Mocăniţa de pe Valea Finişului, judeţul Bihor

Întâmplător, am aflat despre această fostă cale ferată cu ecartament îngust din judeţul Bihor. Are cineva mai multe detalii despre ea? Despre această fostă mocăniţă am aflat de aici:

http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Mocanita+furata+si+vanduta

Unul dintre simbolurile Bihorului a ajuns să fie furat şi vândut bucată cu bucată. Este vorba despre o mocăniţă care străbătea aproape 40 de kilometri prin munţii din sudul judeţului ca să transporte lemne. După 1990 a fost vândută în Ungaria, iar liniile au fost luate de localnici şi vândute. În Maramureş, în schimb, mocăniţa de pe Valea Vaserului a fost salvată de un investitor şi acum transportă mii de turişti în inima munţilor. Primele linii de mocăniţă au fost construite pe Valea Finişului în urmă cu un secol de către un evreu care voia să coboare lemnul din pădure. Lungi de aproape 40 de kilometri, şinele făceau legătura cu staţiunea Moneasa din judeţul Arad. După al doilea război mondial trenul de munte a intrat în proprietatea statului, dar la doi ani după Revoluţie linia a fost demontată de autorităţi care au vrut să transforme traseul mocăniţei într-o şosea. "Ne distram când mergeam în excursie cu ea. Şi era foarte bine, nu mergeam pe jos. Acum mergi pe jos, mașini nu prea sunt, nu te ia", spune un localnic. Părți din linia mocăniţei au ajuns în gospodăriile localnicilor care şi-au făcut garduri din ele şi au împrejmuit monumentele din comună. Pe traseu au mai rămas doar picioarele de pod și traversele care nu au putut fi furate. Traian Ilea a lucrat pe mocăniţă mai bine de 30 de ani. Îşi aminteşte cu nostalgie că în vremurile bune transporta turiştii prin munţii din sudul Bihorului. "Duceam oamenii sus. Lucrau oameni acolo sus. Şi turişti, când veneau. Au venit şi de prin Austria, din mai multe părţi." Ca să refacă traseul mocăniţei şi să cumpere un tren vechi, primăria din Finiş ar trebui să investească sute de mii de euro, bani de care nu dipsune. "Vedem că în Maramureş s-a putut păstra, vin atâţia turişti din Ungaria, Germania. Finişul, având cetatea Bela Var, având mocăniţa, este schitul Huta, normal că era un punct turistic foarte bun", spune Francisc Halasz, viceprimarul comunei Finiş. "Ar fi extraordinar de frumos; cred că am putea atrage turişti străini", consideră Albert Vura, proprietarul unei pensiuni de pe Valea Finişului.

Un alt articol pe această temă apărut în presa locală.

Simbol al Finişului 100 de ani, vândut pe nimic. Despre mocăniţa din Finiş, localnicii spun că astăzi funcţionează în Ungaria. Trenulețul din Finiș (mocănița) a fost un simbol al Finișului timp de aproape 100 de ani. „În anul 1908, calea ferată făcea legătura satului până la „Cruce” (17 km), ca mai apoi, treptat până în anul 1925, rețeaua să fie extinsă pe o lungime totală de 40 de km. După 1995 trenulețul a fost vândut în Ungaria, unde funcționează și astăzi ca tren turistic, iar rețeaua de șine a dispărut…”, spune Daniel Boroş, omul care administrează pagina de facebook a localităţii Finiş. Calea ferată forestieră din Finiș este una dintre cele mai vechi din România. A fost pusă în funcțiune puțin după anul 1900. Convoaiele trase de boi sau de cai circulau inițial pe șine de lemn, cu un ecartament de 600mm. Acest mod primitiv de exploatare și-a atins rapid limita de capacitate, notează trenurilor.uniterre.com astfel că în 1908, șinele din oțel, cu un ecartament de 780 mm, au fost așezate între Finiș și Cruce (17 kilometri) și locomotivele cu abur au fost puse în funcțiune. Rețeaua a fost prelungită în mod succesiv între 1913 și 1925, pentru a atinge o lungime maximă de circa 40 de kilometri, pe care o va păstra până în anii ’60. În 1993, 34 de kilometri erau încă în funcțiune. La închiderea definitivă a rețelei, la sfârșitul anului 1995, doar 5 kilometri mai erau încă exploatați. Gaterul nu era situat în Finiș, ci în Ioaniș, locație cu care se asigura legătura printr-o linie îngustă, în lungime de patru kilometri, amplasată paralel cu calea ferată a CFR. Pe rețea erau simultan în funcțiune până la șase locomotive. În ultimul an, doar cea cu numărul 764.460 (Reşiţa 1199 / 1956) mai circula. Aceasta poartă în prezent denumirea 490.2002 și, din 1998, asigură traficul turistic pe calea ferată forestieră dintre Lenti – Csömödér, în Ungaria.

Mioara Manciu Arusoaie a povestit pentru Jurnal bihorean despre „frumosul trenuleț din copilăria mea”. „Nu se poate descrie în cuvinte sunetele scoase de locomotivă la pornire, zgomotul făcut de roţi… închid ochii și parcă aud şi acum acele sunete. Când auzeam de la departare șuieratul trenulețului ziceam Ťasta e locomotiva lui Boandiť. Era unul din conductori, Bondi baci, şi mai era şi baci Traian. Îmi amintesc că am mers cu familia la pădure cu trenulețul. Aveai posibilitatea să iei și o tresina cu care să cobori, dacă vroiai să stai mai mult în pădure. Tresina era o platformă pe axe cu roţi de tren şi cu pod de scânduri, iar în fața avea un mecanism de frânare, practic un fel de volan al tresinei. Era important să știi să o conduci, altminteri riscai să sari de pe şine. După cum spuneam, am urcat la pădure cu mocănița, era superb să simți aerul curat de munte cum îți mângâie obrajii. Totuși, indicat era să stai în vagoanele mai din spate, altfel te umpleau de funingine, dar pentru noi, copii fiind acest lucru nu era o problemă. Mergeam până la un loc numit Ťcruceť cu mocănița, acolo descățam tresina şi mai mergeam pe jos până la păstrăvărie, căci în inima pădurii era o păstrăvărie şi o biserică. Acum bisericuța s-a transformat în mănăstire, iar accesul e cu mașina. Ne-am modernizat dar nu se compară cu aventura de a urca cu mocănița, cu senzația de teamă în anumite momente să nu sară de pe șine… căci se mai întâmpla și așa ceva. Dar totul se rezolva cu câteva ifroane și cabluri de oțel. Îmi amintesc că, organizăm şi la școală cu colegii, excursie la pădure tot cu trenulețul. Mergeam cu el câțiva kilometri în pădure după care urcam la cetate. Distracția era maximă. Din păcate azi totul e distrus, mi-ar fi plăcut să se bucure şi fetițele mele de o copilărie cum am avut eu”. „Mi-aduc aminte, când eram doar un copil, dacă auzeam trenulețul că se apropie, ieșeam la vale să-l văd. De cele mai multe ori, domnul Traian îmi făcea cu mâna zâmbind. Ce vremuri, ce amintiri!?”, îşi aminteşte un alt localnic. Adrian Cârge, consideră că e „păcat că în acele vremuri nu şi-a dat nimeni seama dintre cei competenți ce valoare are şi să o fi păstrat în conservare. Acuma ar fi valorat foarte mult . Pentru mulți care au urcat cu mocăniţa la Huta a rămas o amintire frumoasă şi e greu de crezut că nu mai e. Şi totodată e greu de uitat”. „Cam ce fel de oameni suntem noi, trăitorii pe aceste locuri, dacă am putut să distrugem o asemenea frumusețe?! Întrebarea este una retorică”, a precizat Zoli Marius Padvai.

Şi câteva fotografii cu fosta mocăniţă.












O deraiere (săritură de pe şine, cum spunea doamna Mioara din articol) şi rezolvarea ei.



Articol şi imagini preluate de pe pagina locală www.bihon.ro
Link direct către articol: http://www.bihon.ro/simbol-al-finisului-100-de-ani-vandut-pe-nimic/1664643

Nu degeaba se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte

TAF-urile care țin locomotiva să nu se răstoarne în mlaștină sunt cea mai simplă și directă explicație pentru dispariția mocăniței. În urmă cu peste 100 de ani, când a fost construită acea linie, mocănița nu avea concurență, era imbatabilă în fața vehiculelor cu tracțiune animală.

În zilele noastre, cu TAF-uri și camioane, mocănița chiar nu mai avea nimic de făcut. Chiar și pe valea Vaserului, cu tot succesul ei, mocănița nu rezistă doar din turism.

Pe valea Vaserului nu sunt drumuri care sa faca usor accesul camioanelor si al TAF-urilor. Acum 2 ani am stat la o pensiune apartinand unui mecanic de LDH 45 de la Viseu, pensiunea Birsan! Omu' mi-a zis ca acolo se cara lemnul doar cu trenul pana in Viseu, de-aia nici padurile din zona Viseu nu sunt chelite, in comparatie cu Borsa unde se exploateaza in draci, acolo au drumuri forestiere!

Dar ei duc TAF urile pe vagoane pina unde au nevoie de ele.

kristi kkk a scris:

Pe valea Vaserului nu sunt drumuri care sa faca usor accesul camioanelor si al TAF-urilor. Acum 2 ani am stat la o pensiune apartinand unui mecanic de LDH 45 de la Viseu, pensiunea Birsan! Omu' mi-a zis ca acolo se cara lemnul doar cu trenul pana in Viseu, de-aia nici padurile din zona Viseu nu sunt chelite, in comparatie cu Borsa unde se exploateaza in draci, acolo au drumuri forestiere!

Anul trecut veneau TAF-urile pe albia râului până unde începea drumul forestier. Dar metoda asta presupunea aducerea unui număr mic de buşteni la un drum, spre deosebire de câţi poţi pune într-un tren.

Dacă nu ar fi avut activitate turistică (sponsorizată de nişte elveţieni şi austrieci), ar fi desfiinţat de mult linia şi ar fi construit un drum pe locul ei, mai ales că pe aproape toate văile pe lângă care trece linia sunt drumuri forestiere, lipseşte doar drumul care să le conecteze.