Expeditiile mele

Ziua 5 – 30 iulie 2015

Ne simţim foarte bine în tura asta, pînă acum a mers totul ca pe roate (chiar şi cînd n-am mers pe ele). Azi avem drum către o altă cascadă bine-cunoscută în Banatul Montan – Şuşara, aflată la aproape 30 km distanţă de noi, la sud-est de Sasca Montană.
Ne permitem să încălecăm ceva mai tîrziu, pentru că agenda (şi nelipsitele gadgeturi) ne arată o distanţă destul de mică, sub 60 km. RWGPS a măsurat bine distanţele pe hîrtie, ele au cam fost la fel şi în viaţa reală, pe teren. Ascensiunile au fost parcă mai mari decît ne aşteptam, dar aveam aşteptări mari oricum şi eram cît de cît pregătiţi sufleteşte.

Întâi trecem prin câteva sate, pe un asfalt foarte prost în Ciclova Romînă, apoi mediocru şi valonat prin Ilidia, Socolari, Potoc. În Potoc nu facem stînga spre obiectivele deja vizitate ieri, ci dreapta spre Slatina Nera. Aici citisem că s-ar afla un bragagiu şi ne gîndeam să-i facem o vizită.


Cum veneam noi dinspre Potoc, la bifurcaţia stînga spre Slatina Nera întîlnim un cuplu de cicloturişti români cu care schimbăm amabilităţi. Facem apoi stânga şi, ca să condimenteze tura, ce se gândeşte Artistul să facă? O poză din mers. Cum drumul era denivelat, a reuşit o căzătură care l-a costat puţin, din fericire, adică doar vreo câţiva centimetri pătraţi de piele în zona cotului drept.
Dr. G, adica iacobdoc, era la vreun kilometru în faţă. Dar dintr-un Audi Q7 care venea din sens opus au irupt imediat 4 doctori care ne-au oferit apă, sfaturi şi sprijin moral pentru „rănitul” nostru. A mai adăugat şi a_micul cîţiva stropi de rachiu asupra rănii (acela era alcoolul pentru vipere…) şi s-a rezolvat.
Panoramă asupra Slatinei Nera. N-am mai intrat în sat, aşa că  braga rămîne pentru data viitoare, cînd om vizita şi Cheile Nerei.


La Sasca Montană se ajunge de aici pe un drum din dale de beton. Intrarea este semnalizată frumos de un vagonet, martor al istoriei comunei, strîns legată de exploatările miniere de cupru şi argint.


http://sascamontana.ro/?page_id=2

Înaintăm pînă în dreptul unui magazin mixt, unde căldura e îndeamnă să luăm o pauză.




Drumul ne poartă către sud+est, de-a lungul pîrîului Şuşara. La ieşirea din localitate DJ 571 continuă spre sud, către Cărbunari şi Ştinăpari, noi îl lăsăm şi apucăm în stînga, pe poteca turistică. Nu doar cascada şi micile chei săpate de pîrîu sunt obiective turistice, ci (mai ales, aş zice eu din perspectiva biciclistului suit pe MTB) şi poteca „single trail” care te poartă prin pădure, pe o rampă domoală, cu ascensiune de 130 m în 2,5 km. Maxim 500 m necesită aburcarea bicicletei pe umăr sau mersul pe lîngă ea, la început şi în mica porţiune de chei.


În rest, o minune de traseu, de care ne-am bucurat cu toată priceperea de care dispuneam! Şi dacă n-aş fi avut bicicleta încălţată cu slicuri, ar fi fost încă şi mai distractiv.












Porţiunea de chei am depăşit-o destul de uşor, le-am oferit un umăr de sprijin iubitelor noastre troace, în timp ce cu cealaltă mînă ne ţineam de sîrma împletită fixată pe perete.










Şi am ajuns la cascadă. Mai era o familie cu fetiţa lor şi cam atît. Loc de stat, meditat şi admirat. Iar ne-a fost bine, vorba a_micului…

Cascada nu prea avea debit, însă drumul pînă la ea şi înapoi, sălbăticia şi liniştea locurilor, reliefurile stîncoase ce o înconjurau merită văzute, parcurse, simţite pe îndelete.
Înapoi în şa după un sfert de oră. Toate sferturile de pauză în tura asta au fost academice, indiferent că s-au petrecut în mijlocul naturii, la o bere în vreun sat uitat de lume ori la teatru.


Am coborît, am trecut iar prin chei, ne-am întors în Sasca Montană. Meritam o poză de grup în grădina de vară de lîngă magazinul mixt? Păi meritam!
 



Şi mai meritam cîte ceva de-ale gurii, ce aveam prin rucsac sau pe la magazin. Mai ales că ne aştepta secţiunea cu adevărat grea din traseul de azi, pînă acum fusese o plimbare în parc (dar noi nu ştiam asta)…
După cum bine a fost trasă concluzia încă de acum un an în Bucovina, de către onorabilul iacobdoc, e bine să fie o singură persoană responsabilă cu schiţatul traseelor, ca să ştii din capul locului pe cine poţi da vina!

Trasasem întoarcerea departe de şosea, pe ceea ce eram convins că era o scurtătura, un drum care pleacă de la intrarea în Sasca Montană, merge întîi pe malul drept al Nerei, pentru ca apoi s-o taie oblic peste deal, direct în Potoc.
Toate bune şi frumoase la început, drumul şerpuieşte lin pe malul rîului.


Traversăm de-a dreptul o exploatare forestieră şi întrebăm un muncitor aşa, de control. Omul ne priveşte cam năucit şi zice că da, există drum spre Potoc, dar nu prea e drum, că e potecă plină de rugi. Nu ştiam ce fel de rugi + rugi de mure, de măceşe, rugi către înaltul cerului? S-a dovedit că erau de toate! Continuăm neştirbiţi!  
După 3 km însă, avem o bifurcaţie: dreapta continuă pe malul Nerei, spre podul Bei, prin „tunelele turceşti”. Conform a ceea ce zic băieţii aici, nu cred că aveam loc cu bicicletele:
http://bloguldecalatorii.ro/2012/06/lacul-ochiul-beiului-si-cascadele.html

Iar la stînga, unde zice traseul nostru să mergem, poteca urcă abrupt dealul. Pe aici o luăm, gadgeturile afirmau la unison că e drumul corect şi direct spre Potoc.  Şi împingem nene, pe o rampă cu media de 10%, timp de 2 km, pînă pe coama dealului.


Semnalul GPS vine şi pleacă, eu nu mai am baterie la telefon, aşa că rămîn de bază Garminul lui iacobdoc şi aifonul lui MaC. Cînd să ne punem la loc în şa după urcarea asta criminală, văd că am o crenguţă înfiptă în roata faţă. Cu un gest natural o scot şi fîîîssss… am si eu o primă pană în excursia asta. Fusese o ramură de măceş, cu un spin respectabil.

Urmează bineînţeles porţia de umor aferentă penelor din BaBB: Artistul, exasperat de cît împinsese, aude strigătul meu de „Panăăă!”. Vine uşor din spate, pe lîngă ea, şi, brusc înviorat de perspectiva unei pauze binemeritate, exclamă: „Pană!? Aaah, ce bineee!”. Din rărunchi a spus-o, şi cu atîta sinceritate că nu puteai să te superi pe el. . Reparaţia penei nu a putut începe pînă ce nu ne-am potolit din hohotul de rîs!
O poză face cît 1000 de cuvinte + expresia Artistului e ca-n reclama cu cardul, „priceless”.


Fusese primul kilometru de urcare din cei doi. Crezusem că am scăpat, fusese doar o părere, am mai continuat să împingem pînă cînd am ieşit din zona arbuştilor, pe creasta ierboasă a dealului. Transpiraţia curgea pe frunte în ochi, ierburile înalte dimprejur mă duceau cu gîndul la avertismentele de vipere.










Dar gata, urcarea era terminată!




Nu însă şi porţia de pene pe ziua de azi. Fericit, m-am urcat în şa şi am început să pedalez în decorul deosebit de agreabil, pe vîrful dealului. Deodată roata spate a icnit cu un pufăit sonor şi iar am ajuns pieton! Fusese un „snake bite”, din fericire singura muşcătură de şarpe în toată excursia .




Mutra şugubeaţă a Artistului anunţa unul dintre cele mai tari bancuri, spus cu gesturi largi în vîrf de deal, pe timp de pană! Ăla cu Ion şi Măria, ştim noi. Şi iar ne-am rîs la moment de aşa zisă restrişte .
De aici am coborît în Potoc, sat ale cărui case se vedeau deja.


Ne-am refăcut rezervele de apă şi ne-am cinstit cu cîte o îngheţată Polar. Mai erau 13 km de asfalt sub soarele de amiază, i-am parcurs fără prea mari probleme, în afară de zguduielile provocate de asfaltul din Ciclova Română.
O casă contruită în altă casă în Socolari.


La cules de mure pe marginea drumului


Şi în sfîrşit relaxare acasa la Casa cu Platani.


Încă o zi de excepţie încheiată en-fanfare!
Traseul zilei 5: http://ridewithgps.com/trips/5943305

Ziua 6 – 31 iulie 2015

Din nou zi de transfer între pensiuni. Lăsăm Casa cu Platani unde ne-am simţit atît de bine, pentru pensiunea Clisura Dunării - Danubian Border din Berzasca, unde găsisem 3 camere prin booking.com. Mutarea necesită bineînţeles trezire dis-de-dimineaţă, pe la 6 jumătate, cu mic dejun mutat la 7 în loc de 8. Era nevoie pentru că urma şi bicicleala prin defileul Dunării.
Venind dinspre Oraviţa pe DN57, facem cunoştinţă cu Dunărea la Pojejena.


Ajungem la pensiune, care e situată în centrul comunei, pe o stradă laterală, prima la stînga după podul peste pîrîul omonim. E foarte cocheta si merită cei 110 lei pe camera dublă. Nu au mic dejun, dar am avut acces la bucătărie şi ne-am organizat singuri, deja eram obişnuiţi şi ne-a fost bine.
Am lăsat bagajele şi am încălecat. DN57, care ne poartă de-a lungul Dunării, este afectat de o cădere de pietre între Berzasca şi Şviniţa, traficul auto fiind formal interzis.

 
Practic e blocată o bandă şi existau maşini care treceau. Am trecut şi noi. Mergeam relaxaţi, chiar cuprinşi de o anumită lene, poate indusă de ora matinală de trezire, poate de stratul superficial de nori care şi-a făcut un pic de cap şi ne-a stropit vreun sfert de oră. A fost o zi de relâche, ce să mai… Dar cînd alături curge molcom Dunărea, ai deja nişte kilometri în spate şi nişte mii de metri urcaţi, îţi mai permiţi s-o laşi mai moale.

 




La un moment dat Artistul, rămas mai în urmă, ne sună că are pană. Eram în dreptul vîrfului Trescovăţ şi ne-am întors.


Pentru moment a fost nevoie doar de cîteva pompe, dar la Şviniţa am intrat în sat, urcînd o rampă de mare angajament pînă la o cîrciumioară, oentru o bere, şi în curtea ei comitetul de specialişti s-a reunit şi a rezolvat-o.


Am reluat periplul danubian. Numeroasele şi bogatele tufe de mure de la marginea drumului au reprezentat o tentaţie cvasi+permanentă, şi la dus şi la întors. Aici MaC ne oferă instrucţiuni despre cum trebuie savurate corespunzător şi adecvat.


Tufa asta era chiar în dreptul ruinelor cetăţii Tri-Kule. Din păcate accesul este îngrădit de o proprietate particulară.
Mai departe, către golful Dubova, ţinta iniţială a preumblării noastre de azi.






La un moment dat, pe cînd mai aveam vreo 6 km pînă la Dubova, peste relaxarea noastră s-a suprapus foamea, şi cum tocmai treceam prin faşa cabanei Delfinul, am luat ad-hoc decizia să luăm acolo prînzul. Ne-am instalat pe ponton, cu valurile sub noi şi foşnetul lor împrejur. Viaţă, nene!




Mai era clienţi, iar singurul chelner şi băiat de alergătură al cabanei de-abia prididea. Am avut nişte timpi de aşteptare mărişori, mai ales că am vrut ciorbă de peşte şi păstrăv prăjit, ca să fie o experienţă cultural-culinară completă. A fost, dar aşteptarea ne-a indus o stare de somnolenţă care ne-a făcut  să zicem stop traseului, urmînd să facem cale întoarsă. Iacobdocul nostru simţea că mai putea, aşa că s-a îndreptat spre golf, urmînd să ne ajungă din urmă ulterior.

Întoarcerea s-a făcut cu un vînt din faţă destul de insistent. Subterfugii ca să nu ne lăsăm descurajaţi de el am găsit. Cum ar fi murele…


… şi admirarea Dunării la apus, o experienţă unică pe care merită s-o simtă orice biciclist pasionat de pe meleagurile noastre sau de aiurea.






Seara s-a încheiat cu o cină în curtea din spatele pensiunii, unde am rememorat zilele ce trecuseră peste noi, am discutat pe marginea datelor ameţitoare furnizate de gadgeturile lui MaC şi iacobdoc, am anticipat ultima zi de mîine, dedicată satelor ceheşti din Banat.

Traseul zile 6: http://ridewithgps.com/trips/5943408

Ziua 7 – 1 august 2015

De la bun început zic că ziua asta a fost CE TREBUIA să fie. A fost cireaşa de pe tortul unei excusii de neuitat. După o zi 6 de relaxare în decorul pictural al Defileului şi o noapte de odihnă în paturile confortabile ale pensiunii, ne-am trezit gata de o nouă aventură, ale cărei dimensiuni nu aveam cum să le bănuim. Am luat masa în bucătărie, nu înainte de a opera o modificare în traseul de azi, modificare ce avea să conteze în economia dificultăţii turei.


Ne bem cafeaua în aerul proaspăt şi răcoros din curte, apoi suntem gata de pedalat.


Am spus deja că azi trecem în revistă satele ceheşti ale Banatului, o enclavă specială cu o istorie aparte: http://adevarul.ro/locale/timisoara/foto-Tinutul-cehesc-banat-enclava-incapataneaza-supravietuiasca-istoriei-1_51759f81053c7dd83f378d6d/index.html

De data asta o luăm din Berzasca pe malul Dunării spre vest, către Liubcova. Pe malul fluviului e în construcţie un sat turistic lacustru care promite să arate foarte bine odată finalizat.


Facem dreapta in Liubcova şi intrăm pe drum de ţară.


Drumul înaintează spre nord, către prima ţintă a călatoriei, satul Ravensca (în cehă Rovensko, satul celor egali), izolat la 750 m altitudine pe o culme a munţilor Almăjului. Se transformă într-un forestier pietros şi, spre îngrijorarea amicului, continua să nu prezinte pante accentuate.


Cum noi aveam de urcat 700 m pînă în Ravensca de-a lungul a 20 km, iar după 5 km urcasem doar 100 m, era clar ce ne aşteaptă pe ultimii kilometri… După km 10 a început să ne încerce cu 3-4-5%. Apoi lucrurile au luat-o în sus serios, spre km 20 atingînd 13-14% şi obligîndu-ne la push-bike.


Vegetaţia se rărea, pe cer se săreau şi se auyeau ulii. In fine am intrat pe o curbă de nivel cu 2 ace de păr, ne apropiam de sat.










Totuşi Ravensca se lăsa greu. Greu de tot! Au mai fost vreo sută de metri de push fix înainte de intrarea în sat, trecînd brusc de la forestier la asfalt impecabil.




După atâta risipă de energie, evident că ne ardea buza să ne răcorim cu o bere. Numai că… surpriză! Singurul magazin în stare să ofere aşa ceva era închis, avînd orar de funcţionare 8-11 şi 17-20!
Pe terasa lui şedea un grup de cehoaice aflate în vizită, ele ne-au indicat fîntîna publică drept singura sursă de hidratare. Astfel a ratat echipa “Getränke Service” cea mai aşteptată bere a turei.

Dacă de bere nu mai era rost, amicul s-a apucat să măsoare conştiincios traseul ce ne rămânea de făcut.


Planul era să coborîm pe celălalt forestier ce leagă Ravensca de “civilizaţie”, spre nord, către depresiunea Bozovici, satul Bârz. Apoi întoarcere via Şopotu Nou, Gîrnic, Sicheviţa şi iar pe malul Dunării, spre pensiune.
Din Ravensca pleacă vreo câteva drumuri de căruţă către satele învecinate, dar ele mergeau cam pe coama dealului şi nu aveau nici măcar rang de communal. Fiind deja păţiţi, am preferat comunalul DC45, 12 km în coborîre continua spre Bîrz. Ne-am prins întâi cam care ar fi respectivul drum (pleacă prin faţa bisericii, apoi la bifurcaţie pierde asfaltul – se allege drumul la dreapta, în coborîre). Coborîrea a avut 2 opriri - una în care, împreună cu iacobdoc, am încercat să lămurim un turist ceh despre poteca turistică spre Şopotu Nou; a doua, cauzată de o pană a lui MaC, cauzată de drumul foarte pietros, probabil.

Am revenit la asfalt, stînga spre Şopotu Nou, poartă de intrare estică în Cheile Nerei. Asfaltul prost spre mediocru, perfect încadrabil în tabloul general de sălbăticie a zonei.
În Şopot, fiind ora prînzului, am simţit nevoia de o masă care să ne ţină în joc, mai ales că urma o a doua căţărare. Singurul loc disponibil, domnilor, a fost … Poşta! Ei bine da, oficiul poştal din Şopot ţinea loc şi de magazin mixt şi cîrciumă, astfel încât am avut aici parte de cea mai originală masă de prînz, în atîtea şi atîtea ture…






Ne-am ghiftuit cu ce-am prins aici, am ascultat-o pe doamna poştăriţă cum deplînge dezinteresul care înconjoară zona (care ar trebui să atragă turişti şi investitori ca un magnet, dar n-o prea face) şi am plecat.
Am continuat pe DJ 571B, apoi, la limita sudică a localităţii, stînga pe DC 135. Judeţeanul continua prin pădure, către Stăncilova – Cărbunari – Sasca Montană.

Drumul comunal e la început foarte simpatic, un forestier relativ plat prin satele Urcu şi Valea Roşie (fără plăcuţe indicatoare), doar Punctul Roşu care apare din cînd în cînd, însoţind turistul spre Gîrnic.


Ulterior lucrurile se precipită şi drumul, deşi nivelat cu utilaje, urcă abrupt, în jur de 12%. Colac peste pupăză, a fost aşezat un strat de piatră peste el, cam cum vezi pe terasamentul de cale ferată, încît aderenţa, dacă voiai musai să stai în şa, era compromisă uşor.
Am împins vreo 3 kilometri, inclusiv prin satul Cârşie Roşie, unul care îşi rîde de comparaţie clasică de Cuca Măcăii!!! Deja peisajele promiteau mult şi făceau efortul să merite.












În sat viaţa mergea ca de obicei, ne-am oprit s-o surprindem şi noi.






Am ieşit din sat, drumul pietruit se termină brusc şi rămîne o potecă de pămînt „double trail”. Eram la extremitatea estică a munţilor Locvei şi ne pregăteam să-i traversăm de la nord la sud.






Şi am intrat pe bucata asta de „no man's land”, a fost ceva deosebit, cu toate că mai bîjbîiam cu traseul. Soarele nu mai era de 3 suliţi, deci nu ne ardea, vîntul adia, noi ştiam că avem 4-5 km pînă în Gîrnic, dar timpul părea că trece greu sau că a fost suspendat.










Pe la 6 după amiaza am intrat în comuna cehească Gîrnic, după o coborîre pe o uliţă bolovănoasă şi o mică urcare în gît. Am fost întîmpinaţi de case chivernisite, acoperite cu faianţă colorată.




În centru e o cîrciumă unde ne-am aliniat pentru o ultimă poză de grup… nu, de ECHIPĂ.


Brusc, băieţii realizează că aici e rost de bere cehească de la mama ei, deci o halbă de Vserad cu grăbire au comandat!


Apoi, printre maşinile cu număr de Cehia care populau drumul, ne-am dat drumul la vale.
În trecere pe lîngă mînăstirea Gornea.


Către casă, cu apusul în spate…


Traseul zilei 7: http://ridewithgps.com/trips/5943434

Au fost cel putin 1500 m urcaţi, pentru o încheiere apoteotică a excursiei!

Aceasta a fost tura pe care noi am numit-o Banatul Montan, Berile şi Bicicliştii. Un exemplu de cicloturism şi camaraderie cum eu n-am mai trăit şi care va rămâne într-un colţ al memoriei.
Am scris toate cele de mai sus, dar cuvintele sunt prea puţine ca să exprime mulţumirea, satisfacţia, fericirea şi sentimentele care m-au încercat acolo, în sălbăticia Banatului, împreuna cu prietenii mei.

Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus poveste-aşa!

O tură cu ajutorul trenului are farmecul și, în același timp, inconvenientele ei. Dacă se întîmplă să fii fan trenulist, treci mai ușor peste ele. Dacă ești cu o gașcă întreagă, e și mai ușor să ignori diversele stîngăcii ale operatorilor feroviari români. În cazul de față, adica in dimineata de 28 februarie, am stat la căldurică în tren și ne-am amuzat suficient de mult cît să nu ne strice distracția.
 
Nici vremea nu ne-a stricat-o, avînd în vedere că la coborîrea în gara Măneciu ploaia se oprise. La ploiesti VEst coborasem din R3001, am mers pe bicle pana la Ploiesti SUd, unde ne-am urcat intr-un Regio al TFC catre Maneciu.
 

 
Erau vreo 3 grade, răcoare, ce mai!, dar lumea voia să dea o pedală sau chiar două, așa că am ieșit din Măneciu către drumul ce ține malul drept al Teleajenului, rîu proaspăt ieșit din chingile barajului. 
 

 
E un fel de fost drum din dale de beton, acum serios erodate și acoperite cu bălți de apă și noroi. Toată lumea e călare pe MTB, doar unul pe CX, deci nu sunt probleme. Acceptăm lejer să ne stropim din cap pînă în picioare. 
 
 

 

 
Din cînd în cînd, cîte o pauză, dar nu prea scurtă că simțim frigul.
 

 
După 7 km facem stînga pe DJ 100N către primul sat al comunei Drajna, Făget.
 

 
E prima cățărare a zilei, una de încălzire. În apex, ăia mai experimentați îi încurajează pe începători )
 

 
De aici coborîre și urcare spre Drajna de Sus. a_micul face pana, din cauza străvechilor Nobby-Nic, acum devenite NeNobby-Nic, că nu mai au "nobs" .
Veche casă boierească veche în Drajna.
 

 
Pe lîngă castrul roman de la 101 AD, din aceeași localitate, trecem repede pentru că e acum în stadiu de șantier arheologic îngrădit.
http://www.histmuseumph.ro/index.php
 
În Văleni coborîm iute și nu facem pauză de bere.  :-
Oprim la biserica de lemn Sf Spiridon, monument istoric de la 1726.
 

 
Plecarea de la biserică este marcată de cea mai abruptă urcare, cu un maxim de peste 20%, pe strada Eremia Grigorescu din Văleni.

 
A fost practic debutul a vreo 10 km de cățărare (cu cîteva văi mici) către Teișani și Piatra Verde.
 


Cum necesarul de pauze se înmulțea, aveam deja în vedere să luăm trenul care pleca direct spre București la 16.47 din Homorîciu, fără să ne mai întoarcem în Măneciu. Bucata de pădure care coincide cu altitudinea maximă a urcării, de 660 m.

 
Piatra Verde văzută din apex. Azi, datorită umezelii de peste 80%, mult mai verde ca în zilele uscate și călduroase.
 

 
Lumea își dă drumul la vale, cu încredere, pe dalele de beton în stare acceptabilă.
 

 
Cobor și eu, încheind plutonul alături de @a_mic
 

 
Din cartierul (fost sat) Groșani al Slănicului urcăm pe DJ 102, ca să închidem bucla în Homorîciu, via Schiulești. După pensiunea Fata Pădurii pierdem pavajul și continuăm pe forestier.
 

 

 
A fost ultimul moment de calm și luciditate, ca să zic așa, pentru că ne-a luat noroiul lipicios în primire, de nu se mai învîrteau roțile și trăgeam de biciclete ca de cai morți. Chinul a durat 1.5 km și vreo 3 sferturi de oră. Jos oblojim răniții pe 2 roți, ca să ne poată duce mai departe pînă în gară.
 

 
Pe coborîre am împroșcat cu pietre și pămînt în toate direcțiile. Am vrut inițial să fotografiez viaductul feroviar de la Crasna, acolo unde linia ferată face o buclă pronunțată pentru a putea menține o declivitate acceptabilă. Nu am mai avut timp, astfel că redau mai jos poza utilizatorului Michael de pe forumtrenuri.com (de pe vremea cînd mai opera CFR Călători):
 

 
Am ajuns la gară. Clădirea e închisă, deci nu am putut să tragem pe dreapta în sala de așteptare. Ne-am făcut comozi "pe prispă", mai erau 30 de minute pînă la sosirea trenului. Se aduna ceva lume. Ne-am dus la clasicul magazin mixt, ca să ne aprovizionăm cu mîncare și-o bere - a se remarca ora tîrzie dedicată acestei activități ) .
 

 
După care ne-am urcat în tren. Mecanicul și-a pus mîinile în cap cînd ne-a văzut pe peron , lucru de care nu ne-am sinchisit prea tare. 
Cel mai mare neajuns în trenul ista era că nu avea, domne, cine să-i țină berea a_micului, în timp ce îl ajuta pe naș să calculeze costul biletelor. 
Prin urmare a trebuit să apeleze, în dinamică, la prieteni și pasageri benevolenți. 
 
Astfel ne-am trecut timpul în aglomerația progresivă, maximă după Ploiești Sud, pînă acasă în gară, unde ne-am strîns mîinile și ne-am luat la revedere, cu promisoiunea că altădată o s-o facem și mai lată. Nu înainte ca a_micul să mai facă încă o pană, sub privirile îngăduitoare ale polițistului de proximitate!
 
Inregistrarea traseului final - https://ridewithgps.com/trips/8001453

Ce ne-am zis? Ce-ar fi să ne reîntoarcem la cățărarea feroce de la Sultanu? Că o mai atacasem acum un an.

Numai că de data asta am decis să o abordăm pe un alt traseu, care a inclus ceea ce se numește Drumul Voievozilor din județul Prahova. Proiectul, inaugurat în 2011, este în lucru și constă într-un traseu ce conectează localitățile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, urmând cele mai importante zone în care au fost făcute descoperiri arheologice şi există monumente arhitecturale de interes naţional.

http://www.asociatiaturismprahova.ro/ro/idei-de-vacanta/drumuri-speciale/drumul-voievozilor.-pe-urmele-istoriei
http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/drumul-voievozilor-fost-inaugurat

Pe 20 iunie, cu vreme frumoasă în aer și la orizont, cu zi liberă de Sânziene, ne-am întâlnit pe peronul Gării de Nord la 8 jumătate. Pe lângă @MaCŽ și @BodoC, cu care vizitasem deja Sultanu, era și @a_mic, care aștepta cu nerăbdare să vadă cum e să-ți dea un deal cu șoseaua-n cap!


Cu biletele rezervate electronic la Regiotrans, am plecat cu personalul lor de la 8.50, care pe la 10 ne-a debarcat în gara Buda.


De aici am purces pe DJ 101i, bine asfaltat și gol, către Filipeștii de Târg. Spre norocul nostru, un plafon diafan de nori ne-a cam apărat de soare aproape toată ziua.
Înainte de a trece Prahova pe pod ne oprim să căscăm gura la maci.




Intrați în Filipeștii de Târg, ne proptim în parcul central, în primul obiectiv istoric: ruinele Palatului Constantin Cantacuzino, ridicat între anii 1653-1641. În vremuri de mult apuse, conacul a adăpostit bogata şi vestita bibliotecă a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul (fiul postelnicului cu nume identic), erudit, poliglot şi mare cărturar, cel care a renunţat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu.





L-am cercetat pe îndelete. Mai multe detalii despre el, aici: http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/turism/ruinele-palatului-cantacuzino-filipestii-de-targ--130038.html

Următorul pe listă, la 200 de metri spre nord, pe drumul spre Florești, este conacul Pană Filipescu, construit în secolul al XVII-lea, în jurul anului 1650, în satul Filipeștii de Târg (actualmente în județul Prahova), de marele logofăt Pană Filipescu, soțul Mariei Cantacuzino (fiica mare a postelnicului Constantin Cantacuzino).
Este o construcție care face trecerea la stilul brâncovenesc, cu foișor și coloane ale căror capiteluri susțin arcade semicirculare, cu un parter înalt sub care se află beciuri cu uși largi. Restaurarea sa a început în 2012 și a fost terminată în 2015, iar pe 24 mai a.c. a și fost inaugurat și reintrodus în circuitul turistic, în cadrul proiectului Drumul Voievozilor.


Ca fapt divers, în timpul regimului comunist a folosit drept depozit de cartofi al CAP locale. Noi nu ne-am putut bucura de vizitarea muzeului pe care conacul îl găzduiește acum, dat fiind că era închis din cauza zilei libere. Nu-i nimic, rămâne pentru o dată viitoare.


Am încălecat pe-o șa din nou și am continuat spre nord pe DJ 101 P. După aproape 2 km am intrat în satul Cătina din comuna Florești, unde pe partea dreaptă ne-am oprit la biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie de la 1636-1646 a jupanului Tanase si sotiei sale, Tudora; ispravnicului Vasilache si sotiei sale, Maria; spatarului Mihail si sotiei sa, Dafina.


Biserica este zidită în formă de cruce, cu o singură turlă, așezată pe pronaos. Ea prezintă o arhitectură mai puțin comună bisericilor ortodoxe de zid, avînd clopotnița pe pronaos. În anul 1850, de o parte și de alta a turlei s-au adaugat doua turle mai mici. În turlă se urcă pe o scară circulară.
În secolul al XVIII-lea, turnul-clopotniță s-a dărâmat, iar refacerea acestuia a dat bisericii o înfățișare originală. Clopotnita a fost refăcută pe o bază pătrată, având dimensiuni mult reduse față de baza fostului turn. Fatadele bisericii sunt împărțite în două registre, printr-un brîu compus dintr-un profil median și două rânduri de zimți.
Specialiștii apreciază ca biserica a fost pictată în frescă de catre ucenicii zugravului Pîrvu Mutu, in anul 1692.

În aceeași localitate se află și “Ansamblul Curţii boiereşti Mavros - Cantacuzino” – monument istoric de categorie A, datând din anii 1840-1842 este situat în satul Cătina, comuna Floreşti şi este compus din Conacul Mavros – Cantacuzino, Capela Romano-Catolică, Turn de apă, parc şi Monumentul funerar al Mariei Suţu. În prezent conacul găzduieşte un spital de psihiatrie pentru pacienți cronici, astfel încât nu am putut fotografia obiectivul.
Fostul conac Mavros-Cantacuzino, amplasat în mijlocul unui parc natural cu o suprafată de 6 ha, a fost construit de generalul Nicolae Mavros (consilier de stat al ţarului Rusiei), a cărui fiică s-a căsătorit în 1845 cu Ioan C. Cantacuzino-Măgureanu. Se zice că în acest conac s-ar fi adăpostit Nicolae Bălcescu în preajma revoluţiei de la 1848, când era urmărit de armata țaristă.

In parcul vechiului conac se află un grup statuar din marmură albă(Fata pansand un ranit), operă din 1878 a sculptorului rus Mark Antokolski (1843-1902) (sursa: http://www.colineleprahovei.ro/index.php/floresti).
Interesant este că, deși a fost construit cu peste 50 de ani înaintea Micului Trianon de la Florești, conacul Mavros rezistă și azi, fiind chiar folosit ca spital, după cum spuneam.
O imagine preluată de pe monumenteprahova.ro:


Pe la Micul Trianon nu ne-am mai abătut. Aici se încheie prima parte a excursiei, cea cu tentă cultural-istorică. Urmează, bineînțeles, partea sportivă, cu 3 cățărări sănătoase.
Prima începe după ieșirea din satul Măgureni, după traversarea rîului Provița. Se urcă prin pădure, pe DC 115B, asfaltat. Se urcă vreo 140 m în 3.5 km, cu rampă maximă de 8%. Sus, în apex, unde se trece în județul Dîmbovița, drumul e rupt de o alunecare de teren.










Din apex se coboară pe un forestier cu șleauri, ceva mai abrupt decât versantul pe care am urcat. Era și nițel noroi, cel mai solicitat a fost MaC, care avea bicicleta încălțată cu slickuri de 1 inch.
Jos în comuna Iedera am luat un prînz improvizat (salam, banana, bere, sucuri) la magazinul mixt de vizavi de terenul de fotbal. Terasa era destul de animată, cee ace nu ne-a deranjat, mai ales că eram deja pe jumătate cu gîndul la Sultan.




După necesara realimentare și rehidratare, am continuat prin decorul pastoral, de-a lungul râului Cricov, până la intrarea în Sultanu.




Drumul prin sat e valonat bine de tot, și nu doar succesiunea de urcări și coborâri, ci și peisajul deosebit, ne ține permanent în priză
https://farm8.staticflickr.com/7128/27897195681_4d2a5f0f8f_b.jpg[/img]







Băjeții se apropie încrezători de Marele Zid
https://farm8.staticflickr.com/7321/27974496845_daf841f0ba_b.jpg[/img]
De aici încolo ne-am luptat fiecare cum puteam cu rampa mereu crescândă. Am încercat un fel de “mers șerpuit”, care a ținut până la primul ac de păr. De aici am împins cam 150 de metri, după care am reușit să mă sui la loc în șa. Ajuns la foișorul din vîrf, m-am suit pe zidul de sprijin, de unde perspectiva era mai interesantă, și mi-am așteptat prietenii, care nu au întârziat să apară, în ordinea numerelor de pe tricou:














Fix pe Sultanu stratul ăla de nori dispăruse și ne lăsase… cu ochii-n soare!

Nu mai aveam apă, astfel că o bere jos în… Provița de Sus se impunea. Am băut-o pe bordură, după care, cu antenele de pe dealul ce ne despărțea de Provița de Jos, mereu înaintea ochilor, am terminat și a treia cățărare a zilei.








În gara Câmpina am ajuns imediat, cu viteze generoase pe coborâre.


Aveam de asemenea bilete rezervate online la personalul Regiotrans de la 17.48. Per total ne-au costat 28 de lei de căciulă, dus-întors.
Ne-am întors lejer acasă, după ce am filozofat despre vrute șii nevrute în tren, că așa e drumul cu trenul după o tură faină cu bicicleta, lenevești, sorbi alene din doza de bere, diseci turele trecute și viitoare…

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/9551012

Un tur al padurilor din Campia Vlasiei. Sau cum sa ajungem la micii de Gruiu altfel. O tura facuta inaintea celei de le Sultanu, care merita povestita, pentru ca parcurge zone numai bune de relaxare, mai putin batute de picior/roata, din apropierea Bucurestiului.
@a_mic, @BodoC, @Poseidon si subsemnatul ne-am intalnit in Gara de Nord la linia șepte, la orele 8.30, duminica 29 mai.
Aveam bilete luate online de la RegioTrans, iar IR14031 pleca la 8.50.

 
In vagon s-au mai urcat 2 confrati si trenul a luat-o din loc la ora stabilita.
Figura cu "aratatul" si "validatul" biletelor aflate in zmartfon a durat 2 secunde. 7 lei de caciula (4 omu + 3 bicla) pana la Peris, in 25 de minute. Am coborat la 9.15 in gara Peris, care avea in dotare alaturea si o mare antena GSM, pana la care nu trebuia urcat nici un deal.

 
Rama RT si-a continuat drumul spre Brasov, iar noi spre padurea Cocioc, prima de pe traseu.
In padure era liniste (cu exceptia fosnetului adierii printre frunze si a ciripitului discret al pasarilor) si mai ales racoare.

 
Iesire din padure, in satul Balteni, ii aratam si a_micului schitul omonim, pe care nu-l mai vazuse.



 
A urmat traversarea magistralei feroviare 1000 la Scrovistea si intrarea in padurea Burias. Aici era tot liniste, semn evident ca lipsea un al 5-lea participant, @MaCŽ care era ocupat cu treaba...
 
La iesirea din Burias, in urma promptei si pretioasei indicatii verbale a englezoaicei care graieste in numele RideWithGPS, am facut la dreapta. Asfaltul continua cu un pod peste Ialomita si ne conduce in judetul Prahova, prin satele cochete ale comunei Poienarii Burchii, unde lumea ne saluta. Si noi pe ei asijderea.

 

 
In satul Pioresti din Poienarii Burchii gasim manastirea Pissiota, probabil unica manastire ortodoxa din tara in care Renasterea Italiana se regaseste atat de evident ca stil arhitectonic. A fost ridicata in 1928 de Nicole Pissiota, un antreprenor grec stabilit in Romania intre razboaie. Nu este monument istoric, ceea ce explica si faptul ca la intrarea in pronaos, inchisa initial cu sticla si fier forjat, s-a montat tamplarie termopan... Completand cu  aparatele de aer conditionat, o modernizare complet nereusita, in opinia mea. Pacat, pentru ca edificiul e foarte frumos si merita mai mult.

 

 

 
Am plecat mai departe, nu inainte de a ne intersecta pentru a treia sau a patra oara pe ziua asta cu un grup de biciclisti care faceau o tura "in familie".
Inainte de a traversa DN1 la Potigrafu, n-am ratat niste maci de pe campurile cultivate cu grau.

 
In Potigrafu, anticipand intrarea in padurea Gherghita, am oprit la un magazin mixt si ne-am luat cate o bere. Pe care am savurat-o in mijlocul padurii, in timp ce troacele se odihneau si ele. In drum, la soare, erau deja 29 de grade.

 
La iesirea din padure am intrat in comuna Balta Doamnei. "Doamna" din denumire este Doamna Elina (1598-1653), sora logofatului Udriste Nasturel Herescu si sotia domnitorului Tarii Romanesti, Matei Basarab (care a domnit intre 1632-1654). Dumneaei s-a nascut la Herasti, in conacul care exista si azi (nu mai e muzeu vizitabil, fiind retrocedat). Scoala gimnaziala din Herasti (jud Giurgiu) ii poarta numele.
 
Am parcurs 3 sate inlantuite, Curcubeu, Balta Doamnei si Lacul Turcului. In satul omonim, de resedinta, se afla bisericuta de lemn Sf. Trei Ierarhi, ingradita si inchisa. A fost datata in secolul XVIII, fara a se cunoaste cu exactitate data constructiei. Este monument istoric si nu mai gazduieste slujbe.
[/img]https://farm8.staticflickr.com/7297/26738044243_c288a3b420_b.jpg[/img]
 
Dupa iesire din Lacu Turcului, la o intersectie in cruce, facem dreapta pe macadam. Se trece peste A3, exista o mica portiune asfaltata, apoi revine macadamul, si mai accidentat.  
Bajetii, pufaind ca locomotivele

Macadamul, destul de accidentat, ne conduce in satul Merii Petchii al comunei Nuci.

 

 
Deja anticipam mancarea si berea de la terasa Leu din Gruiu, astfel ca, odata depasita o coloana de manifestanti electorali in Nuci, pe un asfalt proaspat, am marit un pic ritmul. Am facut o pauza la podul peste Ialomita, inainte de Lipia.


In bidoane era un fel de lesie...

 
Dar pana la urma am ajuns la Gruiu, unde ne-a intampinat MaC, venit cu masina, de la serviciu.
Dupa ce ne-am potolit setea si foamea am luat-o catre gara Moara Vlasiei.

 

 

 
Aveam tren la 17.27, a venit o sageata albastra, R7038 de la Urziceni, aglomerata, inclusiv cu biciclisti. Bilete am primit in gara, doar pentru oameni. Pentru bicle ne-am tocmit cu un fel de om care era controlor in trenul asta, "la el in tren", cum zicea el. Asa moare CFR, putin cate putin, pe mana unora ca asta. Practic am platit 5.50 lei de om si 6 lei de bicicleta, in final (asta dupa ce ne ceruse 15 de caciula!). Am trecut si peste asta si am ajuns acasa. Nu prea am avut timp de bicicleala anul asta, asa ca m-am bucurat de tura asta la maxim, in primul weekend de vara pe 2016!
 
Traseul: https://ridewithgps.com/trips/9197702

Antena GSM din Periş este pentru sistemul GSM-R, parte a ERTMS nivel 2.

Nu, ala e pilonul vechi unde sint prezenti si Orange si Vodafone. Pentru GSM-R e construit altul, in partea opusa a garii, spre Ploiesti.

Traveller a scris:

 
Bilete am primit in gara, doar pentru oameni. Pentru bicle ne-am tocmit cu un fel de om care era controlor in trenul asta,
 

Pai si casiera ce zicea, se scuza ca a ramas fara bilete de bicle sau cum ?

E clar ca sunt mana in mana, deja daca sunt doi ii baga la grup infractional...

Așa păreau a fi, înțeleși... Dânsa zicea că nu poate, să vorbim în tren...
Pe viitor exclud întoarcerea cu CFR duminică după - amiaza, pe magistrala 700.

baiazid a scris:

E clar ca sunt mana in mana, deja daca sunt doi ii baga la grup infractional...

Asta e gluma secolului )

Dacă staţia nu are xSell, probabil ,,casieriţa" era, de fapt, IDM-ul. Iar IDM nu are bilete pentru încasări diverse, la care să poată încadra biletele de bicicletă. Are numai bilete de persoane, iar să declari bicicleta ca fiind persoană (adică să tai un bilet de 5 lei pentru persoană), deşi se practica la OTF privaţi mai demult, e ilegal.

Şi chiar dacă era casă de bilete CFR Călători şi nu avea xSell, tot bilete manuale avea, mă îndoiesc că avea pe undeva bilete Bianco cu plată sau că ştia să le completeze.

Trecusera lunile de iarna care ne-au cam tinut pe bara, astfel incat, impreuna cu @BodoC, @MaCŽ, @a_mic, @Artistul33 si @diorgulescu am decis sa facem introducere abrupta in problema biciclitului pe 2017.
Abrupta pentru ca ne-am decis sa facem o plimbare pe sosea pe dealurile de la Bustenari. Initial gandita ca offroad, tura s-a mutat pe sosea datorita ploilor si umezelii din teren. Sambata, 25 martie, ne-am intalnit la orele 7.20 in fata Garii Basarab. Aveam deja bilet de minigrup luat de Dragos la RE3003, care pleca la 7.44.



Bicicletele aveam sa le achitam in tren. Care tren ne-a depus in Campina peste fix doua ore de la plecare. Aici, sub un cer cam plumburiu, dar cu asfalt uscat, si cu un vant cam rece, ne-am pus in miscare spre Mislea. De punerea sangelui nostru in miscare s-a ocupat catararea spre Telega.

Din Telega, de la sensul giratoriu, am facut dreapta si imediat stanga, pe valea paraului Mislea, de-a lungul careia am inceput o lunga si lina coborare. Paraul, traversat de numeroase podete, ar fi foarte pitoresc daca nu ar fi folosit de localnici pe post de tomberon, din loc in loc...





Casa cu aspect de mic conac in Mislea, in curs de renovare. La 100 de metri de ea ne-am oprit la un magazin mixt, sa-si potoleasca amicul si Leo foamea cu niste paine si parizer .




Dupa Cocorastii Mislii facem stanga, parasim valea Mislii si incepem sa urcam usor pe valea Cosminei. Traficul e aproape zero, vantul nu mai bate si ne simtim bine.





In comuna Cosminele ignoram (deocamdata) indicatorul care duce catre respectabila catarare de la Podul Ursului, si ne angajam intr-o nu mai putin respectabila urcare spre Poiana Trestiei.



Inainte de a baga piciorul in pedala serios, dupa 40 km de vilegiatura, nu putem sa nu ne amuzam de amplasamentul strategic al usii de pe cladirea din intersectie.


Ne astepta o ascensiune de 200 m pe o lungime de 2.5 km.







Urcarea e grea, dar peisajul merita fiecare metru (si pe verticala, si pe orizontala).









In varf e un foisor unde ne-am odihnit si am lasat si troacele noastre credincioase sa-si traga sufletul.





Am mai urcat 2 dealuri in Bustenari si Telega si ne-am intors la orele 16 in Campina, unde in lipsa de alte oferte, am luat niste placinte si o bere la o patiserie din centru. Dupa care ne-am dus la trenul Regiotrans de la 17.30, multumiti dar si storsi de energie. In tren am motait la caldurica sau am vorbit verzi si uscate despre cum o sa se invarta roata anul asta.



Traseul: https://ridewithgps.com/trips/13568378