Trenuri de pe vremuri

A fost o dată Oltenia Expres(cu vagoane personalizate din ce se vede):

Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut Acceleratul…
(sursa: Măcrineanu)

Activitatea de la începuturi  în multinaționala de asigurări de viață era o permanentă sursă de veselie pentru unii dintre noi. Eram o echipă faină, cu mulți oameni inteligenți, puși pe treabă dar și pe glumă. Instrumentul nostru de bază era telefonul, asta și pentru că eram într-o permanentă goană după clienți. Esențial era pentru noi ca să avem cu cine ne întâlni, pentru a avea cui propune produsele firmei noastre. Și cum asigurările de viață nu erau tocmai la îndemâna oricui, în niște ani cu inflație galopantă cum erau anii ’90, când puțini oameni reușeau să economisească ceva, iar și mai puțini să investească, piața noastră țintă era destul de redusă. În consecință mai toți oamenii cu bani din Constanța se trezeau tot timpul asaltați de telefoane de la agenții firmei noastre. Cum nu exista evidență computerizată pe vremea aceea, iar confidențialitatea discuțiilor era destul de strict păstrată, n-aveai de unde să știi că – în momentul când sunai pe cineva din protipendadă – respectivul mai primise vreo zece telefoane înainte. Unii oameni erau exasperați de-a dreptul, nu mai suportau situația.
Într-o zi de august un astfel de potențial client primește al n-ulea telefon, de la colegul meu Dan. Telefon după tipic: mă numesc X, reprezint compania Y, puteți vorbi? Ne putem întâlni într-o zi douăzeci de minute, pentru o discuție despre serviciile oferite de noi? Și alte două – trei propoziții, de bun simt. Nimic agresiv, totul rostit cu calmul care-l caracteriza de altfel pe coleg.
Clientul răspundea monosilabic, ascultând răbdător consultantul. Când acesta termină, clientul preluă inițiativa:
-Domnul Dan…
-Da.
-Am reținut bine, Dan?
-Da, ați reținut foarte bine, acesta este numele meu.
-Domnul Dan, mă auziți bine?
-Da, vă aud bine.
-Mă auziți foarte bine?
-Da, vă aud chiar excelent.
-NU MĂ INTERESEAZĂĂĂ!
Răcnetul clientului în telefon s-a auzit cale de doi metri în jur, spre surprinderea colegilor din agenție.
Cum alergam după clienți cu osârdie, o grijă principală era să cerem referințe de la clienții existenți despre alți potențiali clienți. Era calea cea mai ușoară să găsești persoane dispuse să te asculte, sosind la ele la recomandarea unui prieten ce se asigurase deja. Colega mea Maria convinsese un astfel de client mulțumit s-o ajute cu recomandări. Omul își deschise agenda personală, și-i spuse:
-Uite, de aici până aici sunt prietenii mei. Notează-ți numele și numerele de telefon, apoi sună-i.
-Pot să-i sun precizând că o fac la recomandarea dumneavoastră?
-Fără doar și poate, doamna Maria.
Colega mea se întoarse fericită la sediu, iar a doua zi se puse pe sunat. După câteva refuzuri sau amânări politicoase, un domn amabil, vorbind rar și apăsat, acceptă să se întâlnească la o discuție pe tema asigurărilor de viață. Undeva la o cafea, ca să mai iasă și dânsul puțin din birou.
-Unde ne întâlnim și când, domnule A?
-Păi mâine, pe la 11.00, credeți că este bine, doamna Maria?
-Este perfect din punctul meu de vedere. Unde?
-Haideți să ne întâlnim în față la Casa de Cultură, și de acolo găsim noi o cafenea prin zonă.
A doua zi la ora fixată, Maria – îmbrăcată regulamentar în costumul de culoare închisă – aștepta în fața edificiului. Trec însă 5-10 minute și domnul A nu apare. După 15 minute colega scoate agenda, formează numărul și sună.
-Domnul A, unde sunteți?
-A, doamna, bine c-ați sunat, că eu n-am apucat să vă memorez numărul. Aici sunt, la Casa de Cultură. Dumneavoastră?
-Și eu tot la Casa de Cultură.
-Păi nu vă văd.
-Nici eu nu vă văd. Unde exact?
-Lângă statuie!
-Lângă statuie? Care statuie?, întrebă colegă mea confuzată complet.
-Cum care statuie? A lui Mihai Viteazu.
-A lui Mihai Viteazu? Doamne, dar în ce oraș sunteți?, se dezmeticește Maria.
-Cum în ce oraș? În Sfântu Gheorghe, doamnă!

Momentul cel mai așteptat de către noi  la muncă era ședința săptămânală, pe care o țineam cu echipa într-o cameră separată de restul agenției. De multe ori ne dureau fălcile de râs la terminarea ei. Fiecare membru vărsa public ce i se întâmplase pe teren în ultima săptămâna, iar unele întâmplări erau antologice. Pe lângă asta mai aflam și altele, de-ale casei sau de la serviciul de bază pe care-l aveau unii dintre colegi. Cea mai tare în privința asta era Getuța, o colegă ce era șef de stație CFR într-o gară mai micuță de pe litoral. CFR-ul părea o sursă inepuizabilă de întâmplări ciudate, încurcături și aventuri, amuzante de cele mai multe ori. Mi-aduc aminte una dintre ele.
-Dacă ați ști ce-am pățit ieri, ne spunea Geta la o ședință dintr-o vară fierbinte.
-Ce-ai pățit, Getuța? Ia spune-ne tu nouă, o zgândărea Maria.
-Măi, ce să vedeți, pe la 11.00 mă sună șeful meu de la minister.
-Getuța, a trecut acceleratul 882?
-N-a trecut șeful, dar știți că ăla nu oprește la mine.
-Știu. Ia fii atentă aici, îi pui semnal roșu și-l oprești în stație.
-Am înțeles șeful, îl opresc!
Măi, la noi la CFR e ca la armata, nu discuți ordinele șefului, de-ar fi el și-n pielea goală, completă Getuța.
-Îi mai vezi și așa?, o înțepă Mitică.
-Nu, doamne ferește! Dar când m-am angajat eu în CFR, acum douăzeci de ani, mulți șefi ar fi vrut să mă vadă pe mine așa, măi Mitică.
-Hai, Getuța, lasă-l pe Mitică, zi-ne cu șeful…
-Păi, mi-a zis șeful în continuare:
-Când oprește în stație, te urci în vagonul trei și îl cauți pe un coleg de-al nostru din minister, domnul Ionescu. Îi spui să coboare repede, că i s-a schimbat cazarea, să nu mai meargă la Mangalia. Că va fi cazat în Eforie. Dar vezi, te miști repede, să nu stea trenul prea mult, să avem necazuri.
-Am înțeles, șeful.
-Ionescu să stea puțin la tine, că o să sune cineva de la personal, să-i dea noile coordonate ale cazării. Hai, ai grijă că trebuie să sosească trenul.
-Și ce-ai făcut, Getuța?
-Ce să fac? Am pus semnalul pe roșu, am oprit acceleratul și – așa plinuță cum mă vedeți voi – am zburdat până la vagonul trei. Mecanicului locomotivei, care îmi făcea semn mirat pe geam, i-am bătut umărul ca la ăia cu epoleți, să înțeleagă că e ceva de la șefi. Apoi am urcat în vagonul trei, care era compartimentat al naibii. N-aveam timp să iau compartimentele la rând, așa că am răcnit din capătul culoarului:
-Care ești domnul Ionescu aici?
S-a deschis un compartiment, iar unul slăbuț și cam speriat a spus:
-Eu sunt!
-Ia-ți bagajele și dă-te repede jos din tren, că a sunat Bucureștiul că ți s-a anulat cazarea. Și o să primești alta la Eforie. Hai repede, că nu pot ține mult trenul pe loc.
-Și familia?
-Păi dacă vreți să stați împreună, ia-i și grăbește-te omule!
Și uite așa m-am trezit în biroul meu cu Ionescu și nevastă-sa, una cam ca Draga Olteanu, și doi plozi. Tot așteptând să sune ministerul, am făcut conversație cu ei. Și ce să vezi? Ionescu îmi spune că el nu lucrează la CFR!
-Cum, nu lucrați la CFR?
-Nu doamnă, eu lucrez la APACA.
Doamne, am crezut că mi-a căzut cerul în cap. Încurcasem Ioneștii, coborâsem din tren pe cine nu trebuia.
-Și cum te-ai descurcat, Getuța?, o iscodi în continuare Maria.
-Fată, am trimis o casieră de le-a luat înghețată la plozi si câte o bere rece lor, apoi le-am spus tărășenia. S-au supărat și nu prea, am mai dat-o pe glumă, că-i cazez la mine în apartament, ceea ce lui Ionescu nu părea să-i displacă. Cred că se gândea că matahala n-o să aibă loc și ea, și o să rămânem noi doi ca porumbeii. Problema lor era însă cum să ajungă la Mangalia, să se cazeze. Și eu trebuia s-o rezolv cumva, că eu încurcasem borcanele.
-Ia zi, și-ai rezolvat-o până la urmă, m-am băgat și eu în vorbă?
-Da, Șefu’!
-Cum?
-Am mai oprit un accelerat, că tot învățasem tehnica! Dacă e să mă dea ăștia afară de la CFR, măcar să știu pentru ce!

Imagini document cu galeria Rapid la plecarea spre meciul Rapid-Craiova(finala cupei României, 1998)

Cred ca putem spune trenul P 1192 este o amintire. Erau ceva calatori pe acest tren, ma refer aici la cei care sa calatoreasca toata ruta. Timisoara - Craiova.

CalinIonMihai a scris:

Cred ca putem spune trenul P 1192 este o amintire. Erau ceva calatori pe acest tren, ma refer aici la cei care sa calatoreasca toata ruta. Timisoara - Craiova.

Cred şi eu... poate n-ar fi fost degeaba aşa compuneri:
https://www.vagonweb.cz/razeni/vlak.php?zeme=CFR&kategorie=P&cislo=1192&rok=1996

Imi aduc si eu aminte. cand mergeam la bunici in Timisoara. in Craiova schimbam trenul si erau garnituri lungi cu etajate.

Un tren interesant
A 261/264
Timisoara Nord 07:00 - Arad 07:49-08:00 - Deva 09:45-09:48 - Simeria 10:00-10:18 - Calan 10:36 - Subcetate 10:49-10:51 - Petrosani 12:00

A tinut doar un sezon

CalinIonMihai a scris:

Un tren interesant
A 261/264
Timisoara Nord 07:00 - Arad 07:49-08:00 - Deva 09:45-09:48 - Simeria 10:00-10:18 - Calan 10:36 - Subcetate 10:49-10:51 - Petrosani 12:00

https://www.vagonweb.cz/razeni/vlak.php?zeme=CFR&kategorie=A&cislo=261/264&rok=1995

era facut cu EA nu EC de la Arad la Petrosani cu schimb de masina in Simeria iar la retur doar schimb de mecanici

mircea.predoni a scris:

era facut cu EA nu EC de la Arad la Petrosani cu schimb de masina in Simeria iar la retur doar schimb de mecanici

Am pus datele aşa cum am găsit în livret. Că în realitate se făcea cu EA - partea a doua.

MariusM a scris:

mircea.predoni a scris:

era facut cu EA nu EC de la Arad la Petrosani cu schimb de masina in Simeria iar la retur doar schimb de mecanici

Am pus datele aşa cum am găsit în livret. Că în realitate se făcea cu EA - partea a doua.

In livret se punea tractiunea dupa tonajul trenului nu dupa depoul care realiza tractiunea

A 1643/1646 Bucureşti - Sighetu Marmaţiei surprins în Valea Vişeului
https://www.youtube.com/watch?v=DnaYsYtgFxo

P 4096/4097 Baia Mare - Cluj în Ţicău
https://www.youtube.com/watch?v=euCSxghh37M

A fost odată E 85/86 "Traian"(sezonul 91/92, pe trasa lui Callatis)