Fantomele căii ferate Vâlcele - Râmnicu Vâlcea

Sunt călător cu trenul de când mă știu, dar cititor și membru al diverselor forumuri feroviare sunt doar din 2009. Tot de atunci, de când am citit pentru prima dată despre povestea căii ferate Vâlcele - Râmnicu Vâlcea, mi-am dorit să ajung acolo și să pun piciorul pe ceea ce trebuia să fie terasamentul acestei căi.

Iată că vechea dorință s-a transformat în realitate ieri 10 aprilie 2016, când împreună cu Răzvan, partener de nădejde în multe călatorii pe 2 roți de 5 ani încoace, am pus biclele pe acoperișul mașinii sale și, la orele 6 dimineața, am purces spre Curtea de Argeș.

Prima haltă, de-o cafea, am făcut-o la km 36 pe autostradă. A doua chiar în dreptul clădirii devastate a haltei Vâlcele.


Vedere spre sud (Pitești)


Vedere spre nord, către bifurcația liniei 219


Podul peste satul Argeș, dinspre Crâmpoțani


Am lăsat mașina la Gara Regală și am pornit pe DN73 către Vâlcea


Am urcat fără oprire până în vârful dealului care precede comuna Tigveni. Aici, încălziți, ne-am relaxat nițel sub soarele generos. Trebuie spus că plecasem știind despre codurile galbene de ploi emise de meteorologi, însă ne-am spus în gînd că e o ocazie care nu trebuie ratată.




După coborârea în Tigveni, o mică pauză de gustare lîngă podul peste Topolog.


La bifurcație alegem stânga pe DJ 678A și înaintăm domol către Ciofrângeni. Evident, privirea caută viaductul Topolog la orizont. Viaductul apare curând, emoțiile încep să se simtă.


În curînd apare și bifurcația asfaltată la stînga (DC 205) spre Schitu Matei, imediat după centrul Ciofrângenilor.
De aici viaductul se poate admira în toată splendoarea. Viaductul e cel din stânga. Celălalt tip înalt din poză e Răzvan.






Trecem podul peste Topolog și intrăm în sat. Imediat pe stânga veghează o biserică monument istoric de la 1816. Biserica e închisă, nimeni nu se află prin preajmă.








Viaductul văzut din curtea bisericii.


Apare și subsemnatul în imagine.


După acest intermezzo ne suim din nou în șei și părăsim asfaltul pentru un forestier care urcă spre fosta gară Schitu Matei și, implicit, spre terasament.

Ajungem la gară, după ce am urcat 50 m pe verticală pe un forestier garnisit cu pietriș.


Satul a rămas în spate, pe fundal.


Clădirea gării arată încă bine și, mai mult de atît, are semne că a fost sau chiar mai este încă locuită (există un pat într-una din camere). Fațada dinspre drum nu e accesibilă din cauza bălăriilor. Ne învârtim 5 minute în zonă.
Vedere spre est, dinspre tunelul Ploștina.




Vedere spre vest de pe peron.


După un sandviș și o gură de apă ne îndreptăm spre Topolog, pe terasament înierbat dar cu ceva pietre.




Ajungem! Stratul de pietriș ne împiedică să înaintăm în șa, dar nici nu ne grăbeam s-o facem. Mergem la pas, cu o mână împingem bicicleta și cu o mână manevrăm aparatul foto!




Ciofrângenii și podul peste Topolog.


Vedere spre sud, către Dedulești.


Topologul, la mare distanță sub picioarele noastre!


Am văzut viaductul de la biserică? E momentul să vedem biserica de pe viaduct.


Ieșim un pic la aer pe terasă. Un corb e consternat și ne dojenește că i-am încălcat teritoriul.








Continuăm la pas pe pietriș. Luăm un fel de masă de prânz la mijloc.


Mulțumiți, ieșim de pe viaduct și continuăm prin pădurice, din nou pe 2 roți, până când observăm, cu crescândă emoție, portalul de est al tunelului Gibei. Terasamentul trece aici prin imediata apropiere a unor gospodării.

Ne apropiem de intrarea în tunel, se vede luminița de la capătul de vest. Dăm drumul la lumini.






Am intrat, dar continuăm, ca și pe viaduct, per pedes, dată fiind prezența pietrișului. O privire înapoi. Să precizăm că este evidentă folosirea tunelului de către localnici pentru a tranzita zona, se văd urme de pneuri dar și resturile rămase după trecerea cailor care trag căruțe.


Obiectivul aparatului foto reține și aici mutrele celor 2 protagoniști




Firidă


Pauză la mijloc, unde marcăm trecerea în județul Vâlcea.


Zona în care au cedat 2 inele consecutive din armătură nu am observat-o. Ușoare urme de infiltrare ale apei, din loc în loc, da.

Răzvan ajunge primul la ieșire și trece cu zgomot peste (pe lângă?) o creangă aflată fix în gura tunelului.


Ies și eu, și imortalizez bine-cunoscutul portal cu inscripțiile sale.




Așa da:


Așa nu!


Per total, am parcurs pe jos viaductul Topolog (1440 m) plus tunelul Gibei (2260 m), lucru care, la ora scrierii acestor rânduri, se simte în febra musculară din gambe .

Se pare că e o karmă negativă aici , pentru că zgomotul auzit la bicicleta lui Răzvan era ruperea urechiușei de la schimbătorul spate! Cum nu aveam cu ce să reparăm, am coborât în virtutea gravitației prin satul Gibești, pâna la podul peste Sâmnic, unde drumul reintră în DN 73. Viaductele neterminate zac ruginite la marginea satului Gibești, nu le-am mai pozat din cauza situației de moment.


Aici tronează deasupra văii viaductul Sâmnic.


În depărtare se vedeau nori grei, astfel că hotărârea luată rapid a fost ca Răzvan să încalece pe bicicleta mea și să se ducă la mașină în Curtea de Argeș, urmând să mă recupereze apoi și pe mine.
 
Eu m-am instalat pe terasa unui magazin mixt. De aici am avut ocazia să mai imortalizez viaductul Sâmnic în timp ce văzduhul de pe fundal trecea de la azuriu la albastru închis, prin violet, către vânăt.






Pe măsură ce cerul se întuneca, viaductul parcă se vedea ca un schelet alb, un contrast care mie îmi dădea fiori, știind ce va urma. Și a urmat: întâi ploaie maruntă și deasă, apoi torențială, apoi grindină bob de mazăre și vânt puternic! Pe lângă magazin a luat ființă un torent ad-hoc de pe versanți, care se vărsa în Sâmnic, traversând șoseaua, pe care o acoperise în totalitate pe o lățime de vreo 2 metri.
În tot acest timp Răzvan a mers și a ajuns la mașină, după care m-a cules și pe mine.

De-acum ploaia se liniștise și era ora 4 după-amiază. Din mașină, urcînd spre Piatra, am văzut că drumul este schilodit foarte serios de alunecări de teren. Bineînțeles, mi-am pus intrebarea "În zona asta vrem construim o cale ferată făcând economii?" Răspunsul, zic eu, este că nu se poate. Probabil că se poate construi, dar cu soluții mai inteligente și mulți bani. Dacă va fi să nu se reia niciodată construirea ei pe același amplasament, eu aș valorifica tot ceea ce a rămas, sub formă de circuit turistic pentru biciclete. În vest se practică, Belgia, Franța și SUA au multe piste de biciclete situate pe căi ferate dezafectate.

Am rămas, per total, cu o amintire foarte plăcută vizitând acestă porțiune exponențială a fostei linii ferate, chiar dacă ea s-a realizat și cu greutăți. De altfel, aceste greutăți par a intra, anecdotic vorbind, în karma acestei zone, unde ceea ce omul construiește ziua natura are chef să dărâme seara...

Pentru că noi NU TREBUIE să învingem Natura...

Faine poze, ultimele doua sint deosebite.Aprecieri pentru efort.
Se pare ca ieri a plouat in Oltenia, la ora 14.20 am plecat din Tirgu Jiu pe soare si de la Rovinari pina la Craiova a plouat cind mai incet cind torential.
M-a incurcat la pozat desi eram in tren iar in Craiova m-a udat complet.

Oare viaductul ală ce viteză suporta?
Nu cred că voi mai prinde trenuri dar o linie îngustă turistica ar suna interesant

Tot respectul pentru reportaj, superbe poze !

Adrian, eu aș miza pe un 30. Având în vedere că de 26 de ani nu a mai trecut nimic pe el și nici nu cred că a mai fost întreținut ... 30 sună relativ ok.