Clipuri FeRoviaRe filmate in Judetul Prahova

Linia Sării, 26 august 2011

Spătarul Mihail Cantacuzino a deschis la Slănic, în 1685, una dintre primele ocne de sare din România. Și cum atunci drobul de sare era cărat de om, de cal, de car, iar zăpada, ploaia sau vântul deja era o problemă pentru cărăuși, la 10 decembrie 1883 s-a inaugurat calea ferată Buda -- Slănic, una dintre primele linii construite de Serviciul de Lucrări Noi al CFR.

Slănicul, situat în zona de Curbură a Subcarpaților și scăldat în apele râului cu același nume, este legat de Magistrala 300 prin stația Buda de o cale ferată de 34 de kilometri. Pornind de la altitudinea de 160 de metri specifică stației Buda, trenul parcurge un traseu mărginit de dealurile și râurile Prahova și Teleajen situate la Vest de Subcarpați, până la aproape 400 de metri -- cota orașului Slănic-Prahova.

În prezent, calea ferată este destinată atât traficului de călători, cât și transportului de marfă (sare). Salina de la Cacica era un client fidel al mărfarelor care se compuneau pe cele 6 linii din stația Slănic și luau drumul țării. Anul 2007 a fost unul de grație pentru această linie 306, întrucât podul feroviar ce traversează Râul Slănic de la kilometrul 30+370, a fost afectat de inundații, circulația fiind întereruptă. 4 ani de zile, atât a durat repunerea în funcțiune a podului și, implicit, reluarea traficului feroviar. 4 ani în care societatea Salrom, însărcinată cu exploatarea sării din zonă, a pierdut numeroase contracte de livrare către clienți din cauza incapacității de transport.

Una peste alta, începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2011, după casne și politizări, trenul parcurge toți cei 34 de kilometri până în stația terminus -- Slănic, iar aici turiștii pot alege vizitarea Muntelui de Sare sau a Salinei, pot spune o rugăciune la Biserica "Sfinții Trei Ierarhi" sau se pot trata de afecțiuni reumatismale și nu numai în peste cele 7 lacuri sărate amenajate în stațiune.

Cu un triplu "taga-tang" datorat boghiului Gorlitz pe 3 osii ce echipează trenului etajat vechi de peste 40 de ani, unii dintre localnici încă circulă pe baza "leului" vârât în buzunarul controlorului de bilete, în timp ce studenți sau alte persoane cu responsabilitate își cumpără biletul care, sperăm noi, va ține vie linia ferată ce leagă Ploieștiul de Slănic.

Linia sării, întoarcerea... 26 august 2011

M304, Ploiești Sud – Măneciu, dus cu trenul și întors cu bicicleta, 30 august 2011



Sfârșitul verii calendaristice 2011 avea să se încheie frumos, cel puțin pentru mine și pentru prietenul meu pasionat de ciclism, fotografie, trenuri. Ne-am pus în gând să călătorim pe linia 304, Ploiești Sud – Vălenii de Munte – Măneciu. Cei 51 de kilometri i-am parcurs începând cu dis-de-dimineață într-un tren cu vagoane etajate pe o linie cu o vechime de peste 95 de ani (și spun aceasta documentându-mă atât din bibliografia de specialitate, dar și pe baza mărturiile preluate la fața locului), construită în întregime de fondurile proprii ale județului Prahova.

Valea râului Telejean este una dintre cele mai frumoase și mai îmbelșugate văi din România. Deși linia ferată pornește din câmpia înaltă a Ploieștiului, trecând prin gările monumentale, Ploiești Sud și Ploiești Nord, traseul urmează râul Telejean, traversându-l de două ori și se oprește în zona nordică a Subcarpaților de Curbură, la o altitudine de ~600 de metri.

Trenul personal oprește în stații cu renume în economia și geografia locului: Scăieni, Vălenii de Munte, Teișani sau Homoriciu. Dintre acestea, se remarcă Vălenii de Munte, un oraș cu o gară pe măsură. În scurta trecere pe cale feroviară / rutieră am fost plăcut impresionat de așezarea prahoveană. Cu o istorie și cu un fond economic bogat (a fost vamă, și apoi târg), gara Vălenii de Munte apare ca un simbol și ca o dovadă că s-a pus preț pe transportul pe șine.

Ajungând la Măneciu, la nici un kilometru de capătul liniei, se află Barajul și Lacul de acumulare Măneciu amenajat pe Râul Teleajen, dat în funcție în decembrie 1996. În filmul propus v-am oferit și câteva cadre ale acestui cadru natural excepțional. Mai mult, de-a lungul lacului există o potecă destinată promenadei, precum și o zonă de agrement susținută de șoseaua DN1A, București – Văleni – Cheia – Brașov.

Fiind cu bicicleta din dotare și cu aparatul foto agățat de gât, am pornit cu al meu camarad feroviar pe drumul rutier din Măneciu și până în Ploiești Vest. Am traversat, rând pe rând, sate ca Homoră(i)ciu, Teișani, Vălenii de Munte, Gura Vitioarei, Făget, Măgurele, Lipănești, Boldești Scăieni, Blejoi și frânând puternic pe macadamul Gării Ploiești Vest după 50 de kilometri de pedalat.

Nu este un reportaj autentic dedicat liniei 304, ci este un clip în care călătorul, omul care lucrează la calea ferată, pasionatul și natura își dau întâlnire, reieșind în final faptul că o zi superbă se poate consuma călătorind, alergând, pedalând, observând, admirând, fotografiind…

Vă mulțumim pentru vizionare! Va urma...



///


Excursie FeRoviaRă Ploiești Sud -- Măneciu, 30 august 2011

Valea Teleajenului este recunoscută în geografia României ca fiind una dintre cele mai frumoase și mai bogate văi din spațiul carpato-danubiano-pontic. Arborii sănătoși, pădurile dese, morile de apă, mănăstirile, pământurile bogate, rodnice, reprezintă doar câteva puncte de culoare care se pot observa de-a lungul unei călătorii cu trenul pe linia Ploiești Sud -- Măneciu.

Începând cu Ploiești Sud, gara construită în pur stil sovietic, dar impozant, trenul se încadrează pe valea râului Teleajen traversându-l de câteva ori, trecând prin Vălenii de Munte și ajungând în Măneciu. Mai toți călătorii care vin dispre Ploiești coboară la Văleni, iar alții urcă la Văleni și se dau jos, rând pe rând, până aproape de Măneciu.

Existența acestei linii pe hartă datează din timpul Primului Război Mondial, trenurile circulând între Municipiul Ploiești și Teleajen după 18 noiembrie 1918. Interesant de remarcat este faptul că linia a fost construită în regia proprie a județului Prahova. Dar ce folos... comuniștii au preluat linia pe 1 septembrie 1948 și totul a ajuns sub egida Regionalei de Cale Ferată București.

Spectaculozitatea liniei apare la final, când între stațiile Homorâciu și Măneciu sunt curbe cu raze minime de 196 de metri, calea ferată se prezintă cu declivități de puțin peste 21 la mie, iar rezistența caracteristică maximă de 22 kg/t face ca motorul locomotivei de tracțiune să genereze forța cuvenită, și implicit sunetul și fumul atât de vânate de pasionați. Ca să nu mai spun de viaductele nemțești peste pârâurile Crasna, Valea Mare și Secuianca, care pot fi lesne de admirat datorită poziționării lor în peisaj deschis.

Și așa, calea ferată pe care acum se circulă cu viteze nu mai mici de 40 de km/h, dar nici mai mari de 70 km/h, își primește trenurile și călătorii dornici de o plimbare de serviciu/de voie/de nevoie/de drag. În Mersul Trenurilor apare ca M304, iar pe hartă numără aproape 51 de kilometri, prezentată în fața dumneavoastră în 15 minute de film.

Vizionare plăcută!





///

Rebrusmentul locomotivei 060-DA in Maneciu, 30 august 2011

Trenul Personal 3461 de la Ploiești Sud sosea în Gara Măneciu la 10:25. Fiind capăt de linie, locomotiva diesel-electrică 060-DA execută manevra implicită de rebrusment, astfel încât la nici ora 11, Trenul Personal 3464, Măneciu – Ploiești Sud era deja format.

Doamna controlor de bilete a trenului venit de la Ploiești Sud ridică discul roșu de la cârligul ultimului vagon din cuplul etajat ajuns la Măneciu, în timp ce un alt domn controlor de bilete schimba macazul pentru 60-1115-9 în capătul Y al stației. Și uite așa, încet-încet, mastodontul de 114 tone se perinda agale pe liniile stației.

Urmărind imaginile de mai jos se pot observa mișcările hotărâte ale locomotivei de proveniență elvețiană, a cărui concept a fost creat și construit în halele firmei SLM din Winterthur. Motorul diesel 12 LDA 28 de 2100 de CP este folosit la una dintre cele mai joase capacități de tracțiune rulând cu 10-20 km/h, însă acesta ”toarce” asemenea unei feline. Formula osiilor Co`Co` implică 12 șocuri mecanice la trecerea peste joante, iar zgomotul produs este poluant pentru localnici, însă hrană sufletească pentru iubitorii căii ferate.

După 1966, când la Uzinele Electroputere se construia o locomotivă diesel-electrică 060-DA la trei zile, pe linia Ploiești Sud – Măneciu au început să facă serviciu trenuri tractate de acest tip de locomotivă. Una dintre deficiențe era lipsa unui agregat de producere a aburului pentru încălzirea trenului, dar acest fapt s-a rezolvat cu atașarea unui vagon WIT sau, în unele cazuri, chiar prezența unei locomotive cu aburi!

Și uite așa, LDE 2100 CP mai trece de macazul din capătul X al stației Măneciu, se apropie de garnitura cuplului etajat, iar mecanicul de locomotivă comandă oprirea motorului diesel. Din nou, zgomotul produs de cei 12 cilindri care se îneacă în propriul ulei și în propria motorină, antrenând la rândul lor cei 2 arbori cotiți și mai departe generatorul electric, poate nu înseamnă mai nimic. Dar bănuiesc că pentru tine, cititorule, ultimele 60 de secunde din montajul de mai jos nu înseamnă doar un motor care se oprește din funcționare, acompaniat de pompa de preungere sâcâitoare, ci poate înseamnă mult mai mult…

Cateva filmari de ieri de la Busteni: