Ca pasionat, imi place nespus de mult sa colind tara in lung si-n lat sa vad trenurile, garile dar si particularitatile fiecarei sectii de linie ferata. De doi ani de zile bat saptamana de saptamana Oltenia. Plec de la Iasi si intru in Oltenia ori prin Ramnicu Valcea, ori prin Giurgiu. Delegatie, cu locuri de sedere peste noapte deja stabilite: Giurgiu, Caracal, Dr. T. Severin, Tg. Jiu. Rm. Valcea. Comunic des cu cei cativa prieteni pasionati de cai ferate pe care ii am. De fiecare data cand apare ceva nou, ne sunam, povestim. Si, cu legaturi deja create, am decis sa invit pe acest traseu pe unul dintre prietenii mei pasionati, pe Mihail. Ne plimbam linistiti prin zonele de interes, impartasim una-alta despre specificul fiecarei zone, vedem noi…
Ne hotaram si ne intalnim marti la Videle. Vin de la Giurgiu unde mi-am terminat sarcinile de serviciu si ajung la gara unde ne intalnim. Ne-am recunoscut imediat si hai sus in masina. Nu-ti trebuie decat strictul necesar pentru un astfel de drum: ceva haine comode, periuta de dinti si te simti bine. Alergam prin Campia Romana, drumul nostru va fi prin Alexandria, Tr. Magurele, Corabia… etc.
Ne deplasam spre Alexandria. Trecem prin oras, rezolv repede o livrare si mergem spre Tr. Magurele. Reusim sa prindem linia in ambele sensuri la trecerea la nivel.
Orasul Tr. Magurele, un orasel de pe Dunare dar totusi are un combinat chimic care lucreaza nonstop. Gara nu are imbunatatiri dar are activitate. Regiotrans asteapta calatorii.
Si aici am de livrat ceva si apoi mergem spre Corabia. Este camp, pustiu dar soseaua este foarte buna pe care rulam cu viteza de 120 kmh. La intrare in Corabia, facem un mic popas la monumentul dedicat revolutiei de la 1877.
Orasul Corabia. Un oras trist, apasat.
Nu stiu cu ce traiesc oamenii de aici. Cei care fac agricultura intensiva, mai misca ceva. Ajungem in gara unde surprindem doua automotoare Regiotrans, dar si angajati care sunt politicosi si ne povestesc multe. Aici, la Corabia, vin automotoarele din zona pentru revizie in remiza existenta aici. Statia are 4 linii, mai era o linie pentru descarcare marfa. Din spusele acelui domn amabil cu care am vorbit,
linia ducea spre fostul port, portul avand doua intrari, cate patru linii pentru fiecare dintre acestea. Ne bucura realitatea de aici: se merge cu 60 kmh viteza stabilita pana la Caracal.
Parasim Corabia. Trecem pe langa scutul antiracheta pe care nu l-am vazut si ne uitam la telefoanele mobile sa vedem daca ni se fura semnalul, asta in spirit de gluma. De fiecare data cand trec pe aceasta sosea, admir ruinile unui vechi conac. Niciodata nu am oprit pana acum. Acum am cu cine sa vizitez locul. In camp, acest conac avea o constructie masiva, impunatoare. Am cautat informatii despre aceasta constructie dar pana acum nu am gasit mai nimic. E ciudat totusi sa stai acolo in camp dar, totodata, te simti bine in acea liniste.
Impreuna cu Costache Mihail in conacul parasit de la Deveselu - 22 mai 2012.
Caracal: oras vechi, candva capitala Romanatului. Cu cladiri vechi, multe renovate, simti aerul de provincie. Si totusi, in plina campanie electorala unde s-au pompat bani buni pe care cei care alearga dupa voturi vor trebui sa amortizeze asemenea investitii.
Drumul il continuam spre Bals. Bals este un oras mai plin de viata dar cu o sosea de cosmar ce trece prin plin centru. Ca locuitor al acestui oras, ai momente de stres cand vrei sa treci dintr-o parte in alta datorita traficului de tranzit destul de aglomerat.
Craiova. Un oras mare cu parti bune si rele. Aglomerat, cu multe santiere. Dar are acel parc, Parcul Romanescu. O imensa oaza de liniste. Un parc atent ingrijit in care cei care stiu sa il pretuiasca, se simt nemaipomenit aici.
Craiova nu o voi sti niciodata bine. Bajbai toate stradutele dar tot ajung acolo unde trebuie. Pentru mine e un labirint in care, la fiecare intrare saptamanala, trebuie sa gasesc iesirea pentru ca am de ajuns in mai multe locatii din acest oras. Ii spun lui Mihail acum ca pe aici (pe o anumita straduta) nu am mai fost niciodata, trebuie sa urmaresc cumva sudul ca in padure. Si reusim sa ajungem unde trebuie. Insa vremea se raceste, se innoureaza tare si ploaia incepe.
Drumul spre Severin va fi unul dificil, ploua torential si se innopteaza. Totusi, la Strehaia ploaia inca nu incepuse. Am cotit stanga de pe europeana si ajungem la gara, la ramificatia spre Motru. Ne asteapta o garnitura cu carbune. Nu am putut sta mai mult, s-au strans si aici norii si ploaia de vara incepu indata.
Intr-un tarziu ajungem si la Severin. Ploua necontenit. Ne cazam la pensiunea Class aflata in vecinatatea orasului, mai exact in localitatea Simian. Peste sosea se afla gara.
Ne simtim bine cu o friptura si o bere apoi odihna.
A doua zi o luam incetisor prin Severin. Parcurg toti clientii pe care ii am aici apoi ne facem drum pana la Orsova. Un drum superb, mai sus de calea ferata, cu multe lucrari de arta: viaducte, tuneluri.
Mihai ramane pe faleza, admira malul Dunarii cu ambarcatiunile care pluteau in zona. Orsova este un oras frumos, ingrijit si se merita sa il parcurgeti in calitate de turisti.
Ne intoarcem la Severin. Trecem de admiram eurogara. Garnitura Regio de Bucuresti e gata de plecare.
Ne continuam drumul spre Motru. Urcam, coboram, iar urcam, drumul este destul de dificil, la Colibasi este un vesnic santier deoarece pe o buna portiune, drumul o ia la vale.
La Motru, in premiera, ajungem la Motru Est, acolo unde se formeaza garniturile de trenuri cu carbune. Din cate stiu, o garnitura are maxim 3000 tone si este tractata pana la Strehaia cu doua EA-uri, una in fata, a doua ca impingatoare. Linia este subreda, investitii nu s-au facut aici, ca atare si viteza maxima nu depaseste la trenul de marfa 30 kmh. Ne delectam privirile cu EA-ul din capul unei garnituri.
Linia ce merge spre Motru, gara de calatori nu mai este folosita de cand s-au suspendat trenurile de calatori pe relatia Strehaia-Motru.
De la Motru Est spre oras, trecem peste doua linii industriale pe care vin garniturile pline cu carbune.
In vale se vad cateva LDH-uri si un DA folosite la manevre intre Motru Est si locurile de incarcare cu carbune.
In urmatoarea saptamana am reusit sa surprind in mers o mostra:
Ajungem si la gara Motru. Cel putin, exista un paznic aici. Si multa liniste.
Drumul spre Targu Jiu este superb. Urcam, coboram, apoi drumul trece prin sate cu case ingrijite si oameni muncitori.
Dar, pana acolo, in serpentinele care traverseaza dealurile ce duc pana la oras, dam peste un TIR ce a ajuns cu roatele in sus. Bine ca nu au fost si alte vehicule implicate.
Orasul Targu Jiu este un oras superb: mic, cochet, cu multe repede turistice cum ar fi lucrarile de arta ale lui Constantin Brancusi, lacurile de acumulare de pe raul Jiul, parcurile etc.
Ai posibilitatea ca intr-un timp scurt sa ajungi la poalele muntilor unde esti asteptat de multe pensiuni, localuri, restaurante.
Dupa un scurt tur de oras, mergem spre locul de cazare din aceasta seara, urmand ca maine sa revizitam acest oras. In drum, tercem pe langa fabrica de ciment Lafarge unde trenurile cu ciment circula des. Si aici gasim un exemplar superb de LDH, cel al fabricii. Mihai este foarte incantat de aceasta descoperire si apopierea noastra de ea se poate vedea in imagini.
La iesirea din Tg Jiu spre Baia de Arama, in drum spre pensiune, trecem peste liniile care duc la uzina de ciment Lafarge.
Surprindem cateva cadre cu cele doua LDH-uri ale acestei uzine.
Ajungem in localitatea Pestisani, locul de nastere al maestrului Constantin Brancusi unde ne cazam la pensiunea Brancusi, proprietarii fiind descendenti directi ai acestuia. Este o oaza de liniste pentru mine aici, unde ajung o data la doua saptamani unde imi incarc bateriile. Mancare buna si o cazare ce mie imi place foarte mult: rustic, cu gust.
Dimineata urmatoare parcurgem o frumoasa padure de stejar. Soarele se arata bland si roua era peste tot.
In Targu Jiu Mihail a ramas surprins sa constate ca circula foarte multe autobuze si troleibuze DAC, pentru ca in Bucuresti acestea au fost scoase din circulatie de mai multi ani. Chiar a observat si troleibuze articulate, ba chiar un autobuz articulat care in Bucuresti nu mai circula de vreo 10 ani.
Rezolv treburile si din Targu Jiu apoi mergem spre Valcea. Dar, din cand in cand imi vin idei fara prea multe batai de cap si ii zic lui Mihai: ce-ar fi sa vedem ce este cu linia aia de tren? De la Copacioasa spre Tg Jiu, linia se ramifica ambele fire inconjurand satul Pistestii de Vale, una in partea de nord, cealalta in partea de sud.
Si masinuta cu care imi fac treaba prin tara.
Drumul nostru merge prin Horezu, oras cu reputatie europeana in materie de olarit. Mie imi place orasul, lui Mihai nu prea. Dar ne-am indulcit cu prajituri de cofetarie ieftine.
De la Horezu am mers pe un drum secundar ce merge de-a lungul liniei de cale ferata ingusta ce leaga cariera Bistrita de gara Govora. O linie des circulata de garnituri cu piatra de cariera. Ajungem la tunelul ce trece pe sub sosea, am stat ceva timp pe aici in speranta ca poate va aparea un mic tren.
Nu am avut noroc. Ne continuam drumul spre Babeni unde, aici, la intrare in oras, la bariera, oprim si intrebam pe personalul prezent aici cand vine urmatorul tren. Era acolo o doamna amabila care ne-a informat despre trenurile de pe aceasta linie. Nu dureaza mult si o garnitura goala apare. Cateva poze facute de Mihai.
Garniturile circula de patru-cinci ori pe zi, dus intors. Exista si un vagon facut special pentru calatorii turistici cand se poate pune in circulatie in weekend. Si, ca turist, ai de ce te bucura calatorind pe aici. Garniturile circula si noaptea, iar ultimile sambata dimineata, in weekend muncitorii sunt liberi, iar luni dimineata totul se reia de la capat. Pana si locomotivele de cale ingusta sunt atinse de schema de culori tip delfin.
Valcea. Orasul meu preferat de pe acest traseu. Raul Olt este atractia principala. O salba de lacuri de acumulare, multe poduri, pitorescul zonei, constructiile, infrastructura si nu in ultimul rand, oamenii. Ne oprim la o pensiune din oras, preturi mici, mancarea buna.
Urmatoarea zi, vineri, ziua de intoarcere spre Iasi, acolo unde locuiesc. Ultima zi de calatorie cu tovarasul meu de drum, Mihail. Mai avem cate ceva de vazut. O luam la drum pe Valea Oltului, spre Sibiu.
De pe europeana, o luam la stanga spre Daesti. Stiti ca acolo avem cateva vagoane pastrate la rece. Ceva Dimitroave. E bine, racoare si liniste, ajungem la ele fara ca cineva sa ne deranjeze vizita. Vagoanele pastreaza multe amanunte pe care le tin minte de cand eram copil si calatoaream cu ele de la Crasna la Husi. Compartimentate, banchete din lemn cu zone acoperite cu musamale, numerotarea locurilor cu placute mari, indicatiile scrise in mai multe limbi straine la geamuri si la usi. Pentru noi, vizitarea acestor vagoane a fost o reintoarcere in timp.
Ne continuam drumul spre Podu Oltului, o sosea azi nu prea aglomerata, cateva poze facute din mers.
Si surprindem doua Desiro-uri intre Raul Vadului si Lazaret. Am urmarit deplasarea acestei garnituri pana la Podu Oltului unde un Desiro si-a continuat drumul spre Sibiu, al doilea mergand spre Brasov cu un alt Desiro venit de la Sibiu.
De la Podu Oltului mergem spre Brasov. Trecem prin Avrig, dar pana acolo dam de linia ce pleaca din Avrig spre Uzina mecanica din Marsa. Nu a mai circulat un tren pe aceasta linie de mai bine de 10 ani, conform spuselor paznicului de la intrare. De departe, vezi localitatea Marsa ca fiind parasita: camine de familisti abandonate, teren de sport abandonat, multa vegetatie. Dar, un drum cu patru benzi duce spre ceva case unde gasesti cateva constructii vechi, deosebite.
Un drum impecabil acest DN1 de la Sibiu la Brasov. Cu scuaruri la fiecare intersectie cu drum secundar, marcaje si indicatoare noi. Si visam ca poate si calea ferata care merge odata cu noi ar putea candva fi inzestrata cu tot ce-i este necesar, dar, din pacate, o vedem ignorata. Linia este de tip 65, cu BLA.
Trecem prin Fagaras, o catedrala imensa este in constructie in plin centru orasului.
Ne luam o paine cu cartofi, foarte gustoasa, ceva de ale gurii si ne linistim foamea undeva spre Sercaia.
Dincolo de Sercaia, surprindem Regio de Bucuresti - Sibiu. Am oprit masina, am pus avariile si l-am rugat pe Mihail sa surprinda garnitura.
Ajungem in final la Brasov, un minunat oras.
Mihail si-a planificat routingul, se va intoarce acasa la Bucuresti cu un Regiotrans cu mers de interregio dar cu pret de regio. Dupa ce isi cumpara bilet, dam o raita prin gara: multa activitate, multi calatori, ceea ce ne bucura. Ploaia se oprise de ceva vreme, ne udam pana la genunchi in incercarea de a surprinde ceva locomotive de manevra.
Si momentul de ramas bun.
O excursie frumoasa impreuna cu Mihail Costache. Eu fac saptamanal incursiuni in Oltenia, delegatii peste delegatii. Si totusi, a fost mult mai placut, mai palpitant ca, alaturi de un pasionat, sa traiesti sa vezi gari, trenuri, sa te interesezi de cat mai multe amanunte legate de calea ferata.
Acasa 
Căutare 
Conectare 
Înregistrare 
Sam 09 Iun 2012, 16:13
