Expeditiile mele

Intru si eu aici la galerii personale. In ultimii 3 ani am calatorit cu trenul cam 15.000 km, mai mult in deplasari de serviciu.

In weekenduri, mi-am gasit uneori timp sa intreprind expeditii-fulger, de relaxare, cu bicicleta si trenul (ceea ce imi veti permite sa numesc expeditii ciclisto-feroviare).

Asa este si povestea de fata. Intr-o frumoasa duminica de 5 iulie 2009 m-am suit, impreuna cu batranul fier pe 2 roti, in P 3001 si am pornit-o spre Sinaia, cu gandul sa urcam la Cota 1400.

Spre placuta mea surpriza, nu eram singurul biciclist in tren. Pana la Ploiesti s-au urcat si au coborat mai multi confrati pe 2 roti.









Deja campia a ramas in urma si, odata cu primele dealuri, apar si primele peisaje frumoase :







Asteptam (muuult, vreo 25 min) la cruce :





Au inceput sa apara si spinari de munti :



Am ajuns in Sinaia :





Avand in vedere ca pe drumul spre Cota 1400 se desfasura un raliu automobilistic, m-am reorientat rapid si am apucat-o spre cota 1000, pe drumul spre Moroieni :



Drumul urca serios inca din Sinaia (cartier Moroieni), rampa medie 4-5 % ; peisajele frumoase, aerul curat si linistea merita efortul :





Am ajuns la Cota 1000 (care coincide si cu granita judetelor PH si DB) dupa vreo ora de urcat :











Steeel is real . Ăsta e si greu, dar si-a facut treaba cu brio. Acum e deja pe post de bicla de oras cu o singura viteza (singlespeed), dar se simte bine si asa.



M-am intors in Sinaia, pentru ca aveam de luat P 3004 inapoi spre casa. Am surprins in trecere cateva imagini de cladiri emblematice ale orasului.

Biserica Sf. Ilie :



Primaria :



Si, bineinteles, Gara :



In timp ce lumea asteapta trenul, mai arunc o privire spre Bucegi :





Soseste R 347 de la Viena :



Dupa el a sosit la timp si P 3004, in care m-am urcat repejor si m-am intors acasa.

Calitatea pozelor nu-i grozava, fiind facute cu telefonul mobil (2 MP). Vremea excelenta mi-a fost insa de ajutor.

Am sa continui aceste reportaje, in speranta ca va plac. Anul 2010 l-am programat sa fie anul expeditiilor in locuri deosebite, astfel incat... va urma .

De la un timp mă bătea gândul să fac o tură (de fapt, mai multe, consecutive) prin orăşelele Transilvaniei care ascund biserici fortificate şi, împreună cu ele, un peisaj idilic, o fărâmă de istorie şi o doză bună de linişte.

Şi pentru ca trebuia făcut primul pas, l-am făcut ieri, duminică 18 aprilie, începând cu ţara Bârsei, aflata cea mai aproape de casă.

Se anunţase a zi frumoasă de primăvară în depresiunea Braşovului.

E 7 dimineata, bicla mă aşteaptă cuminte în curte.



E senin, dar bate un vânt taios. La 7.30 sunt deja în vagonul de biciclete al acceleratului 1745, care pleacă din Gara de Nord spre Braşov (si de aici spre Satu Mare). E ticsit – suntem 11 insi – 9 MTB-işti, 1 pe cursiera si eu cu Hibrida-Lolobrigida



Trenul ne duce încet pe Valea Prahovei :





Gara Campina :

- o rama Regiotrans pleaca spre Bucuresti (A 14022)



- un marfar GFR



Gara Breaza :



Lucrari :



Traversam Prahova pe un pod nou-nout :



Cruce cu P 3002 :



Sinaia :



Lumea coboară pe traseu în Ploieşti, Buşteni, Predeal. In vagonul de bicle (nr.5, de cate ori am fost cu el pana acu) situatia s-a mai relaxat



Predeal :



La Braşov ajung eu şi băiatul pe cursiera Fuji. El pleacă spre Cheia, eu iau calea Poienii (pentru că nu fususem incă pe aici cu bicicleta).









Constat că am luat în piept prima căţărare pe anul ăsta nepregătit. Asta e, mestec inainte pe 30/26. Primul popas, primul punct de belvedere asupra Braşovului. Se vede Piata Sfatului, iar aici in prim Plan, Turnul Cetatii.





Al doilea prilej de belvedere e deja sus, pe porţiunea plată dintre cele 2 urcări.



Bun, am ajuns la intersectia cu drumul spre Râşnov. Fac dreapta şi încep coborârea. E prima, cea scurtă. Ca nu cumva să mă relaxez prea devreme, urmează încă vreo 2-3 serpentine de urcare. Mă impulsionează vreo 3 câini, care îmi scot un pic sufletul. Scap de ei şi mă opresc. Ies în decor, pe iarbă. O pauză binemeritată.









După asta, urc şi culmea asta de deal şi îmi dau drumul la vale, pe serpentine. Coborârea e ameţitoare. Pentru prima dată îmi dau seama de diferenţa frânelor între cursiere şi MTB. În multe curbe, pe şosea e nisip cu pietricele fine. Se termină şi ajung în Râşnov. Rosenau în germană, oraşul este atestat documentar prima dată în 1331.

Privire înapoi spre coborâre…



E o duminică liniştită, doar câţiva oameni ieşiţi în centrul oraşului.







Întreb de Cetatea Ţărănească, mi se spune că-i închisă. Căutând ieşirea pe DN 73 spre Cristian, îmi arunc privirea înapoi şi o văd cum străjuieşte oraşul, din înalt. Cetatea este atestată prima dată în 1335. A fost construită ca adăpost pentru populaţia locală, în urma năvălirilor tătare sau turce din zonă.





Hai mai departe. Trec calea ferată ce leagă Braşovul de Zărneşti şi ajung în Cristian (în germană Neustadt, “oraşul nou”). Întreb de biserica fortificată, dar lumea se cam scarpină în cap. “E una pe acolo…”
Noroc că-i zăresc turla. E în direcţia Vulcanului, ceea ce-mi convine.







Din DN 73 se desprinde DJ 112 B spre Vulcan. Drumul este foarte bun (ca de altfel toate drumurile din zona). Aici încep un parcurs greu, pentru că vântul bate insistent dinspre vest (adică din faţă). Sunt 7 km în care parcă mă târăsc. Cât de mult poate să sape în psihicul ciclistului o astfel de vântoasă, la drum lung…

Mă opresc şi îmi zăresc de la distanţă obiectivele :

În stânga Vulcan :



În dreapta Codlea, sub umbra Măgurii Codlei :



Pe aici în plin câmp, spre stânga mea, ar trebui să se afle ruinele castrului roman Cumidava. Nu este semnalizat turistului în nici un fel si nici vreun drum nu pare să fie.

Ajung în final în Vulcan. Numele românesc provine dintr-o interpretare fonetică a celui german – Wolkendorf (“satul norilor”). Multă linişte şi arhitectură săsească tradiţională. Case frumoase, colorate în verde, roz, bleu şi portocaliu deschis. Biserica fortificată, ridicată în secolul XIII, este închisă şi mai puţin accesibilă, fotografic vorbind. Ceasul funcţionează.







Înainte să plec, privesc de-a lungul pârâului Vulcăniţa, care stăbate satul :

Spre sud (Zărneşti) :



Spre nord (Codlea) :



Îmi iau picioarele la spinare… ba nu, la pedale, şi apuc spre Codlea.
De data asta sunt 7 km în care zbor. De altfel Cristian, Vulcan, Codlea şi Ghimbav (în care trebuie să ajung mai incolo) sunt dispuse în colţurile unui pătrat cu latura de 7 km, după cum spune şi harta turei :

Route: Brasov - Poiana - Tara Barsei - Brasov | Bikemap.net

Probabil şi vântul mă ajută, dar mai ales falsul plat pe care alerg (600 m altitudine în Vulcan, 560 în Codlea).
Aşa că ajung foarte repede în Codlea.



Numele oraşului (Zeiden, în germană) este subiect de contradicţie, după cum se poate citi aici :

publicinfo.ro - Portal de Informatii Publice - Codlea

Caut centrul vechi, cu biserica fortificată. Întreb o mamă cu copila de mână. Mama nu prea ştie să răspundă, fetiţa însă da.

Ajung, cobor din şa, dau ocol la pas fortificaţiei. Pozez şi locul central de promenadă al locuitorilor Codlei.









Pe latura de vest a zidului – ce sa vezi domne, Trattoria del Zeiden. Iar dinăuntru razbătea muzica de petrecere. Denumirea mi s-a parut cel puţin hilară.



Ies in strada şi observ că lumea a urcat pantele Măgurii ca să şadă la soare. Doar a venit primăvara…

Am zabovit destul, plec spre Ghimbav. Trebuie sa am în vedere şi faptul că la 6 fără un sfert am tren înapoi spre Bucureşti.
La Ghimbav mă duce DN 1 (E68), pe care sunt puţine maşini. Chiar şi aşa, se merge tare, îmi iau câteva claxoane. Vântul este imprevizibil de data asta. O pală din stânga, una din dreapta. Una mă impinge cam periculos către interiorul drumului.

Trag pe dreapta să pozez râul care dă numele acestei regiuni : Bârsa. Cuvântul e de origine slavă şi înseamna iute, repede. Totuşi, ea curge lin pe sub şosea şi calea ferata ce o însoţeşte către Braşov.



Greu să scapi de firele astea din poze…

Se vede Ghimbav deja, sub cupola protectoare a Postăvarului. Oraşul situat de-a lungul pârâului Ghimbăşel îşi primise denumirea de la acesta din urmă : pârăul cu sălcii – Weidenbach.





2 străzi principale - Lungă şi Nouă – fac legătura cu centrul unde vreau şi eu să ajung.
Strabat şiruri cuminţi de case săseşti, la fel de frumos colorate.







Stema oraşului, pictată pe o astfel de casă :



Biserica fortificată se vede după colţ, în spatele Şcolii.



O ocolesc şi o fotografiez (inclusiv Bastionul Berzei, unde şi-au facut cuib aceste păsări) :








Ca o regulă generală – bisericile de aici sunt construite în secolul XIII şi au primit fortificaţii în secolul XIV, datorită invaziilor succesive (tătarii începând cu 1241, turcii pe la 1420 – informaţii de aici : cetatea taraneasca Ghimbav )

Câţiva locuitori au ieşit şi ei la soare în părculeţul din faţa Primăriei, aflată peste drum de cetate.



Am ajuns aici pe strada Nouă, mă întorc înspre DN 1 pe strada Lungă. Se pare că străzile lungi şi paralele sunt caracteristice organizării acestor aşezări.

Mă întorc în Braşov. Intru prin cartierul Bartolomeu, unde dau peste un monument despre care habar nu aveam – scrie aici că Biserica Bartolomeu e cel mai vechi monument medieval din Braşov, dar n-am văzut să fie promovată în vreun fel.



Şi ceasul ei merge la fix şi mă anunţă că sunt în grafic.



Biserica are o casa parohială foarte frumoasă (sau cred că asta este), cu faţada la strada Lungă.





În concluzie, vă invit în România. Chiar aveţi ce vedea, doar că trebuie să faceţi efortul de a căuta singuri frumuseţile, că multe din ele sunt ascunse, în timp ce promovarea vizează doar câteva obiective comerciale pe care tot românul le ştie deja. Restul…e mister.

P.S. În următoarea plimbare am să încerc să acopăr partea de nord-est a regiunii. Povestirea va fi tot aici. Cu bine !

Daca tot am dat o pedala pe tema asta, am zis s-o dau, fireste, si pe a doua.

Asa ca luni, în dimineata de 24 mai, zi libera de Rusalii, m-am înfiintat în Gara de Nord, la vagonul al Acceleratului 1745, prietenul ciclistilor.



Lume multa si buna se înghesuia aici: vreo 20 (!) de soselisti pregatiti sa urce pe Cheia.

Potera pentru Cheia coboara în Ploiesti.





Spatiul se umple cu 4 MTBuri, care vor coborî cu tot cu proprietari la Busteni, pentru o tura în Muntii Baiului.



La Brasov ajung la 11 si demarez la 11.15 catre partea de nord a tarii Bârsei. E cald si un vant de primavara sufla usor, asa ca pedalez în tricou.

Ies din oras pe strada 13 Decembrie si, dupa traversarea centurii, ajung în comuna Sânpetru (Petersberg). Este atestata documentar la 1240 (Mons Sancti Petri), iar actuala biserica fortificata a fost ridicata dupa navalirea turca de la 1432.





Asezarea arata; foarte chivernisit, probabil si interesul imobiliar crescut din ultima vreme asupra zonei si-a spus cuvântul.

Sanpetru este situat la poalele Dealului Lempes, mai exact la S-V de el. Parasind localitatea, iau drumul Bodului si trag cateva cadre cu latura vestica a dealului, despre care o sa vorbim ceva mai încolo.





Intrarea în Bod coincide cu o coborâre scurta si brusca care marcheaza intrarea în lunca Oltului, care face o bucla prin sudul muntilor Baraolt.





Bod este atestat documentar prima data la 1211, când au fost adusi aici sasi dintre Rin si Mosela. În urma navalirii tatare de la 1241 este complet ars, de unde si denumirea saseasca Brenndorf (satul ars).

După o succesiune de viraje dreapta-stânga, admir biserica situată lângă primărie (fortificaţia mai există doar parţial, căzând la cutremurul din 1802).



Nu ştiu cum, dar de aici o apuc aşaaa… după mi se pare mie. E o zi liniştită, lumea stă pe la porţi, eu merg fără grijă… şi văd o bornă kilometrică pe care scrie Zărneşti 36 km (!?).

Întreb o mamaie care sade la poarta, daca asta e drumul spre Feldioara. Da, maica, da sa faci dreapta la Podu Bârsi. Da, e clar, am luat-o spre Colonie, pe drumul care da în europeanul E60.

Ideea îmi e confirmata atât de catre un mos simpatic, pe o bicla din aia care sfideaza trecerea anilor, dar si de faptul ca traversez pârâul Ghimbasel.



Dupa asta ma îndrept catre intersectia cu drumul mare si cu râul de care se leaga denumirea acestei depresiuni : Bârsa, care curge învolburata pe sub podul mai sus pomenit.

Mai departe, să-i dăm bătaie, că drumul european care mă duce la Feldioara nu e prea circulat azi, deci mă simt în largul meu. Mă opresc să pozez de la distanţă orăşelul pe care saşii l-au numit Marienburg (sau Castrum Sancte Maria, în documentele latineşti, iar maghiarii Foldvar, cetatea de pământ).



Intrarea în Feldioara pe E60 se face printr-o scurtă (dar frumoasă) căţărare. Ca atare, dau un ocol şi o mai parcurg o dată. Timp în care un nor de ploaie răzleţ îşi face de cap pe deasupra vechiului burg transilvănean.



Mă învârt prin străzile in centru, până la biserica evanghelică. Nu e într-o stare prea fericită. Bălării năpădesc curtea, găuri mari îi muşcă din ziduri. Aici fost sediul principal al Ordinului Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei, în secolul XIII. La 100 de metri mai în spate înţeleg că sunt câteva ruine ale cetăţii fortificate. De lângă cetate porneşte un drumeag care m-ar scoate înapoi spre Bod, dar e acoperit cu pietriş mărunt.





Aşadar, ies din Feldioara pe la nord, urmând sa parcurg o buclă înapoi. Ieşirea se face printr-o coborâre. De altfel (după cum am şi constatat), oraşul e aşezat pe o colină care domină această parte a ţării Bârsei. În coborâre depăşesc un scuterist (deşi n-aveam mai mult de 50 la oră). Era în linia dreaptă de dinaintea curbei din imagine.



La limita de nord a aşezării pasc liniştiţi 2 cai frumoşi.



La câţiva paşi de ei trece calea ferată ce leagă Braşovul de Sighişoara.





Iar la o aruncătură de băţ curge maiestuos Oltul.





Aici trec din judeţul Braşov în Covasna. Drumul valonat mă duce prin satul Hăghig, văzut aici la trecerea peste calea ferată.



Din Hăghig, şoseaua proaspăt cârpită mai trece prin Araci, un sat bine în care "comunitarii" sunt bine reprezentaţi. Sunt întrebat, în trecere, dacă nu cumva mi-e frig. Ia uite domne, şi eu care credeam că o să m-anunţe că mi se-nvârte roata )

Adevărul e că se-nvârte, şi trec înapoi Oltul, în Braşov.

Lumea a ieşit la picnic pe malul râului.



Dar decât să şedem în neştire pe pătură, mai bine învârtim pedalierul. Angrenajul fâşâie rotund şi mă îndrept înapoi către Bod.

Fac cunoştinţă cu Tania, care molfăie liniştită niscaiva iarbă în faţa porţii.



Mă sui şi eu pe calul meu cu 2 roţi şi fac stânga spre Hărman.

Drumul şerpuieşte pe latura de nord-est a dealului Lempeş.



Acesta este un ecosistem mai deosebit, declarat rezervaţie naturală, după cum citim aici :

[URL="http://www.primaria-harman.ro/rezervatii.php"]http://www.primaria-harman.ro/rezervatii.php[/URL]

Totuşi, fumul de la grătare şi un oarecare zvon de manele îşi fac simţită prezenţa.



Ajung la cea mai bine păstrată biserică fortificată din zonă, la Hărman. Are statut de muzeu şi este singura pentru a cărei vizitare se percepe o taxă.



Construcţia e impresionantă, biserica fiind înconjurată de o fortificaţie cu 6 bastioane.



Fac o pauză, după care îi dau ocol la pas.







Şi pe aici e linişte deplină, doar unul sau doi biciclişti mai străbat strada agale.



Încalec iar şi decid să renunţ la drumul către Prejmer. O să ajung şi acolo odată şi odată. Asta pentru că acum am altă idee. Am chef să urc dealul Lempeş. Pe jos, dar braţ la braţ cu bicicleta.

Apuc drumul spre Sânpetru, aflat pe latura sudică a dealului. Acesta nu e altceva decât prelungire a munţilor Baraolt, la sud de albia Oltului.



Este şi un loc foarte apreciat de parapantişti. Acum n-am văzut nici unul.

Urcând însă pantele dealului, pe o poteca dintre 2 case...



...am văzut biciclişti. Copiii pe care-i vedeţi se „dădeau” la vale pe troacele lor, până când unul a făcut o tumbă prin aer şi s-au gândit să se retragă spre casa.





Adică spre satul Sânpetru, care se dezvăluie atât de frumos de pe această înălţime.





Pozez nişte flori, ascult greierii şi păsările.





Mă aflu chiar pe versantul sudic al dealului, unde se găsesc diverse specii botanice care sunt ocrotite. Poate cea mai importantă este Ruscuţa primăvaratică (dediţelul galben, Adonis vernalis), care e şi plantă medicinală (http://www.eplante.ro/plante-a-z/ruscuta-primavaratica-deditei-galbeni-Adonis-vernalis.html).

Pozez şi biserica evanghelică din Sânpetru, printre 2 arbori pitici specifici rezervaţiei.



Caut să descopăr o potecă pe unde să putem coborî lin. Până una-alta, urcăm.



Bicicleta e consternată : adicătelea, cum vine asta, pe unde o port după mine? Pe iarbă? Pe pământ? Dar asta e, mie mi-a plăcut întotdeauna să merg pe munte cu piciorul.



Ceea ce am şi făcut. Am gasit şi o panta rezonabilă de coborât (mă rog, avea vreo 30%, dar am coborât pe lateral).





Harta micii bucle de azi o avem aici :

[URL="http://www.bikemap.net/route/454194#lt=45.74882&ln=25.63299&z=11&t=1"]http://www.bikemap.net/route/454194#lt=45.74882&ln=25.63299&z=11&t=1[/URL]

De aici m-am întors fain-frumos spre Braşov. În gara m-am reîntâlnit cu câţiva dintre temerarii care trecuseră de Cheia, în ciuda ploii torenţiale. Cu ei m-am şi reîntors acasa cu trenul, nu înainte de a asista la o răpăială scurtă, „de vară”, pe peronul gării.



De asemenea, biciclarii MTBisti de dimineaţă ni s-au alăturat şi ei pe traseu, evident plini de noroiul în care lor le place să se dea.

Cu speranţa că nu v-a plictisit istoria de faţă, vă mai invit încă o dată să descoperiţi frumuseţile României, cu trenul si pe 2 roţi.

Comana 17 aprilie 2011

Felicitari pentru expeditiile din Tara Barsei, chiar ai reusit sa surprinzi poate cele mai frumoase locuri din aceasta zona. Am savurat cu mare placere pozele de calitate, dublate de informatiile de natura istorica. Reportaje sunt excelente!

Daca mai ai (sau iti faci) drum prin zona, as recomanda drumul care leaga Zarnesti de Sercaia: DN 73A, 44 de kilometri, cu cateva urcusuri si coborasuri: peisajul este deosebit, si desi este drum national, nu este foarte circulat. Avantajul ar fi ca atat in Zarnesti cat si in Sercaia este cale ferata cu leagatura spre Brasov/Bucuresti. In trenul Brasov-Zarnesti in mod normal poti sa iei bicicleta cu tine (Regiotrans), dar de la Sercaia este poate un pic mai complicat. Este si pe-acolo un personal Regiotrans (Sibiu-Brasov), sau eventual mergi pana in Fagaras (pe DJ104A, si apoi DJ104B), de unde poti sa te intorci cu A1734 (ramura la A1746 in zilele de weekend) sau A1622 direct in Bucuresti. Problema ar fi ca vagonul de biciclete circula doar din Brasov... Sau poate ar fi mai judicios sa faci drumul in sens invers: sa mergi cu A1745 respectiv ramura A1733 pana in Fagaras, iar asa esti mai putin dependent de orarul trenurilor, pentru ca din Zarnesti spre Brasov si din Brasov spre Bucuresti sunt mai multe trenuri (desi nu toate cu vagon de biciclete)

Si revenind la biciclete, tocmai am testat pentru prima data programul "student o bike" din Brasov: pe scurt, doar cu buletinul si legitimatia de student poti sa inchiriezi pe gratis o bicicleta timp de o zi (pana la sfarsitul programului). Iar de curand, tot in Brasov, exista ceva asemanator si pentru "ne-studenti", adica pentru toata lumea: de langa Primaria din Brasov, se poate inchiria o bicicleta pe gratis timp de 2 ore (tip "bike-sharing"), ca si in multe alte orase mai mari din Europa.

Drumuri bune pe 2 roti si pe calea ferata!

Culmea e ca, in drumul meu de anul asta catre Trasfagarasan, am abordat exact traseul prin Pasul Poiana Marului (Zarnesti - Sercaia), propus mai sus.

Ca in fiecare an, in ultimul wekend din iulie este programata intalnirea "ciclistilor.ro" pe Trans. Pentru 2011, m-am decis saincerc escaladarea pe partea de nord, din judetul Sibiu.

Pe 28 iulie, in jurul orelor 9.00 coboram in Predeal din A 1745 impreuna cu Laurentiu si luam drumul Rasnovului.





Inainte de Zarnesti trecem calea ferata, nu inainte ca automotorul RT sa opreasca in statie :



In Zarnesti o mica pauza, apoi am inceput urcare spre Poiana Marului - o incantare, pe un drum putin frecventat de masini.



Am iesit repede in Transilvania, la Sinca Noua.



Odata cu iesirea in DN1, la Mandra, ne-a intampinat un vant din fata puternic si incapatinat, iar inainte de intrarea in Voila, si o ploaie sanatoasa.
Ne-am adapostit la Hanul Arcasului si am luat o decizie rapida - ne-am indreptat spre gara, de unde cu P 2103 - o rama Desiro - am debarcat in Cartisoara, la poalele Transfagarasanului.

In Cartisoara ne-am cazat la o pensiune si am facut o recunoastere in tabara ciclistilor, care infruntasera codurile galbene de ploi intinzand corturile sub cerul gri.

Dupa ce gazdele noastre ne-au ospatat, am adormit tun in vederea urcarii ce ne astepta a doua zi.

Dimineata ne-am pregatit, am spus la revedere si ne-am indreptat catre locul de intalnire. 2 biciclete gata de ascensiune :



Era lume luminata, vreo 400 de oameni care imparaseau aceeasi pasiune pe 2 roti







In timp ce urc spre Balea Cascada, norii revin si ceata coboara peste Marele Drum :





Iata o familie intreaga venita sa urce Transul pe 2 roti :



Si iata si un biciclist "orizontal". Catararea nu cred ca avantajeaza aceste bicle :



Am ajuns la Balea Cascada :



Aici am gresit tactica si mi-am prelungit sederea, la o ciorba. Ca atare cand am iesit deja picura, iar ceasul arata ora 14.
Cum la 18.05 aveam in plan sa iau A 1622 din Ucea spre casa, am decis sa cobor. Am incasat in cap cea mai mare cantitate de apa vreodata. Ploaia torentiala s-a oprit de-abia in Cartisoara.

Desi un pic extrema, experienta va fi (sper) o buna invatatura de minte pentru turele urmatoare. Urmatorul drum pe Trans va avea alocate 3 zile, asta e sigur

Inchei cu o ultima imagine asupra Muntilor Fagaras, din acceleratul care m-a preluat apoi din Ucea spre casa. Nu inainte de o noua aversa de ploaie . Aviz amatorilor : drumul care leaga DN1 de gara Ucea arata ca dupa bombardament! Ploaia care cadea voiniceste a sporit impresia "infernala" pe care drumul mi-a oferit-o.



Harta turei este aici : Trans 2011

Alte imagini aveti aici : galerie

Si nu uitati : explorati frumusetile (mai mult sau mai putin ascunse) ale Romaniei pe drum de fier si 2 roti ! Satisfactiile sunt pe masura !

La vreo 60 km de Bucuresti se afla, nestiuta aproape de nimeni, cea mai mare rezervatie de zimbri din Romania - “Neagra”, pe teritoriul comunei Bucsani.

Am descoperit-o intamplator, pe cand scormoneam intr-o seara Google Maps, dupa un obicei mai vechi.

Zimbrul european (Bison bonasus), vechi simbol al Carpatilor, a fost declarat specie pe cale de disparitie in 1996.

In Romania exista astazi 4 rezervatii de zimbri : Hateg, Vama Buzaului, Neamt si Neagra-Bucsani. Acestea fiind spuse si avand una dintre ele la o aruncatura de bat de Bucuresti, am hotarat sa merg intr-acolo, ca sa vad ceea ce nu mai vazusem niciodata pana acum.

Ca sa evit soselele aglomerate, m-am suit in acceleratul 1791 spre Targoviste si am coborat in gara Titu.



Drumul judetean 701 trece prin Branistea si este recent asfaltat (impecabil) pana la Dobra. Este si destul de putin circulat.

La Moara Noua am traversat Dambovita, care aici curge limpede si cu susur discret.



Trec prin sate cu nume unul si unul, precum Bolovani si Cornatelu. La Dobra fac stanga. In locul asfaltului ca-n palma, incepe unul denivelat, de parca avem roti octogonale.

Imediat dupa iesirea din Dobra, pe dreapta, traversez Ialomita pe un pod nou, care este vizibil pe hartile prin satelit, dar nu este inca mapat. Ialomita, de asemenea curata si limpede, nu prea are apa, dar satenii inca pot sa aduca aici cireada de vite la adapat.



“Distractia”se termina, pentru ca din satul Marcesti drumul devine execrabil. Din fericire e pustiu. Dupa cativa km de slalom printre gropi, intram in satul Ratoaia al comunei Bucsani si trebuie sa facem dreapta. Drumul ne conduce catre dealul impadurit ce ascunde rezervatia.



Nu veti gasi niciunde vreun indicator despre rezervatie. Eu mi-am conturat traseul pe baza hartilor si a informatiilor de pe net, scrise de putinii vizitatori in timp.

Se termina asfaltul si intru pe un forestier care strabate padurea.



Vreau sa remarc in mod special LINISTEA ABSOLUTA care te inconjoara. Din cand in cand, poate, vreun zgomot al animalelor mici ale padurii, sau ghindele cazute din numerosii stejari care vegheaza in jur. Dar atat.



Drumul e pamant batatorit cu pietre, poate ceva mai multe, dar ciclocrossul se descurca fara probleme. La fel si subsemnatul.

Ajungem la un spatiu ingradit, unde continuam inainte. Apoi, la o intersectie in T, la dreapta.

Si gata, am ajuns. Ma intampina un catel care se prinde imediat ca eu si bicicleta verde suntem prieteni ai naturii. Altfel nu tineam musai sa ajungem pana aici. Apare si ingrijitorul care ma invita in tarc. Rezervatia e un imens tarc de 180 ha, care adaposteste in prezent 39 de zimbri (din care 5 pui “proaspeti”).

Norocul imi surade , vreo 3 sunt in preajma (isi fac siesta dupa masa), asa ca ii admir in toata splendoarea.







Restul sunt prin padure, umbla in “semilibertate”. Ingrijitorul, un tanar localnic, imi povesteste despre activitatea lui – in fiecare dimineata da turul gardului imprejmuitor, de 1.5 km, pe jos, pentru verificare. Un zimbru are nevoie de un “spatiu personal”de 5 ha. Traieste in medie 25 de ani si ajunge la o tona (masculul matur).

Prin infiintarea rezervatiei s-a reusit aclimatizarea sa la campie, intr-un spatiu suficient de larg spre a ii oferi un grad mare de confort.

Am stat vreo ora la taclale. Din cand in cand, pur si simplu taceam, admiram animalele si ascultam...linistea. Apoi am luat-o plin de un avant “special”inapoi prin padure.

La intrarea din satul Ratoaia se afla un stejar batran si gros, unde am facut un popas. O bicicleta multumita, dar si albita de praf



Si inca un instantaneu cu Dambovita, pe malul careia se adunasera oameni la pescuit, intr-o dupa amiaza frumoasa de duminica, toamna tarziu...



M-am intors acasa cu A 1894, tot din Titu (tren care a avut vreo 10 min intarziere).

Alte informatii despre rezervatie, aici :
http://www.bucsani.ro/bucsani-zimbr%C4%83ria-neagra-buc%C5%9Fani-204.html

Restul de poze - https://picasaweb.google.com/117379308490232544527/RezervatiaDeZimbriNeagra02OCT2011?pli=1#

Harta - http://www.bikemap.net/route/1257372

Pe 5 iulie 2012 am fost la Sibiu, cu ocazia concursului de ciclism pe sosea "King of the Mountain". E vorba de o catarare din Rasinari spre Paltinis. Nu insist asupra concursului, eu fiind un turist dornic doar din când în când să se autodepăşească pe plan sportiv. Căţărarea spre Păltiniş şi coborârea aferentă rămân oricum o provocare specială şi un peisaj deosebit.

La întoarcere am renunţat la ideea unui tren din Sibiu, si am pornit să arunc o privire in zona Mărginimii Sibiului. A fost o plimbare aleasă “la inspiraţie”, fără să-mi propun o ţintă precisă şi fără să ştiu în ce tren am să sar pentru a ajunge acasă la sfârşitul zilei.

Pe 4 iulie, IR1621 trecea pe la poalele Făgăraşilor, în drum spre Ucea. Am dormit peste noapte la Cartisoara.



A doua zi, pentru încălzire, am plecat împreuna cu 2 colegi de pedală spre Răşinari (via DN1). Eu am intrat în Sibiu pentru un prânz la o terasă în Piaţa Mare. Se pregătea startul în Turul Ciclist al Sibiului.



În drum spre Răşinari, pe Calea Dumbrăvii, am întâlnit faimosul tramvai (acum doar un vagon de lucru). Circulă din 1948, acum e anulat pentru lucrări de refacere a liniei şi mutarea depoului în Răşinari, dar va reveni la viaţă pe relatia Răşinari – Zoo.



Satul care ni l-a oferit la 1 aprilie 1881 pe poetul Octavian Goga (născut în uliţa Popilor nr. 778) dormea sub canícula amiezii.



Undeva sus, ascuns de munte şi păduri, se află Păltinişul



A doua zi dimineaţă, concursul fiind încheiat cu bine, am pornit-o uşurel spe Cisnădioara. Drumul spre sat se desprinde din calea Dumbrăvii, peste Dealul Cucului. Pe căţărare am fost depăşit de Eduard Novak (campionul olimpic a paraciclism) şi echipa sa, aflaţi la antrenament.





Am oprit un minut în centru, unde câţiva străini se relaxau la o terasă. Cisnădioara este atestată documentar la 1223 şi deţine, în interiorul bisericii evanghelice, cea mai veche orgă cu tuburi funcţională din Transilvania (1723).



Cel mai reprezentativ monument al Cisnădioarei este biserica fortificată (bazilica în stil romanic), construită între 1162 şi 1223 pe vărful dealului Sf. Mihail (de unde şi numele satului).
 


De aici am coborât în Cisnădie (Heltau 1323) care m-a întâmpinat cu primul turn cu ceas din Transilvania (1425), dar şi cu indicatorul spre Sadu, urmatoarea destinaţie.




Urc şi cobor un nou deal împădurit spre Sadu (Sodenbach – pârâul dintre pajişti). Peste tot linişte – e ora amiezii. Aici s-a născut la 1692 Ioan Micu, mult mai bine cunoscut sub numele de Inocenţiu Micu-Klein.



Mai arunc o privire înapoi spre Măgura Cisnădiei (Gőtzenberg), cea de grele încercări dătătoare (pentru mine mai mult pe coborâre, decât pe urcare).



În Tălmaciu am oprit la un magazín mixt pentru refacerea proviziei de apă, apoi am parcurs cât mai repede scurta porţiune de drum naţional, în vâjâitul tirurilor.
Am cotit la stânga pe DJ 105G, spre Racoviţa. O turmă de vaci paşte în tihnă pe malul Cibinului.



Inchei asa cum am început, cu munţii Făgăraş ca fundal în spatele podurilor feroviare de la Podu Olt.



Harta plimbarii este aici

Calitatea drumurilor a fost mereu buna, nici o problema pentru rotile de sosea.

În cele ce au urmat am luat un regio prins în halta Mârşa, spre Braşov şi apoi IR 1746 spre Bucureşti. Am scris aceste rânduri pentru că Mărginimea e o bucată frumoasă de România, mai puţin prezentată pe forum prin ochelari de turist. În speranţa că voi avea ocazia să parcurg şi partea dintre Poplaca şi Dobra în viitorul apropiat, vă urez drumuri frumoase şi să ajungeţi acasă cu bine!

Catararile sunt o provocare aparte in ciclism. Uneori le cauti pentru ca vrei tu provocarea, alteori iti apar in drum si trebuie sa le treci, daca vrei sa cunosti ce e dincolo de creasta dealului.

Asadar, stind ca voi gasi acolo niste urcari abrupte, dar si relaxarea muntelui, am pornit-o cu noaptea in cap spre comuna Sotrile din judetul Prahova. Se intampla in iunie 2010.

P3001 m-a depus in Campina la 7.45. Si aici sunt oarece lucruri de vazut.

Una este casa memoriala Nicolae Grigorescu.



Altul este castelul construit pentru poeta Iulia Hasdeu.



Din Campina, dupa ceva invarteala, am aflat drumul spre Voila, cartier al Campinei cunoscut mai mult pentru spitalul de psihiatrie "claustrat" undeva deasupra orasului.

Se urca abrupt, printr-o padure unde uiti de spatiu si timp.



Dar urcarea adevarata incepe dupa ce trec de spital. Drumul e bun, cu mici exceptii (datorate ploilor ). Ceata invaluie copacii si drumul, contribuind la mister. La fel si zgomotele padurii (de altfel sigurele care se aud, in afara de ritmul precipitat al respiratiei)





In fine, ajung in Sotrile. Semne prietenoase ma intampina . Urcarea continua, evident



Traficul e aproape zero (cate un taxi, cate un microbuz de calatori). Cativa oameni pierduti prin ceata. Un domn m-a oprit sa-mi spuna ce frumos ar fi sa venim mai multi sa facem o cursa pe serpentine !!

Si casele se ascund bine in spatele aburului dens.



Cativa cai pasc si ei linistit undeva intre satele comunei.



Un manz pleaca de langa maica-sa si vine usor catre mine. Sta sa-l mangai pe crestet. Miroase bicla... n-a mai vazut un cal ca asta... albastru... hmmm.



O alunecare de teren. Singura care a reusit sa rupa drumul.



Semnalul de coborare e dat de aparitia turlei bisericii (intrebasem un satean).



... dar si de indicatorul pe care scrie Valea Fiarelor

Urmeaza 4 km de coborare "ca-n filme", pe asfalt de cea mai buna calitate. Este probabil unul dintre cele mai abrupte drumuri asfaltate din Romania (daca nu cumva cel mai cel).





Jos fac stanga si imediat vad o parte din barajul Paltinu, spre care ma indrept.



Mai parcurg cateva serpentine frumoase si sunt sus. De aici firul apei, adica Doftana, este incadrat de Muntii Baiului (la vest) si Muntii Grohotisului (la est).



O pauza binemeritata. Pentru prima data de azi dimineata, apare si soarele, se mai incalzeste.

Dupa pauza, ne amuzam din nou cu o coborare. Pastrez drumul spre Campina, Sotrilele raman in urma.



La un moment dat, ininte de Brebu, Doftana trece prin cheile Brebului, sapate intre doua creste de piatra.



Inainte de Campina, trec podul spre Doftana.



Fosta inchisoare se afla inca aici, in parasire. A fost scurta vreme muzeu, dar nu a fost rentabil si s-a inchis.

Mai fac un pas catre Telega (desigur, tot urcand vartos, cum altfel). Aici inteleg ca sunt niste bai, plaja, chestii. Dar patrupedele si velocipedele au accesul interzis. Trag o poza si gata.



Daca tot s-a facut vreme buna, in Telega lumea a iesit la balta sa prinda peste.



Va salut !

PS:

harta

alte poze : http://picasaweb.google.com/razvandansilion/20100619Sotrile#]aici

Pe 21 aprilie am fost impreuna cu grupul de prieteni biciclisti intr-o zona foarte frumoasa a Campiei Romane, pe care n-o mai batusem pana acum:



Am incarcat bicicletele pe masina si am intrat pe traseu la Ghimpati.

Am avut un total de 92 km, (40 km offroad), dintre care superb a fost drumul pe malul estic al Baltii Albele, inainte de intrarea in Naipu (cum vii pe drumul de pamant dinspre Schitu).


Astfel se ajunge peste camp in satul Petru Rares. Lume civilizata la porti, ne-au dat ziua buna si le-am intors salutul.


De aici tot offroad, pe sub poala padurii, pana in Valea Bujorului. 2 caprioare ne-au traversat calea, dar au fost mai sprintene decat camera foto. A urmat asfaltul DJ505 pana in Chiriacu si Izvoarele.


De aici a inceput un drum de angajament psihologic pana in gara Chiriacu, cladire de la anul 1911 (pastrand si tablita originala cu numele).


Am continuat pe DJ503, paralel cu calea ferata Videle-Giurgiu. Asfaltul spart de pana la gara si pamantul cu multe pietre de dupa gara a nascut o stare speciala de asteptare.
Lumea a inceput sa se incrunte: mai e mult pana la mult dorita carciuma?
Asa aratau, desi au mutrele alea vesele erau in stare sa ma manance daca nu se implinea proorocirea ca vom ajunge la han la km 65 al turei :


Din fericire, calculul era bun !
Pe coborarea spre lunca Dunarii, de langa satul Ghizdaru, am admirat un marfar:


Coborarea ne-a adus in satul Balanu, cu biserica sa construita intre 1898-1900.


Dupa care am ocolit padurea Balanoaia pe la sud si am pus cap-compas spre nord pe DN5B, catre han. Am tras pe urcare, cu friptura si berea mereu in minte .
Am ajuns, a fost greut dar a meritat. Ne-am savurat friptanele, berile (iar eu si o cafea buna) .


Am mai admirat nitel peisajul de transhumanta...


...apoi am luat-o la trap spre Ghimpati, in pluton, cat mai compact posibil, ca incepuse sa bata vant din fata si mai aveam o catarare la Schitu.


O zona foarte frumoasa pe care va invit s-o explorati, mai ales drumurile de pamant de pe malul lacurilor si din paduri merita toate eforturile!

Restul pozelor : aici

1 mai 2013. Ora 9.15, ajung la statia de metrou Berceni unde inca nu era prezent nimeni. Au inceput sa curga insa unul dupa altul toti colegii biciclari, doritori sa sarbatorim muncitoreste intai maiul. In total 9 insi.
 
Intai am dus constant un 20 la ora relaxat pana in Varasti.
Primele peisaje de primavara ni s-au dezvaluit in trecere pe langa balta Berceni :

 
La Dobreni am continuat inainte, in acelasi ritm care ne-a conservat energia pentru partea finala, caniculara, a plimbarii.
In satul omonim al comunei Herasti ne-am ascuns in curtea unui magazin satesc, pentru a reumple bidoanele si a mai discuta pe obisnuitele teme biciclistice.

 

 
Odata incheiata pauza, instalat in apropierea podului peste Arges, i-am imortalizat cum se napusteau cu entuziasm, vointa, disperare, sete de victorie pe prima rampa a zilei.
S-a detasat Sorin, profitand de lipsa de reactie si surpriza tuturor :

 

 
Dupa care terenul a inceput sa devina unduit in Hotarele si Isvoarele, anuntand dealurile ce aveau sa vina in Teiusu si Mironesti.
Si au venit, intai sub forma catararii pe asfalt de la Teiusu, care ne-a urcat de la 40 la 80 m altitudine si ne-a invitat sa admiram panorama in directia Argesului si a Bucurestiului:

 
Apoi a urmat piatra de incercare a traseului, o succesiune de coborare-urcare-coborare pe pamant uscat, unde nimeni n-a ramas dator; catararea pe pamant pietros si uscat este o provocare pentru orice pasionat MTB si ecred ca e si motivul pentru care aceasta portiunea a DJ411 ramane inca neasfaltata, frecventata doar de tractoare, TAF-uri ... si MTB-uri :

 
Ne-am continuat periplul catre Comana, si n-am rezistat sa admiram lanurile galbene de rapita ce ne inconjurau din ambele parti. Ne-am oprit la umbra unui arbore, evident, ca sa neutralizam cate ceva din din cele 35 de grade pe care Soarele le-a aruncat asupra noastra azi:

 
Drumul judetean 411 devine impecabil asfaltat in cele ce urmeaza, dupa intersectia cu DJ412 (spre Prundu). Ne bucuram, toata soseaua e a noastra

 
In final, am ajuns la han, unde nu doar soarele ardea, ci si preturile (1 mic mai scump decat o bere!). Asta e, ne-am descurcat si asa, dar al'dat nu mai venim la scorurile alea.

 
Intoarcerea a fost la inceput mai grea, cel putin pentru subsemnatul, care suferea de diverse amorteli la extremitati. S-au rezolvat dupa un popas la magazinul satesc din Varlaam, la care s-a adaugat rotirea ghidonului spre anterior, la troaca personala. Ne-am intors prin Adunati - 1 Decembrie - Jilava in ritm alert, in forma fizica buna dupa cei 100 km ai zilei.
 
Va doresc o zi placuta si va invit sa vedeti si restul galeriei de poze