Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate

Sa mai animam putin topicul

Asta a mai fost postata?

Daca nu mai are cabina, inseamna ca daca se defecteaza nu mai poate fi controlata ,,clasic".
Ce duce in vagonul ala? ,,echipamentele" care inlocuiesc cabina?

Haideti, d-l Costel, nu credeti ca ne-ati dat pauza cam lunga??  :roll: Va asteptam cu noi ...amintiri!  

Incet, incet, am ajuns tarandu-ne si in 1986...Vremurile erau din ce in ce mai nenorocite, iar "realizarile" partidului conducator tot mai marete. Eram deja satui de atata maretie. Foamea incepea sa se faca simtita tot mai des. Prin spatele blocurilor muncitoresti, ferite de privirile indiscrete ( si lacome) incepeau sa apara gradinite de legume atent lucrate, dar si mai atent supravegheate de " cerberi " pensionari. Cei ce se puteau mandri cu "neamuri" la tara, erau cu adevarat privilegiati. Celorlalti, oresenilor get beget nu le ramanea decat sa inghita in sec, cu ciuda..
Efectele colaterale ale crizei au ajuns mintenas, pana in mijlocul combinatului. Sub pretextul si in lumina indicatiilor pretioase ale partidului "nea" Ionescu Radu impreuna cu secretarul de partid, tovarasul maistru Lupoaie, au avut inspirata idee de a "sponsoriza" cantina muncitoreasca a depoului cu o gradina de legume realizata "prin eforturi proprii si cu resurse locale". Stan, tractoristul, a facut rost de urgenta de un plug si alte anexe de la un CAP vecin cu combinatul, in contrapartida cu un butoi de motorina ( justificat legal cu bon de magazie - pentru spalat piese si motoare) si numai intr-o singura zi, a arat si discuit perimetrul ce urma sa gazduiasca salatele si gogonelele servite "oamenilor muncii" la masa de la ora 10.30. Tata Filip, legist de felul sau, a fost nevoit sa inchida ochii in fata micilor compromisuri organizatorice, dat fiind faptul ca "partidul insusi" ( prin reprezentantul sau) era implicat in acesta campanie umanitara. Parazapezii ce rugineau de plictiseala in depozit, au primit nobila sarcina de a imprejmui perimetrul, iar cinci mecanici ajutori, au fost retrasi de pe locomotive, pentru asigurarea "pazei si protectiei"............
Sucesul a fost urias. Plantele insamantate, udate din belsug si regulat de catre "gospodari" au inceput deja sa apara, prevestind o recolta bogata. "Partidul", a hotarat ( in intelepciunea sa ) sa recompenseze seful de sectie, pentru atitudinea sa muncitoresc revolutionara cu o replica ( la o scara mai mica ) a gradinii de legume, careia, in contrapartida urma sa i se anexeze un mic cuibar de iepurasi de carne ( bineinteles, doar pentru decor ). Tata Filip a muscat momeala....In urmatoarea luna, tractorul depoului, a arat si discuit pentru inca sase sapte locatii agro-turistice...
Toata ”lumea buna” a depoului, se gospodarise care cum reusise mai bine....Acuma...si numarul celor ”scosi din productie” crescuse corespunzator...Noaptea se organizau adevarate ”comandouri” de ”legionari” ce dadeau iama prin tarlalele de lucerna ale CAP-ului alaturat, pentru a asigura hrana zecilor de ” sufletele urecheate” iar ”fruntasii in productie” pentru merite deosebite ( asigurarea furajarii pe o saptamana) erau si ei recompensati cu cateva zile libere.
Cine ce avea cu ei ?..... Partea proasta era insa,ca pentru noi, ceilalti ”fraieri” ce prestam pe locomotive zi si noapte nu prea se mai gaseau posibilitati de acordare a unei recuperari sau ture libere. Cei ce-si incercau norocul batand la usa biroului T1, primeau aproape invariabil acelasi raspuns. Nu ai ore recuperari, sau daca aveai erau prea putine ( 8-10 ore) pentru o tura de serviciu libera. Si uite asa, unii mai carcotasi si mai putin dusi pe la biserica, au inceput sa-si tina singuri evidenta orelor lucrate lunar. Au sters cu buretele tot trecutul ( aflat in arhiva domnului Ionescu ) si au asteptat rabdatori, pana ce, conform calculului, numarul orelor suplimentare, neplatite au ajuns ( sau chiar au depasit nitel ) cifra 12 sau 24. Nu-ti dadea mana sa vi de acasa, pana la depou ( pierdeai cateva ore bune) doar pentru a solicita un liber. Dar, odata pe luna, cu ocazia scolii personalului, faceai sigur o vizita in ”vizuina lupului”....
Pana la pauza, cel ce avea trebuinta de un liber, isi mai verifica inca o data, matematic, socoteala, isi vara carnetelul in buzunar ( pentru orice eventualitate) si ciocanea optimist la usa domnului Ionescu, dezgolindu-si podoaba capilara respectuos...
- cioc, cioc !
- Da ! Se auzea nervos din interior...”Temerarul” ezita nitel, intrebandu-se daca n-ar fi mai inteligent sa revina in urmatoarea pauza..
- Intra odata, astepti rugat ? ...si mai nervos...
Inghitind in sec, omul deschidea precaut usa si-si vara nitel capul inauntru, pregatit sa se retraga degraba, daca cineva ar arunca ( Doamne fereste) cu vre-un obiect contondent inspre el...
- Traiti sefu....se poate ?
- Traiesc eu si fara sa-mi spui tu, mai....Ia zi, ce vrei ? Asa va apuca nebuneala, tocmai cand are omul mai multa treaba.....
- Ma scuzati sefu....vroia numai sa stiu daca-mi puteti da si mie o recuperare...Am o gramada de probleme de rezolvat si...stiti si dumneavoastra cum e ( stia asta pe dracu..) cu serviciul asta de 12/24, nu prea ai cand sa le faci..
- Ho, ma, ca ma doare capul...Sa vedem. Daca ai ore o sa incercam sa te rezolvam ( ca si cum acordarea unui liber trebuia sa treaca prin consiliul oamenilor muncii..), daca nu, mai astepti, pana faci ore....Da, din cate stiu eu, am impresia ca ai numai vreo 5-6 ore suplimentare....
Omul isi vedea destramat visul....Nu era posibil. Calculase de cateva ori...” Bai jegule, iti bag carnetelul asta pe gat, nenorocitule ! N-am sa te las sa ma furi iarasi ”...apoi cu un ton mai putin umil ca la inceput.
- Domn sef...dupa calculele mele si daca vreti vi le si arat, poate am gresit eu, as avea 14 ore...Pun 12, da tot ies de o recuperare...
Nea Adrian se facea alb la fata de indignare. Atata obraznicie nu mai suportase in cariera lui..
- Mai jegule ! Adicalea eu sunt tampit si tu esti destept, ai ? Sti sa calculezi tu mai bine decat mine...asa zici ? Iote mai ce grozav esti. Ba, ia treci tu ma, in locul meu atunci la biroul asta....Uite acus il sun pa sefu sa vina sa te puna in locul meu si eu ma duc ma pa masina ma, ca m-ati mancat cu mizeriile si pretentiile voastre. Va muma-n *ur de opincari...asa pateste omul bun cu voi..Va urcati in capu” lui....Ei, sa nu va ..ut eu de acum in colo. Tura si masina ..ulica, tura si sectoru” va paste . Vi s-a urcat democratia la cap, asta e........
Omul isi blestema in gand clipa cand a avut proasta inspiratie sa ciocane la usa..” Mama dracului de liber...nici macar nu era chiar asa de importat...putea sa o rezolve si idioata aia de muiere a mea. Numai tampita aia e de vina...de trei zile ma bate la cao cu liberul masii cu tot, fi-ai nemu” a dracului sa-i fie ”...iar apoi rugator...
- Hai bre, nea Adriene, ce te-ai suparat asa de tare pe mine, bre....Ma tot seaca satana aia de muiere sa mergem la tara, bre de m-a disperat...Daca stiam ce te superi atat nici nu mai intram...Zau, imi pare grozav de rau....da ziceam....daca tot era sa ma fi dus la tara ( si aici se tragea mai langa sef, aruncand o privire precauta catre usa) ti-aduceam si talica un bidonas de vinut de 20 de litri, da ala nobilu, cum bea numai popa si seful de post...ca tot vroiam sa-i dau cep....
Si mai are soacra-mea si niste gaste dolofane....una era numai buna pentru matale, asa, sa o asezi frumusel pe varza..
Lui nea Ionescu incepea sa-i revina putin cate putin culoare sanatoasa in obraji...O facea insa tot pe suparatul sorbind din cafeaua calduta de pe birou si desigilind un pachet de Kent, primit `cadou` jumatate de ora mai devreme.
- Ai merita sa te zvarl afara din birou...pe cuvantul meu. Uite, acu ma doare si capul de atata enervare....da, hai, treaca de la mine si de data asta....Da baga bine la cap...sa nu se mai repete, ca dracu te ia....
- Traiti sefu...va rog sa ma credeti ca nu mai fac in viata mea ( si speranta se aprindea iarasi in sufletul omului)
- Si uite, ca sa nu spui ca nu vreau sa te servesc, ia sa vedem ce scrie la catastif, in dreptul tau.
Deschidea o usa de la nivelul inferior al biroului, scotea un registru impozant pe care-l consulta tacticos si plin de importanta....
- Ia uite mai acilea ! ...si-i indesa registrul in fata ochilor, naucindul...Ce scrie acolo ma ? Vezi ? 18 ore mai, atatea ai...Ha,ha...mare socotitor esti...Toti va pricepeti...Vezi ma ca sunteti jeguri....Tu o tineai sus si tare ca ai numai 14....Cine va fura mai...prapaditilor, ai da mama voastra...Si ca sa-ti demonstrez ca nentu Ionescu e domn cu voi si va intelege ca un tata, uite mai, iti dau doua libere si o sa-mi ramai dator cu patru ore....
” Sfanta Nascatoare mare e puterea ta....Trei lumanari o sa aprind la biserica...sa vezi numa ce fata o sa faca muierea cand i-oi spune ca m-am lipit nu la una, ci la doua libere...zi, fa, pe cine mai faci tu acuma mototol, ai ? ”...apoi in culmea extazului.
- Sunteti cel mai mare domn, sefu....ce mai, n-am cuvinte....Sefu...i-mi dati vineri pe sambata si duminica ? Duminica seara, pe la sapte, cand viu de la tara, ( cu ochii la usa) direct pe la matale trec sa-ti las bidonu si gascuta...si mai pun de la mine si o litra de rachiu da ala bun, tras de doua ori cu margelute, sa mearga inainte de masa....
- Treci mai, daca vrei sa treci....daca e placerea ta nu ma bag. Vrei sa-mi aduci un kil de vin, asa, sa-l gust, aduci....nu vrei, nu aduci. Alegerea ta. Eu nu oblig pe nimeni si nu cer nimic de la nimeni.S-ar putea sa fiu acasa, s-ar putea sa nu fiu...da nevasta-mea sigur este acasa. O sa-i spui sa fie atenta.....Si vezi...daca e....gasca o tai si o jumulesti acasa, n-am chef de mizerie in casa.
Gata, hai tai-o de aici ca am o gramada de treaba. Treci pe la tura, fa cerere de recuperari si las-o acolo....valea.
- Am inteles. Traiti sefu ! ..si pocni militareste din calcaie............................................................

Gradinile de zarzavat au prosperat pana in toamna. Iepurii ( in ciuda sacrificarilor repetate) se inmultisera si ei intr-atat incat pana si ”paznicii” mai ciupeau cate unul, fara teama de a se sesiza ”stapanul”....Dar cand e sa se aleaga praful, praful se alege....Gloriosul partid, an de an folosea la stransul recoltei, elevii, studentii si militarii ( cum ar veni, parazitii statului...multilateral dezvoltat) in timp ce ”gospodarii satelor” se imbatau vartos la bodega comunala, asteptand noaptea pentru a iesii la furat, din gramezile frumos randuite de catre cei mai sus mentionati. Bag sama ca anul 1986 o fi fost un an de productii record la hectar, pentru ca ”forta de munca” a fost coplesita de volumul de munca, astfel incat, s-a ajuns a se apela la ”ajutorul tovarasesc” al muncitorilor din fabrici si uzine, frati cu taranii din bodegi si carciumi satesti. Toate uzinele din combinat au trebuit sa contribuie la chemarea partidului. Cu toate ca nimeni nu ar fi anticipat si de la uzina noastra, un colectiv de treizeci de oameni ai muncii, sau dus sa puna umarul la bunastarea natiunii. Oamenii au fost alesi pe sprinceana, dintre comunistii adevarati, de catre cine altul, decat tov. Ionescu Adrian. Urmau sa-si desfasoare activitatea, la Nicoresti, intr-una din exploatarile viticole......Tov. Ionescu, a selectat pe sprinceana si dupa criterii ”foarte severe” numai de el stiute.
Insa ” a la guerre comme a la guerre ” gradinile lipsite de paza au capitulat rapid, devastate de ”pradatori” iar noi, cei de pe locomotive, am muncit trei luni de zile fara nici un liber ( daca-ti poti imagina ce inseamna asta ) Doua luni, cat au stat colegii la Nicoresti, plus inca o luna, cat au stat colegii de la Nicoresti in recuperari, dupa sezon. Efectiv, nu mai realizai in ce zi a saptamanii te afli si vesnic erai obosit si stresat......

Nebunia era totala in acea perioada a ”epocii de aur”...Se muncea pe branci si fara rost. La sfarsitul fiecarei luni, ”oamenii muncii” faceau raportari exagerate catre partid, constienti ca luna urmatoare trebuiau sa le ”umfle” si mai mult. Jumatate din anul 1986 am lucrat aproape exclusiv la OLD 2 ( otelaria numarul doi) Colegul din tura intai se ”cuplase” cu o manevranta si nu mai vroia sa paraseasca zona aceea blestemata, sub nici o forma. De cateva ori, prin ”interventii” la dispeceri, reusisem sa fug cu locomotiva de acolo, dar urmatoarea tura tot la OLD2 o gaseam.
Otelaria 2 era deservita de catre doua locomotive, ce lucrau exclusiv cu trenuri tehnologice de turnare. In partea de nord a otelariei erau patru linii de turnare iar in cea de sud sase. O locomotiva scotea din hala trenurile tehnologice de lingotiere turnate ( pline) iar cealalta, introducea la loc, un tren tehnologic gol, pentru turnare. Traseul, de la linia de turnare, pana in grupul liniilor de racire, masura doar cateva sute de metri, dar in zilele ( si mai cu seama noptile ) de intrecere socialista, reuseam sa cumulam si cate 25-30 km pe tura. Erau ture de serviciu in care, dupa cateva tentative de asezat la masa ( pe la 13.00- 13.30) renuntam exasperat si plin de draci, aruncam mancarea cu tot cu prosop si tacamuri pe geam, spre bucuria cainilor hamesiti. Se turna in draci...numai pentru a raporta ”patriei cat mai mult otel”. Trei sferturi din lingourile turnate ajungeau direct din striper, in baza de fier vechi, deoarece erau rebutate din start. Nu conta, trebuia musai sa spulberam toate recordurile. Erau ture de noapte in care efectiv pierdeam statutul de om si deveneam robot.
Din pricina epuizarii, spre zi, dupa orele 03.30, dupa ce scoteam un tren turnat din partea de nord a halei otelariei, in momentul in care incepeam sa-l imping catre grupul liniilor de racire si controlerul ajungea pozitionat pe treapta cinci-sase, ochii mi se inchideau instantaneu si adormeam, pret de doua-trei minute, pana ce profilul liniei incepea sa coboare si trenul facea un mic trecul. Atunci ma trezeam instantaneu, reduceam turatia motorului si incepeam sa franez....
De cate ori nu m-am gandit, dupa aceea ( iesit la pensie), ce ar fi insemnat sa-mi continui somnul cu cateva minute si sa fi continuat cursa nebuna, cu motorul turat la 500 turatii pe minut in plina panta.......
Langa Otelaria OLD 2 se afla amplasata si remiza Otelarii. Aici se afla un punct de alimentare cu combustibil precum si o hala de revizii si interventii, deservita de catre o echipa mixta de lacatusi si electricieni ce lucrau in doua schimburi a cate opt ore. Sef peste remiza era revizorul de locomotive, personaj ce lucra in tura 12/24 ca si mecanicii. Revizorul de locomotive, era si el ( ca si toata elita depoului ) un personaj plin de mareata sa importanta. Numitul, ne testa alcooloscopic in sala de testare, la intrarea in serviciu, ne inmana foile de parcurs si ne vizita regulat, conform programului de control, in turele de zi sau de noapte... Tura de noapte, domnul revizor si-o organiza riguros. In jurul orei zero, cupla caloriferul electric si-si pregatea patul improvizat pentru odihna. Apoi, iesea pe teren, unde trebuia sa verifice 5-6 locomotive. Datorita specificului statiei ( care implica un numar mare de locomotive intr-o zona relativ mica), toata activitatea nu dura mai mult de o ora. Domn revizor se intorcea in biroul bine incalzit, incuia usa, stingea lumina si se lungea pe banca dubla ( cu rol de pat). Despre intrusi nu-si facea grija, pentru ca cel putin 3-4 caini aciuati la PALD, vegheau neintrerupt. Pe la 04.00 ( cand suna ceasul desteptator de pe birou), domn revizor se trezea, lua situatia locomotivelor pe teren de la operatorul RCT si pe la 04.30, pleca pe jos, pana la poarta, unde se afla sala de testare, la care ajungea in jur de ora 05.00. La 05.15 primele tramvaie din oras ajungeau in combinat si odata cu ele si primii ( cei mai harnici) mecanici.
Concluzionand, meseria de revizor de locomotive nu era de fel usoara........Aproape se incheia una dintre cele mai ”cumplite” ture de noapte efectuate la deservirea OLD 2. Se simteau deja zorii. Ma aflam cu locomotiva in partea de nord a otelariei nr.2. Asteptam sa se incheie procesul de turnare in ultima lingotiera, ca apoi sa remorc trenul afara din hala. Oalei de turnare i se infundase orificiul prin care curgea otelul si doi ”turnatori” se munceau cu niste lancii cu oxigen sa o desfunde. Eram terminat de oboseala. Mancarea o aruncasem ( ca de atatea ori ) la caini si ochii ma usturau ingrozitor din pricina oboselii. Fumasem neintrerupt, cred ca aproape doua pachete de tigari ( Bucium...atat se mai gasea pe la chioscuri...ordinarie ). Am pus capul pe cotiera de langa geam, cu geamul deschis si cu urechea atenta la fluierul manevrantului...in caz ca se termina interventia.
O pace adanca m-a cuprins si in cateva secunde ma vedeam iarasi copil nevinovat, fara griji si nevoi, acasa la parinti, jucandu-ma in fata sobei incinse....
O voce rea si morocanoasa m-a adus instantaneu la realitate. Am deschis ochii si am dat de figura buhaita de somn, a ”domnului” revizor, urcat pe scarile cabinei.
- Ba nesimtitule....Nu ti-e rusine sa dormi ca boul, la ora asta ? ( era 04.30, ora la care el pleca la poarta )
Era stransa in mine atata frustare si lehamite si de viata si de toate, incat etichetarea ca si nesimtit a insemnat mai mult decat zece injuraturi de mama....Puteam fi orice, numai nesimtit nu acceptam a fi, in acea jalnica ipostaza. Intr-o fractiune de secunda, am reactionat manat de prima si legitima pornire. Am sarit de pe scaun, am insfacat cheia de 36/41 din panoul de scule postat sub geamul frontal al locomotivei si manat de o furie animalica am lovit cu putere.....in gol ( pentru ca ”domn” revizor se arucase deja de pe scara)....bara de acces in cabina locomotivei. Nu mai aveam nimic de pierdut oricum...Am deschis usa si am coborat mai mult prin alunecare pana la nivelul solului, cu cheia masiva in mana. Eram hotarat sa-i crap capul...Din fericire, pantofii scalciati, calcati pe staif, ce-i purtam in cabina, mi-au sarit din picioare si macadamul colturos dintre linii, mi-a taiat elanul....Seful de manevra, care fusese martor la intreaga scena ( amplasat fiind in gura halei, la c.c.a. cinci metri ) a sarit pe mine si a incercat sa ma imobilizeze..Era un om in apropierea varstei de pensionare, care vazuse destule la viata lui...
- Mai copile, astampara-te ca faci naibii o belea cat tine de mare...Da-l in .......masii de idiot. Cred ca s-a pisat deja pa el....Lasa-l in plata domnului, ca oricum n-are ce-ti face. Nu l-ai vazut cum nu l-am vazut nici eu, in noaptea asta pe aici...Ma pui martor, daca o fi......apoi, imediat, soneria macaralei de turnare s-a facut auzita, semn ca trenul trebuia scos din hala.............................
Multi ani, dupa aceea, in cu totul alta ipostaza, eram la o bere cu respectivul personaj ( cu care acum eram amic ) si l-am intrebat cum de nu m-a reclamat dupa patania cu pricina, sefilor, asa cum ma asteptam atunci. Mi-a zis, ca in aceasi zi s-a intors la locomotiva ( pe care deja lucra colegul din tura a treia ) si a ridicat banda de vitezometru. Intre ora 23.55 si 04.20 nu aparea pe banda decat cateva minute de stationare, iar la 04.20, ora la care venise el, locomotiva se afla stationata doar de trei minute....A mai zis ca nu-si cere scuze, deoarece asa erau vremurile pe atunci, iar eu i-am spus ca-mi pare grozav de rau ca i-am ratat tartacuta....Am comandat cate un coniac mare, in amintirea acelor vremuri si am ramas amici pana ce drumurile noastre sau despartit,......
Despre Otelaria nr.2 ( din care azi, prin grija lui ”tata india” a mai ramas doar amintirea) o sa-ti mai povestesc inca niste intamplari interesante care m-au marcat, insa pentru astazi, deocamdata, ne oprim aici................................................................................................................................

Cred ca locurile astea va sint familiare in Galati.

in scurt timp CSG cred ca nu va mai exista

https://www.youtube.com/watch?v=GqB9VcuqXQM

https://www.youtube.com/watch?v=loIzRRNiQUw

https://www.youtube.com/watch?v=D9szdRHo9xA

Cui ii mai pasa draga domnule ! " Maurul si-a facut datoria...maurul poate sa moara"  Combinatul Comunist Gheorghe Ghiorgiu Dej moare precum somonul dupa  sezonul de imperechere.... Este epuizat sarmanul.  Batranul comunist a hranit dupa asa zisa revolutie zeci de generatii de "capuse" si a transformat sute de "tovarasi" in "domni respectabili" cu conturi pitite in banci straine sau trecute pe numele nepoteilor.  Si apoi, oare ce mai exista bun in tara asta, exceptand asa zisele emisiuni ale lui Maruta sau vesnicul zambet ( de om fara de griji ) al asa zisului premier al tarii.......
 O singura speranta ma mai anima..Aceea de a trai ziua in care " Casa Poporului " ( alt edificiu comunist),cu tot "personalul" sau salariat pe bani buni, publici ce "presteaza" acolo sa aiba parte de acelasi "degradant" sfarsit......

Bine ...punctata ultima replica!  

În ultimii trei-patru ani am avut ocazia de-a ajunge în "perimetrul" CSG de două ori (ultima dată acum trei ani) şi la modul cum arăta atunci combinatul, am rămas "mut" de mărimea lui..... Venind dinspre Şendreni cu convoiul, de departe vedeam "turlele de catedrală" ale CSG-ului..... Am intrat de fiecare dată prin poarta "pentru camioane" dinspre nord, după ce intram în oraş pe sub acea bandă transportoare ce venea din port, pe lângă reprezentanţa "Dacia-Renault"....urcam panta si apoi făceam stânga pe ocolitoarea de trefic greu.... După ce treceam pe sub podul ce ducea la poarta principală a combinatului, pod admirat pentru lungimea şi înălţimea lui, după o staţie de benzină "Petrom", coboram pe fundul văii spre stânga şi urcam apoi panta, trecând peste vreo trei linii de cale ferată şi abia apoi ajungeam la poarta "de camioane".....pe acea pantă am văzut şi urmele liniei de tramvai, care linie, din cauza pământului ce s-a săturat să mai stea locului, a luat-o la vale, nu mai e circulată....... mai vine (venea) tramvaiul numai la poarta principală.
Am un punct de reper, aşadar, pentru ce a fost "în mărime naturală" la vremea de maximă activitate, CSG-ul..... La polul opus, am stat luni de zile (în aceeaşi perioadă menţionată mai sus) în Portul Constanţa, la "eoliene".....şi am văzut pe "dana Romtrans" vagoane şi vagoane de "fier vechi"......industria românească..... făcută bucăţele cu flacăra de acetilenă, descărcată în dană şi cărată prin Turcia....sau mai ştie naiba pe unde cereau "unele interese"....tot acel fier vechi.....părţi din "trupul Maurului"- cum spunea "atamanul", "Maurul Comunist" (mă refer aici, la general, la toată industria românească) ce a fost ridicat cu truda, sănătatea, sudoarea, răbdarea, inteligenţa (chiar de s-au copiat unele lucruri), şi viaţa părinţilor noştrii şi a noastră, a celor trecuţi de 50 de ani.......
Şi când vezi magini ca cele postate de "dan-tm" de pe "youtube" cu demolarea....te doare......ai muncit o viaţă acolo, a devenit o bucată din tine....o prelungire inconştientă a ta (vrei-nu-vrei să recunoşti asta...pentru că aşa eram învăţaţi atunci....să ieşi la pensie dintr-un singur loc de muncă-aşa erai "un cadru de nădejde"-, altfel erai un neserios  "plimbăreţ" prin "câmpiile muncii")....o "catedrală" la care ai mers zi de zi, o viaţă-ntregă..... Şi undeva în "colţul" ochilor se naşte o lacrimă.....aşa cum au păţit-o cei de la Dacia-Piteşti, când "guru" francez n-a mai "încăput" de clădirea administrativă şi a...dinamitat-o....ceea ce pentru piteşteni a fost ca moartea unei fiinţe dragi...Era simbolul lor, pe vârf de deal, pe care-l vedeau zilnic şi care avea valoarea lui de "obiect sentimental".......o emblemă.....un reper....un ţel....o speranţă.....
Aşa şi CSG-ul........ şi multe altele, precum "deşertul" ce a luat locul marii platforme de la "Tractorul-Braşov" (27.000 de muncitori în 1989)...un teren viran, în care tot ce a fost metal a ajuns în danele Constanţei, iar betonul construcţiilor a fost măcinat-pur şi simplu-rezultând "dealuri" de beton concasat, pe post de agregat pentru terasări sau mai ştiu eu ce utilizări....... Qvo vadis, ţărişoară ????

Iarna lui "86 a fost groaznica....Ger si penurie maxima de combustibil. Pentru sfarsitul "maretului an de impliniri comuniste" trebuia musai raportat partidului cum ca, istorica clasa muncitoare, in sprijinul acordat tarii intru lichidarea datoriilor externe a realizat importante economii, pe toate planurile. Ajunsesem sa primim cate o suta de litri de motorina pe care trebuia sa o folosim cat mai economicos cu putinta....Trenurile si-au dublat tonajul si numarul de vagoane, fara ca nimeni sa se mai preocupe de siguranta circulatiei. Partea proasta era ca, in ciuda suplimentarii tacite a tonajelor, clasicii saboti de fonta ( ce se uzau destul de repede, avand in vedere ca utilizam doar frana locomotivei) au fost inlocuiti ( de catre o minte " creata" de specialist in economii) cu saboti de material plastic. Un plastic casant, care crapa si se fragmenta foarte usor si tot la fel de usor, pe timp de ploaie, cand sina era uda, oferea o aderenta redusa la bandajul locomotivei....Franai si transpirai in acelasi timp...rugandu-te ca trenul sa se opreasca...
Cum iti povesteam. Din noiembrie ne luase gerul la scuturat. Temperaturile coborau cu fiecare zi. Catre sfarsitul lui noiembrie, noptile mercurul din termometre ajungea sa indice si minus 25 de grade. Era jale mare, mai cu seama in lungile si interminabilele ture de noapte. Pentru a nu mai consuma motorina alimentand fiecare locomotiva in parte ( la PALD-urile remizelor nu mai venea motorina) la depou, cate o locomotiva de 700 CP din fiecare sector, pleca la alimentare, iar odata intoarsa la locul ei, celelalte locomotive de pe teren, primeau cate o suta de litrii. Initial se incercase a se improviza un sistem de alimentare cu o pompa de transfer scoasa de pe o locomotiva, dar se renuntase la ea din pricina deselor defectiuni ale acesteia pe teren. Asa incat, operatiunea de alimentare se desfasura astfel. Locomotiva donatoare gara pe o linie alaturata ( sau chiar pe aceeasi linie), mecanicul ce trebuia sa alimenteze desuruba una dintre tropete, se urca pe capota locomotivei, desfacea busonul rezervorului de zi, cobora iarasi jos si umplea pe rand cinci cazane de motorina ( a cate 20 L ) si tot pe rand, urca cu fiecare pe capota. Aici ajuns, se straduia pe cat posibil sa le toarne prin palnia improvizata in rezervorul hulpav....Daca nu batea vantul, mai era cum mai era ( te murdareai de motorina doar pe pantofi ) daca insa respectivul isi facea de cap ( si e stiut ca acesta zona a tarii. iarna era "alintata" de catre crivatul sovietic) din continutul de 20 litri al cazanului, cel putin 2-3 litrii ii prapadeai pe cracii pantalonilor sau prin bocanci.... Cand ispraveai "procesul" de alimentare, capota mare a locomotivei siroia de motorina, aidoma si salopetele tale. Daca aveai mult de munca ( si mai intotdeauna se gasea destula), dupa cinci-sase ore iar ajungeai sa dai telefoane pe la tura, solicitand alimentare. Lucrul acesta declansa automat un atac de nervi sefului de tura, care trebuia sa raporteze evidenta alimentarilor pe tura sa catre seful de depou, dimineata sau seara, la telespicher. Se intra intr-un adevarat cerc vicios. Seful de tura tipa la mecanic, seful de depou la seful de tura, directorul la seful de depou directorul general la director, "organul superior de partid" la directorul general ...pana la nivelul suprem, marele si inteleptul "carmaci" al patriei......In decembrie ajunsesem la culmea "saraciei"....Pentru ca oricum, planul cincinal fusese depasit inca din primele zile ale lui decembrie ( conform raportarilor) dupa epuizarea celor o suta de litri ( in patru, cinci ore), o locomotiva cu ceva motorina inca, remorca sase-sapte "cadavre" si se ducea fugura cu ele in laminorul tevi sudate, ce dispunea de o hala de incarcare in care incapea un tren de treizeci de vagoane. Temperatura era si aici scazuta, dar cel putin nu batea vantul. La un grad, doua peste zero, tremurai eroic in cabina inghetata, blestemandu-ti ziua in care ai hotarat sa te faci mecanic de locomotiva, in loc de frizer....In hala se strangeau 15-20 de locomotive aduse de prin toate sectoarele de activitate. Pe pervazul uneia, se afla postat un borcan de 800g plin cu apa. Daca lichidul incepea sa prinda pojghita se declansa alarma. La urgenta sosea din depou ( care era aproape) un "motan" de 700, ce distribuia fiecarei locomotive cate 20 litri de motorina. Cu astia, trebuia sa mentii locomotiva dezghetata, pana la ora schimbului....Nebunia era generala. Uneori,din varii motive si cu aprobari speciale, doua sau trei locomotive erau chemate la alimentare pentru suplimentarea parcului. Conform legilor lui Murphy, intotdeauna acestea se aflau bineinteles intercalate si in capatul cel mai indepartat al halei. Asa incat, urma o ora de manevra intensa pana ce reuseau sa fie scoase din hala timp in care "cadavrele" inghetate se congelau si mai tare, cu tot cu partida de pe ele....
Saracia era lucie, in preajma sarbatorilor de iarna. Mi-aduc aminte si acum...In preajma Craciunului, la " Magazinul Modern " mall-ul epocii de aur, la subsol, unde se afla raionul de dulciuri, se "bagasera" bomboane de pom. Singurul articol in tot raionul...Coada era imensa. Pentru ca afara era ger, randul se formase pe scari in jos, incepand de la etajul patru, pe trei-patru randuri... Uram sa stau la cozi, dar in pinul nenorocit ( care incepuse deja sa se scuture ) pe care urma sa-l impodobesc pentru fiul meu ce avea doi ani, nu aveam nimic a pune in afara de cateva globuri decolorate din copilaria mea, si un pachet de vata proaspata ce simula neaua, si la care nevazta-mea renuntase cu durere. Cinci ore am stat la coada, dar am plecat victorios acasa cu jumatate de kilogram de bomboane....Era o mare realizare....
In combinat, un anume inginer ( Ursu se numea saracu ) incercase o forma de protest impotriva regimului blestemat. A fost arestat pe peronul statiei de tramvai, la ora schimbului, in plina zi...Asistau la eveniment cateva sute de siderurgisti ( MANDRI CA SUNT ROMANI ! ) Unul singur nu a protestat, unul singur nu s-a solidarizat....L-au cocosat in bataie militienii, ostentativ, in vazul multimii...unde toti erau MANDRI CA SUNT ROMANI ! .....Bietul om a murit cateva zile dupa aceea rup in batai in beciurile militiei...Macar daca apuca sa-si scoata "certificat de revolutionar" ca soacra " Mihaelei dragostea mea" sau alti nenorociti de impostori, ridicati la rangul de "revolutionari" de catre primul impostor al tarii, Ilici Iliescu......Si aici revin iarasi la OLD 2 ( cum iti promisesem)...
Ochiul vigilent al securitatii, dupa nefericitul eveniment, cu "ramasita burghezo-mosieresca" ce se dechizase in inginer comunist cauta complici peste tot, pentru a anihila "ciubul legionar periculos"
Cert e ca ma aflam la OLD2, tura de noapte. Sa fi tot fost 02-03 noapte. La o linie din nordul halei asteptam sa scot un tren de turnare. Muncitorii aruncau in lingotierele cu otel incandescent ultimii saci de hartie cu diverse minerale ce intrau in compozitia finala a otelului. Doi se retrasesera deja. Lingotierele turnate, se aflau aproape la acelasi nivel cu standul de turnare. Nu-mi era somn de fel si priveam la cel ce inca-si mai facea de treaba pe linga recipientele enorme de otel. Oricum, intr-un minut sau doua, urma sa scot trenul din hala. Omul a luat o scandura ingusta de pe platforma si a introdus-o in masa incandescenta ca pentru ai verifica consistenta. Scandura s-a aprins instantaneu si in citeva clipe a disparut subit. Tipul, parea ca priveste deosebit de interesat ( gandeam eu ) procesul, cand....deodata, fulgerator, a pasit pe marginea lingotierei si si-a dat drumul inauntrul ei.....Un norisor mic de fum negru s-a ridicat instantaneu, plutind spre inaltul halei. Efectiv mi s-a oprit inima, o secunda. Nu-mi puteam crede ochilor...Chiar eram tentat sa neg cele intamplate ( ca fiind o parere, o iluzie perfida a noptii) cand sirena de urgenta a imensului pod rulant ce manevra oala de turnare a inceput sa tipe sfasietor....Macaragiul fusese si el martor la nefericitul eveniment....In cateva minute, platforma de turnare era plina....Toata sefimea disponibila era de fata. In mai putin de douazeci de minute, a sosit din oras si o Volga mare si neagra ca un cioclu batran, cu patru "tovarasi"...Unul dintre ei a pozat tot ce se putea poza ( inclusiv locomotiva mea) iar ceilalti puneau intrebari si notau....Trenul respectiv a ramas nemiscat ( blocand linia de turnare a halei ) pana a doua zi cand se racise definitiv. Lingoul cu pricina ( primul din tren) a fost stripat si depozitat in Baza de Fier Vechi, aproape de birourile personalului, unde a stat ani buni de zile.
Dupa revolutie, cand toata lumea a inceput sa scoata bani buni pe fier vechi, cativa oameni de bine, MANDRI CA SUNT ROMANI ! au sectionat "mormantul de otel" si l-au vandut pe profit "nationalitatilor conlocuitoare" gen Gruia Stoica ...........
La cateva ture de serviciu distanta, ajuns intamplator in zona, am aflat de la un dispecer cu care ma intelegeam mai bine, cum ca nefericitul coleg al sau, banuit de catre secu" ca facand parte din anturajul inginerului Ursu, primise in seara cu pricina, prin sefii sai , un telefon prin care era invitat a doua zi, la prima ora sa se prezinte de urgenta la Militia Judeteana pentru ''relatii''......Nici amaratul acesta nu a beneficiat si nici nu va beneficia vreodata de certificatul de revolutionar, In schimb, prima rapandula a Galatilor, celebra Mariana *ur de Fier, a fost plasata in " pole position" pe aceeasi lista si pana a crapat la datorie ( ca si "madama" de fete ) a beneficiat de toate avantajele mizerabilei hartii inventata de impostorii "revolutionari" KG-bisti, MADRA CA E ROMANCA !
Iarna nu ne-a dat pace pana pri martie "87. Cu toate ca "purjam" regulat ( la cel mult o ora ) instalatia de aer a locomotivei, inevitabil se produceau dopuri de ghiata pe conductele de aer ale locomotivelor d 1250 CP, mai cu seama pe cele dispuse de-a lungul lonjeronului si in rezervoarele de separare ale robinetilor de purjare. Solutia ? ....Conform cartii tehnice ar fi reprezentat-o dezghetarea acestora cu abur sau apa fierbinte...Practic, pe teren, foloseam o "facla" improvizata dintr-o sarma de 6mm ce avea la capat un somoiog de carpe imbibate in motorina. Te umpleai de adrenalina, folosind focul deschis sub lonjeronul locomotivei, el insusi reprezentand o chestie foarte inflamabila ( datorita depunerilor de ulei, de-a lungul timpului )...Si tocmai cand erai tentat sa rostesti cuvios " Doamne Ajuta " se oprea motorul diesel, datorita dopurilor ghetii depuse pe " sorbul " din rezervorul principal, dispus la extremitatea de jos a acestuia, adica tocmai acolo unde firesc se strange apa reziduala din motorina... Solutia ? Furtunul cu aer comprimat racordat ( dupa demontare) la conducta de alimentare a pompei de transfer....Nu prea aveai timp sa " te plictisesti " intr-o tura de serviciu....
Revelionul 1986-1987 a fost trist si nenorocit. Mai trist decat cel din anul trecut, dar mai vesel dect cel din anii ce urmau. Toata ziua am stat pe la fel de fel de "codoaice", "cozi" si "coditte"...dar noaptea dintre ani am petrecut-o cu "masa imbelsugata".... Salam cu soia, peste (congelat) prajit, salata Boeuf ( asta pentru ca apucasem sa cumpar zece oua..) cu parizer, iar in "pocale" vin alb " Dealurile Bujorului", in care turnasem ( ca mister Bean ) cateva linguri bune de zahar pentru ai disipa gustul teribil de otet.
Intrati in noul an (" 87 ) penuria de motorina s-a mai domolit nitel, dar de muncit tot aiurea si " hei-rup, istic" se muncea...Patriei cat mai mult otel. Calitatea mai putin conta in ochii partidului. Cu cantitatea trebuia sa ne mandrim. Laminoarele nu mai faceau fata fluxurilor combinate ale celor patru otelarii. In zona LBR-ului ( Laminorul Benzi la Rece) sute de lingouri se aflau depozitate in stive uriase, printre liniile de cale ferata, incar aveai senzatia ca circuli prin tunele. Jumatate din ele erau rebutate....si cu ce costuri.
In februarie, am beneficiat de "binemeritatul" concediu de odihna. Meritat in februarie, pentru ca nu faceam parte din "anturajul" tovarasului Ionescu, si ca sa nu mai vorbim, nici macar membru de partid nu eram. Prin "sindicat" mi-am facut rost de un bilet de doua persoane in statiunea turistica Durau...Era prima oara cand auzeam de acesta locatie. Mi-am lasat copilul la mama, mi-am luat muierea, bagajele si harta si m-am urcat in tren, plin de speranta si dornic de relaxare. Din gara Piatra Neamt trebuia sa calatorim cu " RATA" pana in Durau, pret de c.c.a 30-40 km. Drumul, ocolind tot lacul de acumulare Bicaz, a fost pitoresc si interesant...Vreo 15 turisti, amestecati de-a valma cu vreo 25 de localnici ce se intorceau pe la casele lor dispuse pe traseu, cu papornite, sticle de lampa, sacose de paine, bidoane de "petrosin" si tot ce e necesar pe la casa omului...Doua ore a trebuit sa suportam harmalaia, mirosurile de "mitoasa" si oracaielile plozilor...dar a meritat.
Statiune consta in trei hoteluri ( ce-i drept nou noute si moderne) dispuse unul langa celalalt. Ca un facut, imediat ce am ajuns, pe inserat, a inceput sa ninga puternic, ninsoare care in timpul noptii s-a transformat in viscol. Sejurul dura sapte zile (si sapte nopti), din care patru a nins aproape neincetat, iar doua, un amarat de utilaj cu lama, s-a straduit sa faca partii catre caile de acces si sosea. Cinci zile am stat in hotel, privind pe fereastra si tremurand de frig, cu paturile de pe pat, in spate. Rezerva de pacura a minicentralei, permitea dezmortirea caloriferelor camerelor, doar patru ore ziua si patru noaptea. Meniul...? Exceptand prima zi, in care am mancat omeneste, a fost din ce in ce mai saracacios ( poate si datorita conditiilor meteo, ce impiedeca aprovizionarea).....
Distractie ? Ce sa mai vorbim....Toate potecile traseelor inzapezite, nici macar o mini partie de schi sau derdelus. Lumina oprita pe timpul noptii, la fel si apa...Abia asteptam sa ma intorc acasa...Ma rog....a trecut. In dimineata in care urma sa parasim "statiunea" ( la ora 06.30) era un ger cumplit. Minus 32 grade indica termometrul amplasat in fata usei de intrare in hotel. Autobuzul care stationase toata nopatea in frig, refuza sa porneasca. Din sat, a sosit un tractor si dupa ce l-a tarat repetat prin nameti, a reusit cu chiu cu vai sa readuca motorul la viata. Cincisprezece "condamnati" au urcat in congelatorul ambulant, sperand sa ajunga in viata la Piatra Neamt. Soferul, amplasase pe bordul masinii o lampa pe benzina, ce reusea cu greu sa faca transparent un "ochi de geam" prin care sa poata vedea soseaua. Geamurile laterale ale autobuzului insa, se mandreau cu o crusta de ghiata de cativa milimetri. Si pentru ca "tacamul" sa fie complet, usile vehiculului se deschideau in fiecare catun si sat, din care se imbarcau alti calatori.....De data acesta, date fiind conditiile de trafic, am facut pana in Piatra, aproape patru ore...N-am sa uit cat oi traii cosmarul acela. Atat frig nu am indurat in viata mea. La destinatie, pur si simplu, nu ma mai puteam ridica de pe scaun. Nu mai mai ascultau muschii inghetati ai picioarelor.....Cu chiu cu vai am coborat, blestemandu-mi soarta si ne-am indreptat catre cel mai luxos hotel al orasului, cu gandul de a ne incalzii cu o votca mare si un cei fierbinte ( la cafea eram constienti ca nu puteam visa) Din nefericire, votca nu exista (si nici un fel de bautura alcoolica spirtoasa) iar ceaiul, pe care l-am asteptat mai bine de jumatate de ora, ne-a fost servit abia caldut, in doua cani desperecheate, slinoase si stirbite......
De suparare si in semn de revolta fata de "ospitalitatea traditionala a moldoveanului" am hotarat sa ne abatem traseul de intoarcere prin Oradea, unde sotia avea ceva rubedenii......
N-am regretat alegerea. Era parca o cu totul alta lume, pe aceste meleaguri. De-ale gurii din belsug, alimentare inca pline, cafea si coniac la orice restaurant....Nevasta-mea care era "moarta" dupa masline ( chestii care la noi disparusera de cativa ani buni) a avut surpriza sa le gaseasca expuse pe sortimente, la o alimentara centrala. Cand a comandat trei kilograme ( cu gandul la parinti si prieteni) vanzatoarea a privit-o "intelegator" intreband-o daca are deces in familie. Nimeni nu mai cumparase acolo, o asemenea cantitate "uriasa"...Doua zile ne-am lafait in "vest" iar la intoarcere in rapidul spre Bucuresti, am "negociat" cu nasul si am reusit ( cu diferenta de rigoare) sa schimbam locurile din compartimentul de clasa intai cu o cuseta in vagonul dormitor, in pretul careia au fost incluse si doua sticle de "pepsi" plus doua cafele mari, originale........
In clipele acelea m-am simtit si eu cu adevarat om implinit.....

A fost un concediu "de vis", intr-o tara de "vis"....numai ca pe atunci visele noastre erau mai degraba cosmare....Glorioasa "Epoca de aur" se apropia de final, ca un maratonist epuizat si stors de vlaga, de linia de sosire...........

Ne mai auzim, o sera buna.

Haideti, domnu Costica, pauza cam mare! :roll: Chiar doresc sa stiu prin ce ati mai trecut pe finalul perioadei ,,de aur,, si, de ce nu, cum v-a prins tranzitia de la acea epoca la asta a ...noastra! Va asteptam!

Bai, chiar asa frig era ?
Acum parca e mai cald, in Galati. O fi de la capitalism

Domnule Costică, am fost și eu de *urând în combinat în vederea unui interviu de angajare. Am trăit, pentru câteva ore, toate acele peisaje deosebit de bine reprezentate în mesajele dumneavoastră.

Așteptăm și alte povestiri! Probabil cei din Arcelor ar publica o carte cu amintirile dumneavoastră, sunt foarte... siropoase!

atamanu a scris:

De suparare si in semn de revolta fata de "ospitalitatea traditionala a moldoveanului"

Asta de unde ai mai scos-o ? Eu, cel putin, nu am invitat pe nimeni

Cam lungă tăcerea "atamanu"-lui......din 06 iunie, n-a mai dat niciun semn de viaţă..... Sper că este bine-sănătos !!

Poate îi trezim niște amintiri cu... această fotografie!


Vagon transportat fontă lichidă by mishu88, on Flickr