Excursie Ramnicu Valcea - Blidari (pe calea ferata Valcea - Valcele)

Pâi în zona restricţiei sau limitării găseşti indicatoare după caz. Restricţie nu există acolo (m-am uitat în BAR) dar e posibil să găseşti o limitare permanentă, adică un panou dreptunghiular (sau pătrat) alb pe care este incripţionată cu cifre mari viteza limitată şi un zero mai mic dedesupt. În locul unde se termină limitarea vei găsi un panou alb pe care este inscripţionată indicaţia VS (de la viteză stabilită). De asemenea, la distanţă de 500 m, 700 m sau 1000 m se găseşte presemnalizarea limitării care e înseamnă tot un panou pe care scrie cu cifre mai mari viteza la care se limitează trenul şi cu litere mai mici (dedesupt) distanţa până la locul unde începe restricţia exprimată în metrii.

Salutari tuturor.
Mi-am facut cont pentru a va impartasi noutati despre acest traseu.
De pe acest forum am aflat de existenta acestei (foste) cai ferate si mi-am propus sa fac o excursie cu bicicleta dintr-un capat in celalalt.
In sambata de dinainte de Paste am reusit sa-mi indeplinesc planul. Am parcurs pe bicicleta aproape integral traseul, cu cateva mici exceptii, unde s-a format o jungla impenetrabila de salcami si muri.
Ca observatii generale: nu mai sunt pe nicaieri stocate sine sau traverse. Exista doar un mare depozit de traverse la Valcele.
Din insiruirea de obiective postate undeva mai sus lipseste un viaduct in constructie, inainte de tunelul Plostina (venind dinspre Rm Valcea).
Pe harta din site am incercat sa pozitionez aceste obiective, insa deocamdata site-ul respectiv (e in modificare de versiune) nu permite editarea numelor obiectivelor, pentru a le actualiza. Initial le-am trecut cu descrieri gen "viaduct neterminat".

Povestea calatoriei si multe poze sunt pe http://www.plimbaricubicicleta.ro/2013/05/traseul-fostei-cai-ferate-219-ramnicu.html
O sa copiez si aici descrierea si pozele, in limita timpului disponibil.

Traseul exact parcurs: bikemap.net/ro/route/2104952-ramnicu-valcea-valcele/

Later Edit: Mda, se pare ca nu le pot copia din sursa (se copiaza doar textul si nu are inteles fara poze)...
Daca un Administrator ma poate ajuta (folosind BBcode), are acordul meu sa copieze in acest topic descrierea si pozele de pe link-ul de mai sus. Multumesc.

Felicitari penjtru expeditie si pentru reportaj.

Interesant ca tunelul Gibei incepe sa cedeze. Am fost in el in prima expeditie.

Cele 2 cladiri ale statiilor arata destul de bine in conditiile in care cladiri de pe sectii in circulatie au disparut complet de pe fata pamintului.

Unde o fi disparut toata sina care era pe acolo?

dan tm a scris:

Unde o fi disparut toata sina care era pe acolo?

A fost directionata pentru lucrari RK pe linia Craiova - Calafat.

VladG a scris:

Salutari tuturor.
Mi-am facut cont pentru a va impartasi noutati despre acest traseu.
De pe acest forum am aflat de existenta acestei (foste) cai ferate si mi-am propus sa fac o excursie cu bicicleta dintr-un capat in celalalt.
In sambata de dinainte de Paste am reusit sa-mi indeplinesc planul. Am parcurs pe bicicleta aproape integral traseul, cu cateva mici exceptii, unde s-a format o jungla impenetrabila de salcami si muri.
Ca observatii generale: nu mai sunt pe nicaieri stocate sine sau traverse. Exista doar un mare depozit de traverse la Valcele.
Din insiruirea de obiective postate undeva mai sus lipseste un viaduct in constructie, inainte de tunelul Plostina (venind dinspre Rm Valcea).
Pe harta din site am incercat sa pozitionez aceste obiective, insa deocamdata site-ul respectiv (e in modificare de versiune) nu permite editarea numelor obiectivelor, pentru a le actualiza. Initial le-am trecut cu descrieri gen "viaduct neterminat".

Povestea calatoriei si multe poze sunt pe http://www.plimbaricubicicleta.ro/2013/05/traseul-fostei-cai-ferate-219-ramnicu.html
O sa copiez si aici descrierea si pozele, in limita timpului disponibil.

Traseul exact parcurs: bikemap.net/ro/route/2104952-ramnicu-valcea-valcele/

Later Edit: Mda, se pare ca nu le pot copia din sursa (se copiaza doar textul si nu are inteles fara poze)...
Daca un Administrator ma poate ajuta (folosind BBcode), are acordul meu sa copieze in acest topic descrierea si pozele de pe link-ul de mai sus. Multumesc.

Traseul fostei cai ferate 219 (Ramnicu Valcea - Valcele), mai 2013

Pentru a scurta cu peste 100 km distanta pe calea ferata dintre Bucuresti si Arad s-a inceput inainte de Revolutie un proiect grandios. E vorba de o noua linie de 38 de km, ce ar fi trebuit sa lege localitatile Valcele (cativa kilometri la sud de Curtea de Arges) de Ramnicu Valcea.

Traseul ales e unul spectaculos, determinat de relieful zonei si cuprinde 2 tunele (Plostina-1910m si Gibei - 2250m) si o multime de viaducte si lucrari de stabilizare a solului.

In spiritul acelor vremuri s-a facut economie la sange inca de la proiectare. In locul viaductelor s-a preferat ridicarea unor ramblee enorme, doar din pamant, care nu aveau cum sa reziste, astfel ca trenurile au circulat doar sporadic. Linia e mai degraba una de inceput de secol XX, cu un singur fir, neelectrificata. Viteza medie ar fi fost una de asemenea foarte mica.

Ar fi fost... Din cauza solului pacatos, ce fuge la vale la fiecare ploaie s-a optat pentru inlocuirea rambleelor cu viaducte din beton insa fondurile insuficiente au facut ca totul sa ramana doar pe jumatate terminat, Unele viaducte au pilele doar la nivel de radier.

Asadar sute de milioane de dolari zac aruncate acum pe dealuri si prin funduri de vai, dupa cum veti vedea. S-au strans doar sinele si traversele, ramanand in urma un terasament relativ potrivit pedalarii.

Am aflat intamplator de aceasta lucrare impresionanta de aici. Pozele postate pe acel forum m-au convins sa incerc o parcurgere pe bicicleta traseului, lucru petrecut chiar in sambata de dinaintea Pastelui. Am ales sensul Ramnicu Valcea - Valcele si am plecat cu gandul de a incerca sa urmez cat mai mult din traseul caii ferate, chiar daca stiam ca unele portiuni sunt invadate de vegetatie.

Pe la 10:30 sunt gata de drum. Voi fi insotit de Alex, ce pedaleaza pe o bicicleta de trekking, cu roti ingrijorator de firave pentru lupta cu pietrele din terasament.



Pornim de-a lungul caii ferate catre podul peste Olt ce se zareste in departare. Cand ajungem langa el si ne pregatim sa-l traversam ne dam seama ca nu mergem in directia buna. Urmam de fapt linia ferata spre Sibiu.

Desi aveam traseul incarcat in GPS, mi-a fost lene sa-l consult de la inceput si acum imi confirma ca nu suntem unde trebuie. Acum se explica si de ce sina are luciu, pe acolo chiar trec trenurile ce urca in Defileul Oltului.

Ne intoarcem si gasim usor intrarea pe drumul ce ne interesa pe noi. Doar un semnal electric dezafectat tradeaza ca pe acolo a fost candva o linie de tren.








Dupa cateva sute de metri, ascuns initial de o curba, ne apare si podul peste Olt pe care-l cautasem de la inceput. In lungime de 210 metri, este pe structura metalica si ar fi trebuit sa aiba un singur fir de circulatie. O bariera din plasa de sarma limiteaza accesul, insa o spartura in ea ne permite sa mergem mai departe.








Burniteaza usor si placile metalice sunt alunecoase. Cum la 30 de cm de noi se casca haul, ne horaram sa traversam la pas. Alex nu pierde ocazia de a face un pic de echilibristica pe o grinda.









Bine ca nu am ales cealalta parte a podului pentru a-l traversa, acolo este o pauza de aproximativ un metru in podeaua pietonala. Cu bicicletele nu am fi putut trece pe acolo.





Dupa pod terasamentul e invadat de vegetatie, noroc cu poteca de langa el.






Dupa doar cativa metri ajungem la un alt pod, peste drumul european Pitesti - Ramnicu Valcea.






Imediat dupa pod ne impresoara din nou salcamii si murii. Poteca e plina de crengi ghimpate. Nu-mi fac griji prea mari pentru mine, am tubeless si solutie antipana, insa Alex risca oricand o pana.
La un moment dat o movila de pamant ne bareaza trecerea. Dupa ea e o jungla de netrecut. Ocolim prin dreapta si cu greu zarim un podet ce traverseaza un parau. Arata ciudat, nisipul din albie aproape atinge tablierul, probabil a fost carat acolo de apa, incetul cu incetul.






Nici nu apucam sa ne urcam bine pe biciclete ca si vine vestea proasta. Alex are pana si mai mult de atat, nu are nici camera de schimb. Am facut doar 3 kilometri...






Peticim si pornim din nou la drum cu inima stransa, oricand putand intepa din nou cauciucurile. Traversam niste mahalale insotiti de latratul cainilor si uneori de pufaitul sprayului cu piper ce a linistit lighioanele mai agresive si dupa cativa kilometri scapam de poteca prin padure.



Daca se doreste evitarea zonei cu risc de pana, traseul se poate incepe de aici, un drum abrupt il leaga de vale, insa astfel s-ar pierde traversarea podului de peste Olt.
Cand s-au strans sinele se pare ca CFR-ul a uitat niste vagoane pe traseu, spre bucuria hotilor de fier vechi, care au si inceput dezmembrarea lor.



Inaintam cu usurinta si in curand poposim pe primul viaduct.



Evitam pietrele de pe terasament folosind o potecuta alaturata si in curand suntem pe viaductul Ostroveni.
De pe el se deschide o vedere larga asupra orasului Ramnicu Valcea si a vaii Oltului.






Dupa viaduct trecem pe langa prima zona in care s-a incercat fara succes consolidarea malurilor, pamantul alunecand peste zidurile de spijin.









In departare apar viaductele Racovita si Samnicel, situate foarte aproape unul de celalalt.





Pe Racovita ne intalnim cu Speedy si cu amicul lui, care plecasera mai de dimineata pe traseu, abordandu-l in sens invers. Au ales sa inceapa nu chiar din capatul acestuia, ci de la Tutana.



Schimbam cateva impresii si ne indreptam spre Samnicel. Construit fiind in curba, ne ofera o perspectiva interesanta. Este al treila ca lungime (270 metri), dupa Topolog si Samnic si printre cele mai inalte, are aproape 50 metri. Privind in jos te cam ia ameteala.



Proiectarea acestei cai ferate e o enigma pentru mine. Podul de peste Olt e pe un singur fir si, anticipand un pic, la fel sunt si cele 2 tunele si cateva viaducte. In schimb alte viaducte, incluzandu-le pe acestea doua sunt construite pentru doua fire, chiar daca au grinzile instalate doar pentru unul singur. Pare inca o risipa de resurse...
Dupa o zona impadurita, insa ceva mai aerisita, ce nu ne pune probleme la pedalat, ajungem la un nou viaduct, Linia.



Pedalam printr-o zona cu coline domoale si datorita faptului ca urmam terasamentul, nu avem parte de nicio urcare cat de cat abrupta, caci trenul nu e deloc un bun catarator.
Pana acum ne-am tinut de traseul vechii linii, cu abateri de doar cativa metri, insa haul ce se casca in fata noastra ne obliga sa cautam alta cale. Am ajuns la primul viaduct neterminat, Blidari se cheama, si trebuie sa coboram cumva in vale pentru a traversa in partea cealalta.









Bajbaim nitel, ajungem intr-o fundatura, ne intoarcem si pana la urma gasim o strada pietruita, abrupta, care ne urca inapoi pe terasament. Suntem nevoiti sa coboram din nou, un alt viaduct neterminat (Popesti) e in fata noastra.



Si uite asa adunam metri si la diferenta de nivel totala, una care parea chiar foarte mica atunci cand am facut traseul pe harta.
Lucrul statului e lucrul nimanui si, daca e al nimanui de ce sa nu fie al meu? Asa si-au zis localnicii, care au inceput sa "culeaga" tot ce se putea aduna: dale de beton, balustrade si chiar piatra din terasament. Se pare ca e apreciata in constructiile din zona si a inceput sa fie excavata chiar mecanizat, dovada gaurile ramase in urma.



Urmeaza cativa kilometri linistiti, noi suntem insa cei care tulburam linistea unei caprioare, ce o zbugheste in padure. Alergam sa-i facem o poza, dar e mult prea rapida pentru noi. Apucam doar sa auzim cainii in vale cum incep sa latre, probabil au simtit-o caci in directia lor a inceput sa alerge.
Urmeaza viaductul Valea Hotarului




Apoi vedem viaductul Samnic, al dolea ca lungime, 540m si la fel de inalt ca numarul 1, Topologul, cocotat la 50 de metri deasupra soselei Ramnicu Valcea - Curtea de Arges. De sus privind nu putem decat sa ne exprimam admiratia.










Avem parte si de niste poze facute de pe sosea, din masina care ne-a adus la Ramnicu Valcea si care ne va recupera la finalul turei.






La unul-doi kilometri dupa Samnic iar se infunda drumul, o culee inca mai asteapta sa fie umpluta cu terasament si legata de restul viaductului.





Incercam sa coboram prin stanga, insa drumul se termina intr-un gard. Reusim prin dreapta, cu un mic ocol si ajungem pe firul vaii.
Asemeni templelor Asiei de Sud, ce sunt ascunse de jungla deasa, se ghicesc prin desis siluetele picioarelor de pod. Unele au apucat sa fie ridicate complet, altele abia au ajuns la nivelul solului.






Si ce rimeaza cu desis? Va zic eu, pana, chiar daca e o rima alba.
Deja incepem sa facem glume daca ne ajung cele 13 petice, cate avem in total la noi.



Peticim din nou camera si continuam excursia. Stiu ca din clipa in clipa trebuie sa apara tunelul cel mare, cel de la Gibei. Insa pana la el dam peste un nou viaduct lasat in suspensie, la propriu, priviti cum atarna capatul de grinda in a treia poza.









Si inca unul... Vad ca au aplicat solutii constructive diferite, ultimul avand mai multe grinzi metalice fata de cel anterior, care avea numai una.








Se vede cum drumul se infunda in dealul din fata. Acolo e tunelul, cu siguranta.
Portalul s-a dorit a fi unul in spiritul grandomaniei comuniste, cu mesaje mobilizator-inaltatoare, insa timpul a dovedit ca sunt doar vorbe in vant: Omul invinge natura. Ce ironie a sortii! S-a vazut pe intreg traseul de pana aici cat a reusit omul sa INVINGA natura. Cel mult vom reusi sa traim in armonie cu ea, niciodata s-o invingem!








E luuung tunelul, abia se zareste luminita din capatul celalalt. Apreciem racoarea lui, dupa ce pana acum ne-a tot batut soarele.









Nu, nu e trenul, e doar farul meu....






Prin tunel e bun drumul, pedalam fara probleme, dar fara alte repere parca stam pe loc, luminita din capat e la fel de departe.
Din loc in loc sunt construite refugii pentru cei surprinsi de tren.



In general tunelul e in stare buna, cu exceptia unui loc unde pare sa cedeze presiunii dealului de deasupra. Armatura s-a indoit si a iesit afara, iar imbracamintea de beton a cazut pe planseu.








Mda, Omul invinge natura....
Si ne apropiem de iesire. Ne bucuram, caci am cam inghetat in tricouri. Au fost 2250 metri pe sub pamant.











Afara dam iar de o mica padurice si dupa nici doi kilometri stam langa cel mai lung si mai inalt viaduct al traseului, Topolog. Are 1440metr lungime si 50 metri inaltimea maxima. Si credeti-ma e MARE, tine tocmai pana la dealul din departare!









Acum e folosit mai mult ca rampa de lansare pentru rachetele de Anul Nou...



E construit chiar deasupra caselor oamenilor, cred ca e o senzatie deosebita sa locuiesti acolo, jos.






Cel de-al doilea fir nu are montate grinzile, in schimb sunt realizate cateva balcoane, care te scot mult in afara firului "circulabil" cu o perspectiva deosebita asupra intregii constructii. Singura problema e daca esti mai slab de inger. Desi balcoanele au balustrada, ca sa ajungi la ele trebuie sa travesezi o punte lata de vreo 2 metri si lunga de vreo 4-5, fara nicio asigurare, la 50 de metri inaltime. E totusi destul de lata ca sa nu creeze vreo problema.






Ne bucuram de priveliste mai multe minute si, cand sa plecam, ce sa fie? Pana, de fapt de data asta un snake-bite...



Reparam in viteza. Suntem manati de o furtuna puternica, ce ne ameninta cu nori negri si tunete tot mai apropiate. Ne grabim asa de tare incat reparam doar o impunsatura din cele 2 ale camerei si cand sa plecam a trebuit demontat totul din nou si refacuta si a doua taietura.



Ne grabim sa ajungem la tunel, daca tot e sa vina furtuna, macar sa ne prinda la adapost. Sosim in gara Schitu Matei si tragem la peron. Nu exista placuta cu numele, am aflat ulterior ca asa se numeste.






De aici incolo traseul strabate o zona extrem de frumoasa, verde, strajuita de copaci (nu salcami!).
Depasim un ultim viaduct neterminat si niste lucrari de consolidare a terasamentului.









Pare ca iar avem pana. Roata se desumfla usor. Nu mai avem chef sa o mai reparam, ci o umflam periodic.
In fata tunelului Plostina ne oprim sa mancam. Suntem mult in spatele programului.








Cand sa plecam mai bagam niste pompe, dar degeaba. Cauciucul se incapataneaza sa ramana moale. De ce ma temeam n-am scapat. Stresat de la atatea demontari - montari, s-a retezat valva. In disperare de cauza ne-am chinuit minute bune sa inghesuim camera mea de 26", insa era mult prea lata si mereu iesea prin cateo parte. Alex n-are ce face decat sa continue pe jos. Vedem ca in partea cealalta a tunelului, dupa vreo 1.5km linia ferata traverseaza un drum judetean. Avem noroc de semnal pe mobil si stabilim ca masina noastra sa-l recupereze de acolo.
Pana atunci avem de traversat tunelul, care incepe cu o balta de dimensiuni apreciabile. Alex ii testeaza adancimea la pas, nevoit fiind sa impinga bicicleta.
Eu ii dau pedale.



Apa are vreo 40 cm pe mijlocul tunelului si e neasteptat de rece. Primii metri inaintez cum trerbuie apoi... Mai bine urmariti filmuletul de mai jos....



Neanuntate deloc de felul in care aratase pana atunci traseul am dat peste doua pietre mari, apropiate una de alta. Am simtit cum roata fata se opreste in ceva, am tras de ghidon si am sarit-o pe prima, in maxim 2 metri am dat si de a doua, am tras din nou de ghidon si am reusit sa trec roata fata si peste asta, insa avand dimensiuni mai mari sau facand eu mai mult balans din furca, am lovit in ea cu foile. In acel moment m-am culcat pe o parte, nereusind sa scot suficient de rapid picioarele din SPD-uri. Nu m-am lovit insa tot echipamentul a intrat sub apa. GPS-ul nu a simtit nimic, aparatul foto pare ca si-a revenit complet. In schimb am constatat ca s-a cam stricat comutatorul de la lanterna. Eu am scapat doar cu o baie in piscina inghetata. Tot a fost un lucru bun ca apa era asa de rece, nu a apucat sa se imputa deloc. Am incercat sa pedalez alaturi de Alex ce mergea la pas, dupa ce s-a terminat balta, dar picioarele imi erau prea inghetate in adidasi, asa ca am preferat sa merg si eu pe jos pana la iesirea din tunel, sa ma mai dezmortesc.
Cred ca asa ceva era ascuns de luciul intunecat al apei. Sunt cam cat o minge de fotbal.




La lumina am iesit deja incalzit si aproape zvantat. Avem de traversat inca o balta, insa aceasta e afara, deci e calda si pute a mlastina. Daca as fi picat intr-una ca asta, imi varsam matele pana acasa.












Dupa vreo un kilometru si jumatate cat a impins bicicleta, ajungem la intersectia cu drumul judetean si Alex pune punct cosmarului celor sase pene.








Paradoxal, singurul loc unde sinele au ramas la locul lor e acolo unde acestea intersecteaza drumul. In rest au fost ridicate si nici macar in depozite de-a lungul traseului nu se mai gasesc, asa cum apareau in fotografiile mai vechi.




Traversam un alt viaduct de beton, in capul caruia e o zona de doar cativa metri unde Orange are semnal GSM. Noroc cu un localnic, care ne-a strigat asta tocmai de pe coasta dealului. Locul avand o acustica de teatru antic, ne-a auzit cum discutam despre lipsa de semnal, iar noi am auzit perfect ce ne spunea, desi eram la cateva zeci de metri distanta.




Mai sunt aproximativ 9 kilometri pana la Valcele, distanta pe care o voi parcurge singur. Pornesc pe terasamentul cand pietruit, cand acoperit de pamant. Merg tare si ajung in cateva minute in gara Tutana.










Tocmai cand ma bucuram mai tare de ritmul bun, ajung din nou intr-o zona de boscheti si inaintez tot mai greu.






Mai departe nu se poate trece. Imediat dupa boscheti e un alt viaduct.



Cobor si-l traversez pe dedesubt.Fotografia e facuta privind catre inapoi.





Urc pe terasament si continuu la fel de greu pana la un pod peste o sosea.




Recomandarea e sa se continue de aici pe sosea, eu am incercat sa tin totusi terasamentul si nu am reusit decat sa ma zgarii peste tot. Sunt prea multi salcami si alti spini. Nu mai pot pedala si abia pot sa ma strecor la pas. Pana la urma decid sa curm chinul si cobor printre boscheti pana la un drum agricol. Il urmez pana la podul peste Arges si, fire masochista in ale biciclitului, ma sui cu greu pe el, purtand bicicleta pe umar.








Inceputul arata bine, dar cand ajung la structura metalica imi dau seama ca e imposibil de traversat chiar si fara bicla. Sunt nevoit sa ma intorc.




Cobor de pe pod si ies in soseaua pe care o vazusem mai devreme. O urmez pana la un mare depozit de traverse. Sunt multi cani si tigani in zona, asa ca nu mai opresc pentru poze. Ce era interesant de vazut am vazut deja.
Ies in drumul national Pitesti - Curtea de Arges si ajung in Valcele, unde din fiecare curte de tigani iese cate o haita de caini agresivi. Daca ma opresc sunt inconjurat imediat de o haita de puradei, foarte zambitori si care cauta orice ar putea suti de pe bicicleta.
La iesirea din localitate ma intalnesc cu Alex si cu sotia, pun bicla pe masina si ne indreptam catre Bucuresti. Apucam sa facem un dus si plecam sa luam Lumina.
Ca o concluzie, e o plimbare interesanta pe bicicleta, cu conditia sa fiti bine pregatiti in ce priveste penele si sa acceptati ca drumul nu e printre cele mai netede. Se recomanda MTB, nu ciclocross sau trekking...

Multumesc pentru copiere.

IonutCFR2009 a scris:

dan tm a scris:

Unde o fi disparut toata sina care era pe acolo?

A fost directionata pentru lucrari RK pe linia Craiova - Calafat.

Poate vrei sa spui pentru peticire ca nu ajung sinele de pe linia asta pt RK la Craiova Calafat.

Felicitari pentru reportaj si mul'am pentru update!

Legat de vagoanele de marfa din Ramnicu-Valcea Est, din imaginea respectiva nu imi dau seama exact, tarasamentul de sub ele a inceput sa se miste? Parca ar fi deraiate. Sau au lucrat atat de "prost" hotii de fier vechi?

Nu cred ca pozitia vagoanelor se datoreaza hotilor. Acestia au luat totusi destul de putin din ele. Posibil sa fie de la teren. Nu m-am apropiat suficient,erau si ceva gunoaie in zona

Dacă le-au furat cutiile de osie şi suspensiile, pot ajunge aşa şi fără să fie probleme cu terenul. Sau poate CFR S.A. le-a dat la o parte ca să îşi recupereze şina.