Calea ferată si literatura română:

Sambata 7/19 Aug. 1882. Dimineata splendida vedere, cu soare, spre Jungfrau. Primblare cu Livia spre micul Hotel Jungfraublick, vedere asupra lacurilor Thun si Brienz, spre Jungfrau si Breithorn.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
La 6,20 dimineata, cu posta (pentru suis 5 cai, altminteri 4), trasura. cu 4 locuri in interior, 2 pe bancheta in spate, 2 [in] coupe in fata, inchise cu geamuri... Superba sosea de munte. La 8,20 in Brunig, sus, hotel; 10 minute popas. La 9,20, jos, in Lungern (frumos lac); schimbarea cailor (?), otelutul “Lion d'or", cu gradinita. Acum inca 2 ore drum ses, prin fafa lungului si nu frumosului lac Sarner, pana la Alpnach, unde sosim la 11 1/2, i indata pe vapor. Drum frumos, deosebit de frumoasa insa este vederea imediat inainte de Lucerna spre fund. Sosire la Lucerna la ora 1... La Lucerna, asteptare pane la plecarea trenului accelerat la Zurich (la ora 4), umpluta cu primblare cu trasura la Cafehaus Gutsch, sus de tot (trasura, 3 persoane, dus si intors, 5 fr.). Admirabila vedere asupra lacului, spre Rigi, spre Todi cel acoperit de neaua, Titlis, Burgenstock s. a. m. d.
La intoarcere, foarte frumoasa impresie a leului de la Lucerna, demn (ideea lui Thorwaldsen)( Un leu strapuns de o sageata, rupta, moare aparand en ghiara sa un scut cu stema regilor Frantei; simbolizeaza pe cei 760 de soldati si 26 de ofiteri, elvelieni, garda a regelui Frantei, masacrati la 1792 aparind palatul regal in contra revolutionarilor. Impresionantul monument (consacrat in 1821) este sculptat in relief in stanca (intr-o grota de 14 m. lungime si 8 m. 70 inaltime) dupa un model de Thorwaldsen. De-asupra grotei einscriptia: Helvetiorum fidei et virtuti. Die X. Aug., II et III Sept. 1792. Haec sunt nomina eorum, qui ne sacramenti fidem fallerent, fortissime pugnantes ceciderunt. Duces XXVI. Solerti amicorum cura cladi superfuerunt Duces XVI.). La ora 4, mai departe cu trenul (clasa a 2-a Lucerna - Zurich a 5 fr.), cu cateva minute inainte de ora 6 la Zurich.... Descins la foarte incantatorul Hotel du Lac (al lui Mooser), foarte bun mic otel (nu trebue confundat cu multe allele au Lac). Camere in etajul I (Nr. 2 si Nr. 4. cu cate 2 paturi, fiecare cu balcon; Nr. 3 fara balcon, dar cu mare pat englezesc pentru 2 persoane; cate-si trele, cu vedere spre lac; nu mari, dar incantatoare, placute, foarte curate). Table d’hotel la ora 6 1/2, excelenta, public foarte cum se cade, serviciul fare sgomot si placut.
Marti 10/22 Aug. 1882. In sfarsit, dormit mai bine, pat foarte bun. Noaptea vant si ploaie, acum cerul acoperit, dar fara ploaie. Socoteala la otel pentru cate-si trei (table d'hôte, cafea, de 2 ori omnibus) 45 de franci. Plecarea din Zurich la 10,07 dimineata, la Romanshorn la 12,10. De la Romanshorn pana la Lindau table d'hôte pe vapor sus, foarte buna, pentru 3 fr. La Lindau, revizie a bagajelor. Plecare din Lindau pe la ora 2. De la Zurich pana la Viena, clasa I a 90 de fr., dar cu plata deosebita pentru bagaj. Sosire la Salzburg (revizie a bagajelor, bun restaurant, sala frumoasa) dupa ora 11 seara.In Viena la 6 1/4dimineata. Buna noapte linistita. Drum frumos de la Lindau la Munchen. Frumoasa gara noua in Munchen. Lumina electrica.
Miercuri 11/23 Aug. 1882. Viena. Tras la Hotel Hoker in strada Bellaria. (Alta data, mai bine [la] Ungar[ische] Krone", ori Kaiserin v. Oestereich". Esti mai aproape de toate). Dupa otelurile din Elvetia, impresia nu e de loc buna, lemn prost la mobile s. a. in. d. Dar foarte prevenitor serviciu. Cu Livia prin oras, intai in Mariahilf cumparaturi pentru personalul nostru de serviciu, iar pentru mine o palarie, cu 5 fiorini, si 1 baston, cu 1 florin. Batiste pentru servitori (foarte frumoase) a 25 de craitari (mantale de ploaie marl pentru doamne, cu 5, 6 si 8 fiorini)……..
Cu Livia la Stadtpark, cafea-inghetata, apoi in Volksgarten, Strauss... La ora 9 acasa la otel; citit, inca, o comedie de Labiche, toti impreuna. La ora 10 culcat. Timp frumos.
Joi 12/24 Aug. 1882. Viena. La 5 1/2 dimineata sculat si citind. Azi la 3 1/2 vom pleca in sfarsit prin Pesta-Varciorova direct la Bucuresti. (Drumul de fer cl. I de la Viena pana la. Bucuresti a 154 1/2 fr., in napoleoni (bagaj 20 de fr.)... Sosirea la Bucuresti Vineri 13/25 August la ora 9 1/2 seara (1/2 de ora intarziere). Cald, luna frumoasa. La gara Kremnitzii si Annette cu frate-sau. Cina acasa la noi foarte placuta, cu un fel de eleganta comodilate de locuit.

continuare

Miercuri 18/30 Aug. 1882 la ora 1 la Iasi, Hotel Binder. Drumul de la Bucuresti la Iasi, clasa I, 68 de fr., sleeping 16, bacsis 3. Seara la Drosso, gasit pe Georges Racovitza, sotia lui si Natalie Skelitti. Seara, la mine la otel.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Marti 31 Aug./12 Sept. 1882. Plecat din Bucuresti la 8 1/ 4 dimineata, sosit la Craiova pe la ora 3. Cald. Clasa I Bucuresti-Craiova 30 de fr. Tras la otel Teodoru. Impresie de monotonie despre Craiova. Plictiseala.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Joi 9/21 Sept. 82. ……………………mica seara literara: al-de Mandrea, Eminescu, Slavici, Fagarasanu (inainte de plecarea sa in Belgia, pentru comanda de sine la calea ferata), Chibici, Creanga, Nica……..Eu insu-mi am plecat la Braila, seara la ora 103/4, clasa I Bucuresti-Braila 33 de fr. Sosire la Braila la 5 1/2 diminea-ta.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Luni 6/18 Iunie 83, la 10 3/4 seara plecat spre Iasi cu Clara si Livia (clasa I Bucuresti-Iasi , 66 de lei), Marti la 10 1/2 in Pascani, acolo luat trasura cu 3 cai (30 de lei pana la Agapia si a doua zi indarat) Abia la ora 5 am fost in Agapia (de oare ce ne-am oprit 2 ore la Neamtu din cauza ploii torentiale; era acolo si Ronetti-Roman). Admirabil. Starita maica Cerchez, econoama maica Lefter, arhondareasa Eupraxia Cosmescu. Inapoi de la Agapia la ora 5 dimineata, in Pascani la ora 9, acolo dejunat, intalnit pe Sturdza si Carp cu sotia copiii venind de la Iasi. La 1 in Iasi, eu la Curtea de apel, amanat, la ora 4 indata mai departe inapoi la Bucuresti, unde sosit Joi 9/21 Iunie, ora 5 dimineata. Clara si Livia ramas la Iasi, Hotel Binder.
N. B. De la Neamtu 1 ora pe sosea Baltatesti, bune bai de sare, Dr. Cantemir. De la Neamtu pana la Piatra 38 de chilometri (vre o 5 poste). De la podul peste Moldova pana la Neamtu 14 chilometri, de la Pascani pang Ia soseaua Moldovei vre o 12 chilometri.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Marti 28 Iunie/ 10 Julie 1883, la 5 1/2 dupe amiaza pe o mare zapusala, plecat cu trenul pana la Brasov, unde am sosit la ora 11 noaptea. Hotel Nr. 1, prost. Apoi calatorie de vacanta, prin Sighisoara, Debretin (bai sub salcami, pe o caldura extrema), Poprad (gradina tanara a parcului Huss cu ceva vedere slaba a Tatrei), Oderberg, Breslau, Weimar, Frankfurt a / M., Schaffhausen, la Wiesen, unde 8 zile, apoi pe jos Tiefenkasten, Thusis, [cu] trasura [la] Splugen, Locarno, vapor Baveno (foarte bun Hotel Bellevue), calea ferata St. Gotthard, tunelul Goschenen, Andermatt, Furca, Horpental, splendida scurta calatorie cu drumul de fier Goschenen Brunnen, Brunnen, St. Gallen, Lindau (placuta oprire in Bayerischer Hof), Augsburg ( “3 Mohren" de o nechibzuita eleganta), Salzburg (frumosul Hotel d'Europe), Viena, Pesta. Mai multe amanunte de calatorie, in caietul de calatorie in 8° negru.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Dumineca 25 Decemvrie 1883 / 6 Ianuarie 1884. Viena 2, Sosit cu Staatsbahn la ora 2 dupa timpul de aici, sau 2,48 dupa amiazi, al nostru. De la Bucur[esti]- Viena, cl. I 154 1/2 franci aur. In compartiment cu Dr. Capsa. Decadere ungureasca, conductori mai grosolani, prea lunga asteptare la revizia pasapoartelor la Orsova, cafea proasta la Pesta.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Luni 2/14 lanuarie 1884. Facut inca in pripa cumparaturi, la ora 10 Carp la mine, la 11 plecat cu Nordbahn, prin Cracovia, Lemberg la Itcani, unde sosit Marti dupa pranz la ora 4. (Pe drum, multi poetarie in cap. Luat trasura, prin campuri de neaua si prin paduri, cand noaptea Incepuse a se lasa, intr'o ora si 1/4 (pentru 5- 6 fiorini), facut drumul la Hantesti la Zizin Cantacuzene, incantator la el, lumina electrica, Schopenhauer...

continuare

Vineri 9/21 Martie 1884. Ziua de nastere a Clarei, foarte frumoasa zi, cald ca vara, dar inca nicaieri suprafete de iarba verde, desi foile arbustilor de liliac stau gata sa plesneasca si salciile au inverzit, de muguri.- La ora 9 noi 3 la gara, bilete pentru Targoviste (cl. I a 10 lei 80 de bani), la ora 10 [la] Titu, dupa 25' pornit de acolo, la 11,10 statiunea Nucet (herghelia Statului 1) 10' oprire, apoi Vacaresti (idem), privire frumoasa asupra [manastirei] Dealului si a muntilor din spate acoperiti de neaua, la 12,15 in Targoviste, cu frumoasa vedere, biserica mitropoliei, turnul Chindiei s. a. m. d. Noi indata cu trasura (multe la gara) la hotel Bucuresti, unde gasit pe prefectul Pruncu si col[onelul] Logadi la dejun (hanul national, mai interesant, se chiama Marinica), pranzit bine, la 1,15 cu trasura mai departe, intr'o 1/2 de ora, peste lungul pod peste Ialomita, sus la [manastirea] Dealului, (sosea buna), acolo ne-a ajuns din urma cu trasura Vlahuta; noi indata, cu un calugar, mai departe pe jos peste varful dealului, apoi la o casa drept la vale spre Viforita, pe o caldura foarte mare, cu soare, sosire in satul Viforita dupa 3/4 de ora, iute vizitat manastirea, trasurile asteptau, de la Viforita pana la Targoviste 20' cu trasura. Sus pe munte in spatele Dealului, in tufis, gasit milioane de un fel de viorele de Alpi (?) albe foarte frumos inflorite, calugarul le zicea “maseaua ciutei" . La 3,55 trenul a plecat cu noi indarat, la 5 1/2 a fost la Titu, acolo asteptare placuta, peste o ora, pe banca linistita, calda, a statiunii, luat cafea neagra si dulceata, tanarul Ghica (Gulita-effendi) a cerut sa fie prezentat familiei mele, la 6,45 mai departe, la 7,50 seara acasa. Foarte placut [eu] intremat.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Miercuri 27 lunie/9 Iulie 1884……………………..Astazi, Miercuri, la 9 3/4 condus pe Livia la gara Cotroceni, de unde a plecat la Sinaia cu regele, regina, d-rele Natalia Romalo, Zoe Balaceanu si Theodori. Multi domni acolo pentru [luat] ramas-bun. Toti in cilindru, cu redingote (eu, nu prea convenabil, cu palarie rotunda si cu jacheta neagra. De finut minte pentru alta data).
Astazi la ora 4 dupa amiazazi plec cu Clara cu Orient-expresul la Viena, unde ajungem maine Joi la ora 3. Biletul la vagon de dormit la trenul-expres de aici pana la Viena, 37 1/2 franci de persoana.; altminteri, inca biletul de clasa I 155 fr. pana, la Viena. Dupa aceea, ea pleaca, maine-seara de la Viena la Berlin (sa vada dentist si pe papa), apoi [la] Marienbad, apoi iarasi [la] Berlin. Eu insa maine seara spre Schuls-Tarasp. Pentru cele ce au urmat mai departe in calatorie, micul caiet de calatorie negru in 8 °.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Sambata 28 Julie…………………………………………………….La ora 5, spre Sinaia. Transbordare dupa Comarnic, prin tunel. D-na Athanasiu (de la Banca Zerlendi), care ramasese in vagon, fara parale, cu copilul, si careia i-am cedat la Sinaia odaita mea. La 10 3/4 seara in Sinaia. Mite la gara. Seara, ceaiu si [cu] Dragumis.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Mercuri , 24 Oct. 84, 11 sara, plecat din Bucur[esti] cu T. Rosetti, B[arbu] Stefanescu [-Delavrancea], Chibici si Caragiali la Iasi; la Mircesti a venit si Alecsandri, la Pascani, Buiucliu, si asa am ajuns in Iasi Joi la 1 ora. Hotel Traian" (Pastia), nou, mare, serviciu rau. (prea putin pentru intinderea casei).
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

continuare

Luni23 Dec.1885/4 Ian. 1886 La 8 1/2, dim[ineata] [plecat] din Bucureti, la 9 1/4 din Chitila, la 12 ore Marti in Viena. De la Orsova la Viena cl. I 46 fl. hartie.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Vineri 2 7 Dec.1865/8 Ian. 1886 . Platit otelul, odaia a 3 Fl., 25 cr. Paturile cele mai bune. -2° R. Plecat la 11,10 dim[ineata] cu Nordbahn, la Breslau, unde [am] aluns la 10,10 sara. La Oderberg 8 3/4 ore. Biletul 34 marci. Ningea tare spre Breslau. La Breslau zapada multa si frig. Hotel du Nord, langa Cenfralbahnhof.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Dumineca -29 Dec.1885/10 Ian.1886 . La 6,50 plecat Cu trenul Breslau-Mittelwalde-Prag, bilet direct cl. II 21 [de] marci. La 10,35 Mittelwalde, granita austr[iaca], reviz[uirea] bagajelor, un snitel si cafea neagra, restaurant prea mic, de-abia 4 calatori, viscol de zapada foarte mare. 40 de minute Aufenthalt. La 11,09 [am] plecat, trenul intarziat.
Viscolul asa de mare, incat nu se vedea nimic din munti. La Gross-Wossek am scapat trenul Praga. Am stat acolo 3 ore, asteptand trenul accel[erat] din Viena, care in fine la 8 ore seara (in loc de 5,24) ne-a adus in Praga. Frig si zapada, dar eu ma aflu bine. In Praga, hotel Schwarzes Ross, pe Graben. Eu o odaie buna si comoda No. 34 in etaj[ul] lI (doua paturi). Vedere spre frumosul Graben. Praga surprinzalor de frumoasa. Alta data “Hotel Blauer Stern" alaturi (dupe Badeker).
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Mercuri 1/13 lanuarie. Praga………………Din Praga, dupa moderata socoteala a otelului (13 1/2 fl.), plecat la 11 1/2 cu trasura otelului la gara caiei ferate a Statului spre Viena, unde am sosit punct 7,10 seara, cu toate uriasele mase de neaua pretutindene. Clasa II tren accelerat de la Praga pana la Viena 14 1/2 fiorini (De la Pesta la Praga inapoi cl. II 34 fl. cu valabilitate 35 de zile).
Lasat bagajul la garderoba garei si cu noua geanta galbena in mana pe jos spre oras. Enorma [cantitate de] neaua peste tot. Trotoarele pretutindeni curatate [de neaua], dar troiane de neaua de 1 metru, adesea de 2 metri intre trotoar si partea carosabila a stradei. In acestea, in dreptul fiecari porti de intrare la case, facut drum de trecere. Unele strade pline inca de neaua pe partea carosabila.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Marti 2/14 Ianuarie 86. Viena. ………………………..Cumparat la Graben 3 sustinatoare de menu, de metal, a 1 1/2 fl., mancat la Breying, platit otelul la 3 1/2, plecat cu trenul la 4 1/2, la 10 1/2 (cu ceva intarziere din cauza zapezei) la Budapesta, cl[asa] a 2-a Viena-Pesta 13 1/2 fl., Pesta-Orsova cl[asa] I 31 fl. 5 cr[aitari], wagon de dormit Pesta-Varciorova 18 fr.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Vineri 13/25 Iunie 1886,... Plecarea Clarei si a Liviei la 7,10 dimineata de la gara Filaret, prin Giurgiu cu vaporul la Pesta, apoi cu trenul la Munchen spre a consulta pe Dr. Oertel.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Joi 21 Aug. /2 Sept. 1886, la ora 11 1/4 dimineata sosit iarasi in Bucuresti, cu o intarziere de doua ore a trenului…………………………………………………………………………………………………………………
Despre calatoria mea Budapesta, Breslau, Salzbrunn, Praga, Nurnberg, Friedrichshafen, Romanshorn, Weissenstein, Chaumont, Macolin, Thun, Kandersteg, Gemmi, Visp, Zermatt, Villeneuve, Aarau, Zell am See, Graz, Viena, Reichenhall, Semmering, Bucuresti, vezi carnetul de calatorie.

sfarsit.

In monografia municipiului Pascani am gasit un reportaj scris de Geo Bogza despre cele intamplate in cel de al II-lea razboi mondial cu gara si localitatea Pascani:

(…) In Moldova se afla orasul care sta cu mult inainte in fruntea tuturor din tara, in ceea ce priveste aspectul unei distrugeri: Pascani. E ras de pe fata pamantului, in adevar. Si inca,  trebuie sa ne intelegem asupra acestei expresii. Pascaniul e distrus 80 la suta. Nu cunosc procentul celorlalte orase care au avut de suferit de pe urma razboiului, dar fata de cum arata ele si cum arata Pascaniul, nu pot fi de cat cu foarte mult in urma pe aceasta scara. Pentru ca si Ploiestiul si toate celelalte orase distruse, mai au foarte multe case intacte, strazi intregi, si uneori chiar cartiere neatinse. Pe cata vreme Pascani e un morman de ruine dintr-o parte in alta, cu case razlete pe la margine, in timp ce centrul, strada cu strada, casa cu casa, este literalmente sters de pe fata pamantului. Pentru Pascani data cea mare a fost anul trecut in ziua de 11 aprilie. Era intr-o marti dupa Dumunica Floriilor. In duminica aceea, nemtii se retrasesera spre sud lasand orasul intreg. In gara avusesera loc distrugeri, incat orasul aproape ca nu mai prezenta nici un interes. Rusii sosisera duminica seara, si a doua zi sfatuira locuitorii sa se retraga spre nord. Unii au plecat, altii nu s-au indurat si s-au incuiat in case, sau s-au ascuns in pivnite. Toti au pierit a doua zi. Marti catre pranz a aparut aviatia germana, in valuri repetate, asvarlind tot timpul numai bombe incendiare. In cateva minute, totul a fost o mare de flacari, o uriasa valvataie. Oamenii din satele vecine spun ca venea dogoarea pana acolo. Mai erau si niste cisterne cu benzina, care ardeau pe sosea. Cati oameni au ars in acest incendiu de pomina, nu se poate sti. In orice caz, caramizile acelea triste, numai din pamant, nu se vad la Pascani; daca vor fi existat, ele au fost arse in sfarsit, in marele incendiu care in acelasi timp a desfiintat orasul. ........

(Geo Bogza- Pe urmele razboiului in Moldova – Bucuresti 1945)

Comentarii:
Pentru a intelege mai bine evenimentele petrecute atunci, voi adauga cele aflate de mine in copilarie de la parintii mei.Doar cine nu a vrut, nu a plecat atunci din Pascani.
Ceferistii care lucrau la gara cum era si bunicul meu au primit vagoane de marfa in care si-au incarcat agoniseala de o viata ( cam cate 3-4 familii la un vagon doar pentru lucruri) iar persoanele erau transportate in vagoane de calatori care faceau parte din acelasi tren. Plecarea refugiatilor a avut loc in ziua de 25 martie 1944 de Buna Vestire prin Buzau unde au ajuns dimineata, circulatia fiind mult ingreunata de multimea acestor trenuri speciale pentru refugiati. In continuare traseul a fost probabil prin Ploiesti, Brasov, Sibiu, Deva , Arad. Aici ajunsi au fost cazati provizoriu la o scoala din apropierea garii, li s-a facut deparazitarea in niste sali de baie si apoi repartizati locuitorilor din Arad si din imprejurimi. Familia bunicului a fost gazduita de o familie din Curtici iar dupa instalare, bunicul meu si-a inceput lucrul la gara Curtici, indeplinind aceleasi obligatii ca la gara din Pascani.
Muncitorii ceferisti de la Atelierele Pascani au fost evacuati si au plecat cu familiile lor la Atelierele din Turnu Severin. Aici au fost cazati la familiiile din Turnu Severin dar mai cu seama la cele din localitatea Prunisor.
Si elevii de la Scoala de ucenici a Atelierelor au fost evacuati impreuna cu muncitorii si separati de familiile lor.
Asta nu inseamna ca la gara nu a mai ramas nimeni sa lucreze si activitatea feroviara fusese paralizata. Aceasta se desfasura in continuare cu cei care nu aveau familiii si cei care nu au vrut sa plece. Din povestile auzite de la tatal meu care a ramas la gara Vatra Pascani unde lucra ca magaziner, pana in ziua bombardamentului, am sa va descriu putin filmul evenimentelor.
In acea zi gara era plina cu trenuri cu munitie pentru front, trenuri cu vagoane cisterna cu benzina de aviatie si trenuri militare. Dupa bombardarea targului si a celor doua gari- gara Pascani si gara Vatra Pascani- s-au produs incendii si in zona trenurilor.Pentru a nu se creea un dezastru si mai mare, vazand ca nu reusesc sa stinga incendiile, ceferistii au dezlegat vagoanele cu benzina care incepusera sa arda si le-au impins cu o locomotiva fara sa le mai lege pana le-au scos din zona garii Vatra Pascani spre marginea localitatii din apropierea podului de peste Siret unde le-au dat un ultim impuls dupa care mecanicul a oprit locomotiva si s-a intors cu viteza cea mai mare inapoi in gara. Datorita vitezei cu care s-a facut manevra, incendiul vagoanelor luase amploare si au inceput sa explodeze cisternele, zburand pe sus ca niste cutii de conserve.
Dupa eveniment ceferistii ramasi au fost repartizati sa lucreze pana la sfarsitul razboiului in gara Petrosani.

Continuarea reportajului lui Geo Bogza:

Si acum, dupa atata vreme, orasul mai pare un cuptor care nu s-a racit inca de tot. Privind mereu zidurile arse si uscate, strada dupa strada, pe un pamant ars si uscat, unde nu-i nici un arbore si nici un fir de iarba, ci numai vantul poarta praful rosu, inecacios si iritant al miilor de caramizi sfaramate, simti din nou dogoarea acestor ziduri inflamate, si cerul gurii ti se usuca de o sete care cu timpul devine ingrozitoare.
Jos, in gara, marile ateliere ale cailor ferate, sunt aproape in intregime distruse.De data aceasta, ca si sus in oras, e un alt spectacaol decat al saracacioaselor targuri moldovene. Pe vaste suprafete, cladiri de dimensiuni impresionante, hale de montaj si ateliere, stau goale, ca niste imense hangare, din care uriasele quadrimotoare decollate, nu s-au mai intors. Intre peretii lor e atat de mult, incat ai impresia ca ar putea incape orice: si un munte, si un oras intreg. Atat e de mare vidul provocat de lipsa masinilor, si a miilor de oameni care pe vremuri lucrau aici. E senzatia precisa, fizica, a unui gol imens: si atat cat mergi inauntrul acestor hale pustii – doua sute de metri –obosesti si devii nauc, mai mult daca ai fi mers afara, intre dimensiunile firesti ale lumii, douazeci de kilometri. Aceasta e forta, aproape cosmica, a pustiului care domneste in marile ateliere parasite de la Pascani.
De altfel nu e singura forta cosmica. Pentru ca seara, din sutele de gauri de bombe si obuze care inconjoara gara, si care acum sunt pline cu apa, milioane de broaste incep sa cante deodata. ……
Atat de stranie, si plina de imense evocari e noaptea aceasta! Pentru ca iata, jos in gara, din cine stie ce departari ale stepei rusesti, un tren sovietic a sosit, si locomotiva lui incepe sa suiere din minut in minut, suieratul ei gros si profund, de sirena de vapor, care vrea sa inlature o primejdie.Numai locomotivele din Spania mai au un suierat asemanator, plin de nostalgia nemarginita a porturilor marine. …..
Pe deasupra ruinelor de necrezut ale orasului, pe deasupra corului urias al milioanelor de broaste cantand din gropile de obuze, suieratul de vapor al locomotivei din vale urca mereu si se intalneste in amintire cu tipatul de agonie al locomotivelor spaniole. Sub acest arc de triumf sonor, intre ale carui picioare e o deschidere larga de noua ani, cati prieteni si cati eroi isi au mormantul.
Pe strazile acestui Pompei al secolului nostru, un singur lucru ma intristeaza peste masura: ca oamenii acestor timpuri par cu totul si cu totul departe de a se interesa sa redea prin cuvinte patetismul si maretia, si mai ales suflul tragic al epocii pe care am trait-o. ..............................

(Geo Bogza- Pe urmele razboiului in Moldova – Bucuresti 1945)

Ultima parte a reportajului lui Geo Bogza:

Un tren e asteptat sa soseasca
Dar in aceasta noapte inca, viata Pascanilor nu s-a terminat. La lumina mica a unor lampi de gaz, in bordeiele de la poalele dealului, in care oamenii stau ca la picioarele unui vulcan sau in casele care au fost carpacite, se fac planuri pentru un arc de triumf, pentru o serbare, si se urmareste cu mintea pe harta, itinerariul unui tren. El a plecat de mult din Turnu-Severin, si mereu au venit vesti despre drumul pe care l-a urmat: cand a sosit la Craiova, cand a trecut prin Pitesti, cand a ajuns la Chitila, si cand a fost indreptat in sfarsit spre Moldova. Oamenii l-au urmarit tot timpul, cu mintea si cu inima, cum zi de zi inainta in lungul tarii, cum se apropia tot mai mult. A fost semnalat la Marasesti, pe urma la Adjud, intr-o zi, doua, in cel mult trei, trebuie sa soseasca. Si prin ruinele orasului, numai despre asta se vorbeste.
E trenul care aduce de la Turnu –Severin 1200 de lucratori ceferisti, evacuati acolo. Atelierele din vale ii asteapta. Dar mai ales ii asteapta orasul. O mie doua sute de oameni sunt asteptati sa soseasca intre aceste ruine, sa le reinsufleteasca. Atunci, treptat, orasul va incepe sa existe din nou. Si toata lumea nu vorbeste decat despre asta, urmarind in minte apropierea trenului.
Oamenii il simt venind pe deasupra pamantului, greu incarcat cu cei o mie doua sute de ceferisti, inaintand, apropiindu-se, sosind. Parca ar navali un val de sange proaspat, pe strazile pline de ruine ale orasului.
- Sa-i asteptam in gara, sa luam crengi verzi si sa facem un arc de triumf.
- Seara sa dam o serbare.
- Ce fel de serbare?
- Cu muzica, cu dans.
- Hei, da, bun. Dar de unde muzica ?
- N-are a face. Gasim noi, aducem din alta parte.
- La Fantanele sunt doi tigani.
- Dar in ce local ?
- Cum in ce local ?
- Serbarea, dansul.
- Fara local, in strada, mai dam caramizile la o parte.
- Se poate ?
- De ce sa nu se poata. Sa le aratam fratilor, celor care vin, ca i-am asteptat cu drag.
- Bun! Atunci asa ramane: serbare cu muzica si dans. Domnule Geo Bogza, ce spui despre hotararile noastre ?
- Domnule primar, cred ca are sa fie frumos.

(Geo Bogza- Pe urmele razboiului in Moldova – Bucuresti 1945)

Si un comentariu cu povestea traita de parintii mei:
Ajunsi acolo unde fusesera repartizati, refugiatii isi duceau viata de zi cu zi integrandu-se in comunitatile care i-au primit.Mama mea a fost data sa invete croitorie la un atelier din Arad. Acolo in timpul alarmelor aeriene trebuiau sa se adaposteasca intr-o padurice de langa gara. Intr-o zi nu a putut sa mearga la Arad si a doua zi a aflat ca cei care se adapostisera in acea padurice  fusesera mitraliati in urma atacului aerian. Vara bunicul impreuna cu familia , in timpul liber , mergea la muncile campului alaturi de locuitorii din Curtici, primind in schimb produse agricole.
In dimineata zilei de 13 septembrie 1944, bunicul meu se intoarce acasa , trezindusi restul familiei cu urmatoarele cuvinte:
- Voi dormiti si ungurii is in Macea.(Macea fiind la cativa km de Curtici)
Este vorba de un atac al armatei ungare asupra zonei Aradului.
Refugiatii si-au luat ce puteau duce in maini (actele lor,cateva haine si ceva de mancare si s-au suit in primul tren care a si plecat la scurt timp spre Arad. Dupa o perioada de stationare aici timp in care bunicul s-a mai intors  sa-si mai ia cateva lucruri si sa- si caute copiii care ramasesera la Curtici dupa plecarea trenului. A reusit sa-si adune familia si trenul a plecat mai departe spre Deva. Aici a stationat 10 zile in care oamenii locuiau in vagoane. Cand sunau sirenele alarma aeriana trenul parasea gara si se oprea in apropierea lanurilor de porumb unde se ascundeau refugiatii. Uneori cate un avion se abatea si asupra acestora mitraliind porumbul.Alteori refugiatii ramaneau in tren, trantiti pe podeaua vagoanelor, facandu-si cruci si spunand rugaciuni in tipetele si plansetele copiiilor, innebuniti de zgomotul sinistru al avioanelor Stukas lansate pentru bombardament in picaj, continuat cu rapaitul rafalelor de mitraliera. Dupa care se facea putina liniste care era sparta in scurt timp de un nou atac al avioanelor. Desi aceste actiuni, tineau cateva minute, pentru cei atacati parea ca nu se mai termina si stateau asa pana ce sirenele sunau incetarea alarmei.Atunci fiecare se ridica cautandu-si membrii familiei si multumeau lui Dumnezeu ca au scapat cu viata. Pe 23 septembrie s-au reintors acolo de unde fugisera cu 10 zile in urma. Aici ii asteptau alte surprize. Lucrurile si bunurile care le avusesera erau imprastiate prin curti, pe strazi, in case perdelele de la ferestre erau smulse si sfasiate pentru ca fusesera folosite ca bandaje de soldatii raniti.Au inceput sa-si adune ce mai gasisera si in cateva zile au incarcat bruma de lucruri ramase in vagoane de marfa si au inceput calatoria de intoarcere spre Moldova. Fugisera de un front si dadusera peste altul.Circulatia trenurilor, se desfasura si mai anevoios ca la sosire, asa ca dupa cateva saptamani de calatorie in vagoanele de marfa impreuna cu lucrurile lor, inghesuiti deavalma cu mai multe familii, trenul lor avea sa se opreasca mai mult timp la Braila.Dupa cateva zile familia bunicului a fost repartizata in casa unor oameni din localitatea Independenta langa Galati unde au locuit pana in primavara.Atunci si-au incarcat din nou lucrurile la vagon si incet incet din etapa in etapa au ajuns pe 23 aprilie 1945, de Sfantul Gheorghe, la Pascani. Aici  si-au regasit casa dar ocupata de mebri armatei sovietice Pana la plecarea trupelor din oras au locuit intr-o alta casa pe care bunicul o avea in aceeasi curte.
Si tatal meu care lucrase in gara Petrosani, a fost transferat la sfarsitul lui 1944 in gara Faurei si a locuit pana in primavara anului 1945 in localitatea Surdila Greci.

Pentru a reda atmosfera atacului aerian un filmulet de pe net

https://www.dailymotion.com/video/x5ft6q_stukas_tech

Pe urmele zimbrului
Capitolul XVIII

.............................................................................
În zarea viitorului se desfăşurau cele mai optimiste privelişti. Călătoria la Paris lua pentru el o nouă înfăţişare, o mare însemnătate politică. Da, va folosi vremurile, vorba lui Todirel Ruset. Cu ajutorul revoluţionarilor francezi şi români din metropolă se va realiza răsturnarea lui Mihail Sturza.Iar el urmaşul lui Antonie Ruset, îi va lua locul. Gaston, devenit marchizul Gaston de Parrocel, îşi va adăuga la numele patronimic şi pe acela de Bourbon, devenind astfel Gaston de Parrocel-Bourbon. Va avea desigur o situaţie înfloritoare...va fi ministru! Da, ministru. Şi e mare lucru să ai de ginere un ministru puternic al unei ţări ca Franţa.
Dar Muşa nu pătrundea în gîndurile de mărire ale lui Archip. Era fericită să fie logodnica omului iubit, fericită că va călători cu trenul şi că va ajunge în acel Paris, pe care-l cunoştea bine din cărţi, din romanele lui Alexandre Dumas şi ale lui Honore de Balzac........................................................................................
Va călători cu trenul!
Nu-şi închipuia cum arată această născocire a vremurilor noi...Cum pot oare acele căruţe cu roţile de fier să lunece pe şine fără să cadă şi fără să fie trase de cai, numai prin puterea cărbunelui şi aburului !?
Ştia, de pe acum, fiecare loc pe unde vor trece în drum spre Paris...
Vor ieşi cu săniile, prin bariera Păcurari, vor ajunge la Botoşani, apoi la Mihăileni, apoi la vama din Sinăuţi, unde e hotarul dintre Moldova şi împărăţia austriacă.
Acolo se vor da jos din sănii şi se vor urca în poştalioanele nemţeşti, care îi vor duce la Cernăuţi, apoi la Kolomeea, la Stanislau, la Sambor, pe urmă se vor opri la Przemysl, unde încep stîlpii înalţi, legaţi între ei cu sîrmă şi prin care sîrmă oamenii puteau vorbi între ei, prin semne, la mari depărtări...Va cunoaşte astfel Muşa o altă mare născocire a minţii omeneşti, de care, ca şi de tren, încă nu se pomenea în Moldova: telegraful.
De la Przemysl vor trece prin Iaroslau, Przevorsk, Rzessow, Tarnow, Bohnia – de unde îi adusese o mătuşă nişte pahare de sticlă colorată, cu reliefuri de îngeri şi de păsări, şi pe care scria, la mijloc, într-o ghirlandă de trandafiri, M.R., adică Maria Rosetti.
Apoi se vor opri la Cracovia, unde se află vestitul Wavel cu mormintele regilor poloni. Din acea înălţime vor vedea minunatele privelişti din vale, tăiate de apele Vistulei.
Acolo, la Cracovia, se vor urca în tren!...De-acolo trecînd prin Breslau, străbătînd Germania, vor ajunge la Paris!
Zilele începeau să le pară nesfîrşite...Archip Rosetti, Muşa, Gaston şi Henri Parrocel erau la fel de nerăbdători să plece cît mai degrabă, fiecare împins de năzuinţele sale.
Trecură sărbătorile Crăciunului. Viscolul se potolise. Iată şi Anul nou, anul 1848...Va îndeplini acest an speranţele tuturor celor ce rîvneau, de-a lungul şi de-a latul Europei, o lume nouă şi mai bună, o schimbare din temelii a societăţii, o prăbuşire a vechilor aşezăminte? Va mai rămîne pe tronul său regele Louis – Philippe, prinţul Metternich şi despotul de la Iaşi, Mihalache Sturza?
............................................................................................................................
Victor Eftimiu-Pe urmele zimbrului - editura tineretului 1964

Neruşinare!”

Nu departe, lângă podul de fier al drumului de fier Iaşi – Ungheni (din 1874), într-o bulboană lărgită de vâltori era şi străvechea scăldătoare a târgului, în care se zbenguiau ţâncii mahalalei şi se ghiloseau părinţii lor sâmbătă seara.

În jurul ei, pe la 1880, un întreprinzător adusese nisip şi instalase „gherete şi bufete”, bucurând inimile acelora pe care nu-i ţinea punga să viziteze vestitele staţiuni sau măcar „feredeiele Prutului”, puse la cale de alt mehenghi, pe lângă gara Unghenilor.

Astfel apăreau Băile Bahluiulu, poreclite şi „Bahluienbad” de un hâtru invidios pe mulţimea bărbaţilor în izmene şi a femeilor în cămăşuţe sau combinezoane – costumele de baie strămoşeşti – ce-şi zbiceau rotunjimile, ude, plimbându-se pe maluri până ce un cârcotaş „puritan”, s-a apucat să strige prin gazete („Noua revistă”, din 11/23 august 1885): „Neruşinare! Bahluiul, tocmai acolo unde curge printre locuinţe, tocmai acolo pe unde sunt căi de comunicaţii şi pe unde trece mai multă lume e prefăcut în scăldătoare. Sute de bărbaţi, femei şi copii se văd stând în apă la un loc. sau alergând pe maluri în pieile goale (sic!), fapt ce nu-l putem califica decât un atentat la bune moravuri. Ar fi bine ca poliţia să ia măsuri pentru a îndatori pe cei înăduşiţi de călduri să meargă să se scalde în locuri dosnice, nu sub privirile trecătorilor şi călătorilor din trenuri, îndatorând în acelaşi timp şi pe bărbaţi să nu se scalde la un loc cu femeile”.

Deşi gazetarul moralist nu spunea, potrivit altuia mai hâtru, primul „ştrand” al Iaşilor era un loc de mare atracţie spre care se îndreptau duminica mulţime de târgoveţi să se răcorească şi să se distreze, bărbaţii privind „venerele” pârpălindu-se la razele soarelui, fără jupoane şi fuştile până în călcâie, purtate pe atunci, iar acestea chicotind pe seama „adonişilor” cu burtă ce defilau în indispensabili, ginindu-se la ele. Cât pentru călătorii din trenuri, mulţi săteni evlavioşi, buluciţi pe la ferestre, priveliştea era întruchiparea „Iadului” din cărţile cu sfârşitul lumii. Priveau cruciţi staniştea împeliţaţilor, negri ca smoala – târgoveţi unşi cu nămol tămăduitor din mlaştinile vecine – ce foiau pe maluri printre femeile şi bărbaţii aproape goi, ca în cazanele lui Sarsailă.

Cronica unui vechi iesean – Ion Mitican

Opera marelui poet oniric Leonid Dimov (1926-1987) cuprinde mai multe poeme (sau fragmente de poem) cu recuzită, peisaj ori „atmosferă” feroviară; unul dintre ele este Povestea acarului şi a miraculoasei călătoare :

O zi solemnă
de Ion Luca Caragiale

1899

Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900.

Mizilul!... Așezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfață cu multă cochetărie pe o pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munților; în față, nețărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului. Alături se află Fefeleiul, ilustru pentru vechimea lui istorică, leagănul aristocrației de pe albia Buzăului; se mai află apoi aci aproape Inoteștii și mai încolo Lipia, amândouă vestite pentru cultura pasionată a rasei cavaline și pentru cursele de cai pe deșelate și pe distanțe de sute de kilometri...

Se întinde o câmpie
Pe sub poale de Carpați,
Câmp deschis de... călărie
etc.
Mizilul strălucește în mijlocul tutulor, până acuma ca reședință de subprefectură și ca una din cele mai importante centre politice ale țării. El datorește însă în mare parte importanța sa activității, energiei și devotamentului lui Leonida Condeescu. Se poate oare zice Termopile fără a zice Leonida? Nu, desigur. Ei! tot astfel, cine zice Leonida, zice Mizil. Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida.

Ce a făcut Leonida Condeescu pentru urbea lui este imposibil de descris pe larg într-un cadru așa de strâmt. Mă voi mărgini prin urmare a consemna, în liniamentele lor generale, unele din faptele sale cele mai importante, al căror mobil a fost totdeauna dorința fierbinte de a afirma importanța Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a realiza înflorirea Mizilului. Este Leonida un ambițios? Da, fără îndoială! zic eu; dar când ambițiunea nu este egoistă, ci altruistă; când ea s-aprinde pentru binele public, este nobilă și mai presus de orice laudă. Din frageda lui tinerețe, Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puțin capitală de district deocamdată... Astfel, odată l-a-ntrebat profesorul la lecția de geografie:

– Leonido, care e capitala județului Buzău?
– Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale.
– Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala județului Prahova?
– Mizilul, domnule! a răspuns hotărât junele.
– Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeștii. Dar a județului Ialomița?
– Mizilul, domnule! a răspuns desperat băiatul.
– Nu-i Mizilul; e Călărașii... Treci la loc!

Leonida a tăcut, încruntându-și sprâncenele - e foarte sprâncenat - și a trecut la loc. Dar dacă a tăcut, asta nu înseamnă că n-a gândit...

"A! și-a zis el în gândul lui. A! care va să zică, Mizilul nu e capitală de județ!"

De atunci tânărul nu a mai avut astâmpăr, și, înainte chiar de vârsta legiuită, s-a aruncat cu pasiune în luptele politice, și - orice glumă deoparte - trebuie să mărturisească fiecine că puțini dintre bărbații noștri politici mari și mici au fost așa de consecvenți ca Leonida: soldat credincios al partidului conservator, încă de pe vremea când nu se-ndura să crează că Mizilul ar putea fi ceva mai puțin decât capitala Ialomiței, dacă nu a Buzăului sau a Prahovei, a rămas până astăzi același - partidul său n-are un membru mai nestrămutat și mai devotat. Toate stăruințele lui Leonida pentru a face din Mizil capitala unuia dintre cele trei județe limitrofe au rămas infructuoase: era peste putință a se degrada, fără nici un motiv plauzibil, Ploeștii, Buzăul, ori Călărașii. În privința Ploeștilor, Leonida găsise motivul, un motiv destul de puternic: Ploeștii se făcuseră vinovați de o crimă contra unității statului; acest oraș se proclamase odată ca republică independentă; statul avea tot dreptul să pedepsească Ploeștii și să declare Mizilul capitală a Prahovei. La această argumentare zdrobitoare a lui Leonida, i s-a răspuns că un caz identic se petrecuse cu sora noastră de ginte latină, Franța: Parisul se declarase și el comună independentă; cu toate astea, nimeni nu s-a gândit să-l pedepsească prin degradare, mutând capitala districtului în altă parte, la Versailles, de exemplu.

Atunci, Leonida a propus guvernului o altă soluțiune: să se ia câte o bucată din cele trei județe limitrofe, să se facă un trup, care să se declare județ de sine stătător cu capitala Mizil. Soluțiunea era neadmisibilă, din cauza crizei de care suferea tezaurul public.

Fără să renunțe a gândi la realizarea visului său într-un timp mai oportun, Leonida a început să stăruie ca barem să se strămute la Mizil episcopia de Buzău. Fatalitatea însă! S-a opus sinodul.

– Atunci, dacă nu se poate episcopia, strămutați la Mizil măcar regimentul 32!

La aceasta s-a opus comenduirea corpului respectiv de armată.

– Atunci, dacă nu se poate regimentul 32, înființați-ne un liceu clasic și mutați la Mizil Facultatea de medicină din Iași!

La aceasta s-a opus Ministerul Cultelor.

– Sau clădiți-ne un teatru național cu o subvenție din partea statului!

La aceasta s-a opus Direcția generală a teatrelor.

"Mulți vrăjmași are Mizilul!" a gândit cu amărăciune Leonida, și la acest gând și-a îndoit energia. A cerut o audiența la rege. La această audiență, Leonida și-a așternut tot programul său de dezvoltare a Mizilului, arătând în culori vii suveranului perspectiva unui măreț oraș, care să fie cu vreme fala regatului.

– Sire, tot s-a făcut pentru alte orașe; pentru Mizil, nimic! Noi n-avem reședință de județ, n-avem tribunal, n-avem episcopie, n-avem regimentul 32, n-avem liceu, n-avem facultate de medicină, n-vem teatru național, n-avem pod peste Dunăre - n-avem nimic, nimic, sire!... Rugăm pe maiestatea-voastră să ni se dea și nouă ceva din toate astea. Să nu se uite că Mizilul este un oraș care a luat totdeauna parte cu entuziasm la cele mai mari acte ale istoriei naționale; este păcat, sire, ca Mizilul să fie astfel persecutat! căci nu putem pentru ca să zicem alt decât că este o persecuțiune!

Suveranul a promis că va recomanda atențiunii guvernului stăruințele energicului primar, și-n adevăr, cum a văzut pe președintele consiliului, i-a vorbit despre Mizil și despre Leonida. Președintele consiliului a surâs cu bunătate și a spus regelui:

– Sire, primarul Mizilului este un tânăr foarte meritos; însă are... are... nu un cusur, ci un exces de calitate: ține să facă, cu orice preț și cât se poate mai iute, din urbea sa măcar un port de mare...

Pe când Leonida medita asupra chestiunii arzătoare: "ce s-ar putea cere guvernului în favoarea dezvoltării Mizilului?" iată că Direcția generală C.F.R. înființează expresul București - Berlin via Breslau. Leonida ia itinerarul oficial și vede... o scăpare din vedere, probabil! o greșală de tipar, desigur!! în dreptul Mizilului nu se indică ora - o linie dreaptă, ca la Inotești și la Vintileanca! Aleargă la gară... Cercetează... Nenorocire! Nu e scăpare din vedere, nu e greșală de tipar! Este exact: expresul trece pe la Mizil fără să se oprească, nici la dus, nici la întors!

A! asta e prea mult!

Un an! un an întreg de alergături, de stăruințe, de protestări, de amenințări! un an de neliniște, de neodihnă, de luptă eroică! Atâta luptă trebuia să fie-n sfârșit încoronată de succes. În sfârșit, de la 1 mai stil nou, trenul numărul 5 Bucarest - Berlin și trenul numărul 6 Berlin - Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel dintâi sosește în gară la 10 și 12 minute și pleacă la 10 și 13 antemeridiane; cel d-al doilea sosește la 6 și 37 și pleacă la 6 și 38 postmeridiane. La trecerea primului tren, simpaticul primar al Mizilului, în culmea emoțiunii, emoțiune legitimă a unui triumf atât de greu repurtat, a expediat colegului său, primarului de la Breslau, următoarea telegramă:

Maire Bürgermeister,

Breslau.

Aujourd'hui jour solennel matin precises 10 h. 12 min. express Bucarest - Berlin arrete gare notre Midil pavoisee foule enorme presque dix mille personnes applaudissements frenetiques enthousiasme comble commission trois citoyens notables montes aller Buzeo banquet rentrer soir precises 6 h. 37 min. Midil express Berlin - Bucarest. Vive Allemagne! Vive Roumanie! Vive Breslau! Vive Midil! Salutations fraternelles!

Maire Bürgermeister Midil

Leonida Condeescu

(Primar Bürgermaistru, Breslau - Azi-dimineață zi solemnă precis 10 și 12 min. expres Bucarest - Berlin oprit gară la Midilul nostru pavoazată mulțime enormă aproape zece mii persoane aplauze frenetice entuziasm la culme comisiune trei cetățeni notabili suit merge Buzău banchet se-ntorc seara acasă Midil precis 6 și 37 min. cu expres Berlin - Bucarest. Trăiască Germania! Trăiască România! Trăiască Breslau! Trăiasca Midilul! Salutări fraterne etc. - trad. a.).

Înainte de înapoiarea comisiei de trei de la Buzău, Leonida primește următoarea telegramă:

Maire Bürgermeister,
Midil.
Breslau touche profondement sentiments Midil! Vive energique maire Leonida Condeescu!
Maire Bürgermeister Breslau
Nedescifrabil
(Primar Bürgermeister, Midil - Breslaul adânc atins de sentimentele Midilului! Trăiască energicul primar Leonida Condeescu! - trad. a.).

A! dar nu e totul sfârșit! zice Leonida, și se suie în expresul numărul 6.
– Unde merge acest primar, care nu obosește niciodată?
– La București.
– Ce treabă are la București?
– Merge să stăruiască la C.F.R. ca, pe tăblița albă cu litere roșii, care indică direcția celor două exprese, să se scrie de acum: Berlin-Bucarest via Breslau-Midil, și, viceversa: Bucarest-Berlin via Midil-Breslau.

I. L. CARAGIALE



M-am suit, la Sinaia, în trenul 14, acceleratul care pleacă la ora 6 şi 8 minute spre a ajunge în Bucureşti la 9 şi 10.
Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. E adevărat că vagonul din urmă al unui tren se clatină mai mult; în schimb însă, nu e o privelişte mai plăcută, într-o călătorie cu drumul de fier, decât la fereastra din spatele trenului, lucru de care un amator se poate bucura foarte rar, fiindcă orice tren trebuie să aibă la coadă un frânar de siguranţă, şi puţine vagoane de călători sunt prevăzute cu frână de mână. Trenul a plecat din Sinaia la ora regulată şi a ţinut strict mersul reglementar până la Ploieşti. Am putut dar să mă bucur de o minunată privelişte: valea Prahovei desfăşurându-se în fuga spre miazănoapte pe măsură ce trenul gonea spre miazăzi. De la Ploieşti, trenul de Predeal ca să apuce spre Bucureşti schimbă frontul şi, ca şi cum ar vrea să se-ntoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo unde până aci era coada trenului. Am voit să găsesc un alt vagon la capătul celălalt, care acum rămăsese coadă; n-am mai avut noroc; cea din urmă trăsură era un furgon de bagaje. M-am resemnat şi m-am suit în acelaşi vagon în care gustasem destulă plăcere; şi am făcut bine. Vagonul nemaifiind în coadă, frânarul de siguranţă îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observaţie, unde e frâna, era acuma gol. M-am suit acolo şi am putut vedea, pe deasupra vagonului înaintaş şi a locomotivei, linia în depărtare.
Am pornit regulat din Ploieşti la 8 şi 8 şi, menţinând mersul reglementar, am intrat în staţia Periş exact la 8 şi 38. Trecând de la semnal spre staţie, trenul şi-a micşorat foarte simţitor viteza şi în faţa gării s-a oprit. Cui e obicinuit cu mersul trenurilor, o oprire în afară de cele prevăzute la itinerar îi dă de gândit… Ştiu că trenul 14 nu se opreşte la Periş… Mi-am închipuit numaidecât că un personaj important vrea să se urce de acolo. Dar trenul stă, şi mi se pare că auz pe peron glasuri alarmate… Nu-mi închipuiesc ce poate fi; în orice caz, pentru trenul nostru, cum linia este dublă până-n Gara de Nord, şi cum nu s-a oprit brusc, vreo primejdie nu-i probabilă.
Mă uit de la locul meu înainte. S-a cam înnoptat şi nu se prea vede departe; dar semnalul luminos de la ieşire cătră Bucureşti se vede închis – e lumină roşie. Mă cobor din vagon şi împreună cu mine şi alţi pasajeri. Întrebăm pe impiegaţii de mişcare şi aflăm cauza opririi trenului nostru: la ieşirea din Buftea, staţia următoare, a deraiat un tren de marfă, care trecea de la Bucureşti spre Ploieşti. Astfel, şi linia noastră e închisă. Telegraful şi telefonul lucrează între Buftea şi Periş. Personalul mişcării mişună cu multă febrilitate. În sfârşit, aflăm cari sunt dispoziţiile luate de inspecţia respectivă. Trenul nostru aşteaptă aci, în Periş, trenul 122, care, venind din Moldova pe urma noastră, va ajunge aci la 9 şi 20. Pasajerii din ambele trenuri se vor sui într-unul singur; acesta va porni spre Buftea, se va opri în locul catastrofei, şi vom transborda: toate trenurile de la Bucureşti se opresc în Buftea ca să se-ntoarcă înapoi cu călătorii spre Bucureşti, iar trenul nostru se va întoarce înapoi cu pasajerii de la trenurile spre Moldova şi Brăila–Galaţi. Aproape un ceas trebuie să aşteptăm trenul 122.
Pe când toată lumea se plimbă pe peron la răcoarea splendidei seri de vară, o cocoană scoate capul dintr-un vagon şi strigă, cătră cine, nu se poate şti:
– Ce dracu, domnule ! mult o să mai stăm aici ?
Apoi, cu multă indignare:
– Ce dobitocie !
Personalul mişcării n-are vreme să răspunză cocoanii. Mă sui în vagonul unde se află acea damă şi, după ce o salut frumos, încep să-i explic toată împrejurarea: cum a deraiat trenul de marfă, cum trebuie să se unească trenul 14 cu 122, cum o să transbordăm şcl.
– Să fie ai dracului ! zice cocoana foarte supărată.
– Cine, coconiţă ? întreb eu.
– Dumnealor de la drumul de fier… De ce nu bagă de seamă !
– Ei ! zic eu; nu se poate fără câte una de asta, daca e o dată drum de fier…
– Pentru că sunt dobitoci !… Şi cât o să întârziem ?
– Apoi, zic eu, cu manopera de aici, cu transbordarea de la Buftea, poate să întârziem vreo două ceasuri…
– Două ceasuri ?… Fir-ar ai dracului ! Care va să zică, atunci, când ajungem în Bucureşti ?…
– Era să ajungem la 9 şi 10… şi acuma…
– Şi acuma ?
– Acuma o să ajungem pe la 11 trecute !
– Ce dobitocie !
– Şi, dacă-mi daţi voie, coconiţă, de unde veniţi ?
– De la Vălenii de Munte… Mă recomand: madam Sevastiţa Stănescu, născută Vasilescu.
– Sunteţi din capitală ?
– Da. Sunt măritată la Văleni, dar viu des la Bucureşti, am părinţi. Noi suntem din Bucureşti… Daca cunoşti dumneata pe domnul Christache…
– Nu, zic, n-am onoare…
– Domnul Christache Vasilescu, casele ale frumoase din Popa Chiţu… tata.
– N-am onoarea… Şi… mergeţi la Bucureşti la plimbare…
– Nu; merg la dandist… am un dinte… Bine, frate, cât o să mai stăm aici ?… că m-am plictisit… Fir-ar ai dracului !
– Iată, zic eu, soseşte trenul de Moldova; acuma, numa să se aranjeze cu al nostru, şi plecăm.
– Ce dobitocie !
După fel de fel de mişcări, cari durează încă aproape un ceas, iată că plecăm încetinel.
– Bodaproste ! zice cocoana.
E o damă de vreo treizeci de ani, foarte frumuşică şi bine făcută – afară de mâni, cari poate n-ar strica să fie mai micşoare, şi, daca trebuie să judec după botine, şi despre picioare aş îndrăzni să zic acelaşi lucru. E destul de şic îmbrăcată: un corsaj de mătăsică roşie, fustă de mătase neagră şi o pălăriuţă de mult gust…
– Ce încet umblă !… fir-ar ai dracului !
– Pesemne vă supără dintele; d-aceea vă grăbiţi…
– A ! nu mă supără ! Da’ să-şi bată joc de pasajeri aşa !… Uite ce-ncet umblă !… Asta e mare dobitocie !
Am ajuns. Toţi pasajerii ne dăm jos… Un hamal ia bagajul cocoanii; eu o ajut să se dea jos… E o privelişte destul de interesantă la locul catastrofei. Mormanul acela fantastic la lumina torţelor, activitatea personalului tehnic pentru curăţirea liniei de cadavrele îngrozitor de mutilate ale vagoanelor, şi restabilirea ei, forfoteala aceea, mişcările febrile ale luminilor de deosebite colori, toate astea fac un minunat efect pitoresc. Întorcând ochii de la atâtea lumini, din partea dreaptă spre stânga, pe poteca mai puţin luminată, pe unde trecem ca să ajungem dincolo la trenul de transbordare, văd că am pierdut pe cocoana… Îmi pare rău, însă nu multă vreme, fiindcă deodată o aud la câţiva paşi înaintea mea:
– Fir-aţi ai dracului, să fiţi !
Se împiedicase cocoana în jurubiţa de sârme de pe marginea liniei şi căzuse. Am alergat şi am ajutat-o să se ridice…
– Fir-ar ai dracului, să fie !
Plecăm spre Bucureşti. Linia e liberă de acum… A ! sfântă lipsă a obstacolelor !
– De-acu, zic, coniţa mea, într-o jumătate de ceas suntem în Gara de Nord…
– Câte ceasuri să fie ?
– 11 şi 25
– 11 şi 25 ?… Fir-ar ai dracului !
– La 12 fără cinci, suntem în capitală.
– Ce dobitocie !
În adevăr, la ceasul spus coborâm. Cocoana se repede jos drăcuind şi împingând pe hamal să meargă mai iute. Eu după dumneaei… Pe peron o întâmpină un tânăr şi frumos ofiţer de călăraşi, care o primeşte cu efuziune în braţe. Într-o clipă perechea trece pe uşa de ieşire, se suie într-o trăsură şi: mână degrabă, birjar !
„Aşa ? zic eu… Am înţeles… Bun dandist are cocoana !“
Mă sui şi eu într-o birje… Mi-e foame… Birturile sunt închise acum. Merg la o berărie să mănânc ceva… Pe cine aflu la berărie ?
Pe madam Sevastiţa Stănescu cu dandistul dumneaei, locotenentul. Mă aşez pe trotoar la o masă alături de tânăra pereche.
Cum mă vede, graţioasa damă mă recunoaşte şi, întorcându-se către dandist:
– Lache, uite dumnealui este domnul din tren…
Pe urmă, către mine, cu multă afabilitate:
– Recomand pe frate-meu, locotenent Pandele Vasilescu…
– Mersi, domnule, c-ai ţinut aşa de bună companie sorii-mi, îmi zice locotenentul… Nu luaţi loc cu noi ?
– Mă rog…
– Zău, zice cocoana, dacă nu era domnul aşa de amabil ca să conversăm, ce mă făceam eu atâtea ceasuri de urât ?… Ce dobitocie ! Închipuieşte-ţi, Lache, la caracterul meu, trei ceasuri… Fir-ar ai dracului ! !


A apărut în „Universul“, 7 iulie 1900, retipărită în volumul Momente (1901)