Artă feroviară - literatură, vizuală, muzică.

Am deschis acest topic pentru a promova arta cu tematică feroviară, fie că vorbim despre literatură, pictură, modelism sau muzică!

Pentru început, voi prezenta pe scurt cartea lui Michel Butor, Renunțarea, o operă pe care o recomand oricui, nu doar pasionaților de trenuri. Romanul, parte a curentului nouveau roman, este pur experimental atât prin subiectul abordat, cât și prin modul ciudat de narare, aceasta fiind făcută la persoana a II-a. Începutul romanului surprinde personajul în timp ce se chinuie să deschidă ușa șubredă a unui compartiment de clasa a III-a, din trenul internațional Paris - Roma. Este descrisă mai apoi plecarea, cât și ieșirea din suburbiile pariziene și începutul drumului. Protagonistul este în căutarea amantei sale, Cecilia, pe care o cunoscuse în timpul unor călătorii de afaceri în Roma. Zguduiala, aglomerația din clasa a III-a sunt în puternic contrast cu liniștea de care avea parte în dormitorul de clasa I, asigurat de compania la care lucra. Trenul oprește, accelerează, trece prin păduri și câmpii marcate de culorile unui noiembrie incipient, și, odată cu deplasarea spre Roma, crește în intensitate și drama personajului, aflat practic în căutarea unei renașteri prin noua sa dragoste.

Lăsarea nopții constituie un alt prilej de meditație, fiind prezentate evenimente din trecutul său cu amanta sa, dar și din viața sa familială, toate sub semnul lămpii albastre de veghe din compartimentul auster. Se deschid uși doar spre trecut, și, încet, odată cu trecerea graniței, personajul începe să se îndoiască de adevărata menire a călătoriei. Legănat de trenul care schimbase locomotiva, trezit de controlorii care se tot schimbau, odată cu regiunile, protagonistul ajunge între somn și trezie, o stare descrisă exemplar într-un amestec de suprarealism interbelic cu analiza psihologică postbelică. Călătorii sunt deformați de umbrele luminii de veghe, fiecare mișcare a trenului rezonează în sufletul eroului, care se trezește într-un cortegiu al vechilor împărați al Romei, judecătorii săi care-i întind pocalul cu otravă. Reveria și visul sunt întrerupte de plecarea prea bruscă din vreo stație, de ciocănitul sec al nașului, sau de căldura prea intensă din compartiment. Deși chipurile împăraților se amestecă cu frânturi din amintirile strânse în călătoriile de afaceri, lumina albastră, difuză contrastând cu cea caldă din dormitorul acoperit cu catifea din trecut, visul lucid este conturat cu deosebită atenție. Se poate considera că trăirile personajului sunt în concordanță cu deplasarea trenului, iar renunțarea sa odată cu sosirea la destinație simbolizează atât sfârșitul unei călătorii, cât și pe cel al oricărei speranțe de a retrăi tinerețea.

În final, romanul are un sfârșit deschis, și iese în evidență prin faptul că nu deschide nicio cale spre viitor, acesta întorcându-se permanent în trecut.

Ei, și-acum vă aștept pe voi cu exemple!

Altii fac de-astea, si eu ma fac de ras cu 060DA neterminat in mediul virtual

Ce tare e, damn it. A muncit ceva sa o faca.
Cat despre tine, spor la treaba, ti-o iesi candva.