementelor infrastructurii feroviare.
Pierderele de la data de 30.042009 reprezentate de suma de 243.457 mii lei amplifică pierderile din anii precedenţi, în valoare de 2.977.810 mii lei conducând la lipsa de lichidităţi băneşti necesare achitării obligaţiilor de plată către furnizori şi bugetul de stat şi agravând şi mai mult situaţia căilor ferate române.
Pentru diminuarea ponderilor cheltuielilor cu munca în anul 2009, CNCF CFR SA derulează un program de reorganizare şi restructurare a companiei ce prevede o serie de măsuri care, cuantificate, conduc la o estimare de reducere a fondului de salarii cu circa 73.8 milioane de lei. Una dintre măsurile prevăzute în programul de reorganizare şi restructurare a CNCF CFR SA este reducerea numărului de personal cu 1.552 salariaţi.
(Adevarul)
mureseanu_976 Moderator
Numarul mesajelor : 2215 Localizare : I eh, no, nooo, no es possible Reputatie : 8093 Data de inscriere : 07/02/2009
In data de 27.09.10 vagonul 19-57-073 (statia de domiciliu Tirgu Mures) a fost accidentat serios in timpul unei proceduri de manevra efectuate undeva in Harghita. Vagonul facea parte din tren 4504 (?) Toplita - Brasov, mai multe nu stiu :
_________________ D 320 "VICENTIJE RAKIC" BEOGRAD - BUCURESTI
Amiralul
Numarul mesajelor : 845 Reputatie : 6525 Data de inscriere : 12/06/2009
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Mier 13 Oct 2010, 21:09
Numarul mesajelor : 287 Varsta : 57 Localizare : Buc Reputatie : 5552 Data de inscriere : 28/06/2010
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Mier 13 Oct 2010, 21:19
mureseanu_976 a scris:
In data de 27.09.10 vagonul 19-57-073 (statia de domiciliu Tirgu Mures) a fost accidentat serios in timpul unei proceduri de manevra efectuate undeva in Harghita. Vagonul facea parte din tren 4504 (?) Toplita - Brasov, mai multe nu stiu :
Ce manevra prietene, accident in linie curenta uite raportul comisiei de investigarehttp://www.afer.ro/rom/OIFR/documents/rap_preliminare.html
mi.tudor
Numarul mesajelor : 148 Varsta : 31 Localizare : Iasi Reputatie : 5666 Data de inscriere : 19/11/2009
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Lun 18 Oct 2010, 22:20
Numarul mesajelor : 419 Varsta : 39 Localizare : Oradea Reputatie : 6227 Data de inscriere : 21/05/2009
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Sam 23 Oct 2010, 18:28
Din pacate o veste trista pentru pasionatii de trenuri...conform acestui articol, linia Oravita- Anina se va inchide incepand de luna viitoare Mare pacat!
Copy-paste facut de gaozari. Cu un Siemens Dezastro impins in gara din Birlad sau Vaslui :roll:
_________________ D 320 "VICENTIJE RAKIC" BEOGRAD - BUCURESTI
Razvan
Numarul mesajelor : 567 Varsta : 38 Localizare : Nehoiu-BZ Reputatie : 5938 Data de inscriere : 14/04/2010
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Sam 30 Oct 2010, 12:51
Adica? gaozari? te referi la mine? Vad ca multi au facut asta inaintea mea...si nu vad de ce esti u asa deranjat....trebuie neaparat sa jignesti?
SULZERUL 0733
Numarul mesajelor : 318 Varsta : 37 Localizare : Hm. Frunzanesti, linia 801 Reputatie : 5657 Data de inscriere : 02/07/2010
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Sam 30 Oct 2010, 13:24
Razvan a scris:
Adica? gaozari? te referi la mine? Vad ca multi au facut asta inaintea mea...si nu vad de ce esti u asa deranjat....trebuie neaparat sa jignesti?
Nu ca vreau sa-i iau apararea, dar prin acel termen cred ca s-a referit la autorii articolului, nu la tine. Mie mi se pare destul de clar ca la ei s-a referit, ori poate sunt eu mai ingust la minte si nu stiu sa citesc. Sa nu fie cu suparare si imi cer scuze pentru off-topic
kaan
Numarul mesajelor : 124 Varsta : 28 Localizare : Mangalia Reputatie : 5390 Data de inscriere : 23/07/2010
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Dum 31 Oct 2010, 08:38
Numarul mesajelor : 2215 Localizare : I eh, no, nooo, no es possible Reputatie : 8093 Data de inscriere : 07/02/2009
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Dum 31 Oct 2010, 09:57
Razvan a scris:
Adica? gaozari? te referi la mine? Vad ca multi au facut asta inaintea mea...si nu vad de ce esti u asa deranjat....trebuie neaparat sa jignesti?
Nu la tine, sorry, la ziaristi. Stirea e de mai bine de 2 ani si deja mi-i scarba sa vad tot "copy-paste", tinandu-se seama de eficienta automotorului Siemens Dezastro :roll:
Tot "gaozarii" (ziaristii) confunda judetul Vrancea cu resedinta, Focsani (ca doar o gara exista din cate stiu nu mai multe in Focsani!), in cazul unui babalau beat calcat de tren :
_________________ D 320 "VICENTIJE RAKIC" BEOGRAD - BUCURESTI
Razvan
Numarul mesajelor : 567 Varsta : 38 Localizare : Nehoiu-BZ Reputatie : 5938 Data de inscriere : 14/04/2010
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Dum 31 Oct 2010, 12:10
In acest caz i-mi cer scuze pt ca nu am fost indeajuns de atent si m-am pripit...
19jimmy84 V.I.P Member
Numarul mesajelor : 3168 Localizare : Bucuresti Reputatie : 8565 Data de inscriere : 05/06/2010
Subiect: Re: Revista presei (partea I) Dum 31 Oct 2010, 18:49
"TRENUL BECK'SPERIENCE"
Au dansat 200 km în tren
Unsprezece vagoane de tren, 600 de petrecăreţi, multă bere şi muzică live. Totul în mişcare, pe ruta Bucureşti-Câmpina şi retur.
Acestea au fost ingredientele unei mega-petreceri pe şine care a avut loc vineri noapte cu plecare din Gara de Nord. Pentru şase ore bătute-n cuie, distracţia din cluburile bucureştene s-a mutat în Trenul Beck'sperience unde a avut loc petrecerea pe şine, pe o distanţă de aproape 200 km.
Lasere verzi, LCD-uri pe pereţi, pupitre unde mixau DJ-ii, două scene şi multă bere. Primii care au dat startul distracţiei au fost "greii" de la Şuie Paparude, care au umplut până la refuz două vagoane de tineri extaziaţi.
În timpul ăsta în celelalte garnituri, au mixat live cunoscuţi DJ ai muzicii trance. La patru dimineaţa, clubul mobil s-a întors în gară. O altă petrecere neconvenţională tocmai luase sfârşit.