Acum ca tot s-a schimbat ora m-am gandit ca ar fi foarte potrivit sa amintim despre un alt rol de vector de dezvoltare pe care C.F.R.- ul l-a avut,de data aceasta in domeniul orologeriei.
Astel, multe ori atunci cand se schimba ora,fie ca trecem la cea de iarna ori de vara,ne-am obisnuit ca la buletinele de stiri ale televiziuniilor inca sa se mai arate in primul rand aspecte din gari si sa se precizeze cum vor merge trenurile in acea perioada.Poate parea ciudat dar nu sunt altceva decat "radaciniile" a ceea ce a insemnal C.F.R. in acest domeniu.Poate putini stiu dar schimbarea orei este o consecinta directa a istoriei glorioase a C.F.R !
Mai jos voi reda un extras din revista
Hystoria unde intr-un articol semnat de
Dorin Stanescu in 12.12.2014 se trec in revista aceste momente care arata si pe planul 'orei exacte" rolul Caii Ferate romanesti in modernizarea vietii (pe langa alte multiple roluri de vector de dezvoltare..mai ales sconomica pe care l-a jucat in trecut).
Din anul 1894,Caile ferate Romane aderă la convenţia meridianului Greenwich, fapt care înseamna adoptarea timpului Europei Orientale (cu două ore înaintea Greenwich-ului). Adoptarea acestui sistem era necesară pentru
corelarea legăturilor feroviare internaţionale. Acesta este momentul care impulsionează la noi procesul de unificare a orei pe întreg teritoriul intr-o perioada in care căile ferate,poşta si telegraful acopereau în mare parte teritoriul tarii.
Anunţarea orei exacte către C.F.R. se face, începând în toamna lui 1895, printr-o conexiune telegrafică directă între gara Filaret şi Institutul Meteorologic. Zilnic, la ora 12:00, de la Institut se comunică ora exactă, care este transmisă apoi prin telegraf la toate staţiile C.F.R. din ţară. Ulterior, acest mecanism este adoptat şi de poştă şi telegraf, dar şi de alte instituţii ale statului, astfel încât cea mai mare parte a ţării are ceasurile reglate după ora Bucureştiului, care devine ora naţională. Apariţia telefonului simplifică şi mai mult procedura pentru Institutul Meteorologic, anunţurile făcându-se în acest mod la 1900.Autoritatiile C.F.R. au reglementat problema măsurării timpului, a folosirii ceasurilor de către lucrătorii săi, printr-o serie de instrucțiuni care prevedeau următoarele:
„
...orologiile stațiunilor, ceasornicile de buzunar ale personalului [feroviar – n.a.] se vor indrepta după timpul de la București. Pentru ca toate orologiile să aibă mers egal și exact, se vor regula toate zilnic la 12 ore amează după un semnal anume dat prin telegraf după cum prevede instrucția serviciului de telegraf. Telegrafistul, impegatul de mișcare și șeful stației sunt răspunzători de regularea orologiilor stațiunii. Următorul personal este obligat ca în serviciu să poarte totdeauna cu sine un ceasornic bine regulat:
1. șefii și subsefii de statie,
2. impiegații de miscare
3. mecanicii
4. șefii de tren, cond. frânari
5. șefii de manevră și acarii
6. revizorii de vagoane
7. picherii, șefii de echipă, cantonierii, păzitorii de poduri, păzitorii de ace din linii curente și revisorii de cale.
Fiecare șef local va îngriji ca la intrarea în serviciu să fie în posesiunea unui ceasornic bine regulat. Înainte de plecarea din staţia de îndrumare a trenurilor sau mașinilor izolate, impiegații de mișcare vor cere a li se arăta ceasornicele de buzunar ale șefului de tren și mecanicului, spre a se convinge că arată timpul just și în caz de diferență vor dispune regularea lor după orologiu lor propriu. În prima stație de oprire a unui tren în urma semnalului orologic, toate ceasornicele personalului de serviciu aflător în acel tren se vor regula dupa orologiul stațiunei”.(„Tribuna ceferistă”, Iași, an 1, nr. 2, 1 noiembrie 1921)
Un alt aspect interesant şi inovator în care C.F.R. şi Institutul Meteorologic au colaborat a fost şi acela al încercării de a se impune înlocuirea calendarului iulian (stil vechi) şi adoptarea, la 1900, a calendarului gregorian (stil nou). Toate instituţiile de stat sau private care aveau legături frecvente cu Occidentul foloseau concomitent cele două calendare prin indicarea datei în ambele sisteme. Problemele majore, generate de utilizarea calendarului iulian, erau datele diferite de plăţi, furnizare a unor produse, transformarea datelor statistice, contabilitate etc. De aceea, în Parlament, s-a propus un proiect de lege prin care se prevedea adoptarea noului calendar, în expunerea de motive arătându-se că: „
toată reforma cerută de noi nu e altceva de cât reducerea la oră a minutarelor unui vechiu orologiu, rămas înapoi din cauza unui mecanism învechit şi prăfuit de vremuri! Întru nimic biserica română nu va fi atinsă prin această reformă”. Semnatarii documentului erau oameni de ştiinţă, dar şi oameni politici, directorii C.F.R. şi ai Poştei: Spiru Haret, Ştefan Hepites, E.A. Pangratti, Gh. Ţiţeica, D. Bunghetzianu, N. Coculescu, M. Ianculescu, D. Emmanuel, C. Miclescu, D. Mirescu. Opoziţia bisericii a condus la respingerea proiectului, calendarul fiind adoptat de către stat în 1919 şi, în 1924, de către biserică.
Ceasul gării, ceasul ţării!„
M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă...
N.: Unu fără un sfert.
M.: Umbli regulat?
N.: După gară.
M.: ...Miţa acu trebuie să fie... Cât ai zis că e?
G.: Unu fără un sfert.
M.: ...între Ghergani şi Conţeşti... Am lăsat-o să plece cu şeful...”
Scena aceasta din schiţa „
CFR”, scrisă la 1899 de către I.L. Caragiale, descrie o realitate a vremii în care întreaga ţară îşi regla ceasurile după cele ale gărilor. Aşa se naşte zicala, astăzi, dispărută: „
ceasul gării, ceasul ţării”. Era o formă de recunoaştere a rolului C.F.R. în difuzia orei exacte la nivel naţional. Metaforic, se poate spune că dacă la Căile Ferate (o instituţie a statului) activitatea se desfăşura cu exactitate şi regulat, prin extensie, lucrurile mergeau bine în întreaga ţară.
A contat enorm şi faptul că în primele trei decenii de existenţă la noi a căilor ferate majoritatea funcţionarilor erau germani, austrieci, oameni pentru care rigoarea, respectarea regulilor erau ceva de la sine înţeles, iar lucrătorii români, în majoritate veniţi din lumea rurală, au avut un model de urmat.
Ca peste tot, Căile Ferate Romane au avut grijă să-şi doteze lucrătorii cu ceasuri de buzunar, ulterior, în perioada interbelică, şi cu ceasuri de masă (deşteptătoare), facilitând astfel pătrunderea acestora în mediul rural. În acelaşi timp,
căile ferate au fost şi cel mai mare cumpărător pe piaţa ceasurilor, furnizorii pentru cele din gări fiind firmele Paul Garnier şi J.G Bayer, pentru funcţionarii superiori – ceasuri de buzunar Longines, iar pentru restul – marca Roskopf. C.F.R. a avut şi privilegiul de a comanda producătorului personalizarea ceasurilor prin inscripţionare: „C.F.R.”, iar magazinele şi atelierele de ceasornicărie locală au dat şi ele comenzi pentru ceasuri care să conţină inscripţia „patent CFR” pentru a-şi convinge cumpărătorii de fiabilitatea acestora. Legat de ceasurile gărilor produse de Garnier, anecdotica şi folclorul românesc au încercat să acrediteze ceasul gării Caracal ca fiind a opta minune a oraşului, pentru că ora 4 este indicată cu cifre romane astfel: IIII, în loc de IV. Cert este că în ţară sunt şi alte ceasuri similare [unele in functiune si astazi]
NOTA: Cele doua imagini de mai sus fac parte din articolul citat.In imaginea a doua apare un ces desteptator fabricat de firma germana Mauthe pentru C.F.R. in anii '40
Ar fi ideal sa putem dezvolta acest topic impreuna si sa il ilustram cu diverse poze cu ceasuri vechi din dotarea C.F.R.
Acasa 
Căutare 
Conectare 
Înregistrare 
Lun 26 Oct 2015, 03:19
