Am gasit pe net

mielutu zburator a scris:

Nu pot să cred că tu chiar plângi după Ceaușescu. Mi-e imposibil să-nțeleg cum gândește un om care acum are tot ce vrea: libertate de exprimare, apă, curent, gaz la discreție, salarii mult mai mari, diversitate de produse, diversitate de programe TV, oportunitatea de a pleca din țară sau de a lucra cu mega companii străine, cum poate ăsta să plângă după perioada aia când, cel puțin în Galați, nu se găsea nici măcar hârtie igienică?!!!!!

Acele restrictii de care amintiti dumneavoastra au aparut numai dupa anii 1982-1983, când s-a luat decizia de plata fortata a datoriei externe!

In anii 1964/1965- anii 70, nu existau acele restrictii si se traia destul de bine in Romania!


Multi regreta perioada anilor 1964/1965- 1982/1983, datorita faptului ca: atunci fiecare cetatean a Romaniei aveea locul de munca asigurat (terminai scoala profesionala, liceu industrial sau facultate si imediat primeai repartitia de serviciu), dupa ce te casatoreai primeai repartitia de casa, educatia era practic gratuita (taxele la cresa, gradinita erau foarte mici comparativ cu salariile, scolarizarea era gratuita, la studenti li se asigura cazarea si masa practic gratuit pe timpul studiilor), accesul la asistenta medicala era practic gratuit (ciubucul la doctor consta in clasicul pachet de Kent sau punga de cafea), o masa la restaurant nu consta mai mult de 100 de lei , la un salariu mediu de 2500 lei/luna, preturile la biletele de tren sau autobuz erau foarte mici comparativ cu salariile, preturile la utilitati (curent electric, apa-canalizare, termoficare, gaz metan, butelii, etc) erau foarte mici comparativ cu salariile (pretul unui Kw/h era cativa bani), etc!

De asta multi il regreta pe Ceausescu, si spun ca atunci Romania aveea industrie si agricultura, si romanii nu era sclavi la straini (nu se duceau prin Italia sau Spania sa spele la fund batranii de acolo, ci munceau in tara lor).

Asa este.Acea perioada a fost cea mai buna pe care acunoscut-o Romania vreodata.Nu se punea problema alimentelor, se gaseau de toate.Era caldura in apartamente si apa calda non-stop.Era perioada de reconstructie, tinerii aveau elan si perspectiva.Iar salariile erau pe masura studiilor si raspunderii profesionale.Cu salariu minim te descurcai fara probleme cu chiria, alimentele si transportul.Sa nu uitam de concediile oamenilor muncii.

Parintii mei nu aveau functii de conducere sau studii superioare, insa de cateva ori au luat bilete prin sindicat de la intereprindere pentru petrecerea de Revelion.Unul din ele a fost la Intercontinental.Eu nici nu visez cu toate ca am un venit decent.

Stimabililor, ati uitat de puscariile politice, de lipsa de orice. Eu de exemplu pana in '90, NU stiam cum arata marea, ca parintii mei nu aveau bani sa ma duc la mare. Tata era inginer. Eu ii ceream mamei, ceva dulce, si-mi arata ca NU avem zahar. Mamae platea cota (in Husi) pentru via, pe care n-o avea si se ducea sa ia struguri din piata ca sa plateasca cota, si painea era la cartela; mamae cand eram la tara si-i ceream de mancare, ne trimitea sa mancam visine, nu mai zic ca flamanzea pentru noi. Avea dreptul la 2 butelii de gaz pe an. Cealalta mamae, avea noroc ca avea gaz metan, dar avea dreptul la o paine mare pe saptamana, ca de... era la tara. Am facut foamea pana in '90. N-aveai voie sa tai oi sau vaci. La bloc iarna am avut si 9 grade Celsius in casa. Apa calda, cu taraita, cand si cand. Lumina electrica la fel. Se chinuia maica-mea sa faca rost de o ciocolata amarata de ziua mea. Numai zic ca eu credeam ca liftul din bloc e de pomana, ca de cele mai multe ori nu mergea. Vremuri de vis, intr-adevar.... de vis urat, am vrut sa zic.

Depinde de fiecare ce a visat.
Cica la Husi viata era buna.Se depasea planul, se bea o tuica mica, se aducea un frigider etc.

Securitatea si militia vegheau.

Pai la Husi chiar era viata buna, inclusiv dupa 1982-1983! Datorita in special a 3 oameni:


-Inginerul Ioan Neamtu, directorul IAS Husi, cu renume la nivel national. Prin competenta sa profesionala, prin disciplina si seriozitatea in munca pe care a reusit sa le-o imprime salariatilor IAS Husi, a reusit sa aduca unitatea intr-o situatie foarte buna!
Apoi aveea relatii la nivel national, stia cum sa vorbeasca cu oamenii, sa-i determine pe cei de la Bucuresti sa aprobe investitiile pentru oras, etc!

Tata- care a fost prieten foarte bun cu Neamtu (se ajutau reciproc in probleme de serviciu), se afla o data in biroul lui Neamtu la IAS. Si intra in birou un angajat a IAS-ului, care i zice lui Neamtu- Dom director, au venit niste oameni de la Bucuresti de la CC in vizita! Si Neamtu i zice acelui salariat- Mai, vedeti cum va organizati, vorbeste cu sefii de ferma, sa nu plece oamenii aia cu mana goala de la noi!

Dupa ce iese acel angajat din birou, Neamtu ofteaza, si i spune lui tata: Uite Valerica, pana si astia de la CC se preteaza se le umplu portbagajul la Dacie!

Apoi Castelul dintre vii (unde era cazat Ceausescu când venea in vizita la Husi) era tot a IAS-ului!



-Maistrul Teodor Loghin, sef la Sectia de utilaj complex , reusisera (e adevarat- prin metode poate mai putin ortodoxe) sa obtina contracte de export a utilajului petrolier produs la SUC Husi in China.
Ca urmarea, un muncitor de la SUC Husi care lucra in acord global, castiga si 4500 lei/luna. In 1990 la SUC Husi lucrau cca 2000 de salariati.

Tot SUC Husi sustinea si echipa locala de fotbal Steaua Mecanica Husi.




-Hristea, directorul ICSM-ului (comertul de stat cu amanuntul).

Aveea o relatie mare la Ilie Ceausescu si astfel reusea ca magazinele din oras sa fie bine aprovizionate, chiar si dupa 1982-1983.

Un articol despre cel care a fost inginerul Ioan Neamtu, scris de doctor-inginer Viorel Ralea, in revista Costachel


În episodul de astăzi din seria noastră dedicată marilor oenologi români care ne-au părăsit, dl. inginer Viorel Ralea ni-l prezintă pe „celebrul Neamțu de la I.A.S. Huși”, ca să folosesc expresia lui Radu Anton Roman. Un personaj cvasi-legendar ce nu poate, firește, să lipsească din galeria marilor personalități ale viei și vinului românesc.


Cu toate lucrurile îngrămădite într-un geamantan, tânărul inginer Ioan Neamțu (avea doar 26 de ani) părăsea Iașiul, în toamna anului 1959, îndreptându-se spre Huși. Când a ajuns pe dealul Dobrina, de unde i se deschidea o superbă panoramă a „orașului dintre vii”, șoferul i-a înmânat un plic (nu se putea un loc mai pe măsură și nici moment mai potrivit) în care se găsea decizia prin care era numit inginer șef la Gospodăria Agricolă de Stat. Dacă n-ar fi fost tocmai în preajma culesului – avea să se confeseze, ulterior, inginerul Neamțu – ar fi făcut, imediat, cale întoarsă. Uneori însă cineva potrivește în așa fel lucrurile, încât ceea ce, la un moment dat, pare o improvizație, chiar o ușoară aventură, ajunge să însemne, cu timpul, un destin, viața însăși.

Există, fără îndoială, astfel de locuri și de clipe, care îți hotărăsc soarta fără a prinde de veste. Câți, poate, nu se întreabă, ca și mine: a ales tânărul inginer Ioan Neamțu, până la urmă, Hușiul, sau așezarea, cu duhul ei tainic, l-a ținut anume la sine, nevrând nici în ruptul capului să-1 mai slobozească? Nu vom ști, desigur, niciodată… Știm bine, în schimb, că nu peste multă vreme avea să încolțească o adevărată legendă, încât, încet-încet, cele două nume s-au îngemănat: când spuneai Huși, îți venea imediat în gând numele directorului Ioan Neamțu și invers.

Sunt puțini cei ce ajung la o asemenea ispravă, care înseamnă, deopotrivă, vocație și fidelitate, credință și – chiar dacă nu se vede imediat ori nici nu se bănuiește – un adevărat sacrificiu de sine, în numele unui ideal. Nu trebuie să ne ferim de vorbe mari, atunci când ele își merită, în chipul cel mai convingător, locul. Se confirmă, și de această dată, zicerea bătrână: omul potrivit la locul potrivit. Așa se face că, rostind Huși și Ioan Neamțu, gândul nu te poate duce decât la fericita plantă a lui Bachus, la struguri, la vin.

În toamna lui 1959, când venea la Huși cu gândul de a se întoarce cât mai repede la Bucium – Iași, unde lucrase doi ani, după ce absolvise, în 1957, Institutul Agronomic Iași, tânărul inginer Neamțu se năștea, metaforic vorbind, a doua oară. Nu putea să se producă această reintrare în destin, cum se zice, decât toamna, la fel cum tot în acest anotimp, la 25 septembrie 1933, vedea lumina zile, pentru prima oară, în Blîndeștii Botoșaniului. Atât pentru generațiile mai tinere, cât și pentru a fi aduse în prim-plan câteva dintre reperele unei vieți închinate cu râvnă și sinceritate viei și vinului, este interesant de știut ce putea găsi la G.A.S. Huși încă, pe atunci, proaspătul absolvent al prestigioasei Facultăți de Horticultură din vechea capitală a Moldovei. Unitatea hușeană – din start aureolată, neîndoielnic, de consistenta faimă a podgoriei în care Ștefan cel Mare își stabilise „al doilea al meu paharnic” – pornea la drum cu vreo 126 de hectare de vie ca, la apogeul carierei celui ce devenea director, la nici treizeci de ani, să atingă o suprafață de aproape 2.000 de hectare.

Nu vom intra în alte detalii – bunăoară, e poate suficient de amintit înălțarea noului combinat de vinificație, cu o capacitate de 18.000.000 litri – spre- a nu se ivi, ferească Dumnezeu, nu știm ce nostalgii. Adevărul este că apariția acestor „trupe”, atât de disciplinat rânduite în impresionantul amfiteatru hușean, au însemnat nu numai înavuțirea remarcabilă a patrimoniului viticol, ci și o spectaculoasă remodelare a peisajului, a locului, a orașului, în general. Nu vom comite greșeala de a pune toate aceste isprăvi în seama exclusivă a regretatului dr. ing. Ioan Neamțu. Nici n-ar fi fost posibil așa ceva. Nu pot fi omise în nici un chip și niciodată meritele acestui „om-orchestră”, plin de inițiativă, dar și de autoritate, bătăios, dar și atins, nu de puține ori, de delicata aripă a melancoliei, o personalitate puternică, parcă înnăscut să fie lider. O stea norocoasă ori mai știrbă străluminează, de fapt, calea tuturor celor care îndrăznesc să parieze, în felul lor, cu destinul. Acești oameni merită să fie însoțiți, de fiecare dată, de gândul nostru cel teafăr și curat. Și dacă viața directorului dr. ing. Ioan Neamțu s-a împletit, aproape zi și noapte, cu vița de vie, două soiuri din marea împărăție a lui Dionysos îi vor rămâne cu totul îndatorate. Este vorba de Busuioaca de Bohotin și de Zghihara de Huși, vițe de vie autohtone, care și-au rezemat cu încredere soarta de specialistul pe care î1 invocăm în aceste rânduri și de orașul care le-a devenit un nou loc de naștere. Poate mai bine zis, renaștere.

Ca orice om care a vegheat, cu frumoasă trudă, existența „acestor ființe lichide” – nu mai insistăm aici asupra șampaniei ori a distilatelor – dr. ing. Ioan Neamțu, în preajma căruia mi-am format cariera de oenolog, a fost ispitit și de vraja cuvintelor, dovedind, nu de puține ori, un adevărat har. A scris multe lucrări, mai ales de specialitate, în care intuiția și rigoarea au avut, aproape fără excepție, câștig de cauză Pe unele le-a semnat singur, pe altele le-a realizat în colaborare. Cele editate în ultimii ani sunt, fără îndoială, și cele mai elaborate, aburul talentului în arta scrisului închegând excelente pagini de carte. Ne gândim la titlurile „Sub zodia lui Bachus” (în colaborare) (1991), „Treimea cea de o ființă” (1991), „Pioasă închinare” (1995), „Rădăcini adânci” (1996), „Pion contra nebun” (1999), „Veacul sânzienelor” (2001).

Nu putem mântui aceste rânduri fără a aminti un detaliu care are o putere aparte. Dr. ing. Ioan Neamțu a fost un om cu frica lui Dumnezeu, cum se spune. Drept mulțumire pentru trecerea pe pământ, ca un evlavios rob al Celui de Sus, dânsul a ctitorit o impresionantă biserică în Hușiul care s-a dovedit, alături de vița de vie, sensul existenței sale. Nu este puțin pentru o viață care, la fel pentru noi toți, nu se întâlnește în fiecare zi cu fericirea…

riciu a scris:

Stimabililor, ati uitat de puscariile politice, de lipsa de orice. Eu de exemplu pana in '90, NU stiam cum arata marea, ca parintii mei nu aveau bani sa ma duc la mare. Tata era inginer. Eu ii ceream mamei, ceva dulce, si-mi arata ca NU avem zahar. Mamae platea cota (in Husi) pentru via, pe care n-o avea si se ducea sa ia struguri din piata ca sa plateasca cota, si painea era la cartela;  mamae cand eram la tara si-i ceream de mancare, ne trimitea sa mancam visine, nu mai zic ca flamanzea pentru noi. Avea dreptul la 2 butelii de gaz pe an. Cealalta mamae, avea noroc ca avea gaz metan, dar avea dreptul la o paine mare pe saptamana, ca de... era la tara. Am facut foamea pana in '90. N-aveai voie sa tai oi sau vaci. La bloc iarna am avut si 9 grade Celsius in casa. Apa calda, cu taraita, cand si cand. Lumina electrica la fel. Se chinuia maica-mea sa faca rost de o ciocolata amarata de ziua mea. Numai zic ca eu credeam ca liftul din bloc e de pomana, ca de cele mai multe ori nu mergea. Vremuri de vis, intr-adevar.... de vis urat, am vrut sa zic.

Sa nu confundam perioadele.Intre anii 1964 - 1982 a fost cea mai buna perioada pe care a cunoscut-o Romania vreodata.Magazinele erau pline cu detoate exact ca acum cu diferenta ca 90% din produsele vremii erau autohtone.Se importa doar ce nu se putea cultiva aici.Insa in perioada 1983 - 1989 a fost insa un derapaj de neiertat.Intr-adevar au aparut ratiile pe cartela, magazinele erau goale, nu se mai gasea nimic si chiar daca castigai bine nu prea aveai ce sa faci cu banii.Intunericul si frigul isi facea prezenta mai peste tot iar concediile deveneau fara sens.Adica iti oferea cazare, mesele erau frugale si distractia cam disparuse chiar si in statiuni.Insa rau de atunci a fost platit de Ceausescu.La varsta mea va spun ca saracia de acum este identica cu cea din 1983 -1989.Nu exagerez cu nimic.Sunt multi ce nu-si permit sa manance 100g de cascaval sau sa se incalzesca cum trebuie, noroc cu repartitoarele montate pe calorifere.Stau inghesuiti intr-o camera si restul usilor inchise bine.Va spun situatia de la mine din bloc, pensionari si nu numai care traiesc intr-o saracie lucie.Nu au bani de mancare sanatoasa, de imbracaminte, teatru si multe altele.Saracia de atunci( 1983 -1989) are in prezent inlocuitori ( mancare proasta, imbracaminte de slaba calitate, traiasca cablu ) de aceea nu se prea vede si facem confuzie cu vechiul regim.Toate aceste uratenii din prezent nu existau in perioada 1964 - 1982.

Fain, s-a marit clubul.

interesant ca la Husi viata era buna datorita a 3 oameni. ciudat ca acesti oameni nu au lasat pe cineva in urma care sa duca mai departe prosperitatea Husului.

N-au gasit sau au fost egoisti? aaaa?

Interesant ca viata era buna, dar oamenii plecau pe capete din Moldova sa lucreze in Bucuresti, Dobrogea si dincolo de Carpati.

Ba mai mult, desi existau 3 oameni deosebiti care faceau viata buna citorva mii, mai existau alti 3 si in alta parte, ba chiar unul s-a apucat sa cheltuie 1 miliard facind o cale ferata fara stirea partidului, Moldova a ramas saraca si inapoiata aceasta stare perpetuindu-se pina azi in dauna vietii bune atit de clamate.


Sint siderat, o sa beau un vin de Vaslui.

dan tm a scris:

Fain, s-a marit clubul.

interesant ca la Husi viata era buna datorita a 3 oameni. ciudat ca acesti oameni nu au lasat pe cineva in urma care sa duca mai departe prosperitatea Husului.

N-au gasit sau au fost egoisti? aaaa?

Interesant ca viata era buna, dar oamenii plecau pe capete din Moldova sa lucreze in Bucuresti, Dobrogea si dincolo de Carpati.

Ba mai mult, desi existau 3 oameni deosebiti care faceau viata buna citorva mii, mai existau alti 3 si in alta parte, ba chiar unul s-a apucat sa cheltuie 1 miliard facind o cale ferata fara stirea partidului, Moldova a ramas saraca si inapoiata aceasta stare perpetuindu-se pina azi in dauna vietii bune atit de clamate.


Sint siderat, o sa beau un vin de Vaslui.

Nu au gasit pe cine lasa dupa ei!


-La IAS, dupa ce Ioan Neamtu nu a mai fost director, unitatea a decazut puternic! Cei care au venit dupa el la conducerea IAS Husi (redenumita dupa 1990 SC Vidisamp SA) i-au interesat afacerile lor personale, multe suprafete din patrimoniul fostului IAS au fost instrainate si retrocedate abuziv (cu concursul unor functionari din primarie), iar pe locurile unde in 1989 era plantatii de vita de vie a IAS-ului au aparut vile, apartinand de multe ori unor vamesi de la Albita, politisti de frontiera, judecatori, etc!



-La SUC (redenumita dupa 1990 SC petalul SA), dupa 1990 Teodor Loghin este schimbat de la conducerea societatii, fiind inlaturat de la conducerea chiar de propriul sau cumatru!

Apoi, când au venit chinezii sa reinoiasca contractele de achizitionare a utilajului petrolier, au spus ca vor sa discute cu domnul Loghin.

Noua conducere a incercat sa stea de vorba cu ei, sa le explice ca Loghin nu mai este la conducerea unitatii.

Insa chinezii nici nu au vrut sa auda, au spus ca ei discuta numai cu domnul Loghin. Când au aflat ca acesta nu mai este la conducerea unitatii, au intors spatele si au plecat. Astfel contractele au fost pierdute, unitatea a decazut si astazi se chinuie sa supravietuiasca cu cca 200 de salariati (fata de 2000 in 1990).



-Fostul ICSM s-a despartit dupa 1990 in doua societati comerciale, initial tot de stat (SC Dobrina SA si SC Olimp SA), care si-au impartit spatiile comerciale si magazinele. Apoi au disparut si acestea, spatiile fiind privatizate.

Dragul meu Ciprian, daca stateai pe la vreo inchisoare din cauza ca te-ai plans la o coada (mare!!!) pentru orice... nu mai vorbeai asa.
Probabil ca dupa 6 ore de stat la coada, nu ti s-a terminat in fata produsul (si nu ceva extravagant), sau nu ai avut musafir in casa si sa n-ai ce sa-i pui pe masa in perioada aia.

Esti mai in varsta ca mine, ar trebui sa-ti amintesti mai multe.

Pe de alta parte cei care regreta sistemul in mare parte sunt cei care au furat atunci, si fura si azi. Daca lucrai la vama, normal ca aduceai portocale si mai stiu eu ce altele. Eu nu le-am vazut. Daca lucrai la cantina, plecai cu mancare. Eu nu am vazut-o.

Cum era la casele de copii pe vremea aia? Stie o colega de a mea, care a trait vremurile alea. Laturi stricate asta mancau, ca plecau alea de la cantina cu ele.

Am uitat cand venea tramvaiul la jumate' de ora super mega aglomarate, si la o curba mai cadeau de pe scara oamenii, ca nu se inchideau usile ca acum? Am uitat cand ningea in trolee? De incalzire nici nu mai zic.


Pentru cei ce regreta sistemul le recomand sa se mute (ca oameni de rand, nu ca diplomati) in Coreea de Nord, Venezuela... Poate-si improspateaza memoria...

Nu zic ca acum e bine, ma bucur ca am vazut doua fete ale sistemului si am termen de comparatie.

ciprian71 a scris:

Sa nu confundam perioadele.Intre anii 1964 - 1982  a fost cea mai buna perioada pe care a cunoscut-o Romania vreodata.Magazinele erau pline cu detoate exact ca acum cu diferenta ca 90% din produsele vremii erau autohtone.

Foarte bună perioadă, mai puţin când venea hârtia că în 2 - 3 zile trebuie să te muţi că se ,,sistematizează" strada ta.

Eram din 1971,, sistematizat'' am stat la bloc de cand m-am nascut.Parintii au primit repartitie intr-un bloc de caramida, parchet din lemn, ferestre mari, cat camera.Intamplator am cumparat in 2001 in acelasi bloc dar la o alta scara.Parintii insa au vandut imediat dupa 90 apartamentul si s-au dus la curte.

riciu a scris:

Dragul meu Ciprian, daca stateai pe la vreo inchisoare din cauza ca te-ai plans la o coada (mare!!!) pentru orice... nu mai vorbeai asa.
Probabil ca dupa 6 ore de stat la coada, nu ti s-a terminat in fata produsul (si nu ceva extravagant), sau nu ai avut musafir in casa si sa n-ai ce sa-i pui pe masa in perioada aia.

Esti mai in varsta ca mine, ar trebui sa-ti amintesti mai multe.

Pe de alta parte cei care regreta sistemul in mare parte sunt cei care au furat atunci, si fura si azi. Daca lucrai la vama, normal ca aduceai portocale si mai stiu eu ce altele. Eu nu le-am vazut. Daca lucrai la cantina, plecai cu mancare. Eu nu am vazut-o.

Cum era la casele de copii pe vremea aia? Stie o colega de a mea, care a trait vremurile alea. Laturi stricate asta mancau, ca plecau alea de la cantina cu ele.

Am uitat cand venea tramvaiul la jumate' de ora super mega aglomarate, si la o curba mai cadeau de pe scara oamenii, ca nu se inchideau usile ca acum? Am uitat cand ningea in trolee? De incalzire nici nu mai zic.


Pentru cei ce regreta sistemul le recomand sa se mute (ca oameni de rand, nu ca diplomati)  in Coreea de Nord, Venezuela...  Poate-si improspateaza memoria...

Nu zic ca acum e bine, ma bucur ca am vazut doua fete ale sistemului si am termen de comparatie.

Aici ati ridicat mai multe chestiuni!


1. Cu represiunea politica.

In anul 1964, prin decret semnat de Gheorghe-Gheorghiu-Dej, au fost eliberati toti detinutii politici de pe teritoriul actual al Romaniei.

Asadar, se poate afirma ca in general (poate doar cu foarte putine exceptii), dupa anul 1964, nu au mai existat detinuti politici in Romania.

In general dupa 1964, daca iti vedeai de service si de familie, nu aveai treaba cu baietii de la militia sau Securitate.

In diverse imprejurari, de exemplul chiar si in Husi, pe stadion, la in meci de fotbal a echipei "Steaua Mecanica", sau la in sprit la "Cina" sau "Intim", oamenii mai criticau regimul, mai spuneau bancuri politice, etc, insa nimeni nu a patit nimic din cauza asta!

In 1987, cum noi aveam aparat de radio si ascultam "Europa libera", tata a aflat de acolo despre revolta muncitorilor de la Brasov. Si cum il cunoastea pe unul Tanase de la partid, ca sa-l incerce, I-a spus: "Mai Tanase, da' ce s-a intamplat la Brasov ?!" Iar ala I spune lui tata- "Ei, nea Valerica, niste huligani, erau beti, au devastat judeteana de partid!"
Apoi tata I spune "Mai Tanase, nu cred sa fi fost niste huligani acolo!".


Sau alt caz. Inainte de 1989 cineva l-a turnat la Securitate pe unul care era internat in spital si asculta "Europa libera" la radio. Apoi acel om a fost invitat la Securitate, iar in ofiter sau subofiter de Securitate (pe care-l chema Arginteanu) l-a intrebat: "Am inteles ca dumneavoastra ascultati "Europa libera". Este adevarat ?"
Omul respective I-a raspuns "Da, este adevarat! e vreo problema ?"
Iar Arginteanu I-a spus: "Daca ascultati numai pentru dumneavoastra nu este nici o problema! Dar va rugam sa nu faceti propaganda".


Era chestiunea ca in general oamenii in orasele mici se cunoasteau unii cu altii, iar aici la Husi se stia exact si cine era cadru de Securitate sau de militie. si de multe ori fiind si vecini de bloc sau de cartier, altfel se intelegeau oamenii!


De exemplul un securist sau militian care de multe ori locuia tot la bloc, stia ca uneori poate aveea nevoie de in vecin care era instalator sau electrician sa-l ajute, sa vina sa-i repare ceva prin casa, etc, si cauta sa se inteleaga bine cu toti vecinii.





2. Cu furturile de atunci


Aici trebuie facuta distinctia intre marile furturi din avutul obstesc si mica ciupeala sau "ciubucurile.


-Furtul din avutul obstesc era o infractiune deosebit de grava, care, in cazuri extreme, era pedepsit inclusive cu pedeapsa cu moartea.

Astfel, cunoasteti celebrul caz Stefanescu cu vinurile (asa-numita "Afacere Bachus"), care a fost condamnat la pedeapsa cu moartea. In acelasi dosar au mai primit ani grei de inchisoare si primul secretar de atunci de la sectorul 1 din Bucuresti si unii lucratori de militie.


-O data, Ceausescu a aflat ca in activist de partid dn judetul Neamt isi facusera o vila la munte, din fondurile gospodariei de partid. Cand a aflat, imediat l-a destituit din functie pe acel activist de partid (care a si fost trimis in judecata si condamnat), iar vila a fost nationalizata!


-Atunci era legea ilicitului, care chiar se aplica! Daca cineva facea cheltuieli extravagante, si nu putea justifica prin mijloace licite de unde are resursele financiare pentru acele cheltuieli, era trimis in judecata!


-Pentru lucratorii in comert si cei care aveau in primire gestiune, la in plus in gestiune mai mare de 3 salarii tarifare, insemna automat dosar penal.


-Insa, mica ciupeala sau "ciubucurile" existau din pacate si atunci!


Acest fenomen a aparut in special in anii 80, si a fost generat de restrictiile impuse populatiei, si de penuria de produse din comertul official si legal.

Astfel, din pacate, unii gestionari sau vanzatori care lucrau in comert, profitau de functia avuta, si dadeau Marfa preferential (desi pedepsele pentru aceasta erau destul de aspre), sau primeau ciubuc de la oameni.