Pasiunea pentru trenuri

Aici ne vom posta povestea despre cand si cum am devenit noi pasionati de trenuri.

Cand eram foarte mic mergeam cu bunica la gara (pe atunci,in gara Bacau) la izvor sa luam apa,acel izvor fiind pe peronul liniei 1.
Dupa ceva vreme ii spuneam bunicii '' mergem la gara sa hranim vrabiute? '' '. Ea imi facea ''hatarul'' si mergeam la magazinul din incinta garii si cumparam pufuleti apoi mergeam pe o banca pe peron si aruncam pufuleti pe jos si se adunau multi porumbei si multe vrabiute apoi cand un ditamai EA-ul trecea pe langa acele pasari ele evident fugeau. Dupa ce m-am mutat la Brasov,mergeam des la un coleg de-al meu care locuia aproape de calea ferata ce duce spre Sibiu.

Eu sunt pasionat de când aveam vreo 4 ani, când am mers la mare pentru prima oară. Eram pe peron iar lăngă mine "apare" un EA în schemă clasică şi îşi deconectează disjunctorul. M-am uitat la EA-ul ăla vreo zece minute. Apoi, am început să merg la gară şi pe podul de deasupra gării.

Frumos topic, si foarte buna ideea de a ne "spune povestea", deci sa trec la subiect:

Cand eram mic (5-10 ani), obisnuiam sa merg cu mama in oras (centru), la cumparaturi, platit taxe, vizite etc. Cateodata treceam prin gara sau pe langa, si mereu ramaneam blocat cu privirea catre convoaiele de vagoane cu piatra ce stationau pe linia 6, cisternele de pacura care asteptau la descarcat (alimentarea termica a orasului), vagoane de cereale pe linia 7 (Uagps) si vagoane cu materiale de constructii (Gbs cred) care stateau la platforma liniei 1. Nici o zi nu era la fel, inca imi amintesc cand vroiam sa trecem un pasaj de langa gara, iar semnalele acustice si luminoase erau in functiune, eu m-am oprit in fata lor, iar mama cu o voce blanda mi-a zis "E doar o manevra, putem trece" ma lua de mana si treceam impreuna linia. Timpul a trecut, gara a decazut dar amintirile mi-au ramas clar intiparite in minte, asta insemna ca era ceva special pentru mine si inca de mic aveam capacitatea de a iubi ceva ce am inteles mai tarziu. Dupa ce am mai crescut, treceam din ce in ce mai rar prin gara, trenurile erau tot mai putine spre deloc si era ceva, daca prindeai vreun marfar in trecere pe aici, au trecut zile...luni...si ani in care trenul a fost un capitol inchis pentru mine deoarece activitatea din zona nu ma avantaja.
Am crescut... prin 2009, cand aveam 15 ani am mers pentru prima data la Bucuresti , eram foarte entruziasmat sa vad si eu asa un oras de mare. Evident ca am mers cu trenul, cred ca R 651 (numi amintesc sigur), aveam un telefon mobil cu camera si am inceput sa fac poze pe traseu pana am ajuns. Seara am plecat pe la ora 12 din Bucuresti catre Suceava Nord unde am ajuns pe la 6. Nu am dormit o clipa deoarece traiam fiecare secunda calatorita cu trenul. Pozele facute din tren erau cu diferite vagoane si locomotive, care nu ma atrageau deloc dar le pozam fara sa realizez. Cand am ajuns acasa, am descarcat pozele m-am uitat la ele si un foc sa aprins in mine, m-am mai uitat odata, si inca odata... ceva nu era in regula. Nu ma saturam sa le privesc, cand am vazut o locomotiva mai "patratoasa" ce mi-a atras atentia, si am cautat pe internet alte poze sa vad ce locomotiva e (nu stiam nici macar ca e diesel), am aflat mai tarziu ca e un GM, si am inceput sa recunosc si celelate locomotive si vagoane pozate 'intamplator' de mine. Mi-am dat seama ca defapt iubesc trenurile chiar daca din cauza zonei in care locuiesc nu mi-am dat seama pana atunci. M-am simtit ciudat... ceilalti reactionau "pasionat de trenuri???haha", am crezut ca e o nebunie de a mea si am zis sa ma las, dar de fiecare data cand vedeam un tren tresaream si ceva din interiorul meu se aprindea, eram constient ca nu pot uita de ele... asa ca dupa aprox 1 an de la vizita la Bucuresti, simtindu-ma "un ciudat" am cautat la google "pasionat feroviar" si mi s-au deschis portile pasiunii si anume un rezultat cu numele "FORUMUL PASIONATILOR DE TRENURI DIN ROMANIA", am intrat nerabdator, si am aflat ca nu sunt singurul "ciudat" si exista o comunitate a iubitorilor de trenuri. Eram in al 9-lea cer, si am inceput sa citesc mesajele din "raiul feroviar virtual". Am decis sa imi continui pasiunea si sa invat mai multe, iar dupa vreo 2 luni de urmarit forumul trenuletz am decis sa ma alatur si sa contribui cu ce pot si eu. Tot ce stiu astazi e de la voi, membrii acestui forum, si orice nelamurire aveam gaseam aici raspunsul, si iatama astazi printre voi scriind aceste randuri cu bucurie si o oarecare doza de nostalgie fata de copilarie si gara Radauti (ce a fost odata) !

Dic ala, paul, am citit fara sa suflu, o povestire superba. :roll:
Ca veni vorba, prima oara cand am urcat intr-o locomotiva a fost cand aveam 8 ani si jumatate, lhd70-713, era fix in ziua de premiere de sfarsit de an pe o ploaie torentiala. Imi placeau pur si simplu trenurile, inca de foarte mic calatoream cu parintii la bunici cu trenul si ori de cate ori trecea un tren, eram cu nasul de geam cu ochii in linie vazand cum trece spre Bicaz sau spre Bacau cate un marfar sau personal. plus cum eu stau la etaj, si fiind foarte aproape de linie, aceasta trecand fix la nivelul geamurilor mele, se simtea trepidatia fiecarei osii care lovea in capetele sinelor prinse cu sistem elastic de prindere, cel care permite lungirea sau scurtarea sinelor in diferitele anotimpuri datorita temperaturii.
Asta pana am observat ca de fapt toate locomotivele se deosebesc intre ele prin ceva, au o inmatriculare aparte...m-am apucat sa le trec pe toate pe hartie dupa numar si le aveam puse in ordine intr-o agenda care pana la urma si-a pierdut toate foile...

Totusi cea mai veche amintire a mea cand am calatorit cu trenul a fost cu mult inainte de a implini 9 ani, cred pe la 5-6 ani sa fi fost, cand am adus acasa cu trenul de la un unchi de-al meu un caine lup roscat care insa nu-mi mai amintesc cum il chema, vagoanele retin insa ca erau etajate, ceva TE sau 26-26 insa as merge pe 26-26 fiindca vad in memorie usa culisanta de jos de la salon. E posibil sa ma insel fiindca totusi retin ca usile erau destul de sus pentru mine insa aveam 5-6 ani :) .

Tin minte ca aveam citiva anisori cind am facut o calatorie pina la Arad la o matusa.De la Timisoara am stat numai pe geam si m-a afumat ca pe fochist.Cred ca era o 142,mi se parea enorma.In 72 cind s-a deschis muzeul de la noi,Resita,bunicul meu m-a dus sa mi le arate si povestea pe care a lucrat el,pe care tatal meu ...
In clasa 1 am fost in tabara la Riul Alb.era in tabara o linie de 1 km si un tren,mocanita,in fiecare saptamina veneau doi mosi din oras,faceau focul,plimbau copii din tabara.Erau fosti colegi cu bunicul meu si ma lasau sa bag carbuni pe foc,sa trag fluierul ...
Asa a inceput...

Am fost cand eram copil gazduit intr-o casa pe dealul de deasupra garii Ghimes, unde toata noaptea electricele stateau si faceau zgomot. Cu farurile aprinse, pareau nistre monstri uriasi si fiorosi iar eu ma uitam la ele cu spaima

Frumoase povestirile voastre,
Eu fiind copil de CFR-isti am crescut practic in gara, intre trenuri era normal sa imi placa trenurile ,
Parintiii mei aveau locuinta de serviciu chiar langa gara si atunci mai toata ziua eram acolo.
La 6 ani de ziua mea de nastere am condus pentru prima data un LDH si de atunci a fost clar: "vreau sa ma fac mecanic de locomotiva"
Anii au trecut , lucrurile in tara asta au evoluat asa cum stim cu totii , iar sansa mea de a deveni mecanic a scazut dramatic,aveam o nemultumire mare in sufletul meu ca nu fac ceea ce imi doream cel mai mult, pana in anul 2007 cand totul s-a schimbat si am inceput cursurile de mecanic locomotiva si automotor pentru operatorul feroviar Regiotrans,unde activez si acum.
Desigur acum aspiratiile sunt acum altele , in a conduce trenuri de lung parcurs ,- nu ma vad tragand toata viata la personale-, dar nu stim ce ne rezerva viitorul .)
Sper ca nu v-am plictisit si va doresc un 2012 mai linistit, si mai bun decat anul care tocmai sa incheiat

Daca tot am citit povestile celor de mai sus, acum dati-mi voie sa mi-o spun si eu:
Eram pe la vreo 5-6 ani asa, cand am inceput sa stiu ce este ala un tren si facand naveta la un spital din BUCURESTI (I.O.M.C) de la BARAGANU (pe atunci acolo locuiam, intr-o mica colonie de langa unitatea militara unde lucra tata)... Faceam naveta o data la 2 saptamani sau o luna (numai stiu exact) si automat ma duceam cu trenul, ca era mai ieftin... ca mergeam cu personalul... FAZA CEA MAI FAZA este ca eram cel mai infocat de trenuri din colonia aia de maxim 120 locuitori (daca imi amintesc)... si mai e un lucru pe care mi-l amintesc cu mare drag: distanta dintre GARA BARAGANU SI COLONIE, ERA DE VREO 1.5 KM si se vedeau absolut toate trenurile care treceau pe M800...
Imi amintesc de o calatorie FETESTI-BUCURESTI NORD cu RAPIDUL 680 DE PRIN ANUL 2004 SAU 2005... cand m-am urcat in vagoane si cat de curat e in vagoanele 20-54 sau 20-55....fiind repartizat intr-un 20-55 m-am facut comod si ma gandeam ce curatenie e in acele vagoane fata de cele de personal care faceau FETESTI-BUCURESTI OBOR.....
Intr-un timp ma lasasem de aceasta pasiune dar din 2007 m-am mutat in FETESTI..si unde credeti ca era locatia?
[b]PESTE DRUM DE REVIZIA TEHNICA DE VAGOANE!!!!OPA! un lucru super belea pentru mine!
Acum nici ca ma mai las de aceasta pasiune.......spun eu in mintea mea!asa si e!ca odata pasiunea intrata in sange nu mai iese!
Nu ma intereseaza ce zice lumea despre mine ca sunt cam ne*un, ca alerg dupa trenuri!
ne*un sunt ne*un voi ramane pan’ la moarte!

Daca tot sint nou venit pe acest forum sa ma prezint si eu in acet topic. Ma numesc Sorin si NU prea mai sint pasionat de trenuri de la o vreme incoace. Am fost foarte pasionat pina la virsta la care am putut obtine permisul de conducere. Cind aveam vreo 16 ani mergeam mereu prin gari sa mai fac fotografii la trenuri, strabateam zeci de km de cale ferata pe jos in cautare de suiecte de fotografiat, saream gardul in depouri pentru a admira trenurile, desi nu lucrez in domeniu mi-am cumparat literatura de specilaitate si am invatat destul de multe despre trenuri, cunosc destul de detaliat functionarea acestora, stiam pe dinafara reteaua de cai ferate din Romania si nu numai, dar in mare parte acesta pasiune a inceput sa se diminueze drastic atunci cind am implinit 18 ani si am pus prima oara mina pe volan. Inca imi mai plac trenurile putin..imi place sa le admir..sa le fotografiez, dar nu imi mai place sa ma urc in ele. Cel mai mult imi plac locomotivele diesel americane.

Pasiunea mea pentru trenuri a început dinainte să am vreo amintire despre asta. Mama îmi povestea că ori de câte ori trecea vreun tren, putea să îmi pună bomboanele în față pentru că le ignoram și vroiam să văd trenurile care treceau (pe atunci locuiam foarte aproape de calea ferată). Când auzeam goarnele locomotivelor, eu atât spuneam: „Vine tenu' de la Deda încăcat cu oameni!”
Cu timpul, am început să îmi dau seama că îmi place la nebunie să călătoresc cu trenul și ori de câte ori mergeam cu trenul, pentru mine era o sărbătoare. Același sentiment îl simt și acum. Bunicul meu (Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!) a fost șef de tren. Ce a mai rămas de la el, e cascheta, compostoarele de bilete și manualul de locomotive pe care sper să pot să îl scanez și să îl pun la dispoziția tuturor celor interesați.
Unul din serialele mele preferate din timpul copilăriei a fost și este "Thomas the tank engine and friends".
În vacanțele de vară când eram la Liești, auzeam trecând locomotivele diesel electrice care fluierau și îmi puneau la încercare imaginația. Pe măsură ce creșteam, era de la sine înțeles că locul meu nu prea era în compartiment, ci pe coridor, unde puteam să stau „spânzurat” în geamul trenului.
În tren am cunoscut o prietenă foarte bună cu care mă sfătuiesc atunci când vine vorba de chestiuni medicale întrucât și eu, la rândul meu voi face parte din sistemul medical. Încă mai țin minte acea călătorie pentru că de la Vatra Dornei până la Tecuci am povestit și am râs ca și cum ne-am fi cunoscut de-o viață.
Când vagonul în care aveam loc era primul după locomotivă, era și este una din plăcerile mele.
În studenție (a mea a durat un an de zile după care am renunțat) mergeam acasă doar de dragul de a merge cu trenul. Încă am păstrat biletele.
De când am încheiat-o cu studenția, pasiunea s-a atenuat pentru că începusem să lucrez și apoi nu prea aveam când să merg prin gară.
Într-o zi, fericită pentru mine zic eu, am căutat pe youtube „CFR”. Am început să redescopăr și să privesc cu alți ochi pasiunea pe care o am pentru trenuri. Am început să mă documentez despre locomotivele existente la noi în țară, dar mai cu seamă de locomotivele electrice și de adevărata 060-EA-001. Acea perioadă a coincis cu perioada în care mi-am cumpărat primul aparat foto și am descoperit acest forum. Era un Canon PowerShot SX100S.
Din nefericire, acel aparat s-a defectat și nu am mai avut cum să fac poze. Și acum cer împrumut un aparat foto ca să reușesc să-mi fac ziua mai bună.
Primul meu drum cu locomotiva a avut loc în 2010. Era locomotiva 40-0822-3 și am mers până la Deda și retur.
Într-o zi când pierdeam vremea aiurea prin gară am văzut o locomotivă care făcea ceva manevre. Și culmea, în ziua aia nu aveam nici telefon la mine, nici aparat foto. După ce și-a încheiat manevrele, m-am dus pe lângă locomotivă să îi văd seria. Mecanicul, un om de nota 10, iese și mă întreabă: „Te interesează? Hai sus!”

Cam astea au fost întâmplările principale care m-au convins să rămân pasionat feroviar.

A venit vremea sa vorbesc despre pasiunea mea.
Pasiunea pentru trenuri o am de mic, ( as putea spune ca este ceva cu care m-am nascut, pasiune care este si azi la fel ca atunci, poate mai mare, "creste" de la o zi la alta ) de prin 1992, la varsta de 4 ani, la primul meu drum cu trenul, de la Craiova la Severin. Nu stiu daca m-a influentat faptul ca locuiesc la aproximativ 300 de metri de M900 si Triajul din Craiova, dar tot ce stiu, e ca in perioada 1996-1999, mergeam foarte des in triaj sa vad trenurile, in special locomotivele electrice facand manevre in triaj, stateam si cate o zi intreaga. Mai mult veneam si cu colegi, insa ei nu erau pasionati ca mine si se plictiseau repede. Nu de putine ori, seara, mama ma trimitea la magazin sa cumpar diverse, nu stiu cum faceam dar ajungeam pe la calea ferata sa vad trenurile, cel putin o ora. Eram impresionat de sunetele lor. In acele momente eram prea mic ca sa fiu atent la numerele locomotivelor ce faceau manevre. Noaptea eram trezit de goarnele locomotivelor, imi placea la nebunie, acelasi lucru se intampla si acum. Tot spre sfarsitul anilor '90, tata, pentru ca stia de pasiunea mea, ma lua cu el la Slatioara sau Piatra Olt, cu trenul, acolo se strangeau multi pescari din Craiova, el fiind pescar, si nu amator. Nu trebuia sa imi spuna prea multe, ca nu stateam pe ganduri si deja eram pregatit. Mai mult, in noaptea cand trebuia sa plecam, nu puteam sa adorm, ma gandeam la trenuri si la calatoria ce va urma, lucru care de altfel, se intampla si acum, in noptile cand a trebuit sa calatoresc pe distante mari, Craiova - Constanta, Craiova - Sinaia, Craiova - Bucuresti si chiar Craiova - Petrosani sau Craiova- Tg Jiu.
Am avut si o perioada in care m-am indepartat de pasiunea mea, indepartat in sensul ca nu ma mai duceam sa privesc trenuri,- perioada 2001-2008, insa si in acest timp au existat calatorii, dar foarte putine si pe distante scurte. Ei bine, in 2008, o simpla cautare pe youtube - locomotive electrice romanesti, a generat rezultate la care nu ma asteptam, am ramas uimit de ceea ce vedeam, si asa usor usor, am inceput sa aflu cat mai multe despre trenurile din Romania si nu numai. In 2011 am aflat si de acest site, am ramas placut surprins sa vad ca mai exista si alti pasionati.
Ar mai fi ceva, mandru ca m-am nascut in orasul unde s-a fabricat una din cele mai iubite locomotive din estul Europei. Nu sunt sigur de ceea ce voi face in viitor, dar de un lucru voi fi sigur, pasiunea mea pentru trenuri va exista mereu.
Ar fi foarte multe de spus, fiecare din noi are o poveste despre pasiunea lui despre trenuri, dar ma opresc aici.
Numai bine!

Eu unul, de mic ii ceream bunicii sa ma duca la gara dar o perioada nu am mai mers. De prin luna mai a acestui an am trecut intamplator pe pasarela de deasupra caii ferate. Am vazut un automotor de verificat calea ferata si a doua zi am mers sa il pozez. Dupa ce am ajuns acasa m-am informat despre el si inxet imcet am mai mers la pozat pana m-am "indragostit" de ele.

Astept si raspunsurile voastre

Cred ca de cand eram la mama in burta au inceput sa-mi placa trenurile. ) O fi si pentru ca asta vad de la mine din camera:



E drept, acum 20 de ani nu existau astfel de trenuri, doar garniturile formate din malaxe erau atat de scurte.  Plus ca pe vremea aia erau Cluj-Bucuresti, Iasi-Craiova, etc. Circulau multe trenuri cu dimitroave, o parte din ele avand si malaxe la coada. :DSi na, cum auzi joante, fluiere si motoare de DA-uri sau H-uri, copil fiind, e destul de usor sa-ti placa mijlocul asta de transport.

Un alt motiv pentru care imi plac trenurile poate fi si faptul ca la tata la tara mergeam cu ai mei cu trenul.

Exista deja un topic dedicat acestui subiect: http://www.forumtrenuri.com/t1761-pasiunea-pentru-trenuri unde ne-am spus "povestea", continuati acolo.