|
| M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] | |
| | Autor | Mesaj |
---|
mishu88 V.I.P Member
Numarul mesajelor : 1019 Varsta : 36 Localizare : Fălticeni, jud. Suceava Reputatie : 6955 Data de inscriere : 12/02/2009
| Subiect: M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] Lun Iun 24, 2013 8:02 pm | |
| Un delfin pe Valea Prahovei20 iunie 2009 -=- Excursie FeRoviaRă Câmpina – Predeal – BrașovVă mai aduceți aminte când ați citit ”Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, unde Ștefan Gheorghidiu participa la fortificarea văii Prahovei, între Bușteni și Predeal? În timpul lecturii, îmi notam pe o hartă imprimată tot drumul său de soldat. Iar acolo am identificat și calea ferată Comarnic – Predeal, îmi ziceam: ”Tare frumos trebuie să fie pe aici!”. Pentru prima dată, am văzut și am mers pe această linie în 2008. Era iarnă, nu puteai scoate capul pe geam, admirai totul din tren.
Ei bine, a venit și vara lui 2009, când, mi-am luat rucsacul în spinare și am pornit pe Valea Prahovei până la Brașov, cu Trenul Accelerat 1745, București Nord – Satu Mare. Am făcut peste 150 de fotografii pe care vi le arăt într-un reportaj dedicat numai și numai liniei magistrale Câmpina – Predeal – Brașov. Aceste imagini surprind atât peisajele de deal și de munte specifice Văii Prahovei, dar și stadiul lucrărilor de modernizare a acestei căi ferate, incluse în Coridorul IV Pan-European.
Așadar, dragi cititori, vă invit în continuare la un cocktail fotografic cu restricții de viteze, cu poduri vechi, pârâuri în cascadă și mulți kilometri de linie electrificată pe care circulă, zi de zi, zeci de trenuri, urcând de la Câmpina (435 m) la Predeal (1040 m).Între Breaza și Comarnic Trenul colorat accelerat ieșind din stația Azuga Locomotive ale GFR la Predeal08:50Între București și Câmpina am dormitat în vagonul 20-59 cu banchete clasice, dar după kilometrul 92 (distanța dintre București și Câmpina) am trecut pe coridor și am stat până la Brașov cu aparatul de fotografiat pe geam. Am admirat tot ce se putea vedea la orizont, am respirat aer curat de munte și m-am minunat la vederea întregului șirag de vagoane care se unduiau – artistic, ai zice – în curbele mai largi sau mai strânse de pe traseu. În apropiere de halta BreazaUn pod vechi peste râul Prahova între Breaza și NistoreștiÎntre stațiile Breaza și NistoreștiHalta Nistorești și pasarela peste DN1Trenul Accelerat și Drumul Național 1Șase, șase, vine trenu`!Trecem din nou Prahova pe la BreazaUnde a dispărut locomotiva? Semnal repetitor pe liber la intrare în stația Breaza NordStâlp de catenară vechi cu o placă de avertizare - restricție 30 km/hDepășirea Trenului Personal 3001 în stația Breaza NordEA1-438 la Trenul Personal 3001, București Nord – BrașovSemnale luminoase de ieșire din Stația Breaza Nord09 :00Calea ferată Ploiești – Predeal a fost construită sub conceșiunea Crawley – Guilloux. Autorităților române li s-a impus construirea unei noi joncțiuni cu Austria și magistrala Paris – Strassburg – Munchen – Viena – Budapesta, față de cea existentă prin Burdujeni. Presiuni au fost și din partea Ungariei, care dorea ca producția sa industrială proprie să între în inima Țării Românești. Astfel, la 22 iunie 1875 (Cameră) și 28 iunie (Senat), s-a votat legea prin care se acorda companiei Crawley Company suma de 42.500.00 lei pentru construcția a 85 de km. Suma a fost atât de ridicată pentru că s-a impus construcția de lucrări speciale, zidirea unor poduri puternice, sfredelirea de tunele în stâncă dură, apărărea prin parapete a unor porțiuni de cale ferată și al ridicării unor diguri pentru a feri terasamentul liniei de loviturile vânjoase ale Prahovei. Peisaj feroviar între Breaza și ComarnicTrenul Accelerat trecea pe podul vechi peste Râul Prahova din ComarnicMini-cascade pe Râul Prahova la ComarnicVagonul CFR în care am călătorit - 20-59 015Macara feroviară pe 2 osiiGara ComarnicNivelă optică cu trepied în Gara ComarnicÎntre Comarnic și PosadaIndicator de declivitate între Comarnic și Posada09:10Lucrările au început, cu greutate, la 1876. Au fost oprite în 1877 cu prilejul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, iar conceșionarul invoca sume tot mai mari de bani pentru finalizarea lucrărilor. Crawley a fost înlăturat și a apărut un alt afacerist – francezul Guilloux, căruia, la 1 iulie 1878, i s-a aprobat finalizarea lucrărilor liniei de munte prahovene. Astfel, la 1879 s-a realizat joncțiunea cu linia dinspre Brașov. Deși lucrările au fost realizate de străini, Țara Românească i-a avut pe Anghel Saligny și pe G.I. Duca drept supraveghetori ai lucrărilor. Din punct de vedere financiar, rezultă un cost total de 34,3 milioane lei, întrucât 14 milioane au fost plătite lui Crawley, iar apoi alte 20,3 milioane lei lui Guilloux. Flori de soc pe Calea ferată Câmpina – PredealRestricție de 30 km/h la un pod între Comarnic și PosadaPârâul Valea Floreiului curge în cascadă înainte de vărsarea în râul PrahovaHalta PosadaIndicator de declivitate 23 la mie/200m între Posada și Valea LargăPeisaj rustic văzut din tren la PosadaTrenul șerpuiește și urcă 21 la mie pe 500 de metriSemnal luminos repetitor ce repetă un semnal luminos de parcursRelief de deal înalt la Valea LargăTrenul traversează Râul Prahova în bucla meandrată de la Valea LargăPasaj peste calea feratăTrenul înaintează spre stația Valea LargăSemnal luminos de intrare în Stația Valea Largă09:20Între Valea Largă și Bușteni, trenul circula pe firul II, așadar se poate observa starea liniei și construcțiile realizate peste pârâurile care se varsă în râul Prahova . Limitare de viteză la 50 km/h la intrare în Stația Valea LargăÎntâlnire cu Trenul Internațional EuroNight 374, Budapesta - București NordGara Valea LargăTrenul Accelerat ieșea din stația Valea LargăSemnale luminoase de ieșire din stația Valea LargăPrimul pod peste Râul Prahova de la Valea LargăAl doilea pod peste Râul Prahova de la Valea LargăÎntre Valea Largă și Sinaia, declivitate de 21 la mie pe o distanță de 250 de metriPodul feroviar în curbă peste râul Izvorul, de-a lungul căruia curge Cascada VânturișÎn apropiere de stația Sinaia SudLac de acumulare pe Râul Prahova la SinaiaSe lucra intens la cartografierea căii ferateSemnal prevestitor la intrare în Stația SinaiaDin nou, pod peste PrahovaPrivind din tren spre Jepii MariPrivind în lungul linieiTrenul Accelerat intra în stația SinaiaUtilaje de construcție și amenajare a căii ferateUn Delfin în Gara Sinaia. Oare se poate așa ceva? Trenul Accelerat de Satu Mare intra în Gara Sinaia09:30Electrificarea liniei București – Brașov a făcut parte din planul de electrificare a țării, aprobat în 26 octombrie 1950 de Comitetul Central al partidului. S-a decis ca prima linie electrificată să fie București – Brașov din următoarele considerente: traficul cel mai intens de pe rețeaua CFR, creșterea forței de tracțiune și sporirea vitezei de circulație. A fost ales sistemul curentului alternativ monofazat de 50 Hz, cu tensiune de 25 kV. Documentația necesară realizării acestei lucrări de amploare a fost întocmită de specialiști sovietici. Tronsonul Brașov – Predeal a fost terminat în august 1963 și a fost dat în exploatare în 9 decembrie 1965. La 16 februarie 1969 avea să fie inaugurată oficial electrificarea întregii magistrale feroviare duble Brașov – București, în lungime de 170 km. Liniile stației SinaiaTrenul Personal 3024, Brașov – Ploiești Sud, părăsea stația SinaiaOare ce categorie este necesară pentru conducerea acestei drezine cu două remorci? Un pod de piatră peste Râul PrahovaVechi pod feroviar peste Râul Prahova la ieșirea din Sinaia spre BușteniO pată de albastru într-un ocean de verde09:40Valea Jepilor Mari și Mici, una mai grea decât alta la coborât și la urcat, se întrezărea ademenitor în apropierea stației Bușteni. Zecile de trasee turistice care pot fi parcurse aici invită la aventuri și întâlnire cu natura, modalități de evadare din stresul și monotonul cotidian. O rezervare pentru trenul de dimineață spre Bușteni, Azuga sau Sinaia și toate cele necesare parcurgerii cărărilor de munte pot transforma un sfârșit de săptămână într-un album de amintiri de neuitat! Jepii Mici văzuți din tren Între Sinaia și halta Poiana ȚapuluiUn podeț dezmembrat pe firul ITren în naturăSediul Centrului montan de Jandarmi – SinaiaCasa Memorială George Enescu din SinaiaPod feroviar sub acoperire în apropiere de halta Poiana ȚapuluiCanton CFR dat spre folosință rezidențialăÎntre Sinaia și Poiana Tapului, stâlp de catenară tip metalicTrecere la nivel cu calea ferată cu strada Saelelor din Poiana ȚapuluiRestricție de 30 km/h la podul peste PrahovaStructură de schele pe podul feroviarPod feroviar în construcție pe Magistrala 300 între Câmpina și PredealLimitare de 50 km/h la intrarea din stația Poiana TapuluiPeronul neîngrijit al stației Poiana ȚapuluiSemnal luminos prevestitor la intrare în stația BușteniTrecere la nivel cu calea ferată a străzii Splaiul ZamoreiProtejarea prin acoperire cu material izolant a unui podeț de cale feratăCurbă strânsă la intrare în stația BușteniSpre BușteniStație de transformare - coborâre a curentului electricPasaj denivelat cu strada PescărieiPasarela pe unde circulau muncitorii de la Fabrica de Hârtie Bușteni09:50Fotografiile încearcă, pe cât de puțin reușesc, să aducă în fața dumneavoastră oceanul de verde și de aer curat care inundă toată valea Prahovei. Poate că mulți dintre noi am prins carambolul care se formează pe DN1, așa că alăturarea cuvintelor ”trafic”, ”valea Prahovei”, ”week-end” aduc în mintea noastră stresul și timpul pierdut pentru a traversa această zonă. Dar alegând trenul, ne putem bucura de confort, siguranță și economie. Acum CFR Călători are tot felul de oferte de călătorie care se potrivesc din ce în ce mai mult cu dorințele noastre. Cartierul Zamora și Trenul Accelerat care intra în stația BușteniLinii ferate vechi demontateStația BușteniPeron aflat în construcție la BușteniTrenul Accelerat iese din Stația BușteniGrămezi de balastru gata de folosit ca infrastructură pentru noua cale feratăLăsam în urmă Jepii Mici și MariTrenul ieșea pe abătută din stația BusteniTrenul urca 19 la mie pe o distanță de 807 metriSpitalul de ortopedie între Azuga și BușteniConifere și foioase în apropiere de AzugaDrumul Național 1 între Azuga și Bușteni10:00La Azuga, liniile erau în paragină, iarba creștea până peste ciuperca șinei. Aici, râul Prahova este, de fapt, un pârâiaș de nici 1 metru lățime, iar apa sa cristalină lucea în bătaia Soarelui. Pod feroviar peste PrahovaAzugaO magazie în stația AzugaStația Azuga și liniile eiÎntâlnire cu Trenul Rapid 826, Sibiu – BucureștiTrenul colorat accelerat ieșind din stația AzugaSemnale luminoase de ieșire din stația AzugaRâul Prahova la AzugaAlbia râului PrahovaVagon albastru vs. Jepii BucegilorLimitare de viteză de 30 km/h între Azuga și PredealLunca îngustă a râului Prahova10:10Presa vremii scria, la momentul inaugurării electrificării liniei Brașov – Predeal – Câmpina: ”Mitul Predeal a fost învins. Locomotivele nu mai gâfâie urcând muntele, spre cel mai înalt punct al căilor ferate române”. Pe drept vorbind, un tren de 50 de vagoane a 10 tone, remorcate de trei-patru locomotive cu aburi, parcurgea distanța Brașov – Predeal în 80 de minute, în timp ce cu două locomotive electrice, timpul de mers se scurta la jumătate. Lucrările de performanță executate aici au fost apreciate drept cele mai remarcabile pe care românii le-au realizat în domeniul căilor ferate, de la construcția marelui pod al lui Saligny de la Cernavodă. În drum spre PredealConifere printre foioase sau foioase printre conifere? Rulota muncitorilor de la calea ferată Câmpina – PredealLimitare de 50 km/h la curba de la intrare în PredealStație de transformare a curentului electric în PredealTrenul urca 19 metri pe o distanță de 155 de metriLocomotiva Softrans 783 pe linia parelelă din Predeal91 53 0 470 783-710:20Chiar și așa, trebuie amintit faptul că România era, încă, departe de realizăriile vest-europene. În timp ce România avea electrificată doar o porțiune de 177 de km (1,8 % din rețeaua de cale ferată), în Elveția erau electrificați 3087 de km (99,8 % din rețea), Suedia – 6963 de km (60%), Norvegia – 2269 de km (53,5 %) etc. Intrare în Stația PredealTraverse puse pe șine la PredealEA-482, o locomotivă a CFR Călători, la un tren al Grupului Feroviar RomânMarfar cu benzină la Predeal Locomotive ale GFR la PredealS-a terminat cu urcușul... iar după ce am admirat trenurile de marfă din Predeal, ne lăsam în voia gravitației, mecanicul de locomotivă având totuși grijă de coborârarea trenului pe pantă. Limitare de viteză de 60 km/h la ieșire din Predeal spre Brașov Între Predeal și Timișu de Sus10:30Cu timpul, capacitatea de transport a liniei Câmpina – Brașov ajunsese la limită. La 1931 și 1935, s-au organizat două licitații de electrificare a acestei linii, însă tunelele executate necorespunzător necesitau o refacție completă. Pentru a rezolva problema electrificării și a sporirii traficului, Direcțiunea Generală CFR a decis în 1939 dublarea liniei între Câmpina și Brașov. S-a urmărit ca noile tunele să fie construite astfel încât să nu se depășească rezistența de 30 kg/t impusă de curbă și de declivitatea severă a liniei. În timpul construcției tunelelor, s-au întâlnit pungi de gaz metan, care au îngreunat avansarea lucrărilor. Trebuia să se asigure o ventilație foarte puternică. Pentru construcția celor două tunele, în lungime de 128 m, respectiv de 952 m, au necesitat 370 de zile de lucru. Coboram laolaltă cu DN1 și Râul Timiș Picnic la munte, pe malul râuluiCoboram periculos spre Brașov |
| | | mishu88 V.I.P Member
Numarul mesajelor : 1019 Varsta : 36 Localizare : Fălticeni, jud. Suceava Reputatie : 6955 Data de inscriere : 12/02/2009
| Subiect: Re: M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] Lun Iun 24, 2013 8:04 pm | |
| Erau curbe atât de largi, încât nu reușeai să vezi locomotiva trenului, pentru că aceasta era ascunsă după vegetație. Linia ferată care nu era sudată îți permitea să auzi cele mai frumoase sunete de joante din România. Scârțâitul osiilor pe șinele în curbe, era, de asemenea, parte din partitura feroviară muzicală aferentă coborârii Predealului. Vreau să văd locomotiva! Unde este locomotiva? Drumuri meandrateȘarpe roș-albastru, du-mă du-mă spre Brașov! Lăsam munții în spateSuntem la 140 km depărtare de BucureștiExecuția lucrărilor de dublare a celor două tunele a fost făcută de Inspecția II Ls Predeal, la conducerea căreia a fost inginerul Mihai Iordănescu. Inaugurarea tunelelor s-a făcut în ziua de 26 august 1940. O telegramă din acea vremea spunea: ”Din Predeal la Timișul de Sus, trenul circulând pe linia nouă, nu va depăși 20 km/h. De la Predeal, trenul trebuie să fie însoțit de către un domn inginer care va lua loc pe locomotivă”. https://www.youtube.com/watch?v=qjxnW094Rro 10:40Relieful muntos aproape că a dispărut, dar totuși se mai evidențiau câteva dealuri abrupte la intrare în Brașov. Călătoria se apropia de sfârșit, rămânând în minte roca, brazii și vârfurile munților prin care tocmai ne-am strecurat. Ne apropiem de BrașovUn tren lung lung luuungLuam o pauză de la coborâtBine a... am venit în Brașov! Am zis că nu mai privesc în urmă, dar…Ne privim în oglindă... arătăm bine? Vedere spre Munții Piatra Mare, Rezervația Bunloc și SăceleIntram în peisaj urban, sub podul DN1Canton din stația DârsteVagoane cisternă ale Unifertrans în DârsteLocomotiva UniferTrans LDE 60-1255-3Tren de marfăIeșeam din Stația DârsteLa ieșirea din Dârse am avut surpriza plăcută să ne întâlnim cu un mărfar GFR care era în mișcare. Momentul a fost filmat și vă este redat în cele 30 de secunde de mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=NGyRko5u4RE Liniile din Revizia de Vagoane BrașovCuplul etajat 26-17 no. 45Intrare în Revizia de Vagoane CFR BrașovTurn de apă din apropierea Gării Brașov10:50Stația Brașov a fost construită în anul 1873, când s-a dat în exploatare porțiunea de linie Sighișoara – Brașov. De-a lungul timpului, capacitatea de transport a fost mult prea mare pentru planurile inițiale ale gării construite în secolul XIX. Noua stație din Brașov a fost dată în folosință la 19 august 1962, când primul tren de călători a fost primit în noua gară. Am intrat în Gara BrașovLocomotiva diesel-hidraulică de 1250 de cai putere, 80-0054-9Gara BrașovTerminând călătoria de 3 ore și 7 minute pe cei 166 de kilometri dintre București și Brașov, m-am dat jos cu regret din tren și m-am dus mai departe spre Poiana Brașov și Vârful Postăvaru.
Sper ca informațiile prezentate anterior să vă fi răspuns la întrebările pe care le aveați cu privire la istoricul liniei și totodată să responsabilizeze și conștientizeze opinia publică despre... acest tronson de cale ferată. Oare câți dintre miile de călători care circulă cu trenurile pe Valea Prahovei își dau seama de sacrificiile financiare și sociale care s-au făcut pentru construcția lui? M-aș bucura mult să știu că dumneavoastră sunteți unul dintre ei! |
| | | mishu88 V.I.P Member
Numarul mesajelor : 1019 Varsta : 36 Localizare : Fălticeni, jud. Suceava Reputatie : 6955 Data de inscriere : 12/02/2009
| Subiect: Re: M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] Vin Noi 15, 2013 12:22 pm | |
| Pentru a nu mai face un alt topic despre M300: De la Predeal la Brașov, redau în continuare câteva fotografii de pe acest frumos traseu. Excursie cu trenul pe Valea Timișului, de la Predeal la Brașov, 15 iulie 2009Coboram agale cu Trenul Personal București Nord – Brașov de-a lungul Văii Timișului într-un traseu de 26 de km. De la peste 1000 de metri cât este altitudinea în stația Predeal, trenul coboară pe la Tunelul Mare, Timișu de Sus, Timișu de Jos, Dîrste și ajunge la 625 de metri în Depresiunea Brașovului.
Ceea ce a fost interesant parcurgând cei 26 de km a fost sunetul roților de tren care tresăreau cu muzicalitate peste joantele parcă dinadins lăsate descoperite. Acest tronson de cale ferată a fost construit de austro-ungari spre sfârșitul secolului XIX, cele mai interesante elemente de construcție feroviară fiind Tunelul Mare (937 de metri lungime) și Tunelul Mic (104 de metri lungime). Peisajele care se observă coborând Valea Timișului sunt redate în fața dvs. prin fotografiile realizate cu aparatul foto: Canon A 550.Coborând pe Valea Timișului între Predeal și BrașovUna dintre cele mai îngrijite locomotive electrice din România – EA1-19911:00În trecut, Predealul era piatră de hotar între Regatul Ungariei și Principatele Române. Cel mai bine vă puteți face o imagine la ceea ce însemna această ”separație” în romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu. Centru comercial modern în PredealIeșire din Predeal spre BrașovÎntre Predeal și Tunelul MareÎn zare, Muntele PostăvaruÎn curba de dinainte de Tunelul MicIntrare în Tunelul Mic18 metri urcare pe o distanță de 155 mCoborâre spre Tunelul MareIntrare în Tunelele MariÎn următorii 78 de metri, declivitate de 25 la mieTunelul Mare de la PredealÎn Tunelul MareIeșire din Tunelul MareTrenul Personal trecând prin punct oprire Tunelul MarePancarda de la P.O. Tunelul MareÎntre Tunelul Mare și Timișul de Sus11:10Simți într-adevăr că mergi cu trenul pe porțiunea aceasta de cale ferată. Auzi ”taga-tang”-ul la fiecare 5 secunde, se înșiră prăpăstii în fața ta, vezi pădurea în elementul ei cu copaci căzuți, torente neîndiguite, natură virgină… Prin curbele meandrate ale căii ferate Predeal – BrașovSpre Timișul de Sus, tot la valeSe vede locomotiva! Succesiune de curbe pe calea feratăȘi am trecut peste un podEchipa de mentenanță a liniilor, aflată pe terenCasa aflată lângă calea feratăÎntre Tunelu Mare și Timișul de JosCurbe și contracurbeCoboram tot mai puternicNu aveam mai mult de 60 km/h, dar senzația era superbăCurbă înainte de intrare în Timișul de SusStația Timișul de SusGara Timișul de SusPeronul stației Timișul de SusSemnale luminoase de ieșire din Timișul de SusSpre Timișul de JosPrin curbe și la marginea păduriiUn șarpe-albastruCurbe și contra-curbe pe Valea TimișuluiCâțiva kilometri până la Timișul de JosSe coboară brusc11:20Între Timișul de Sus și Timișul de Jos, terenul devine accesibil, formele de relief prin care este construită calea ferată devin mai domoale, lăsând în urmă conturul munților falnici. Perete de stâncă vis-a-vis de calea feratăUn canton CFR cu antenă satelitPoenița de la Timișul de JosAtenție, se lucrează la calea ferată1000 de metri până la Timișul de JosCurbă la dreapta înainte de intrare în Timișul de JosSemnal luminos de avertizare pericole trecere la nivel cu calea feratăPeronul Stației Timișul de JosPoliția face legea pe DN 1Trecere la nivel cu calea ferată de la Timișul de JosTuriști coborând în stațieCurbă periculoasă rutieră, curbă frumoasă feroviarăRomânia văzută cu trenulZiduri de piatră din Munții PostăvaruSă pornim spre BrașovAlte cantoane CFRÎntre Timișul de Jos și DârsteÎn linie dreaptă spre DârsteSediul companiei PantexCurbă înainte de stația DârsteIntrăm în zona metropolitană BrașovSediul fabricii de bere CiucașPeroanele stației DârsteGara Dârste11:30Ieșire din Gara DârsteIn linie dreaptă spre BrașovPasajul de la Zizin BrașovSemnal luminos prevestitor suspendat la intrare în Brașov75 km/h pentru curba de dinainte de BrașovCurba largă cu raza de 350 de metriIarba verde de BrașovLocomotiva electrică 41-0030-1 stând la capul X din BrașovLiniile stației BrașovȘi-am ajuns în Brașov!! Trenul Personal 3502, Teiuș - Brașov, cu locomotiva EA-54011:40Am profitat de câteva momente petrecute în Gara Brașov și am făcut câteva fotografii trenurilor de aici. Tren privat Regiotrans pe ruta Brașov – ZărneștiLocomotiva EA 41-0294-3 fabricată în 1974Electroputere Craiova - România, Licență ASEA Suedia 1974Trenul Personal 3004, Brașov – București Nord cu 41-0210-9Locomotiva cu aburi expusă în fața gării Brașov, 150.111411:50Se observă contrastul supărător dintre un cuplu de vagoane etajate 16-17 și 26-17 care încă mai circulă ca trenuri personale și vagoanele moderne de la Trenul Internațional Viena – București. Cu aceste fotografii se încheie și fotoreportajul feroviar dedicat traseului București – Ploiești – Predeal – Brașov. Vă mulțumesc pentru vizionare! Locomotiva electrică 41-0105-1Cuplul etajat 65a în BrașovVagon 16-17 257 la un tren personal din BrașovLocomotiva EA1 41-0199-4 la Trenul International 347, Viena – București |
| | | c o r v i n V.I.P Member
Numarul mesajelor : 3759 Varsta : 48 Localizare : Hunedoara Reputatie : 8509 Data de inscriere : 16/10/2013
| Subiect: Re: M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] Mier Dec 04, 2013 8:20 pm | |
| Felicitari, mai ales pentru toata munca depusa! Oricum aveam o nostalgie aparte pentru Valea Prahovei vazuta din tren, iar acum aceasta nostalgie a sporit la cote si mai inalte! Sper ca in curand o sa am ocazia de a revedea, inclusiv prin obiectivul aparatului de filmat, aceasta zona! |
| | | mishu88 V.I.P Member
Numarul mesajelor : 1019 Varsta : 36 Localizare : Fălticeni, jud. Suceava Reputatie : 6955 Data de inscriere : 12/02/2009
| Subiect: Re: M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] Joi Dec 05, 2013 7:47 am | |
| Multumesc! Valea Prahovei da fiori oricui, nu plictiseste si nu oboseste. |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] | |
| |
| | | | M300: Un delfin inota in Gara la Predeal [2009] | |
|
Subiecte similare | |
|
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| |