Expeditiile mele

A venit primavara si a inceput sezonul turelor de randonneuri si in Romania. Bineinteles, m-am gandit sa ma inscriu din nou la una. Insa traseele frumoase erau in afara Bucurestiului si nu aveam timp. La Bucuresti, o tura care s-a tinut pe 1 aprilie, nu ma atragea deloc traseul.

M-am decis sa organizez o plimbare pe cont propriu. Zis si facut. Am inceput sa desenez un traseu cat mai ferit de drumuri nationale/europene, pe meleaguri cat mai pitoresti. Pe de alta parte nici sa ma invart singur cuc pe 200 km n-aveam chef, astfel incat am ajuns la formula ideala: o tura de 100 de mile cu prietenii, o clasica ce se practica de catre amatori la colegii de pedala de peste ocean.
Pentru varianta asta s-au gasit doritori, pe care dupa o saptamana de gandire si planificare, sita i-a cernut pana au ramas 2: @BodoC si @Pandy. Ne pregatisem si 4 "puncte de control" pe traseu, unde voiam sa ajungem pana la anumite ore limita.

Cu acesti domni m-am intalnit la orele 7.30 la statia de metrou Grozavesti. Primavara care cica ar trebui sa fie deja prezenta pe 8 aprilie, ne oferea la ora aia... 3 grade Celsius. 
Am apucat-o catre iesirea prin Chiajna. Soarele si-a facut aparitia timid dintre nori, deocamdata insuficient pentru a renunta la manusile de iarna, in favoarea celor de vara. Ca si in alte ture lungi, aveam in plan 5 minute de pauza la fiecare ora sau 15-20 km. Prima astfel de pauza s-a petrecut in Dragomiresti-Vale.


In Sabareni am traversat Dambovita, care ne-a insotit pe primii 45 km ai turei.


DJ 601 a ramas la fel de prost asfaltat pana la Slobozia Moara, unde am si facut urmatoarea oprire, la km 40. Aici era primul PC, orele erau 10.05. Timpul limita fiind 10.45, ne incadraseram lejer. Era in continuare frig, iar soarele ascuns dupa norii gri. Vizavi de magazinul mixt unde am mancat cate ceva si am baut o cafea, era o casa cu aspect de conac paraginit




Am schimbat manusile de iarna, calduroase dar incomode, cu cele de vara. Dupa Racari calitatea drumului s-a imbunatatit vizibil. Plopii cu frunze galbene de pe marginea lui accentuau atmosfera care parea de toamna.


Daca stii sa cauti, pe langa Bucuresti poti gasi destule drumuri ferite de trafic.


Inainte de podul peste Colentina de la intrarea in Ghimpati cotim la stanga, pe un comunal asfaltat catre Colacu. Portiunea a fost una dintre cele mai frumoase. Drumul serpuieste de-a lungul Colentinei si ne da prilejul sa tragem si cateva cadre foto "cu dedicatie".








Ajungem in Colacu, din nou cotim dreapta si, cand sa intram in Sabiesti, na belea! Judeteanul 711A, despre care citisem ca a fost asfaltat in vara lui 2016, era inca drum de pamant tasat, pregatit pentru asfaltare! Acum, cand postez aici, apare deja ca asfaltat pe Google Maps.


Bodocul, cu slickuri de touring pe 29er, n-avea probleme. Pana la urma nici eu cu Pandy n-am avut, dar cei 4 km ne-au incetinit putin, adica a trebuit sa mergem cu 13-15 la ora. La iesire din Sabiesti drumul se prezinta sub forma unor dale de beton cam asa si asa, pentru vreo 6 km, pana la Iazu.


Urmatorul punct de control era la un magazin mixt din Cojasca, si am trecut prin fata lui ca rapidul prin halta. Probabil unde nu ne convenea vecinatatea catorva conlocuitori adunati pe acolo. Oricum, am notat in minte ca era ora 12.05. De aici incolo traseul ne-a purtat de-a lungul luncii Ialomitei.
Dupa intersectia cu DN1A am intrat si in judetul Prahova, mai precis in satul Tatarai al comunei Poienarii Burchii.
Un indicator ruginit si inclinat al satului respectiv ne-a dat binete.


Aveam nevoie de o pauza de mancare si beutura, dar ea a venit abia in urmatorul sat, Ologeni, unde un proprietar de magazin mixt ne-a dat nu doar de-ale gurii, dar si tacamuri de plastic si informatii. De ce tacamuri? Pentru ca la punga de chipsuri mi-a venit pofta de un borcan de zacusca.


Ca o curiozitate geografica, daca putem s-o numim asa, Tatarai si Ologeni sunt singura bucata din judetul Prahova aflata la sud de raul Ialomita. Pe care l-am si traversat in urmatoarele minute. Bodocul nu a pierdut prilejul sa retina in memoria foto silueta aparte a manastirii Pissiota, care ne era deja cunoscuta.


Imediat dupa traversarea magistralei feroviare 1000, in dreptul haltei Crivina, am tras de ghidon spre dreapta, catre satul Poienarii Rali. Ideea era sa ajungem la Gruiu fara a merge pe DN1, si asta s-a putut cu ajutorul unui pont oferit de @adi.murariu: exista un pod pietonal care leaga Poienarii Rali de Piscu din comuna Ciolpani. Legatura se vede doar pe modul OSM al hartii. 

Se termina drumul de asfalt in sudul satului si o coborare scurta te duce in lunca Ialomitei.


De aici o poteca ne conduce spre pod. Este usor de parcurs chiar si pe cursiera.


Podul e metalic, cu scanduri de lemn. Ne-a placut bucata asta, asa ca am alocat vreo 5 minute traversarii si fotografierii. Multumim inca o data lui Adi pentru sfat si recomandam si altor confrati aceasta legatura.






Satul Piscu ne astepta pe celalalt mal. Acesta a fost ultimul din cei 4 km de offroad (usor) al turei noastre.


Se pare ca si ploaia ne astepta, probabil suparata ca o tot fentasem prin numeroasele schimbari de directie de pana acum.
Ajunsi la DN1, am facut usor stanga si, in dreptul unei statii Petrom, am traversat drumul pe o pasarela metalica.
Dupa care am mai mers 50 m pe DN si am cotit la dreapta pe strada Fermei, iar in capat pe Soseaua Tiganesti (DJ 110H).
Aici ne-a picurat nitel. Am abandonat soseaua si am intrat in satul Silistea Snagovului unde soarele ne-a zambit din nou. Insa ce vedeam inspre nord nu era deloc un zambet...


Am continuat nestirbiti si, reintrati in judetean, l-am lasat pe Pandy sa declanseze un sprint care sa ne duca mai repede la Gruiu. Si ne-a dus, taman pe taman, ca ploaia incepea sa toarne exact cand ne turna si noua bucatarul de la Casa Leu ciorba in farfurii! 




Ajunsesem fix la ora 15. Aveam in spate 107 km, dar si o caciula de nori, care au turnat vreo jumatate de ora.
Cu bateriile reincarcate fizic si psihic, dar si cu soarele reaparut pe cerul albastru, am lasat gecile de ploaie in rucsac si ne-am lansat catre treimea finala a excursiei. Padurea Lipia era o poezie verde, soarele se oglindea in asfaltul ud, iar pasarile cantau a primavara.


Dupa manastirea Caldarusani, la intersectia cu DJ 101, am luat stanga spre Gradistea, iar nu dreapta spre Moara Vlasiei, cum facusem in zeci de randuri.
Trebuie sa spunem ca pornind de la Gruiu am iutit nitel ritmul, in dorinta de a respecta pe cat posibil ora de sosire in punctul de control Stefanesti, 18.30.
La Gradistea, in dreptul intersectiei cu calea ferata, Bodocu mai surprinde inca o data norii cu care ne-am tot jucat de-a prinselea.




Din acest punct, aflandu-ne pe ultima linie dreapta catre Bucuresti, am bagat piciorul in pedala, cat de voiniceste puteam, si la 18.15 eram la benzinaria de la centura Stefanesti. Acolo m-am recompensat cu o ultima bucata de halva si o Coca Cola .
La soseaua Petricani colt cu Dimitrie Pompeiu ne-am strans mainile, multumiti ca ne-a iesit randoneala, si ne-am indreptat spre casele noastre, unde am ajuns pe la 19.30.

Traseul arata la final asa: https://ridewithgps.com/trips/13822438

A fost o zi de primavara inceputa cu temperaturi hibernale si continuata cu toane autumnale, dar la sfarsit soarele ne-a zambit.

Pentru că aveam o datorie, dar și pentru că tura pe Sultanu a devenit o tradiție, de fiecare dată când primăvara lasă loc verii, ne-am întors pentru explorarea variantei off-road.

Clienți fideli ai personalului 14031 de la Regiotrans, ne-am ocupat locurile din vagonul lui de biciclete duminică dimineața, pe 4 iunie.
De data asta am fost 4 meșteri mari, calfe și zidari: @BodoC, @MaCŽ, @Pandy și subsemnatul. Erau destui bicicliști, dar am găsit un locșor și pentru noi. Urma o zi fierbinte de vară:
https://youtu.be/7NJ_nzOckOQ

Am coborît în Florești Prahova, unde am făcut o haltă la palatul Micul Trianon. De data asta chiar am intrat în curtea lui, sa-l vedem mai de aproape (se intra pe o străduță secundară, prima la dreapta după strada principală unde există indicator).








Și una de la @BodoC citire:


După Micul Trianon, am făcut dreapta pe DJ 101P, spre Lunca Prahovei. Holdele de grîu și sutele de maci roșii au aprins imaginația fotografilor:




@MaCŽ intră în mijlocul lor, pentru impresii la cald:


După care am făcut stînga pe DC 163, pe la poalele dealului, spre Măgureni. Drumul figura, în scriptele lui Gogu Hărți, ca drum de pămînt, însă în realitate fusese deja asfaltat. Din Măgureni am continuat pe cățărare către Iedera de Sus, pe deja cunoscutul DC 115B, asfaltat pînă în vîrf și un pic după.




De aici ne-am lăsat pe coborîrea offroad spre Iedera, dar a trebuit să ne domolim avîntul în spatele unui Logan MCV care cobora cu greutate. Prima bere am băut-o deci în Iedera de Sus, după orele 12.


Deja era cald, soarele se ascundea uneori în spatele norilor (cu excepția momentelor în care eram noi pe vreo cățărare, bineînțeles)...
Am mers ață pînă în Sultanu, cu tot cu urcările și coborîrile de prin sat. Ne-am oprit pe tăpșanul de după, ca să ne pregătim... nu de vreo coborîre, ci de traseul necunoscut care ocolește șoseaua pe la sud-est.


La intersecția știută, nu se ia stînga, ci se continuă înainte pe drumul de căruță.




Drumul începe rezonabil, dar după maxim 500 de metri se strică iremediabil, pentru că e folosit intensiv de ciurdele de vite ale localnicilor. Deci, deși ne-am propus să păcălim Sultanu, nu ne-a ieșit în mod deosebit. Rampa e mai mică decît cea de pe asfalt, dar drumul e atît de rupt încat ne-a obligat la push peste 2/3 din lungimea sa de 2 km, chiar uscat fiind. Peisajele au meritat însă efortul și razele de soare fierbinte pe care le-am încasat în căști.

Șoseaua văzută de pe forestier:


Starea drumului și peisajul înconjurător (o liniște brăzdată doar de ciripitul păsărilor și tălăngile vitelor).
[img]https://ridewithgps.com/photos/2555598/large.jpg

Spre vîrf se poate urca din nou în șa. Îl auzeam pe @MaCŽ stînd la taclale cu cineva, dar nu vedeam, m-am grăbit nițel să vedem cu cine își găsise preavorbitorul nostru prieten să încropească o conversație în pustie. Întîi l-am ocolit cu atenție pe dumnealui:




Ei bine, vorbea cu cel mai erudit cioban, un cowboy autentic made in Prahova, despre ciclism și fotbal. Omului îi plăcea de Valverde și ținuse cu Juventus în finala Ligii Campionilor, dacă puteți crede. În finalul conversației, a căpătat o țigară de la @BodoC (nu mai multe, că n-a acceptat) și ne-a spus că imediat după apex o să dăm de asfaltul unei străzi în coborîre, în Provița de Sus.




Sus-numitul apex:




Am coborît apoi pentru a doua bere a turei, la magazinul mixt din centrul Proviței, cel de lîngă sala de sport. După rehidratarea regulamentară, ne-am uitat cu subînțeles către antenele de pe dealul care ne despărțea de Cîmpina și am purces către ele. Pe bucata asta am avut și singurele incidente cu șoferii: o dată niște tineri dîmbovițeni ne-au informat că "băiatul ăla a căzut în șanț", dar Bodocul era bine-mersi în raza noastră vizuală. I-am lăsat să se care mai departe. A doua oară un băiat deștept l-a depășit prea aproape pe MaC, care i-a explicat cum devine treaba cînd depășești un biciclist înainte de intrarea într-un ac de păr. S-a lămurit, sperăm noi, pentru binele următorilor bicicliști pe care-i va mai depăși.

Clasica panoramă de la antene:




Ne-am împăcat și cu soarele (care ne-a perpelit un pic) și cu ploaia (care n-a aparut):


Ceva de-ale gurii am luat din nou de la patiseria de pe bd Culturii colt cu Carol I, după care ne-am dus la gară, de unde R14038 ne-a returnat acasă, mulțumiți că ne-a ieșit și pasiența asta.

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/15054232

Pârâul Mislea, afluent de dreapta al râului Teleajen (în care se varsă în apropiere de Plopeni), este la rândul său format din doua pâraie mai mici: Mislea Sărată, ce izvorăște în apropiere de Telega, și Mislea Dulce, care izvorăște de sub dealurile satului Buștenari. Ele se unesc în satul Mislea al comunei Scorțeni.
La Cocorăștii Mislii, pârâul mai primește ca afluent Doftănețul, care izvorăște tot din Buștenari și traversează pădurea care este subiect al turei de față.

Acum că am definit cadrul natural, și pentru că aveam o biclă de inaugurat, m-am decis să fac un traseu care să cuprindă toate văile mai sus menționate. Prietenii mei fiind ocupați cu treabă, tura am făcut-o singur în cele din urmă.

Duminică 30 iulie m-am urcat în trenul Regiotrans la 8.50 și la 10.40 coboram în gara Câmpina.
Ajuns în Telega, la sensul giratoriu am cotit dreapta spre Mislea, pe DJ 100E, coborînd ușor pe valea Mislii Sărate (pe panouri apare simplu Mislea).


În satul Mislea, la intersecție, am luat stânga din ghidon, și am început să urc pe valea Mislii Dulci. Drumul comunal 5C e de fapt un drum de exploatare petroliera. Inițial este placat cu plăci de beton. Majoritatea sunt erodate, dar există și o scurtă porțiune în care sunt de foarte bună calitate.


Zgomotele localității se estompează, pădurea ține un pic de răcoare. Drumul dă colaterale spre diverse instalații de foraj petrolier (fostul câmp de sonde Buștenari). La ieșirea din pădure dispar dalele de beton, inlocuite de macadam pietros, și ajungem în cătunul Țonțești, care numără vreo 3-4 case, în mijlocul pustietății.






Panta deja s-a ascuțit, și așa o să rămână până la intrarea pe prima uliță din Buștenari, sat ascuns în zare către nord.


Mă văd obligat să împing vreo 4-5 sute de metri spre vîrf, pe rampa care sărea de 12%.




În Buștenari opresc întîi ca să pozez grădinița, care e găzduită de o casă veche. Alături e un monument al eroilor, dar acvila care probabil ședea pe piedestal a fost înlocuită, foarte prozaic, cu un bec de iluminat public.




După ce am împins prin soare, era cazul să refac provizia de apă. Chiar înainte de bifurcația către Poiana Trestiei, respectiv Cocorăști, e un magazin mixt.


Coborîrea din Buștenari către Cocorăști se face pe DC 133, macadam generos garnisit cu pietre și abrupt, o secțiune unde m-am dus cam sanie cu rigida, iar încheieturile s-au resimțit după cei peste 3 km în care am pierdut 250 m altitudine.
După coborîre, drumul se angajează pe valea Doftănețului, decorul e reconfortant.






După încă un punct de lucru petrolier, drumul cotește la dreapta, spre sud, și intră în pădure, unde era cam ud pe jos, după ploile recente. Am făcut un pic de slalom printre bălți.


La un moment dat, la o bifurcație unde era un pod înainte, improvizat din dale de beton, am ales la dreapta și am ieșit din pădure (în același loc unde greșisem drumul acum niște ani, cu @SorinKiss).


La loc comanda, am întors troaca și am reintrat pe traseul corect. Alături, pădurea era inundată. M-am intersectat cu vreo 3 temerari pe 4 roți, ieșiți la iarbă verde, care mergeau pe drumul ăsta cu viteză mai mică decât a mea. Pe unul cu un Golf l-am și depășit.




Înainte de intrarea în Cocorăștii Mislii am oprit la recent semnalizatul gorun secular, unde un domn prof si eleva sa studiau la corn englez:




Mi-a făcut o deosebită plăcere să-i ascult, relaxare totală!




Revenit la asfalt, am cîrmit dreapta către Telega și Cîmpina.


Am băgat piciorul în pedală, ca să prind Regiotransul de 15.38, cu o singură pauză, de-o Coca Cola în Mislea, pe treptele unui magazin mixt. Trenul l-am prins (bine, a avut 15 min întărziere oricum), bicla am testat-o, deci ieșeala a meritat!

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/16470460

Pe 16 iulie, în plin cod galben de ploi în toată țara, am ajuns în sfârșit în Cheile Dobrogei, unde credeam că ploaia ne va ocoli.
Așa zicea prognoza, că în Dobrogea nu ajunge ploaia. Plini de optimism, dar cu echipament de ploaie în rucsaci, ne-am îmbarcat dis-de-dimineață , @MaCŽ și cu mine, în mașina lui @BodoC.
Dobrogea ne aștepta...


Am lăsat mașina în Nicolae Bălcescu și am apucat-o spre nord, pe DJ 225, care e drum de macadam până în Târgușor.
Vreme cam răcoroasă, la orizont pîndeau nori serioși, și în spate...


...și în față


Spre Târgușor drumul coboară nițel mai accentuat, iar niște ciobani cu turma de oi ne fac loc să depășim prin dreapta.


Odată intrați în comună, am revenit la asfalt, pe care am și continuat spre chei. Pasiunea mea, indicatoarele amărâte:




După o coborâre vijelioasă, ajugem la intrare în chei. Din păcate, odată cu noi ajunge și ploaia. Iar odată cu ploaia, ajunge și @a_mic, cu mașina, de la mare, ca să ne vedem "en-passant".


Am stat nitel la adapostul unor copaci, până când s-a oprit. Ne-am zis ca măcar cheile să le vedem, până când o începe următoarea repriză.

 






La capătul nordic, privind înapoi:




Drumul spre est pe unde ar fi trebuit să o cotim spre Gura Dobrogei. Am lăsat-o pentru altă dată, venea codul portocaliu peste noi.


La întoarcere, dealul care fusese coborât printre stropi de ploaie a trebuit urcat. Dacă-i ordin, cu plăcere.
Pe fundal, silueta mânăstirii Sf. Ioan Casian, care și ea era în planul turei.




În final, un cadru prea simpatic pentru a nu fi prezentat, cu magazinul mixt din Târgușor, SC Nașa Li și Fina Cri SRL!


Ba nu, finalul e cu clădirea gării Târgușor Dobrogea, impasibilă, rece în mijlocul atmosferei autumnale.




A fost mai mult o tură fotografică și un prilej să ne întâlnim (și să stăm la taclale mai mult în mașină decât pe biclă), dar până la urmă a fost mai bine decât nimic. Sper să ne întoarcem  să vedem tot ce ne-am propus, cât de curând.