Calea ferată si literatura română:

(4)Îngropată într-un volum de manuscrise Nicolae Sutu, Victor Slăvescu descoperă cererea din Martie 1846, adresată Cinstitului Sfat Okîrmuitoriu pentru privileghiul înfiintării unui drum de fer sau cu vapor(aburi) sau cu cai.
Printre jos iscălitii, înfătosînd o societate mai numeroasă, se întelege, de fruntasi ai Moldovei, descoperim pe tatăl Poetului: logofătul Sturdza, printul Nicolae Sutu, postelnicul Constantin Catargi, hatmanul Alex. Rosetti-Roznovanu, printul George Sutu, hatmanul Grigore Ghyka (viitorul domnitor) postelnicul Teodor Ghica (fiul lui Iordachi Ghica-Deleni) si vornicul Vasile Alecsandri.
Înainte de oricare altă apreciere referitoare la obiectul tehnic al cererii, se impune observatia indubitabilă că grupul semnatar era de structură francmasonică. Membrii familiei Sutu, C. Sturdza, Constantin Catargi si ceilalti, mai putin vornicul Alecsandri, care acum se confirmă, sînt francmasoni atestati documentar.
În 14 martie 1846, Vodă Mihail Sturdza încuviinta privileghiul de concesiune. Peste o săptămînă, se înfiinta un comitet de trei mădulari, respectiv N. Sutu, Costin Catargiu si Vasile Alecsandri, ca să pregătească aplicarea proiectului. O scrisoare confirmă legătura cu un agent diplomatic de la Viena care să înlesnească pe lîngă societătile austriece de căi ferate, care să execute cu capital moldovenesc. Proiectul viza o lucrare amplă, de la Mihăileni, urmînd malul drept al Siretului pînă la Galati, fără să se fi materializat.
Acelasi cutezător economist Nicolae Sutu relua în 1851 propunerea drumului de fier, de astă dată pentru transportul sării de la Tîrgu Ocna la Galati, chiar cu prelungirea unei linii întrunitoare pînă la Roman, punctul central si cel mai mănos în grîne din toată Moldova.
Peste douăzeci de ani, Poetul Vasile Alecsandri împlinea un îndrăznet si meritat vis moldovenesc, pentru care se străduise si părintele său.

(3)Actul inedit de concedare imobiliară, conform Legii din septembrie 1868, dovedeste exproprierea unei suprafete de 95.779 m˛ din mosia Mircesti, pentru construirea căii ferate. Contra banilor cuveniti exproprierii, Compania conform dorintei mele si interesului Căilor Ferate a construit o statie cu toate dependintele ei. Gara este exclusiva mea proprietate si nimeni nu are drept de arendă, chirie sau locuintă. Actul a fost legalizat de Tribunalul judetului Iasi Sectia III / conform cererii Nr. 3884 din 3 iunie 1874.
În 15 decembrie 1869, se inaugurează Gara din Mircesti, de categoria a III-a, albă cu două caturi si un sef cu nume străin, care ridica fanionul de două ori pe zi. Acela care declarase că s-a născut pe răscoală, într-o brasoveancă, dăruia locului dintîi dorul de ducă al continuei căutări, al plecării de drag în lumea largului necunoscut. O singură linie de-a lungul tării, de la Bucuresti la frontiera Sucevei, de unde se putea lua Orientul, cu o usoară bifurcatie la Pascani către Roman si Iasi, trecînd prin Gara pentru Poet, primul călător pe ruta Bucuresti-Paris via Mircesti. Între cele două trenuri, seful îsi bea cafeaua la conac, în compania intendentului cu care discuta politică. De la ei află Marie, fetita Poetului, că gubernu’ e capul tuturor răutătilor!
Duminica se călătorea de plăcere, pînă la Ungheni! Pregătirile înghiteau săptămîna provocînd insomnii. Cucoana tinea copilul de tîtă iar domnul cumpănea pe genunchi chiupul cu castraveti murati si cogeamite panerul cu picioare de rată, plăcintele si butelca de tămîioasă…

Oare gara Mircesti de categoria a III-a, a fost identica cu garile Lespezi si Liteni care mai exista pe linia Suceava- Roman?





In legatura cu calatoria de placere de la Ungheni am gasit o informtie in cartea lui Ion Mitican- Un veac prin gara Iasi:
“Calaea ferata a statului, Iasi –Ungheni ( construita de antreprenorul roman Gr. Eliad) incepea sa lucreze (8/20 august 1874), cu trenul ce pleca din Iasi la ora 2 dupa masa si poposea pe malul Prutului la 2.30, unde se odihnea pana la 4.30, asteptand sa se scalde targovetii in “feredeele” Prutului si apoi se intorcea la Iasi”

Gara Mircesti se conforma mesajelor de la Pascani. În 1890, telefonul înlocuia telegrafia căilor ferate. După instalare, Gavrilă, odăesul gării, învîrteste manivela, di-o prubă, si cînd aude vocea, dă să-si facă semnul crucii, scapă receptorul, mare cît o ciubotă si-l crapă. Îmbălsămat în atele de balot, după reparatie, imposibil de ridicat pînă la ureche, a încremenit pe un scaun...
Gara Poetului a rezistat pînă în primăvara lui 1944, cînd a fost spulberată de o bombă nemtească.

In legatura cu aducerea trupului neinsufletit al domnitorului Al. I. Cuza (de la Heidelberg) la Ruginoasa am gasit in cartea lui Ion Mitican - Un veac prin gara Iasi-urmatoarea prezentare emotionanta:
<”Programul inmormantarii lui Cuza Voda”, intocmit de Comitetul National.
Acesta prevedea tinuta de doliu oficiala: frac, manusi negre, cravat alba, esarfa de crep negru si o cocarda tricolora, pe piept; inscriptiile de pe drapelul ceremoniei: UNIREA, Votul universal, Emanciparea satenilor, Universitatea, Pinacoteca, Codicele Alex.I. Cuza, Demnitatea romana, Independenta bisericii, Secularizarea manastirilor inchinate”; data inmormantarii: 27 mai si lista garilor (Burdujeni, Veresti, Dolhasca, Pascani), in care reprezentanti ai judetului aveau sa-l intampine cu buchete de flori.
Dumineca dimineata, in 27 mai (1873) un tren indoliat a trecut granita la Burdujeni, intrand in tarina plina de verdeata si flori, pe care se insirasera, ingenunchind,
lacramand si plangand, miile de tarani cu capetele descoperite.
Trenul trecea printre ei, in mers linistit de car cu boi, de parca mecanicul nu voia sa-l trezeasca pe barbatul voinic si inca tanar ce dormea in vagonul cu perdele negre
strajuit, la dreapta si la stanga, de cate un scut pe care erau insemnate datele de 5 si 24 ianuarie 1859, pe unul, si "Vox populi, vox Dei" cu initialele A.I.I.
(Alexandru Ioan I), pe celalat.
Toate garile erau cernite si pline de sateni in straie albe stramosesti, vrand sa sarute mainile si fruntea, potrivit obiceiului din batrani. Inecati in lacrimi priveau mii de ochi.
Il asteptasera sapte ani sa se reintoarca si numai un semn sa le fi facut si s-ar fi ridicat padure de brate - pavaza. L-ar fi mangaiat pe frunte si miile de mame cu broboade
negre care-si ridicau pruncii in brate, sa-l vada si ei pe parintele tarii.
Incet, incet, trenul se apropia de gara Ruginoasa, care impreuna cu palatul, resedinta putinelor sale clipe de liniste, il asteptau imbracate in negru, ca doua batrane surori desnadajduite.
In zilele de 25-27 mai garile Iasi si Pascani care arborasera doliul tarii frematau de lume. Soseau si plecau spre Ruginoasa puhoaie de poporani, cu trenurile suplimentare puse in circulatie deDirectia de exploatare LCI.

Momentul plecării tinerilor la studii în străinătate.
Călătoria spre destinaţie
Referindu-se la curentul migraţiei şcolare aflat în plină desfăşurare, Vasile
Alecsandri descria la 1862, cu subiectivitatea participantului, momentul plecării
valurilor de tineri, amintind inclusiv ideologia care anima, măcar în parte,
această mişcare mesianică în plin având în deceniile patru şi cinci:
„O inspirare dumnezeiască îndemnase pe părinţii noştri a-şi trimite copiii în
străinătate la universităţile din Műnchen, Heidelberg şi de la Paris, spre a
dobândi învăţături folositoare ţării lor. Deşi pe atunci mergerea în Francia era
privită ca o ducere pe ceea lume; căci drumul acela lung ţinea, din lipsa căilor
ferate, douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi în diligenţă; deşi durerea despărţirii
era crudă pentru bieţii părinţi, ei stăpâneau jalea sufletului lor amărât, însă
împărtăşeau copiii la picioarele altarului dumnezeiesc şi apoi, cu ochii plini de
lacrimi, îi îndrepta spre Apusul luminat al Europei ca pe nişte nemernici recruţi
destinaţi a deveni soldaţi ai viitorului”.
După desemnarea lor ca bursieri ai statului, tinerii completau o declaraţie în
care luau la cunoştinţă destinaţia şi specializarea pe care trebuiau să o urmeze, şi,
după cum aminteam mai sus, se angajau să revină în patrie la finalul studiilor
pentru a lucra o vreme în domeniul lor, acolo unde erau distribuiţi de stat.
Uneori primeau în avans şi banii pentru cheltuielile drumului spre destinaţie,
alteori sumele ajungeau cu întârziere, împreună cu bursa pe primul trimestru,
direct la noua adresă din străinătate.
Având în vedere condiţiile de la jumătatea secolului, drumul spre centrele
germane sau italiene, dar mai ales spre Paris, reprezenta un act temerar, o grea
încercare pentru tânărul aflat, cel mai adesea, pentru prima oară într-un periplu....

Intr-o carte scrisa pe la 1900 de V. A. Urechia – Din tainele vietei – Editura Polirom 2014, este prezentata calatoria sa la Paris in 1855 cu diligenta si trenul.
" Spre Paris
Eram gata de plecare. Talismanul de la Mitropolie ma incuraja sa ma expun la o viata dura, caci toata lumea care se intorsese de la Paris imi spunea ca cu 120 de galbeni nu-i chip de trai, mai ales cand ai de platit taxe scolare.
- O sa fie un martir pentru d-ta viata de la Paris, imi ziceau unii si altii.
“ Lucreaza, ajunge, te astept!” , cele trei vorbe din talismanul ce statea nedespartit de pieptul meu, invinsera toate temerile de grea viata; si luandu-mi ziua buna de la toti ai mei, purtand paralele intr-un chimir incins sub haina, plecai intr-o zi din luna septembrie, stergand cu sarutari lacramile mamei.
Luai loc in diligenta postei, via Botosani-Mihaileni-Cernauti, intre doui jidovi si un neamt, cari se intreceau in mancare de usturoi. Platii un sorcovat bacsis curierului, ca sa-mi cedeze locul sau de pe capra, numai sa scap de infectiunea jidoveasca.
La fruntaria de la Mihaileni, pasind in Bucovina, inima mea era coplesita de simtaminte patriotice. Eram in stare sa strig beemeterilor de la capul podului austriac:
- Hotilor, dati-ne inapoi tara!
Calatoria pana la Cernauti o facui cu un harabagiu jidan.
Alte adanci impresiuni in Cernauti. Cu mare greutate gasii loc in diligenta care pe la Sniatin mergea la Lemberg. Tot numai locul curierului il putui avea, ceea ce numai noaptea nu-mi prea era favorabil, caci stagiunea era inaintata si noaptea rece.
Si astazi imi rasuna in cap cantarea surugiului dintr-o mica trambita, anuntand sosirea la statiuni. Zile si nopti am calatorit astfel, odihnindu-ma prin carciumile de la statiunile postale, atat timp cat era nevoie pentru manipulatiunea postala.
Imi era foarte greu sa ma inteleg cu cei de prin carciume, unde de ordinar calatorii puteau afla cate un mic restaurant la orele de pranz. Intr-o localitate de mica insemnatate, poposind pentru pranz, ma asez la o masa. Mi se da o lista de bucate in limba polona. Mi-am inchipuit, negresit, ca cel dintai rand era supa. Intr-adevar, nu gresisem. Cu gand ca al treilea rand din lista erau bucate de carne, ii designez cu degetul la chelner. El se uita la mine, dand din umere, disparu si-mi aduse o a doua supa. Am mancat-o! Dar acum nu mai simteam nevoia unui altfel de bucate. Totusi mi-am zis:
- Ia sa mananc o prajitura sau un fruct.
Si cu degetul aratai chelnerului ultimul rand din lista. Mai multe minute el imi vorbi fara ca sa-l pot intelege.
Iata ca intra in locanta preotul satului, carele, auzind conversatiunea imposibila dintre mine si chelner, binevoi sa se apropie de masa mea si intr-o frantuzeasca stricata ma intreba ce doresc.
I-am raspuns ca am cerut prajitura sau fructul insemnat la finea listei de bucate si slobozi un hohot de ras in toata locanta.
Pe lista era scris: “Pofta buna!”
Am ras si eu din toata inima si gratie parintelui am putut obtine o “mazurca”, adica o specie de prajitura poloneza.
Trambita surugiului rasuna, platii cele doua supe si “mazurca” si iata-ma iar la locul meu de pe capra in calea Liovului (Lemberg).
Balabaneam mereu din cap, caci oboseala ma doborase dupe o calatorie de o zi si o noapte. I se facu mila de mine conductorului si la Przemisl ( nu stiu daca nu mi-a ramas in buzunar vreo consuna din acest nume topografic), scoborandu-se din cupeu doui calatori, mi-a dat unul din cele doua locuri ca sa pot dormi.
In cupeu se mai afla un popa burtos si o tanara cucoana. Ambii ocupau fundul cupeului. Burta popii, pleostita pana pe genunchi, facea imposibil locul din fata lui. Ocupai locul din fata doamnei. Cercai sa dorm, dar picioarele doamnei, mai lungi se vede decat trebuia, se incalceau mereu intr-ale mele.
Ca sa pot dormi, imi pusesem pe cap un fes turcesc, Cucoana ma lua drept oriental.
Intr-o frantuzeasca ca si a popii de la locanta, ma intreba de sunt de la Constantinopole, de sunt insurat si de am harem!
Intre o balabaneala de cap si alta, i-am raspuns afirmativ la toate intrebarile, socotind ca astfel, pentru ca sunt un pagan de turc, o sa-mi dea pace sa dorm.
As! Dimpotriva! Jocul de picioare devein mai violent.
Eu invidiam pe paroh, care izbutise sa inchiza ochii.
N-avui incotro. Legai cunostinta cu domesticita calatoare. Era o boema, sau ceva pe aproape, care tinu sa ma invete cateva cuvinte din limba sa. Mi-aduc si astazi aminte de aceasta prima lectie de dialect slavic. Marjenko ma invata sa zic: “Iac boga coham, cohamcie!” – Cum iubesc pe Dumnezeu, te iubesc pe tine!
Si imi raspundea Marjenko: “ Iac boga cohas, cohas minia” –Cum iubesti pe Dumnezeu, sa ma iubesti pe mine!
Noroc ca dupa vre-o patru, cinci statiuni, calatoarea descinse, nu fara a ma indemna s-o imitez…Dar o voce launtrica imi striga:
- Cata-ti de drum, baiete!
Si adormii, intrecandu-ma cu parintele in sforaiala si in balabaneala de cap.
A doua zi, spre amiaza, intraram in Lwow ori – cum il botezasera austriacii stapanitori – Lemberg. Pana aci imi era platit drumul si eram hotarat sa ma hodinesc macar o noapte intr-un hotel.
Asa facui, luand o camera de student la hotel d’Angleterre, in fata promenadei. Restul zilei il intrebuintai spre a vizita biserica valaha, unde numele domnitorilor Moghila il aflai inca de-atuncea foarte cunoscut.
Am avut mai tarziu un bun amic, pictor, care in natura nu vedea nimic mai admirabil decat un biftec.
Si eu de asta data in Lemberg nu admirai decat prajiturile din cofetariele locale. Ce zic admirai? Alte bucate n-am gustat decat prajituri…
Cu greu, putui si de asta data sa aflu loc pentru a pleca spre Viena. Calea ferata nu ajunsese inca la Cracovia si aveam inca de furca pana sa ajung acolo, de unde nu era departe capatul liniei ferate spre Viena.
Scurtez. Ajuns la Cracovia, am vizitat catedrala, care in subterana sa cuprinde mormintele regilor poloni.Nu fara emotiune m-am inchinat inaintea ranmasitelor atator regi, din cari multi amici ai domnitorilor Moldovei,
………………………………………………………………………………………………
Dupa doua zile si o noapte, capatai loc in diligenta care in scurt timp ma duse la statiunea de unde calatorii spre Viena puteau lua trenul.
Aci avui inca o data ocaziunea sa ma conving prin mine insumi ca romanul de nimic nu se mira. In viata mea nu vazusem o cale ferata. Era deci un lucru demn de atentiunea mea.
Convingerea instinctiva in roman, ramasa lui zestre de la stramosii romani, ma facu sa nu dau importanta ce merita glorioasa descoperire a secolului nostru.
Romanului i se pare ca tot ce e maret si important se cuvine lui! ….
De altmintrelea nici nu avui timp de consacrat la examinarea mai de aproape a noului mijloc de calatorie. Trenul spre Viena pleca imediat si eu, ca si cand in fosta viata mea as fi calatorit pe calea ferata, luai loc intr-o clasa a treia, bucuros ca nu voi intarzia sa ajung la Viena.
...............................................................................................(continuare)

Sosind in capitala minunata a Austriei, am tras la un hotel care-mi pare ca exista pana astazi: hotel National in Leopoldstadt. Cum purtam, in dimineata zilei de sosire, un contas blanit, noulet, dar de la mama, din blanile tatei, chelnerii ma luara la sosire drept un “grof” unguresc si, care de care, in vederea “Trinkgeldului” de a doua zi, sa ma ridice pe scari de subsuori.
Stiam putina nemteasca de la amicul Starke si intelesei ca portierul ordonase sa mi se dea o camera mare la primul cat. Cand se deschise salonul cu alcovul ce mi se destina, am exclamat:
-Nein! Nein! Ein Studentenzimmer!
Ca prin farmec chelnerii disparura, caci nu meritam stima lor. Mi se dete o camera mansarda in care abia incapeau un mic pat, un scaun si o masa.
Descind indata ce-mi regulai bagajele, in strada, ca sa fac cunostinta cat de mica cu Viena. Toata ziua o petrecui pe strade, admirand, pe cat un roman poate admira, monumentele publice. Seara am reintrat devreme la hotel si ma urcai in camera mea cucuiata la inaltimea casei.
Era intuneric. Persoana mea nu meritase un serviciu cat de mic din partea chelnerilor, caci nici lumanare nu-mi pusesera. Citisem de cu ziua instructiunea de cate ori este de a suna diferiti servitori ai hotelului.
Am sunat de-a randul pentru toti servitorii si nimeni nu s-a deranjat sa vina.
M-am culcat pe intuneric, iar cand a doua zi fui sa plec, toti chelnerii si chelneritele, unii in frac, altele cu bonete cochete pe varful capului, se insirara de-a lungul scarii, zicandu-mi, care de care mai energic, un” Kuss die Hand!”.
Eu trecui printre dansii maret si hotarat, zicandu-le: “Klingen, klang, geklungen!” insotite de gestul inutilei trageri de clopot. Cum vedeti, invatasem de minune verbele neregulate, cari se potriveau de minune cu neregulatul serviciu al otelului. N-am dat nici un “Trinkgeld”; ce mi-or fi zis ei pe nemteste, n-am inteles, sau n-am voit sa inteleg, si ducandu-mi singur geamandanasul dupa ce platii doi florini pentru o mansarda fara lumanare, m-am suit intr-o trasura care m-a dus la Gara de Vest, pentru a lua trenul Parisului.
Spre Paris!
Cu cat ma apropiam de scopul calatoriei mele, cu atat imi sporea nerabdarea de-a ajunge.
Pe atunci, nu intr-o noapte si doua zile puteai ajunge de la Viena la Paris; si tot timpul lungei calatorii, inghesuiti ca sardinele in vagoanele putin comode de clasa a treia, bietii calatori nu mai puteau sa spere sa doarma decat daca isi intrerupeau calatoria. Tocmai aceasta nu puteam face eu, care voiam sa evit cheltuielile extraordinare.
Dar de pacostea de care te feresti, de aceea dai.
Trenul in care calatoream avea sa apuce la Forbach o directiune opusa Parisului. Calatorii pentru Paris aveau sa schimbe acolo trenul.
Instiintat de aceasta, cautam sa nu ma fure somnul, desi noaptea era inaintata. Un coleg de drum, un tanar francez, vazand cum ma chinuiam ca sa nu atipesc, cu multa bunavointa imi zise:
- Nu duce grija, dormi daca poti,si eu merg la Paris si deci descind la Forbach.
Voi fi atipit patru, cinci minute, lovindu-ma cu capul de lemnaria vagonului, cand deodata trenul se opreste. Noul meu amic ma zguduie tapan, strigandu-mi:
- Iute, iute, caci nu se opreste decat o minuta.
Iau geamandanul si ma zvarl afara din tren, care se pune in miscare. Deodata vad alergand dupa tren pe amicul necunoscut, cu toate strigatele sefului de gara ca va fi pus la amenda. Ce i se va fi intamplat, nu stiu, caci el izbuti sa se urce in tren, iar eu ramasei nemangaiat ca ma facuse sa cobor cu totul la alta statiune decat Forbach. Si ce era mai rau ca alt tren pana adoua zi nu mai circula pe linie. Eram la o statiune aproape fara locuinta imprejur. Un hamal se milostivi si ma conduse, printr-o noapte intunecoasa bezna, pana la o carciuma, situata la vreo doua kilometri de gara. Cand sa intram in carciuma, hamalul caruia i-am dat un franc pentru serviciu imi zise, mai mult soptindu-mi la ureche:
- Faudra veiller, mon bon monsieur. L’endroit n’est pas tres sur.
*
Sa veghez, cand nu dormisem vreo trei nopti! Nu era mijloc sa ma duc in alta parte , caci nu era nici o alta casa in apropiere.
Intrai.
In jurul uneimese de lemn stateau la sfat vreo opt tarani, cu sopa de bere si de cidru in fata fiecaruia. Cum alta masa libera nu era, le cerui voie sa ma asez langa ei, ceea ce cu multa politete primira. Carciumarul imi servi o cina improvizata si mancand intrai in vorba cu oaspetii de la masa. M-am ferit de a le oferi vreo bautura scumpa, ca sa nu ma ia drept vreun bogatas. Am baut si eu cidru de care aveau si dansii, si le-am mai oferit cate o sopa, doua, ceea ce ne imprieteni pe deplin.
Le-am spus ca veneam din Romania. Habar n-aveau de asa tara, care era numai idealul nostru, dar nici de Moldova sau Valahia nu stiau mai mult.
……………………………………………………………………………………..
Conferinta mea geografica ma costa vreo  zece lei in bauturi pentru comeseni si pentru o camera in care nici nu intrai.Trenul spre Forbach avea sa treaca dis –de-dimineata si eu cat simtii ca se lumineaza de zi, insotit de un baiat al carciumarului m-am dus la gara, nu fara oarecare emotiune de ce putea sa mi se intample pe drum.
Reputatiunea carciumii era mai rea decat realitatea. Fara nici o piedica ajunsei la gara, unde nu intarzie sa soseasca trenul in care luai loc, mai zdrobit de oboseala de cum eram seara precedenta, dar totusi hotarat sa nu mai pat ca in acea noapte.
In adevar izbutii in totul si impacienta de a ajunge cat mai curand la Paris ma tinu destept tot timpul, avand a-mi paste ochii cu variatele tabele ce se desfasurau fantastic de o parte si de alta a vagonului.
In fine trenul se opri, si conductorii strigara de-a lungul garii:
- Paris! Paris! Paris!
..........................................................................................................................................................................................
(continuare)

Al treilea fragment si ultimul extras din aceasta carte:

Paris
Iesind din gara, la sosirea mea in Paris ma gasii intr-o mare incurcatura.
N-avusesem prevederea sa intreb in tara pe nimeni, din cei cari cunosteau Parisul,    despre adresa vreunui hotel.
Birjarul ma intreba, unde sa ma duca?
- La un hotel pe langa Universitate.
Credeam ca exista la Paris o Universitate.
Birjarul, destept – si nu putea sa nu fie destept caci era ora sase de dimineata
-, ma conduse pe Rue Neuve de l’Universite, astazi taiata de bulevardul St. Germain. Cum strada era foarte scurta, birjarul se opri la singurul hotel ce se afla pe ea, la No.3.
Portarul hotelului imi deschise o camera si intrebandu-ma de unde vin, ramase un moment in extaz afland ca vin din Moldova.
- A! domnule, ce bine-mi pare!
- Foarte multumesc pentru patria mea.
- Vezi, d-le, in camera asta unde ai sa stai d-ta, a locuit, sunt cativa ani, un
compatriot al d-tale, Vasile Alecsandri. La numarul de alaturea locuia d. Kogalniceanu.
Erau sapte ore cand Piere Loriot, portierul, ma instala in camera marelui poet.
Era prea dimineata ca sa capat un dejun undeva.
Vis-a –vis de otel era un stabiliment de bai; m-am dus de luai una si m-am intors
apoi, promitandu-mi sa dorm pana la ora dejunului, aruncandu-ma pe pat imbracat, cu usa
neincuiata. Intr-un tarziu ma destept si observ ca afara era intuneric. Caut la ceasornic si
vad ca sunt cinci ore.
- Uite pozna, am dormit de la 9 dimineata pana la cinci dupa-amiaza, zisei.
Stomacul isi reclama dreptul sau.
Descind iute, sa ma duc la restaurant. Poarta otelului e inchisa! Curios; la cinci
ore de seara se inchid portile hotelului?
- Cordon, s’il vous plait.
Pere Loriot scoate capul, imbrobodit in scufa alba, prin ghisetul portariei.
- Cum? Asa de dimineata?exclama el.
Tablou!
Dormisem o zi si-o noapte. Corpul se razbunase de insomniile atator nopti;
dar stomacul, ce era el de vina?
Greu il potoliii peste alte trei ore, cand, deschisa fiind prima cafenea, putui
s-al mangai cu o ceasca de lapte cu paine.
De atunci imi inchipuiesc ca la ora mortei Dumnezeu imi va tine la socoteala
vietei ziua si noaptea de cari n-am avut constiinta.
Pere Loriot veni sa-mi faca camera si profita de ocaziune sa-mi spuna o poveste
a lui cu Vasile Alecsandri.
- Era, zice Pere Loriot, inspre un an nou. Lui Alecsandri nu-i sosisera banii din
tara. Trebuiau pe atunci multe zile pana ce din Iasi sa-ti vina la Paris o scrisoare ori un
grup de bani.
Dar anul nou nu asteapta sosirea postei intarziata de troiene pe calea Cernauti –
Cracovia!
Alecsandri scotoceste sertarele, isi intoarce pe dos buzunarele.
Nimic!
Tot nimic gaseste si in sertarele si buzunarele a catorva compatrioti, mai de aproa-
pe amici. Atunci Alecsandri ma cheama si-mi zise:
- Dites donc, mettez-moi cette pelisse au clou!
Si-mi arata o minunata suba aruncata pe sofa.
- Pe data, domnule.
Si o iau s-o agat intr-un cuier.
- Mais non, Pere Loriot. Es-tu bęte! Porte-la chez ma tante, j’ai besoin d’argent.
- Chez ma tante!...O blana asa de scumpa, care facea onoarea hotelului cand
vedea lumea iesind de aici pe Alecsandri cu ea pe spinare!
Pere Loriot n-avu incotro; amaneta la muntele de pietate blana poetului pe doua
bilete de cate o suta de franci.
- Iti inchipuiesti, exclama portarul, ca a doua zi, pour mes etrennes, d. Alecsandri
imi dete nu mai putin decat un napoleon!Dar nici prin gand nu-ti trece si alta: bunul tanar
imi puse in mana recipisa de la muntele de pietate zicandu-mi:
- Pere Loriot, ti-o daruiesc d-tale.Cand vei putea scoate blana, si s-o porti sanatos.
- Am scos-o d-le Urechia, si iat-o!...
Si zicand acestea, lepada matura din mana, pune “frumoul” in pieptarii sortului
si iute deschide un placard, din care scoate cu admiratiune o suba imblanita minunat cu
piept de vulpe.
Dar, o durere! Pe loc zboara din blana un nor de fluturasi cu aripioare galbene.
Pun mana pe parul auriu al blanii, si-mi ramane in palma ca o barba blonda de actor …
Pere Loriot este mai incremenit decat in ziua cand Alecsandri ii daruise recipisa
amanetului.
-A! nom de Dieu! Si eu asteptam sa gasesc vreun rus bogat sa i-o vand. Bietii mei
200 de franci!
Scrisei mai apoi lui Vasile Alecsandri despre patania lui Pere Loriot. Poetul ii
trimise alti 200 de franci.
- Nom de Dieu! Exclama portierul, primind banii. Blanile d-voastra nu sunt
trainice, dar cinstea lui Alecsandri e tare ca granitul.
………………………………………………………………………………………………
V. A. Urechia – Din tainele vietei – Editura Polirom 2014

Am descoperit descrierea unei calatorii cu trenul de la Bucuresti la Pascani in anul 1886:

"In vara anului 1886, Iancu Cerkez s-a hotarât sa-si petreasca concediul la manastirea Agapia. Licentiat în drept la Paris, înalt consilier la Curtea de Casatie si Justitie, om de litere, membru al Junimii bucurestene, prezent si alta data în paginile revistei noastre (nr. 2/1993), Iancu Cerkez, împreuna cu sotia, cei doi copii si "unguroaica Maria, care cumula functiile de bona si bucatareasa", s-au urcat în acceleratul de Pascani în ziua de 7 iulie, la ora 23. Au calatorit noaptea "la lumina lunii" si când au "facut ochi definitiv" se aflau "dincolo de Pufesti, pe pamântul Moldovei". Au trecut în goana trenului prin Adjud, Sascut si Bacau si au ajuns la Roman, de unde începea "drumul de fier al Companiei Lemberg-Cernauti, cu garile în forma de vile cu gradinite dinainte".
In gara Mircesti, "se suie în tren o doamna înalta, bruna, însotita de un domn blond, îmbracat cam extraordinar [excentric]. Niste cizme elegante de lac, lungi pâna aproape de mijloc, un spenter de postav verde, strâns pe talie si încheiat cu un rând de nasturi de metal, o casquetta mica pe un maldar de par blond, manusi albe si biciusca; nu stiam carui continut sa atribui acest învelis. Vreunui student german, vreunui Jager [vânator], vreunui ofiter strain? Am aflat însa ca e un domn Sturdza, care locuieste vesnic la Miclauseni un palat gotic, ca fuge de orase si ca acolo, sustrâgându-se cu totul mijlocului împrejurator, duce o viata fantastica de castelan din veacul de mijloc sau de erou de prin carti. Mereu în cavalcade si vânatori. Aceasta întâlnire originala în acele locuri noi pentru noi ne mareste interesul acestei calatorii".
Ajunsi la Pascani, calatorii au servit, "la excelentul restaurant al frumoasei gari, un dejun suculent", dupa care au tocmit o trasura si o carucioara pentru bagaje, continuându-si calatoria spre Agapia."

Acel domn Sturza din descriere este:Dimitrie A. Sturdza (pe numele complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu, n. 10 martie 1833, Miclăușeni, județul Iași – d. 8 octombrie 1914, București) a fost un academician, om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895 - 1909. A fost, de asemenea, Președintele Academiei Române între anii1882 - 1884.

Informatii interesante despre Istoria feroviara am gasit in cartea lui Ion Ghica- Scrisori catre Vasile Alecsandri:

…….Multi ieseni poate ca n-au uitat timpii dintai ai Unirii Principatelor, cand pentru a veni toamna la Camera la Bucuresti, luau mai bine drumul pe la Cernauti, Lemberg, Viena, si Pesta de unde se puneau in vapor si veneau pana la Giurgiu, decat a veni de-a dreptul pe la Focsani si Buzau ………..
.................................................................................................................................................................................................

Iubite amice,
Azi te pui în tren la 9 seara, după ce ai prânzit bine la 'Hugues' sau la 'Brofft', arăți tichetul conductorului care vine și ți-l timbrează cu cleștele, fumezi o țigară, două până la Ploiești; acolo îți bei ceaiul în ticnă, te întorci în vagon, apoi te înfășuri bine în tartan, îți pui paltonul căpătâi, te lungești pe canapeaua de catifea roșie sau în vagonul-pat, dormi ca acasă vreo nouă ceasuri și, la opt dimineața, te deștepți la Roman. Aici cafea cu lapte, cu un kipfel, două, și 17 ceasuri, minut cu minut, după ce ai plecat din București, te găsești transportat pe malul îmbalsamat al Bahluiului, în fosta capitală a fostului principat al Moldovei, unde ajungi dormit, mâncat și odihnit. Călătoria, mâncare cu bacșiș cu tot, te-a costat 80 de franci. Ei, vezi, acum 40 de ani nu era așa.
...................................................................................................................................................................................................

Iubite amice,
Alalta seara,pornind de la gara ta (Mircesti-mai 1879), adormisem adanc, leganat de valurile ascutite ale liniilor de fier Strussberg;trei locuri de o parte a vagonului erau la dispozitia capului si picioarelor mele;cand pe la miezul noptii, ma simtii scuturat de o mana viguroasa: era conductorul care intervenea in favorul dreptului bine platit al unui calator imbarcat la Marasesti; recunoscui dreptatea invocate si ma ghemuiam in limitele tichetului meu ………

Din cartea lui Ion Mitican-Un veac prin gara Iasi:

“Balaurul cu ochi de foc” intra in Moldova
Deprinsi cu lucrarile drumului de fier de la celelalte linii, armatele de lucratori ale companiei Ofenheim au si trecut granita romaneasca de la Burdujeni si, ca niste carduri de furnici grabite, au purces a sapa santuri, terasamente, fundatii,carand pietris si nisip din raurile apropiate si dand iama prin padurele tarii de Sus, pentru stalpi de telegraf, grinzi,traverse si tamplarii. Hutulii, lucratorii padurilor bucovinene erau mesteri in treburi de astea.
“Curierul de Iassi” publica la 29 iunie 1869 stirea ca pe santierele liniei Itcani-Roman, inceputa in  mai multe puncte, lucrau intens peste 8000 de lucratori, majoritatea lor fiind stramutati din toate partile imperiului austriac, iar 3500 de care cu boi carau materialele si o parte din sinele aduse cu vapoarele din Anglia “la Galati, la Branzu (Prut).”  (pag. 19)
Pana atunci pe Prut se carau mai ales cereale de catre o societate infiintata inca din vremea lui Cuza (august 1861) care avea un remorcher cu cateva slepuri pentru miscarile dintre Falciu si Galati. Vase mai usoare, plute si barcaze ajungeau si pana la Sculeni si Stefanesti.
Zilnic treceau sute de care cu sine spre Pascani, iar altele cu traverse, fiare si masinarii se scurgeau de la Itcani spre Roman, umplandu-se vazduhul, soselele si drumurile de porunci si indemnuri romanesti si-n graiuri straine, de parca, iarasi ar fi intrat in tara palcuri de oaste straina.La cate o muche de deal, siraguri cu zeci de perechi de boi injugati, cu tanjeala in tanjeala, se opinteau din greu, sa care, cu mare chiteala, spre santierele din jos, o locomotiva de lucru sau niste vagoane in jurul carora roiau sute de oameni strigand intruna: “Hais, cea!”
Pe malurile raurilor , paraielor si rupturilor de lunci si huciuri implantau piloti si zideau temelii pentru poduri echipele subantrepenorilor italieni. Armaturile si tablierele soaseau tot din Anglia. Mai la urma, sutele de meseriasi de cale fixau sinele si schimbatoarele, bateau crampoanele, zoriti sa dea drumul trenurilor de lucru, ce sforaiau sub presiune, in Itcani, gata sa porneasca pe noile linii.
Vestea trecerii primei locomotive peste granite a fost inscrisa in cronica anilor aceia, cu mare bucurie, tot de “Curierul de Iassi” din 13 iulie 1869 (st.v.): “ In5 iulie (17 iulie st. n.) sara, cea inteia locomotive de lucru a trecut granita la Burdujeni.” (pag. 20)

Am gasit pe net cartea: Titu Maiorescu - Insemnari zilnice publicate de I. Radulescu-Pogoneanu II 1881-1886 din care am extras pe cele cu tematica feroviara.

"Marti 14/26 Apr. 81 [la ora] 7,40 dimineafa [plecarea] din Bucuresti, ora 12 1/4, Sinaia, ora 1 la Predeal, ora 2 1/4 la Brasov. Clasa I Bucuresti-Ploesti 7 fr. 20 c., PloestiBrasov 16 franci, in aur.
Calatoria: Indata dupa Campina defileu prin stanca (neimpresionant) in albia Prahovei. Intre Comarnic si Sinaia drum interesant, 2 tunele, indata dupa al 2 -lea vedere a Bucegilor, la stanga, iar la dreapta, sus, sosea cu vale prapastioasa si capete de pod. Abia spre Sinaia incep brazii.
Imediat dupa Predeal, 1 tunel mic si apoi 1 foarte lung spre Timis. Ieri ninsese proaspat.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
28 Maiu pana la 1 Iunie 1881 inclusiv, excursiune cu d-na Zoe Bengescu, Marie Negruzzi, Annette Rosetti, Clara, Livia, Jacques Negr[uzzi], Gane si eu.
Din Bucuresti, Joi 28 Maiu 1881, la 7,40 dimineata, prin Ploesti la Comarnic, cu trenul; acolo, din cauza intreruperei caii ferate, cu trasura pana la Sinaia (6 franci de persoana). In Sinaia sositi pe la 1 1/2. (Noul Hotel" cere 12 franci pe zi de persoana, pensiune complecta).
Vineri 29 Maiu, primblare pe la Castelul regal, pe langa cascade in sus, ultima frumoasa, apoi pe carare la dreapta la Stana. La ora 3, plecat cu trenul la Brasov, la 6 in Brasov. Hotel No. 1.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
"Sambata: 28 iunie/10 iulie 1881, la 7 dimineata, plecat din Bucuresti (Luat cu mine: 2800 franci in Napol[eoni], 100 de marci, 100 de fiorini in hartie). Intre Ploesti si Baicoiu, inceputul construirei caii ferate Ia salina Slanic (37 km.)". Se opreste cateva ore in Sighisoara: (Frumoasa vedere spre Schulberg. Primblare pana sus si inapoi, 1 ora. De vazut chivotul in biserica"); apoi Luni 11 Iulie, prin Medias, cu trasura la Baile Basna (frumos suis pe munte, vii bogate; peste drum de ele trista regiune");
a doua zi, prin Medias cu trenul, la Cluj (Marti 12 Julie 81, la 4 1/2, dimineata, cu trasura prin Cluj si Manastur. Nimic vrednic de vazut. La 6,23 dimineata, cu trenul...; la 10 in Oradia-Mare... In 2 ore vizitat cele 2 biserici episcopale romanesti- unita si neunita- residenta catolica, si suit, pe jos, pe dealul Calvarului. Seara, ascultat la teatru 1 act din Frou-frou", ungureste");
apoi Miercuri 13 Iulie 81, la ora 1 noaptea, mai departe, prin. Oderberg, Breslau, ajunge Joi 2/14 Iulie la 5 1/2 in Posen (unde viziteaza familia Pretre). Vineri 15 Iulie, prin Binschen (la 12 ore, unde Clarchen [sotia sa] cu Mina Pretre") la Berlin (pe o caldura nebuna 24 grade R la umbra, la 7 seara.
In Berlin papa, Georges, Ernst [cumnatii sai] Bardeleben [tatal Mitei Kremnitz, insurat, in a 2-a casatorie, cu Helene Kremnitz, deci acum cumnat cu ginerele sau, barbatul Mitei, si cu Maiorescu], cu incantatorul lui baiat Heinz).
Dumineca" 5/17 Iul. cu trenul, descins la Corbetha, de unde, auf Milch- karren", la Lutzen (monumentul lui Gustav Adolf t 1632"); de acolo, la frumosul Naumburg"."

continuare

Luni 6/18 Julie la Weimar, Eisenach, cu trasura pe Wartburg (sala Tannhauser si camera lui Luther"). Marti 7/19 Julie in Cassel, cu al-de Volkmar [v. Insemniiri zilnice, vol. I, p. 231, 259, 260, 269 1. a.], excursie zadarnicita din cauza zapuselei (29 ° R. la umbra!!").
Miercuri 8/20 Julie, cu trasura la Wilhelmshohe (vizitat frumoasa galerie de tablouri Rembrandt-i si Franz Hals").
Joi 9/21 Iul. la Meiningen (splendid orasel, parc "... Seara Ia al-de v. Westhofen si Ida Ulrici"). Vineri 10/22 Iulie in Kissingen, unde ramane 2 saptamani, la cura (“foarte plictisit"), de unde de cateva ori la Wurzburg (frumos").
Vineri 24 Jul.! 5 Aug., prin Bamberg in Nurnberg (iarasi 2 ore"). Sambata dimineata in Viena (Fursttheater, Hizing u. s. w."), Dumineca 26 Iul. / 7 Aug., plecat din Viena (pana la Pesta, Alexiu si doamna, intre Czegled si Brasov un profesor de la Institutul de cadeti din Lichterfelde, la copiii lui G. Cantacuzino").
Luni 27 Iul. / 8 Aug. la Brasov, Zaizon, Elopatak; Marti cu cele trei veri soare Popazu (Mariti, Leni, Mili) si cu Ghidiu (sotul Maritei) la Stejaris si indarat, prin ulita Furcoaia". Miercuri 29 iul. / 10 Aug., seara, inapoi la Bucuresti.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Miercuri 20 ian/1 fevr. 1882. Cu Clara si Livia prin Brasov la Viena, petrecut acolo cateva ore, vazut expozitia Muncaczy si King-fu, pranzit bine la ,,Stadt Frankfurt", seara la ora 8, prin Tetschen la Dresda, acolo vizitat galeria de tabiouri si pensionul Liviei, apoi [la] 2,23 spre Berlin, made sosit la 6 1/2. Eu.... [la] ora 10 seara cu trenul spre Lehrter mai departe, [la] ora 5,20 dimineata in Dortmund si la ora 7 dimineata in Witten, Sambata 4 Fevruarie, stil nou, 1882. Sambata, Dumineca, Luni, Marti si Miercuri intre Witten, Bochum, Dortmund si Essen si pentru 3 ore [la] Cassel, petrecut la al-de Volkmar. Incalzire proasta cu sobe de fier, pane neagra la cafea, aer plin de [praf de] carbuni, neaua de loc infinita plictiseala.
Miercuri 8 Fevr[stil nou] 1882, [la] 6 1/2 seara, in Magdeburg, Hotel Schulz langa gara, incercat teatru, totul plicticos... Joi, ora 5 dimineata, mai departe, la 7 1/2 dimineata in Berlin cu flori si bomboane pentru doamnele mele. Cautat zadarnic locuinte, [in] Taubenstrasse, 4, pentru 2 camere 150 de marci pe luna, mai mult sau mai putin mobilate, dar cam murdar, desi [altfel] casa cumsecade.
Joi seara ora 5 1/2, prin Tetschen din nou la Viena. Vineri, 10 Fevruarie de la ora 9 dimineata in Viena Hotel Gold[enes] Lamm" in [cartierul] Wieden, ajuns prost, umblat ceasuri intregi dupa cumparat bomboane si altele pentru cei din Bucuresti, si la ora 2, mort de oboseala, sosit la gara sa mananc. La ora 3 1/2 plecat din Viena, Samba la 11 Fevr. la ora 7 dimineata in Caransebes, unde unchiu-meu episcopul a fost induiosator de afabil si dragut cu mine, [mi-a dat] 300 de fiorini ca dar pentru Livia.
Dumineca .12 Fevr.[stil nou] 1882 [la] ora 7 plecat din Caransebes, ora 9 seara in Bucuresti, la al-de Kremnitz, unde intalnit pe Bothmer si doamna, Theodor Rosetti si doamna, Gane, Burghele, Slavici.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
continuare

[Julie 1882] Plecarea la Berlin... Sosirea mea la Berlin Dumineca 9 1/2 seara la 4/16 Julie 1882. Caldura mare.
Luni 5/17 Julie 1882, la 11,52, la pranz, am plecat la Londra, prin Calais, si Marti la ora5 1/2 dupa amiazazi am sosit in statiunea Victoria la Londra. Trecerea Canalului [Manecei] fara rau de mare. Nici timp pentru mai multa liniste si reflectiune nu era, fiindca Sp[encer] Wells scrisese lui Bardeleben, care-l intrebase, ca paraseste Londra la 24 Iulie si se inapoiaza abia la sfarsitul lui August.
La gara la Londra ne astepta o femeie, infirmiera, trimeasa de Sp. W[ells] sa ne primeasca, si ne-a condus la locuinta ce ne alesese el, Bryanston Street, 28, o mica strada paralela langa Oxford Street, aproape de Hyde Park, si nu departe de propria locuinta a lui Sp. Wells, Upper Grosvenor Street, 3.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Practicele, complectele carti indicatoare de trenuri ale fiecarei administratii de cai ferate, cu 2 pens, in fiecare luna o noua editie- Grant la Paris, rue Lafont[aine], 22.
Joi 10 Aug. /29 Iulie 1882. Socoteala casei pentru ultimele 10 zile plata 22 1/2lire (foarte mult) plecat cu trenul la 11,40, de la statiunea Victoria, la Eastbourne, unde am sosit la 1,39. Calatoria clasa I, cates trele biletele, 39 de shillingi. Bagajul il arunci fara chitanta si fara sa-l cantareasca, in vagonul de bagaje, te poti duce acolo sa umbli la el mereu in timpul calatoriei, it poti lua, daca vrei. Si nu ia nimeni pe al altuia.
In Eastbourne, la cel mai vechiu otel Anchor, cu minunata vedere spre mare, parada a marinei, ni s'a dat 3 camere, o frumoasa sitting-room ca 3 ferestre, iar alaturi o camera de dormit cu balcon, in catul I, si o mare bed- si sitting-room, cu 2 paturi, la catul al 2-lea., toate impreuna 14 shillingi pe zi. Foarte convenabil ca pręt.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Sambata 12 Aug. / 31 Julie 1882. Socoteala la otel, totului tot, vin s. a. m. d., plata Ł 4, 13 shill. Bun otelut. Plecat cu trasara la gara, am putut scoate bilete direct pana la Paris (dar cu pretul de la Londra, valabile 7 zile; de aceea ar fi fost mai avantajos, de oare ce si fara asta, revizia bagajelor [se va face] numai la Paris, sa fi luat bilete Inca la Londra, acum 3 zile, si apoi numai de la Lewes la Eastbourne si inapoi) pentru 3 persoane, clasa I, cu vapor Ł 5 fara 1 shilling.
Plecat cu trenul la 11,35, schimbat trenul la Pole[gate] si la Lewes pentru Newhaven si (cu 1/2 ora intarziere) sosit la Newhaven-Harbour abia dupe 1, indata pe vapor, acolo cabine (pentru 2 sau 3 persoane Inca 30 de shillingi), splendid& comoda, in orice privinta placuta calatorie pe mare, pornit la ora 1 3/4, zarit continentul dupe ora 6, Dieppe (intrarea in port frumoasa, interesanta prin vechime); la 7 1/4, imediat vama franceza cu practicele politienesti de nepriceput si cu insuportabile amanari tutelare pentru salles d’tattente s. a. m. d. La gara, restaurant aproape englezesc, dar prost, plecare mai departe spre Rouen la ora 8, cu trenul in intarziere (asteapta vaporul, mult sgomot de tren, suerat inutil, contrast cu Anglia, dar totusi calatorie placuta, sosire la Rouen la 9,25. Descins, dupa recomandarea din Baedeker, ca ,,mai modest", la Hotel de la Poste, odaite la etajul I la strada, [scunde] de ajungi cu mana la tavan; nici vorba de beafsteak; ceaiu si ceva puiu rece si ceva sunca, vin prost ; a doua zi 2 cafele (2 odaite 36 de franci totul foarte scump. Alta data, de tras la Hotel d'Angleterre, sau d'Albion, sau de Paris).
Dumineca 1/13 Aug. 1882. Ploaie. Cu trasura facut un ocol de 1/2 ora la Palais de Justice, Cathedra le, la extrem de fin lucrata biserica St. Maclon si la mareata St. Ouen, acum facuta vizibila din toate partile (cele mai frumoase monumente ale bogatei gotice franceze), la gara; plecarea la 8,35, sosirea la Paris la 11 1/2. Urita gara, tutelare.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

continuare

Joi 5/17 Aug. 1882. Cautat pe Grant in diferite rue Lafayette , gasit in sfarsit pe la ora 3 in Passy-Auteuil.
….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Pentru 1/2 minut [la] Fremie (sculptor, [statuea luij Stefan cel mare pentru Iasi),cea mai mare graba acasa, platit socoteala otelului 184 de franci, repede cu trasura la gara Lyonului, mancat in fuga la gara (prost), luat bilete clasa I direct la Geneva (a 75 de franci, aproximativ), dat 5 franci distribuitorului locurilor si acum ramasi singuri pana, la Geneva...., in sfarit la ora 7 seara plecare cu trenul, si pentru mine liniste dupa aceasta zi iarasi de atat de multa alergatura. Minunata calatorie noaptea, pana la 6 1/2 dimineata.
Vineri 6/18 August 1882. Sosind in Geneva pe timp frumos, primblare cu trasura pima la varsarea murdarei Arve, rece ca ghiata, in frumosul, albastrul, superbul Ron (morile din Peur" a lui Topffer), pentru 5 franci; timp mai malt decat destul pentru vapor, care trebuia sa plece la 8,54 la Ouchy-Lausanne, dar a pornit abia la 9 1/4. Frumos vapor... Vedere spre Mont Blanc, care se putea vedea, dar intunecat, nuoros. Sosire Ouchy la 12 1/2. Minunata vedere asupra Genevei si a malului de apus, dupa esirea din micul lac, dupa ultima jetee.
In Ouchy, de la splendidul Hotel Beaurivage, tren pneumatic la Lausanne, spre stanga de la vapor. (Multi copii mici pentru bagaj).
Cu trasura prin Lausanne, veche, frumoasa catedrala. Grand Pont (frumos viaduct), in 3/4 de ora, dar pretutindeni urcand mereu. La 1,23 cu trenul la Berna. Admirabila calatorie. Sa te asezi in dreapta. Vedere spre lac pana la Villeneuve-Fribourg. Sosire Berna la 4 1/2 (bilet direct la Interlaken. cl. I a 17 fr. 35 -cent.; mai bine insa de luat clasa a 2-a, fiind mai putin plin si tot asa de bine). In Berna ca trasura putin prin oras (de prisos), apoi insa la stanga, pe podul strimt, mare, cu foarte frumoasa vedere asupra Bernei si adancei vai a Aarului, spre Schanzli (1/4 de ora), unde cunoscuta perspectiva spre Berner Oberland (Jungfrau, Monch, Eiger, Finsteraarhorn s. a. m. d.)….. , indarat la gara (trasura pentru tot timpul numai 4 1/2 franci), de unde plecare cu trenul la Thun-Interlaken la 6,15. Splendid drum, din nenorocire era cam tarziu, intrarea in munfii inalti, asa de aproape sa-i prinzi cu mana, necurmata vedere asupra tuturor varfurilor si peretilor de neaua. Apoi 1 1/2 ora vapor pe lacul Thun, primblare foarte frumoasa, pentru noi aproape pierduta din cauza intunerecului, punctul cel mai frumos, cred, la Spiez. In sfarsit pe la 9 1/2, la Darlingen (cu intarziere) si catre 9 3/4 in Interlaken, cu scurta, frumoasa cale ferata (vagoane cu locuri pe terasele de sus). Toate omnibusurile la gara, sosire la Hotel Ritschard (unde 2 camere mai inainie telegrafiate), urcare cu ascensorul, 2 camere la etajul I, frumoase. Luat ceaiu, si la culcare.

continuare